Soţ şi bătrân: echilibrarea responsabilităţilor

„Supraveghetorul să fie . . . soţul unei singure soţii.“ — 1 TIMOTEI 3:2.

1, 2. De ce este nescriptural celibatul preoţesc?

ÎN SECOLUL I e.n., creştinii fideli erau preocupaţi de menţinerea în echilibru a diverselor lor responsabilităţi. Când apostolul Pavel a spus că un creştin care rămâne necăsătorit „mai bine face“, a vrut el să spună că un astfel de bărbat ar fi mai potrivit pentru funcţia de supraveghetor în congregaţia creştină? A făcut el din celibat o cerinţă pentru bătrâni (1 Corinteni 7:38)? Clericilor catolici li se pretinde să fie celibatari. Dar este scriptural celibatul preoţesc? Bisericile Ortodoxe Răsăritene le permit preoţilor din parohiile lor să fie căsătoriţi, însă nu şi episcopilor. Este acest lucru în armonie cu Biblia?

² Mulţi dintre cei 12 apostoli ai lui Cristos, primii membri ai congregaţiei creştine, au fost căsătoriţi (Matei 8:14, 15; Efeseni 2:20). Pavel a scris: „N-avem noi dreptul să ducem cu noi o soră ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa [Petru]?“ (1 Corinteni 9:5). New Catholic Encyclopedia recunoaşte că „legea celibatului este de origine ecleziastică“ şi că „miniştrii N[oului] T[estament] nu erau obligaţi să fie celibatari“. Martorii lui Iehova urmează modelul scriptural, nu legea ecleziastică. — 1 Timotei 4:1–3.

Calitatea de bătrân şi căsătoria sunt compatibile

3. Ce indicii scripturale arată că supraveghetorii creştini pot fi căsătoriţi?

³ Departe de a pretinde ca bărbaţii numiţi în funcţia de supraveghetori să fie necăsătoriţi, Pavel i-a scris lui Tit: „Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi bătrâni [în greacă presbýteros] în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: dacă este cineva fără vină, soţ al unei singure soţii, având copii credincioşi care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci supraveghetorul [în greacă epiʹscopos, de unde provine cuvântul „episcop“], ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără vină“. — Tit 1:5–7.

4. a) De unde ştim că pentru a fi supraveghetor creştin nu trebuie neapărat să fii căsătorit? b) Ce avantaj are un frate necăsătorit care este bătrân?

⁴ Pe de altă parte, căsătoria nu este o cerinţă scripturală pentru bătrâni. Isus a rămas necăsătorit (Efeseni 1:22). Pavel, un supraveghetor remarcabil în cadrul congregaţiei creştine din secolul întâi, era pe atunci necăsătorit (1 Corinteni 7:7–9). În prezent, mulţi creştini necăsătoriţi slujesc ca bătrâni. Statutul lor de persoane necăsătorite le permite, probabil, să rezerve mai mult timp responsabilităţilor care le revin ca supraveghetori.

‘Bărbatul căsătorit este împărţit’

5. Ce adevăr scriptural trebuie să înţeleagă fraţii căsătoriţi?

⁵ Când un bărbat creştin se căsătoreşte, el trebuie să înţeleagă că îşi asumă responsabilităţi noi care îi vor pretinde timp şi atenţie. Biblia declară: „Cine nu este căsătorit se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. Dar cine este căsătorit se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă soţiei [şi este împărţit, NW]“ (1 Corinteni 7:32–34). În ce sens este împărţit?

6, 7. a) Care este o modalitate prin care un bărbat căsătorit este „împărţit“? b) Ce sfat le dă Pavel creştinilor căsătoriţi? c) Cum ar putea să influenţeze acest sfat decizia unui bărbat de a accepta o sarcină de serviciu?

⁶ În primul rând, un bărbat căsătorit renunţă la autoritatea asupra propriului său corp. Pavel a indicat foarte clar acest lucru: „Soţia nu este stăpână pe trupul ei, ci soţul; tot astfel, nici soţul nu este stăpân pe trupul lui, ci soţia“ (1 Corinteni 7:4). Unii care intenţionează să se căsătorească pot considera că acest avertisment e de mică însemnătate, deoarece relaţiile sexuale nu vor fi cel mai important lucru în căsnicia lor. Totuşi, întrucât castitatea preconjugală este o cerinţă scripturală, creştinii nu cunosc efectiv necesităţile intime ale viitorului lor partener.

