De ce le-a scris Pavel o scrisoare creştinilor din Efes?

„MARE este Artemis a efesenilor!“ Vă puteţi imagina un teatru de vară cu o capacitate de 25 000 de locuri, plin pînă la refuz de oameni furioşi care, într-un delir religios, au strigat fără întrerupere această frază timp de două ore? Acesta a fost un fapt real! — Fapte 19:28, 34.

Dar care era motivul acestei manifestări pătimaşe? Şi cine era Artemis? De asemenea, cine erau efesenii? În sfîrşit, cine le-a trimis scrisoarea şi de ce?

UN VECHI CENTRU RELIGIOS

Efes a fost unul dintre cele mai mari oraşe din primul secol al erei noastre. Se estimează că populaţia sa depăşea 250 000 locuitori. Deşi oraşul era un centru comercial şi cultural bogat, numărul său mare de vizitatori nu era atras numai de bogăţia, clima blîndă şi frumuseţea locului, ci şi de faptul că Efesul era o citadelă religioasă a lumii antice şi se mîndrea cu un templu grandios, care era considerat drept una dintre cele şapte minuni ale lumii.

Zeiţei Artemis sau Diana i se aducea închinare în acest templu fastuos, despre care se spunea că avea aur la locul de îmbinare al blocurilor de marmoră din care erau alcătuite zidurile lui. Ocazional, cînd statuia „zeiţei fecioare“ era purtată prin oraş, numărul celor care stăteau înşiraţi de-a lungul străzilor şi care erau atît locuitori ai oraşului cît şi călători veniţi din ţinuturi îndepărtate, se ridica la 700 000. Executarea şi vînzarea unor statuete de argint care o reprezentau pe această zeiţă a fertilităţii cu mulţi sîni, era o ocupaţie bănoasă în Efes. — Fapte 19:24, 25.

Aşa arăta oraşul în care Pavel venise să predice creştinismul. El fusese însărcinat de Isus Cristos să fie „un apostol al naţiunilor“ (Romani 11:13). Astfel în Efes s-a format o adunare creştină care a crescut repede. Noii veniţi la adevăr au renunţat repede la imaginile şi cărţile pe care le foloseau în magie (Fapte 19:19). Deoarece această nouă religie creştea repede şi se împotrivea folosirii imaginilor, Demetrius, un argintar, i-a aţîţat pe oameni la revoltă, iar aceştia au început să strige: „Mare este Artemis a efesenilor!“

Adunarea din Efes fusese întemeiată de Pavel, autorul scrisorii. Ea era o adunare alcătuită în majoritate din păgîni, adică neiudei sau oameni dintre naţiuni (Efeseni 3:1). Aceia care deveniseră creştini în Efes abandonaseră forma de închinare degradantă pe care o foloseau ceilalţi efeseni. — Efeseni 4:17–19.

RESTABILIREA UNITĂŢII ŞI PĂCII

În anul 60 sau 61, Pavel, care se afla în închisoare la Roma, le-a scris o scrisoare efesenilor (Efeseni 1:1; 6:20). La începutul scrisorii el face o afirmaţie despre scopul măreţ al lui Dumnezeu care va restabili unitatea şi pacea, după cum arată Scripturile. În jurul acestei teme gravitează întreaga scrisoare.

Pavel a scris: „El [Dumnezeu] ne-a făcut cunoscut secretul sacru al voinţei sale. Acesta este conform bunei sale plăceri pe care şi-a propus-o în sine însuşi, în vederea unei administraţii la împlinirea timpurilor fixate, adică de a uni din nou toate lucrurilor în Cristos, cele care sînt în ceruri şi cele care sînt pe pămînt“ (Efeseni 1:9, 10). Aşa cum reiese din aceste versete, voia lui Dumnezeu era de a îndrepta tot răul care apăruse în univers ca urmare a răzvrătirii lui Satan.

