„Muncim din greu şi ne străduim din răsputeri”

„Noi muncim din greu şi ne străduim din răsputeri, pentru că ne-am pus speranţa într-un Dumnezeu viu, care este Salvatorul oamenilor de orice fel, dar mai ales al celor fideli.” — 1 Timotei 4:10.

1–3. De ce este recomandabil ca creştinii de astăzi să acorde atenţie atitudinii lor faţă de muncă?

TE BUCURI tu oare de posibilitatea de a munci din greu? Şi apreciezi tu eforturile şi realizările valoroase? Dacă da, atunci te afli în contrast cu mulţi oameni de astăzi.

² Poate ai băgat de seamă că, deşi au existat întotdeauna oameni leneşi, dezgustul faţă de muncă pare a fi în creştere astăzi (Prov. 20:4; 19:24; 1 Tes. 3:11). Această atitudine se reflectă în sfaturi ca acesta: „Las-o mai moale; n-o să-ţi facă nimeni statuie!” Atitudinea de repulsie faţă de o muncă ce pretinde încordare poate degenera uşor într-o atitudine de dispreţ faţă de orice fel de muncă.

³ Fără îndoială că, în calitate de creştini, noi sîntem străini de un asemenea spirit. Ar fi însă nerealist să ne închipuim că sîntem imuni cînd lumea în general manifestă cu putere o asemenea molipsitoare atitudine. Ar fi de folos să ne reexaminăm din cînd în cînd punctul nostru de vedere privitor la muncă, întrucît felul în care o privim poate afecta participarea noastră la activităţile creştine care sînt importante în ochii lui Dumnezeu.

LUCRĂTORI DEMNI DE A FI IMITAŢI

4. Vorbiţi despre importanţa muncii.

⁴ Numeroşi oameni care au fost buni observatori ai vieţii şi ai valorilor ei au formulat opinii şi cu privire la muncă. Astfel omul de stat german Karl W. von Humboldt a spus: „Munca, în mare măsură, este pentru om o necesitate ca şi hrana sau somnul.” Acest fapt în sine le oferă multor oameni motive de a fi ocupaţi şi productivi. Creştinii au însă un motiv suplimentar de a cultiva aprecierea faţă de munca sîrguincioasă şi anume dorinţa de a imita modelul pe care ni-l oferă în această privinţă Iehova şi Isus Cristos. — Efes. 5:1; 1 Cor. 11:1.

5, 6. Ce exemple cu privire la muncă ne oferă Iehova şi Isus?

⁵ Întregul univers, de la înfricoşătorul soare termo-nuclear pînă la delicatul fluture, dovedeşte că Dumnezeu este un lucrător activ. Toate lucrările sale vizibile de creaţie sînt „muncă” sa. Şi o „muncă” pe care trebuie să o preţuim o constituie şi stăruitoarea ocrotire şi îndrumare de care dă el dovadă faţă de servii săi (Ps. 145:4–6, 10; 8:4–9). Fiul său este şi el un lucrător sîrguincios. Părăsindu–şi munca de dulgher dintr-un oraş din Galileea, Isus a călătorit sute de kilometri prin zone rurale secetoase, sub arşiţă, pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a-i vindeca, pentru a le predica şi pentru a-i învăţa (Mat. 4:17, 23–25; Luca 8:1; 9:57, 58). Cu toate că era om perfect, Isus a cunoscut oboseala şi foamea survenite în urma lucrului său stăruitor din zori pînă în noapte. — Mat. 21:18; Marcu 1:32, 35; 6:32–34; Ioan 4:3–6, 34.

⁶ Astfel putem fi siguri că nici Dumnezeu şi nici Isus nu au manifestat atitudinea de a lua lucrurile uşor. Cristos a declarat: „Tatăl meu a lucrat încontinuu pînă acum şi eu de asemenea lucrez încontinuu” (Ioan 5:17). El a explicat de fapt că „lucrările” sale — ceea ce făcea el cu sprijin divin — erau dovada faptului că el se bucura de aprobarea lui Dumnezeu (Ioan 10:25, 38). Nici viaţa noastră nu este străină de această realitate. Realizarea tuturor speranţelor noastre întemeiate pe Biblie depinde de ceea ce a făcut Isus ca închinător şi lucrător sîrguincios al lui Dumnezeu.

