-
Să fim dintre aceia care au credinţă!Turnul de veghe – 1999 | 15 decembrie
-
-
16, 17. a) Cum a dobândit Pavel curaj pentru minister? b) Ce măsuri ar trebui să luăm dacă constatăm că ne este teamă să participăm la un anumit aspect al ministerului creştin?
16 Într-o scrisoare adresată creştinilor din Tesalonic, Pavel a scris: „După ce mai întâi am suferit şi am fost trataţi cu insolenţă (după cum bine ştiţi) în Filipi, ne-am făcut curaj cu ajutorul Dumnezeului nostru ca să vă spunem vestea bună a lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (1 Tesaloniceni 2:2, NW). În ce sens au fost „trataţi cu insolenţă“ Pavel şi însoţitorii lui în Filipi? Potrivit opiniei unor erudiţi, cuvântul grecesc folosit de Pavel descrie un tratament jignitor, ruşinos sau grosolan. Autorităţile din Filipi i-au bătut cu nuiele, i-au aruncat în închisoare şi i-au pus în butuci (Faptele 16:16–24). Ce efect a avut asupra lui Pavel această întâmplare dureroasă? Au constatat creştinii din Tesalonic, următorul oraş din călătoria misionară a lui Pavel, că el dădea înapoi din cauza fricii? Nu, întrucât el şi-a „făcut curaj“. El a biruit frica şi a continuat să predice cu îndrăzneală.
17 De unde provenea curajul lui Pavel? Din interiorul său? Nu, el a spus că şi-a făcut curaj „cu ajutorul Dumnezeului nostru“. O lucrare de referinţă pentru traducătorii Bibliei arată că această declaraţie poate fi redată astfel: „Dumnezeu a scos frica din inima noastră“. Aşadar, dacă simţiţi că nu prea aveţi curaj în minister sau dacă un aspect anume al ministerului vă înspăimântă, de ce nu apelaţi la Iehova pentru ca el să acţioneze la fel şi în cazul vostru? Cereţi-i să scoată frica din inima voastră. Rugaţi-l să vă ajute să vă faceţi curaj pentru lucrare. În plus, luaţi şi alte măsuri practice. De exemplu, stabiliţi să lucraţi cu cineva care are experienţă în acea formă de minister ce vă preocupă. Poate că este vorba despre mărturia în teritorii comerciale, mărturia stradală, informală sau prin telefon. Probabil că, la început, partenerul vostru de lucrare va fi gata să ia iniţiativa. În acest caz, fiţi atenţi şi învăţaţi. Însă apoi, faceţi-vă curaj şi încercaţi şi voi.
18. De ce binecuvântări vom avea parte dacă ne facem curaj în minister?
18 Gândiţi-vă la rezultatele pe care le puteţi obţine dacă vă faceţi curaj. Dacă perseveraţi şi nu vă lăsaţi descurajaţi, probabil că veţi avea experienţe frumoase în depunerea de mărturie despre adevăr, experienţe pe care, altminteri, nu le-aţi avea (vezi pagina 25). Veţi avea satisfacţia de a şti că l-aţi bucurat pe Iehova prin faptul că aţi făcut un lucru care este dificil pentru voi. Veţi simţi cum el vă binecuvântează şi vă ajută să vă învingeţi temerile. Credinţa voastră va deveni mai puternică. Într-adevăr, lucrând la zidirea credinţei altora, ne vom zidi în acelaşi timp propria credinţă. — Iuda 20, 21.
-
-
Ei şi-au făcut curajTurnul de veghe – 1999 | 15 decembrie
-
-
Ei şi-au făcut curaj
NU ESTE întotdeauna uşor să ne facem curaj pentru a predica. De fapt, apostolul Pavel a spus că, cu o anumită ocazie, el a făcut acest lucru „în mijlocul multor lupte“ (1 Tesaloniceni 2:2, NW). Merită să ‘luptăm’ pentru a predica? Nu există nici o garanţie că vom avea parte de experienţe senzaţionale, însă membrii poporului lui Dumnezeu sunt deseori bucuroşi că şi-au făcut curaj. Iată câteva exemple.
Tara, o fetiţă de 8 ani, asculta cu atenţie în timp ce învăţătoarea îi spunea clasei că, pe parcursul celui de-al doilea război mondial, evreii închişi în lagărele de concentrare trebuiau să poarte un semn de identificare, Steaua lui David, de culoare galbenă. Tara s-a întrebat dacă ar fi bine să intervină. „M-am rugat cu ochii deschişi“, îşi aminteşte ea. Apoi a ridicat mâna şi a spus că şi Martorii lui Iehova au fost în acele lagăre şi că ei au trebuit să poarte un triunghi violet. Învăţătoarea a fost receptivă şi i-a mulţumit Tarei. Remarca Tarei a deschis calea mai multor conversaţii cu învăţătoarea, care, mai târziu, chiar a vizionat împreună cu întreaga clasă videocaseta Martorii lui Iehova rezistă ferm atacului nazist.
În Guineea, o ţară din vestul Africii, o tânără vestitoare nebotezată pe nume Irène dorea să facă progrese în ce priveşte ministerul. Misionara care studia Biblia cu ea a încurajat-o să încerce să le ofere colegilor de şcoală revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Irène avea reţineri, deoarece colegii ei fuseseră nereceptivi. Totuşi, încurajată de îndemnul misionarei, Irène s-a hotărât să o abordeze mai întâi pe colega ei care păruse cea mai împotrivitoare. Spre surprinderea Irènei, tânăra a fost receptivă şi a primit revistele cu entuziasm. Apoi, şi alţi colegi au primit reviste. În acea lună, Irène a distribuit mai multe reviste decât distribuise în cele cinci luni precedente la un loc.
Un bătrân de congregaţie din Trinidad avea multe reţineri în ce priveşte faptul de a o aborda pe directoarea unei şcoli pentru a-i arăta valoarea educativă a revistei Treziţi-vă! Cu toate acestea, el şi-a făcut curaj. El spune: „Când am intrat în curtea şcolii, m-am rugat. Nu-mi venea să cred când am văzut că directoarea era extraordinar de amabilă“. Ea a primit un număr al revistei Treziţi-vă! intitulat „Ce speranţă există pentru tineri?“ şi chiar a fost de acord să îl folosească la orele de curs. De atunci, ea a acceptat 40 de reviste pe diverse teme.
Tânărului Vaughn îi era întotdeauna greu să predice. „Deveneam agitat, palmele îmi transpirau şi vorbeam repede — nu puteam să vorbesc mai rar.“ Cu toate acestea, el a devenit un ministru cu timp integral. Însă nu întotdeauna i-a fost uşor să îşi facă curaj ca să vorbească. Odată, la sfârşitul unei zile în care a căutat fără succes un loc de muncă, el a dorit să-i depună mărturie unei persoane din metrou, pentru ca ‘măcar să realizeze ceva bun într-o zi rea’. Însă el a încercat un sentiment de teamă când a vrut să-l abordeze pe un om de afaceri impunător. În cele din urmă, şi-a făcut curaj pentru a-i vorbi unui om mai în vârstă de lângă el. A urmat o conversaţie lungă. „Deşi sunteţi tânăr, puneţi întrebări bune“, a spus omul de afaceri, care a întrebat apoi: „Sunteţi teolog?“ Vaughn a răspuns: „Nu, sunt Martor al lui Iehova“. „A, acum înţeleg“, a spus bărbatul zâmbind.
Toţi aceşti Martori şi nenumăraţi alţii sunt bucuroşi că şi-au făcut curaj pentru a predica. Veţi face şi voi la fel?
-