Pavel voia ca aceşti creştini proveniţi dintre păgînii din Efes să înţeleagă pe deplin privilegiul lor inegalabil de a participa direct la împlinirea voiei lui Dumnezeu. Astfel, după salutul adresat la începutul scrisorii, Pavel menţionează această poziţie privilegiată de care se bucurau creştinii din Efes. Ei deveniseră o parte din grupul pe care Dumnezeu îl alesese „înainte de fundarea lumii“, pentru a fi cu Cristos în Regatul său ceresc. — Efeseni 1:3–7.

Într-adevăr, ce privilegiu minunat pentru păgînii din Efes, cîndva „înstrăinaţi“ şi „fără Dumnezeu în lume“, de a se bucura, alături de iudei, de perspectiva de a deveni conducători cereşti împreună cu Cristos în regatul lui Dumnezeu! Acesta era „secretul sacru“ la care Pavel se referă în repetate rînduri în scrisoarea sa, „respectiv ca oamenii naţiunilor să devină comoştenitori, membri ai aceluiaşi corp şi să aibă parte, împreună cu noi, de promisiunea în unitate cu Cristos Isus.“ — Efeseni 2:11–13; 3:3–6.

Aşadar, scrisoarea către efeseni ne dezvăluie că Iehova Dumnezeu are ca scop restabilirea unităţii şi păcii în întregul univers. După cum a scris Pavel, Dumnezeu va „uni din nou toate lucrurile în Cristos, cele care sînt ceruri şi cele care sînt pe pămînt.“ Numai înainte de răzvrătirea lui Satan a existat într-adevăr unitate în întregul univers. Dar prin intermediul „administraţiei“ lui Dumnezeu, adică prin conducerea pe care o va exercita el, această unitate va fi restabilită.

Acceptîndu-l pe Cristos ca răscumpărătorul lor, „lucrurile din ceruri“ — adică acele persoane care au fost adoptate pentru a deveni fii cereşti — sînt din nou unite în Cristos. Dar, în conformitate cu scopul lui Dumnezeu, trebuie să vină timpul hotărît şi pentru realizarea celui de al doilea punct al „administraţiei“ sale, adică unirea din nou a „lucrurilor de pe pămînt“. Această unire are loc în timpul prezenţei lui Cristos la conducerea Regatului, cînd el strînge „alte oi“ ale sale, care sînt destinate să trăiască pe pămînt, sub regatul ceresc. — Ioan 10:16.

Continuînd pe această temă, Pavel arată că toţi cei din „adunare, care este corpul [lui Cristos]“, trebuie să realizeze pacea şi unitatea (Efeseni 1:22, 23). Astfel nu trebuie să mai existe vreo deosebire între iudeu şi păgîn, între circumcizie şi necircumcizie. Toţi trebuie să fie dornici să lucreze pentru unitate şi pace. — Efeseni 2:11.

Pavel foloseşte cuvîntul „unitate“ în total de 13 ori în această scrisoare, adică mai mult decît în orice altă scrisoare a lui. De asemenea, el foloseşte cuvîntul „pace“ de opt ori, adică mai mult decît în oricare altă scrisoare a lui, cu excepţia scrisorii către romani. Putem înţelege mai bine necesitatea de a înfăptui unitatea şi pacea dacă ne gîndim la deosebirile nete care au existat între iudei şi păgîni de-a lungul secolelor (Fapte 10:28). Pavel subliniază rolul important pe care îl are Cristos în această problemă. „Pentru că el este pacea noastră“ spune Pavel, „el care din două grupe a făcut una şi a distrus zidul (Legea lui Moise) de la mijloc, care le separă.“ — Efeseni 2:14.

EFORTURI PENTRU MENŢINEREA UNITĂŢII ŞI PĂCII

Ultimele trei capitole ale scrisorii lui Pavel prezintă situaţii şi dă sfaturi care contribuie la menţinerea păcii şi unităţii în condiţiile specifice adunării din Efes. Dar cum se poate realiza pacea şi unitatea? În această privinţă manifestarea iubirii joacă un rol esenţial. Pentru a sublinia acest aspect, Pavel foloseşte cuvintele „iubire“ „iubit [de cineva]“, „[el, ea] iubeşte“ şi „iubitor“ de 19 ori, adică mai mult decît în orice altă scrisoare a sa! Astfel, el îi îndeamnă pe creştini: „suportaţi-vă cu iubire unii pe alţii, — străduindu-vă cu sinceritate să respectaţi unitatea de spirit în legătura unificatoare a păcii.“ — Efeseni 4:2, 3.