7. Ce trebuie să avem în vedere atunci cînd medităm asupra concepţiei noastre privitoare la muncă?

⁷ Fiecare dintre noi poate şi trebuie să mediteze asupra concepţiei pe care o are precum şi asupra modelului pe care-l urmează în ce priveşte munca. În această privinţă nu trebuie să fim însă peste măsură de critici sau exagerat de pretenţioşi faţă de noi înşine. Noi avem cu toţi limitele noastre fizice şi sîntem limitaţi totodată şi de imprejurări. Chiar şi modul de acţiune al lui Isus ne arată că ne putem bucura pe drept de odihnă, de relaxare, de o societate plăcută şi de o măsură de confort (Marcu 6:31; Luca 5:29; 7:34; Ioan 2:2–10; 12:2, 3). Dar chiar imperfecţiunea care scoate în evidenţă nevoia noastră de odihnă ne poate îndemna să alunecăm spre extreme în ce priveşte această necesitate, aşa după cum subliniază avertismentele biblice privitoare la lene. Realitatea este că aşa după cum foamea este cel mai bun bucătar, tot la fel şi o muncă sîrguincioasă face mai îmbucurătoare relaxarea şi odihna. — Ecl. 2:24; 5:12, 18.

8, 9. În ce privinţă ar trebui să lucreze creştinii din greu?

⁸ Cuvîntul „muncă” ne poate aduce în minte mai ales munca laică pe care trebuie să o presteze mulţi dintre noi pentru a–şi asigura existenţa. Sfatul Bibliei ne arată că trebuie să fim conştiincioşi şi sîrguincioşi în acest fel de muncă (Prov. 10:4; 22:29). Lucrul acesta este valabil totodată şi cu privire la îndatoririle noastre din propria gospodărie şi chiar şi cu privire la studiile pe care le urmăm într-o scoală lumească, pentru că toate aspectele vieţii noastre trebuie să reflecte schimbările în bine pe care le-am făcut prin aplicarea principiilor creştine. Apostolul Pavel a scris: „Tot ce faceţi, să faceţi din tot sufletul ca pentru Iehova şi nu ca pentru oameni, căci ştiţi că din partea lui Iehova veţi primi cuvenita răsplată a moştenirii.” — Col. 3:23, 24.

⁹ Să ne concentrăm însă acum atenţia asupra unei anumite părţi a vieţii creştine, asupra lăudării lui Dumnezeu prin predicare şi învăţare. Această muncă este de o importanţă capitală, pentru că prin intermediul ei ’ne putem salva atît pe noi înşine cît şi pe cei care ne ascultă.’ — 1 Tim. 4:16.

10, 11. Ce motive deosebite de a lucra din greu avem noi în legătură cu răspîndirea credinţei creştine?

¹⁰ Să se observe că Pavel nu ne-a dat de înţeles că un creştin trebuie să fie interesat numai de propria lui salvare. Creştinul trebuie să fie preocupat de salvarea altora prin acceptarea lui Isus drept Cristosul şi prin practicarea devotamentului faţă de Dumnezeu care „deţine promisiunea vieţii de acum precum şi a celei viitoare” (1 Tim. 4:8). După ce a menţionat această perspectivă Pavel a scris:

„Căci în acest scop noi muncim din greu şi ne străduim din răsputeri, pentru că ne-am pus speranţa într-un Dumnezeu viu, care este Salvatorul oamenilor de orice fel, dar mai ales al celor fideli.” — 1 Tim. 4:10.

¹¹ Să reflectăm o clipă asupra acestor cuvinte. Salvarea venită de la Dumnezeu — viaţa veşnică în fericire — este deschisă pentru ’oamenii de orice fel.’ Dar cine va fi salvat pînă la urmă? Numai ’cei fideli,’ cei care dezvoltă şi exercită credinţă. Tinînd seama de faptul acesta, ne dăm seama că apostolul nu putea să ia uşor acest lucru şi să ducă o viaţă în general normală iar uneori, cînd îi venea bine, să le vorbească, ici şi colo, cîtorva persoane despre această posibilă salvare. Nu, nici vorbă de aşa ceva! Posibilitatea ca şi alţii să afle mesajul creştin şi să ajungă pe calea salvării era pentru Pavel atît de impresionantă şi de o atît de copleşitoare importanţă încît el s-a simţit imboldit în mod irezistibil să ’muncească din greu şi să străduiască din răsputeri.’ Acesta este oare şi felul tău de a simţi? Fă o examinare personală, reflectînd asupra modului tău de a activa în ultima lună sau în ultimele şase luni. Rezultă oare cu toată claritatea, atît pentru tine cît şi pentru alţii, dar mai ales pentru Dumnezeu, că munceşti din greu şi că te străduieşti din răsputeri?

