„Renunţă la mînie“
Nu e uşor să te stăpîneşti, cînd suferi nedreptate sau cînd înfloresc cei nelegiuiţi. Totuşi exact atunci sînt valabile cuvintele Bibliei: „Renunţă la mînie şi părăseşte furia; nu te arăta iritat pentru a face doar rău“ (Psalm 37:8).
Este raţional să „renunţi la mînie“. Căci mînia poate fi o pornire foarte primejdioasă a simţurilor. Dacă cineva îşi dă frîu liber mîniei, îi creşte tensiunea arterială, pulsul îi bate mai repede, iar activitatea de respiraţie creşte. După ce mînia trece în mod obişnuit, normalizează din nou totul. Dar izbucnirile de mînie repetate, acţionează dezavantajos asupra corpului. Pe de altă parte, se poate întîmpla ca cineva să devină mînios, dar furia sa şi-o îneacă în sine. Aparent, el poate apărea într-adevăr foarte liniştit, totuşi în interiorul său el este răscolit. Intr-un astfel de caz, pot să apară dureri corporale şi cu toate acestea, respectivul ar putea să nu recunoască că boala sa s-ar datora simţurilor zdruncinate. Mînia poate cauza sau înrăutăţi un şir întreg de boli ca tulburări în circulaţia sîngelui, greutate în respiraţie, boli de piele, dureri de dinţi, tulburări de digestie şi dureri de cap.
Mînia poate provoca nu numai tulburări fizice, ci cauzează pagube şi din punct de vedere spiritual prin faptul că ea face ca omul să calce legea lui Dumnezeu. Cu privire la această primejdie, Biblia ne face atenţi prin cuvintele: „Cine este iute la mînie va comite o faptă nechibzuită“ (Prov. 14:17). „Omul care nu are nici o constrîngere pentru spiritul său, este ca o cetate cucerită şi fără ziduri“ (Prov. 25:28). In vechime, un oraş în al cărui zid s-a făcut o spărtură, era fără apărare şi la discreţia oştirilor duşmane, care pătrund în cetate. Tot aşa se expune un om mînios primejdiei de a-i veni gînduri false, care-l ademenesc la fapte necugetate.
Cît de primejdioasă poate fi mînia, dovedeşte cazul lui Cain. Cînd s-a arătat că favoarea lui Dumnezeu nu s-a odihnit asupra lui, ci asupra fratelui său Abel, Cain s-a mîniat. In ciuda avertismentului divin, Cain a cedat gîndurilor false şi şi-a ucis fratele (Gen. 4:4–8).
CUM ISI POATE CINEVA STAPINI MINIA
Cu siguranţă că nimeni din noi n-ar dori să se asemene cu Cain, nici în atitudinea sa, nici în faptele sale. Din această cauză ar trebui să ne străduim să ne stăpînim mînia. Aceasta nu înseamnă pur şi simplu, săţi controlezi simţurile pe dinafară. Stăpînirea mîniei începe cu aceea că cineva este capabil să reacţioneze raţional, — fără a se agita nepotrivit exterior sau interior — cînd se află în faţa unei situaţii nefavorabile.
Să presupunem că cineva este mustrat, pentru că a neglijat sau a făcut ceva fals. Dacă el se lasă influenţat de mîndria sa, el ar putea să se supere foarte tare din cauza aceasta. Aşa s-a întîmplat cu Asa, regele lui Iuda. Cînd profetul Hanani l-a mustrat pentru că arătase lipsă de credinţă, Asa s-a mîniat. El l-a închis pe Hanani şi a început să asuprească şi pe alţii dintre supuşii săi (2 Cron. 16:7–10). In loc să dea curs mîniei sale, Asa ar fi trebuit să examineze raţional situaţia. El ar fi trebuit să se gîndească că Hanani n-a vorbit de la el, ci ca sol al lui Iehova. Ar fi fost timpul să-şi recunoască greşeala şi să exprime căinţă adevărată. Smerenia l-ar fi putut ajuta pe Asa să-şi ţină în şah mînia. Chiar şi noi trebuie aşadar să practicăm smerenie, dacă dorim să ţinem seama de sfatul Bibliei de a „renunţa la mînie“.
Cîte odată, cineva ar putea să ne facă sau să ne spună ceva ce este cu totul nejustificat. Noi sîntem poate foarte revoltaţi din cauza aceasta. Ce trebuie să facem? Ar fi bine dacă am avea în vedere motivele respectivului.