⁷ Pavel arată că şi un cuplu care ‘îşi îndreaptă mintea spre lucrurile spiritului’ trebuie să ia în considerare necesităţile sexuale reciproce. El i-a sfătuit pe creştinii din Corint: „Soţul să dea soţiei ce-i datoreşte, şi tot aşa şi soţia faţă de soţul ei. Să nu vă lipsiţi unul pe celălalt decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă dedicaţi rugăciunii; apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească Satan, din cauza lipsei voastre de stăpânire“ (Romani 8:5, NW; 1 Corinteni 7:3, 5). Din păcate, când nu s-a dat ascultare acestui sfat, s-au înregistrat cazuri de adulter. Lucrurile stând astfel, un creştin căsătorit trebuie să cântărească situaţia cu atenţie înainte de a accepta o sarcină de serviciu care îl va separa de soţia lui o perioadă îndelungată. El nu mai are aceeaşi libertate de acţiune pe care o avea când era necăsătorit.

8, 9. a) Ce avea în vedere Pavel când a spus că creştinii căsătoriţi ‘se îngrijesc de lucrurile lumii’? b) Ce trebuie să-i preocupe pe creştinii căsătoriţi?

⁸ În ce sens se poate spune că bărbaţii creştini căsătoriţi, inclusiv bătrânii, ‘se îngrijesc de lucrurile lumii [kósmos]’ (1 Corinteni 7:33)? Este foarte clar că Pavel nu vorbea despre lucrurile rele ale acestei lumi, pe care toţi creştinii adevăraţi trebuie să le evite (2 Petru 1:4; 2:18–20; 1 Ioan 2:15–17). Cuvântul lui Dumnezeu ne instruieşte să respingem ‘nelegiuirea şi poftele lumeşti [kosmikós] şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie’. — Tit 2:12.

⁹ Prin urmare, un creştin căsătorit „se îngrijeşte de lucrurile lumii“ în sensul că el sau ea se preocupă în mod legitim de lucrurile pământeşti care fac parte din viaţa de familie normală. Aceasta presupune locuinţa, hrana, îmbrăcămintea, destinderea, ca să nu mai vorbim de nenumărate alte preocupări care există când sunt şi copii. Dar chiar şi pentru o pereche fără copii, o căsnicie reuşită presupune ca atât soţul, cât şi soţia să fie preocupaţi „să[-i] placă“ partenerului lor conjugal. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru bătrânii creştini în timp ce îşi păstrează în echilibru responsabilităţile.

Soţi buni şi, totodată, bătrâni buni

10. Pentru ca un creştin să se califice ca bătrân, ce trebuie să poată observa fraţii lui şi cei din afară?

¹⁰ Deşi căsătoria nu este o cerinţă pentru bătrâni, dacă un creştin este căsătorit, înainte de a fi recomandat ca bătrân el trebuie să demonstreze că se străduieşte să fie un soţ bun şi iubitor, în timp ce-şi exercită autoritatea de cap în mod potrivit (Efeseni 5:23–25, 28–31). Pavel a scris: „«Dacă cineva doreşte să facă lucrarea de supraveghere, bun lucru doreşte.» Trebuie deci ca supraveghetorul să fie fără vină, soţul unei singure soţii“ (1 Timotei 3:1, 2). Trebuie să fie evident faptul că un bătrân face tot ce-i stă în putinţă pentru a fi un soţ bun, indiferent dacă soţia lui este creştină sau nu. De fapt, chiar şi oamenii din afara congregaţiei trebuie să poată observa că el se îngrijeşte bine de soţia sa şi de celelalte responsabilităţi. Pavel a adăugat: „Dar trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu cadă în dispreţ şi în cursa Diavolului“. — 1 Timotei 3:7.

11. Ce presupune expresia „soţul unei singure soţii“, şi, prin urmare, ce măsuri de precauţie trebuie să ia bătrânii?

¹¹ Bineînţeles, expresia „soţul unei singure soţii“ exclude poligamia, dar presupune în acelaşi timp fidelitate conjugală (Evrei 13:4). Îndeosebi bătrânii trebuie să fie foarte atenţi când le ajută pe surorile din congregaţie. Ei nu trebuie să meargă singuri la o soră care are nevoie de sfaturi şi de consolare. Ar fi bine să fie însoţiţi de un alt bătrân, de un slujitor ministerial sau chiar de soţiile lor, dacă este vorba doar de o vizită încurajatoare. — 1 Timotei 5:1, 2.