În continuare Pavel descrie măsurile luate de Dumnezeu pentru ca discipolii creştini să activeze în unitate. Conform celor scrise de el, Dumnezeu „i-a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelizatori, pe alţii ca păstori şi învăţători (...) pînă cînd toţi vom ajunge la unitate în credinţă.“ Ca ilustrare, Pavel se foloseşte de acţiunile armonioase ale corpului omenesc, care contribuie „la creşterea corpului, pentru construirea lui însuşi în iubire.“ — Efeseni 4:11–16.

Aşadar, lucrurile care conturbă pacea şi unitatea adunării trebuie evitate. Printre aceste lucruri se numără vorbirea neadevărului, manifestările de mînie şi lenevia, menţionarea lucrurilor dăunătoare în locul celor pozitive şi ziditoare. În Efes hoţia era încurajată, deoarece făptaşul putea să se refugieze în templul lui Artemis, pentru a nu fi arestat. Dar Pavel a spus: „Hoţul să nu mai fure.“ — Efeseni 4:25–30.

Imaginaţi-vă efectul pozitiv pe care l-ar avea aplicarea următorului îndemn al lui Pavel în ceea ce priveşte unitatea şi pacea adunării creştine: „Orice amărăciune răutăcioasă, orice furie, orice mînie, orice strigare, orice cuvînt injurios să fie îndepărtate de la voi, împreună cu orice răutate. Dar fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertîndu-vă de bunăvoie unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat de bunăvoie pe voi prin Cristos.“ — Efeseni 4:31, 32.

Relaţiile sexuale nelegitime, necurăţenia, lăcomia, conduita ruşinoasă, vorbirea prostească, glumele obscene, beţia, sînt toate nişte lucruri care ne crează dificultăţi nu numai cu semenii noştri ci şi cu Dumnezeu. De aceea Pavel îndeamnă: „Să nu luaţi parte cu ei [cu oamenii naţiunilor] la lucrările neroditoare care aparţin întunericului.“ „Luaţi bine seama ca felul în care umblaţi să nu fie ca al oamenilor lipsiţi de înţelepciune, ci [să fie] ca al celor înţelepţi (...) căci zilele sînt rele.“ — Efeseni 5:1–20.

Pavel arată că urmînd exemplul plin de iubire al lui Cristos şi sfatul Cuvîntului lui Dumnezeu vom avea pace în familie. El subliniază, de asemenea, faptul că patronii şi angajaţii lor pot întreţine relaţii paşnice dacă nu-şi uită obligaţiile faţă de Dumnezeu (Efeseni 5:21–6:9). Dar trebuie să nu uităm că acela care a conturbat pacea şi unitatea în univers, Satan Diavolul, se va opune cu hotărîre tuturor eforturilor pe care creştinii le depun pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea ei trebuie să „îmbrace armura completă de la Dumnezeu“, pentru a rezista cu succes înaintea Diavolului şi demonilor săi. — Efeseni 6:10–18.

Cînd ne gîndim la tot ceea ce conţine ea, cît de recunoscători îi sîntem lui Dumnezeu că l-a inspirat pe Pavel să scrie această scrisoare efesenilor! Ea a fost lăudată de mulţi învăţaţi, unul dintre ei arătînd că ea „cuprinde în conciziunea ei întregul domeniu al religiei creştine.“ Ea nu numai că dezvoltă măreţul scop al lui Dumnezeu de a îndrepta răul din tot universul, ci dă şi multe sfaturi şi îndemnuri practice care ne ajută să-l servim pe Dumnezeu într-un mod prin care să cîştigăm favoarea şi binecuvîntarea sa veşnică.