Oare, a vrut el intenţionat să ne facă să ne mîniem? Dacă da, atunci i-am îndeplini dorinţa dacă ne-am lăsa să fim tîrîţi într-o izbucnire de mînie. Ar fi cu mult mai bine, pur şi simplu, să ignorăm observaţiile provocatoare sau faptele crude, care au de scop să ne provoace. Intr-un asemenea caz, se potriveşte sfatul lui Isus: „Daca te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt“ (Matei 5:39). O lovire peste obraz, nu are loc cu intenţia de a răni pe cineva, ci pentru a-l insulta sau pentru a-l provoca la luptă. Dacă respectivul ar plăti cu aceeaşi monedă, atunci el ar înrăutăţii situaţia şi mai mult.
Ce-i de făcut atunci cînd ceea ce ne nelinişteşte, nu s-a făcut sau spus cu intenţia de a ne supăra? Atunci ar trebui să reflectăm raţional. Să facem oare dintr-un lucru de nimic o problemă de discuţie? N-ar fi plin de dragoste, dacă pur şi simplu, s-ar trece cu vederea peste acest delict neînsemnat?
Pe de altă parte, poate avem motive reale să ne mîniem. N-ar trebui însă, să fim mişcaţi a ajuta pe cel în cauză ca pe viitor să evite o astfel de greşeală? Creştinii sînt sfătuiţi: „Mîniaţi-vă şi totuşi nu păcătuiţi; nu lăsaţi să apună soarele peste starea voastră de iritare, nici nu-i faceţi loc Diavolului“ (Ef. 4:26, 27). Dacă noi avem de gînd, înainte de toate, să ajutăm persoana care s-a purtat nepotrivit faţă de noi să-şi învingă slăbiciunea, nu von nutri ura ascunsă împotriva ei şi nu ne vom revolta peste măsură. Noi nu vom da loc Diavolului ca el să poată folosi dispoziţia noastră iritată, pentru a ne îndemna să ne răzbunăm.
Bineînţeles că există lucruri împotriva cărora putem face foarte puţin. In acest sistem imperfect se întîmplă multe nedreptăţi. Dacă ne-am lăsa tulburaţi de orice — poate aşa de tare — încît să ne păgubim sănătatea — n-ar servi cu siguranţă nimănui. In loc de aceasta, am putea să ne încredem în asigurarea bazată pe Biblie că Iehova Dumnezeu va pune capăt tuturor nedreptăţilor şi apăsării, prin Impărăţia sa (Dan. 2:44). Pînă aici putem avea toată încrederea că el ne sprijineşte, aşa ca să putem suporta orice încercare în care am putea ajunge (Iac. 1:2–5).
Dacă examinăm cu mintea limpede, ceea ce ne supără, am putea mai degrabă să ne păstrăm stăpînirea de sine. De asemenea este bine să evităm relaţiile cu persoane, care se mînie uşor. Biblia dă sfatul: „Să nu ai comunitate cu cineva dedat la mînie; şi să nu ai nimic de-a face cu omul, care are accese de furie, pentru ca să nu devii familiar cu cărările lui şi să-ţi întinzi cu siguranţă o cursă pentru sufletul tău“ (Prov. 22:24, 25).
Pe de altă parte comunitatea cu persoane, care sînt calme şi cu sînge rece, are cu siguranţă o influenţă binefăcătoare asupra noastră. Asemenea persoane nu provoacă pe alţii la mînie. Din blîndeţea lor iese o forţă puternică care poate pune capăt unei certe vehemente sau poate învinge o opoziţie tare. In cazul lor se potrivesc următoarele cuvinte ale Bibliei: „Un răspuns blînd potoleşte mînia“ (Prov. 15:1). Un om furios dă naştere la certuri, dar unul care este încet la mînie, potoleşte neînţelegerea“ (Prov. 15:18). „O limbă blîndă, poate zdrobi chiar oase“ (Prov. 25:15).
Da, există motive importante de „a renunţa la mînie“. Acest lucru acţionează avantajos asupra noastră, atît din punct de vedere corporal, cît şi spiritual. Să ne străduim, deci să nu dăm nici un fel de ocazie cuiva să se mînie şi să veghem asupra societăţii noastre sa cultivăm smerenie şi să păstrăm o concepţie raţională şi echilibrată despre ceea ce ar putea să facă sau să spună semenii noştrii.