12. Cărei descrieri trebuie să se străduiască să corespundă soţiile bătrânilor şi ale slujitorilor ministeriali?

¹² În timp ce enumera cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească bătrânii şi slujitorii ministeriali, apostolul Pavel a menţionat în treacăt câteva sfaturi şi pentru soţiile celor care erau propuşi pentru astfel de privilegii. El a scris: „Femeile, de asemenea, să fie serioase, nedefăimătoare, cumpătate, credincioase în toate“ (1 Timotei 3:11). Un soţ creştin poate face mult pentru a-şi ajuta soţia să corespundă acestei descrieri.

Datorii scripturale faţă de soţie

13, 14. Chiar dacă soţia unui bătrân nu este Martoră, de ce trebuie ca el să rămână cu ea şi să fie un soţ bun?

¹³ Bineînţeles, acest sfat dat soţiilor bătrânilor sau celor ale slujitorilor ministeriali presupune ca soţiile respective să fie ele însele creştine dedicate. În general, lucrurile stau aşa, deoarece unui creştin i se cere să se căsătorească „numai în Domnul“ (1 Corinteni 7:39). Dar ce se poate spune despre un frate care era căsătorit deja cu o persoană necredincioasă când şi-a dedicat viaţa lui Iehova sau despre un frate a cărui soţie cade de la adevăr, dar nu din cauza lui?

¹⁴ Acest lucru în sine nu îl va împiedica să fie bătrân. Însă nici nu va justifica separarea lui de soţie pur şi simplu pentru că ea nu îi împărtăşeşte convingerile. Pavel a sfătuit: „Eşti legat de o soţie? Nu căuta să fii dezlegat“ (1 Corinteni 7:27). El a mai spus: „Dacă un frate are o soţie necredincioasă şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Dacă cel necredincios se desparte, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi; Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, soţie, dacă îţi vei mântui soţul? Sau ce ştii tu, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?“ (1 Corinteni 7:12, 15, 16). Un bătrân trebuie să fie un soţ bun chiar dacă soţia lui nu este Martoră.

15. Ce sfat le dă apostolul Petru soţilor creştini, şi care ar putea fi consecinţele dacă un bătrân s-ar dovedi un soţ neglijent?

¹⁵ Fie că soţia lui este o colaboratoare în credinţă, fie că nu, bătrânul creştin trebuie să înţeleagă faptul că ea are nevoie de atenţia lui iubitoare. Apostolul Petru a scris: „Tot aşa şi voi, soţilor, locuiţi cu ele [soţiile voastre] potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii, ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte“ (1 Petru 3:7). Un soţ care neglijează în mod intenţionat necesităţile soţiei lui îşi periclitează propria relaţie cu Iehova; acest lucru ar putea să-i blocheze calea spre Iehova la fel ca „un nor, ca rugăciunea să nu străbată“ până la El (Plângerile 3:44). Acest fapt ar putea duce la descalificarea lui din poziţia de supraveghetor creştin.

16. Ce aspect esenţial remarcă Pavel, şi cum trebuie să-l considere bătrânii?

¹⁶ După cum s-a menţionat, esenţa argumentaţiei lui Pavel este că, în momentul în care un creştin se căsătoreşte, el renunţă la o parte din libertatea pe care o avea ca bărbat necăsătorit, libertate care îi permitea să fie „în mod constant la dispoziţia Domnului, fără distragere“ (1 Corinteni 7:35, NW). Rapoartele arată că unii bătrâni căsătoriţi nu au cumpănit întotdeauna bine cuvintele inspirate ale lui Pavel. În dorinţa lor de a face ceea ce consideră ei că trebuie să facă un bătrân bun, ei ar putea scăpa din vedere unele responsabilităţi ce le revin ca soţi. Pentru unii este greu să refuze un privilegiu în congregaţie, chiar dacă acceptarea lui ar fi, evident, în detrimentul spiritualităţii soţiilor lor. Ei se bucură de privilegiile ce decurg din căsătorie, dar sunt ei dispuşi să se achite de responsabilităţile pe care le implică ea?

17. Ce s-a întâmplat cu unele soţii, şi cum s-ar fi putut evita acest lucru?

¹⁷ În mod cert, zelul unui bătrân este lăudabil. Totuşi se poate spune că un creştin este echilibrat dacă, achitându-se de responsabilităţile pe care le are în congregaţie, îşi neglijează responsabilităţile scripturale faţă de soţie? Deşi doreşte să-i ajute pe membrii congregaţiei, un bătrân echilibrat trebuie să fie interesat şi de spiritualitatea soţiei lui. Soţiile unor bătrâni au slăbit din punct de vedere spiritual, iar unele au „naufragiat“ de la credinţă (1 Timotei 1:19). Deşi o soţie are responsabilitatea de a lucra la propria ei salvare, în unele cazuri, problema spirituală s-ar fi putut evita dacă bătrânul şi-ar fi ‘hrănit şi îngrijit cu drag’ soţia, „ca şi Hristos Biserica“ (Efeseni 5:28, 29). Cu certitudine, bătrânii trebuie să ‘ia seama la ei înşişi şi la toată turma’ (Faptele 20:28). Dacă sunt căsătoriţi, în această turmă sunt incluse şi soţiile lor.

„Necazuri în carne“

18. Care sunt câteva „necazuri“ de care au parte creştinii căsătoriţi, şi cum ar putea afecta acestea activităţile bătrânilor?

¹⁸ Apostolul a mai scris: „Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti [„în carne“, nota de subsol] şi eu aş vrea să vi le cruţ“ (1 Corinteni 7:28). Pavel dorea să-i cruţe de grijile care însoţesc în mod inevitabil căsătoria pe cei care puteau să-i urmeze exemplul de om necăsătorit. Chiar şi în cazul perechilor fără copii, printre aceste griji se pot include problemele de sănătate sau dificultăţile financiare, precum şi responsabilităţile scripturale faţă de părinţii în vârstă ai unuia dintre parteneri (1 Timotei 5:4, 8). Un bătrân trebuie să accepte în mod exemplar aceste responsabilităţi, lucru care i-ar putea afecta uneori activităţile de supraveghetor creştin. Din fericire, majoritatea bătrânilor se achită în mod excelent de responsabilităţile pe care le au în familie şi în congregaţie.

19. Ce voia să spună Pavel prin cuvintele: „Cei care au soţii să fie ca şi cum n-ar avea“?

¹⁹ Pavel a adăugat: „Timpul s-a scurtat; de aceea cei care au soţii să fie ca şi cum n-ar avea“ (1 Corinteni 7:29). Bineînţeles, ţinând cont de ceea ce le scrisese deja corintenilor în acest capitol, este evident că Pavel nu a vrut să spună că creştinii căsătoriţi trebuie să-şi neglijeze în vreun fel soţiile (1 Corinteni 7:2, 3, 33). El a explicat ce a vrut să spună, când a scris: „Cei care se folosesc de lumea aceasta [să fie] ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece“ (1 Corinteni 7:31). Astăzi, mai mult decât în zilele lui Pavel sau ale apostolului Ioan, „lumea trece“ (1 Ioan 2:15–17). Prin urmare, creştinii căsătoriţi care simt necesitatea de a face unele sacrificii pentru a-l urma pe Cristos nu pot fi absorbiţi în exclusivitate de bucuriile şi privilegiile căsătoriei. — 1 Corinteni 7:5.

Soţii cu spirit de sacrificiu

20, 21. a) Ce sunt dispuse să facă multe soţii creştine? b) Ce poate aştepta în mod just o soţie de la soţul ei, chiar dacă el este bătrân?

²⁰ Aşa cum bătrânii fac sacrificii în folosul altora, multe soţii de bătrâni se străduiesc să menţină un echilibru între responsabilităţile lor în cadrul căsniciei şi interesele vitale ale Regatului. Mii de femei creştine sunt fericite să colaboreze pentru a le da soţilor lor posibilitatea de a-şi îndeplini responsabilităţile de supraveghetori. Iehova le iubeşte pentru aceasta şi le binecuvântează spiritul excelent (Filimon 25). Cu toate acestea, sfaturile echilibrate date de Pavel arată că soţiile supraveghetorilor pot aştepta în mod justificat ca soţii lor să le acorde timp şi atenţie rezonabile. Este obligaţia scripturală a bătrânilor căsătoriţi să le dedice suficient timp soţiilor lor, astfel încât ei să-şi ţină în echilibru responsabilităţile de soţi şi supraveghetori.

²¹ Dar ce se poate spune dacă, pe lângă faptul că este soţ, un bătrân creştin este şi tată? Acest lucru îi sporeşte responsabilităţile şi îi deschide încă un domeniu de supraveghere, după cum vom vedea în următorul articol.

Recapitulare

◻ Ce indicii scripturale arată că un supraveghetor creştin poate fi căsătorit?

◻ Dacă un bătrân celibatar se căsătoreşte, de care lucruri trebuie să fie conştient?

◻ În ce moduri „se îngrijeşte de lucrurile lumii“ un creştin căsătorit?

◻ Cum demonstrează multe soţii de supraveghetori un excelent spirit de sacrificiu?

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Deşi este ocupat cu activităţi teocratice, un bătrân trebuie să-i acorde soţiei lui atenţie iubitoare.