MUNCIND DIN GREU PENTRU A RASPINDI MESAJUL REGATULUI

12. Ce legătură au lucrările sau faptele cu salvarea?

¹² Creştinii ştiu că ei nu pot fi salvaţi doar prin efectuarea anumitor lucrări, ca şi cum s-ar putea cîştiga dreptatea şi salvarea prin asemenea eforturi (Rom. 3:28). Este însă o realitate că dacă posedăm o credinţă autentică, atunci vor ieşi la iveală anumite lucrări ca rezultat al acelei credinţe (Iacob 2:18–26). De aceea se cuvine să reflectăm şi să înălţăm rugăciuni în legătură cu credinţa şi cu lucrările sau faptele noastre.

13. Potrivit afirmaţiei lui Isus ce trebuia să facă discipolii săi după moartea lui?

¹³ Cînd sîntem prinşi în acţiunea de ’a munci din greu şi a ne strădui din răsputeri,’ aşa cum a făcut Pavel, noi putem participa la împlinirea unui adevăr profetic exprimat de Isus. Gîndiţi-vă că puteţi contribui la confirmarea adevărului cuvintelor lui Isus! Care cuvinte? Cele rostite în răspunsul adresat lui Filip care a cerut: „Arată-ni-l pe Tatăl” (Ioan 14:8). Isus a zis:

„Cel care m-a văzut pe mine a văzut şi pe Tatăl [. . .] Lucrurile pe care vi le spun eu vouă nu le vorbesc din propria mea capacitate inventivă; ci Tatăl care rămîne în comuniune cu mine îşi face lucrările sale. Foarte adevărat vă spun că cel care exercită credinţă în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu; şi el va face lucrări mai mari decît acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl.” — Ioan 14:9, 10, 12.

14, 15. Prin cuvintele din Ioan 14:12 a vrut oare Isus să spună că discipolii săi vor face minuni mai mari decît ale lui? De ce?

¹⁴ Cum ar putea face discipolii lui Isus lucrări mai mari decît el? Şi am putea noi să participăm la înfaptuirea unor asemenea lucrări mai mari? Biblia dezvăluie că Dumnezeu i-a făcut pe unii creştini în stare să săvîrşească miracole, cum ar fi de pildă scoaterea demonilor, vindecarea bolnavilor, iar în cîteva cazuri chiar şi învierea morţilor. În felul acesta Dumnezeu ţinea să arate că el trata acum cu adunarea creştină şi că pe aceasta o binecuvînta (Fapte 3:2–8; 5:12–16; 9:36–40; 16:16–18). Dar erau oare acele lucrări mai mari decît ceea ce făcuse Isus? El i-a vindecat pe toţi care veneau la el şi pe unii chiar şi de la distanţă, a hrănit în mod miraculos mii de oameni, a înviat morţi şi a exercitat control chiar şi asupra forţelor naturii (Mat. 8:5–16, 23–27; 14:14–33; Ioan 11:39–44). În plus, darurile miraculoase ale spiritului pe care le manifestau unii dintre creştini urmau să ia sfîrşit sau să treacă (1 Cor. 13:8–10). Astfel cum aveau să săvîrşească creştinii lucrări mai mari decît Isus?

¹⁵ Isus spusese ce voia Tatăl său. El, Isus, făcuse cel mai mare şi cel mai durabil bine nu prin miracole ci prin minunata sa învăţătură cu privire la Regata (Luca 4:32, 43). După învierea lui, Isus le-a încredinţat continuatorilor săi misiunea de ’a forma discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, învăţîndu-i’ (Mat. 28:19, 20). Da, creştinii trebuia să înfăptuiască o vastă lucrare de mărturie. Aceasta trebuia să aibă loc la o scară mai mare decît predicarea lui Isus, pe o mai mare întindere în timp şi prin eforturile mult mai multor oameni. În felul acesta ei aveau să înfăptuiască lucrări mai mari decît ale lui.

16. A luat oare sfîrşit lucrarea lui Isus odată cu moartea şi urcarea lui la cer?

¹⁶ Lucrarea de predicare şi de învăţare cu privire la Regat pe care a înfăptuit-o Isus n-avea să ia sfîrşit odată cu moartea şi ridicarea sa la cer. De acolo el avea să continue să conducă importanta sa campanie de educare, dar aceasta prin intermediul continuatorilor săi. Luca ne spune că înainte de a se ridica Isus la cer el le-a spus multe discipolilor săi „despre regatul lui Dumnezeu’. (Fapte 1:3). În cele din urmă el le-a zis: „Voi îmi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea, în Samaria şi pînă în cea mai îndepărtată parte a pămîntului.” — Fapte 1:8.

17, 18. Cum au început continuatorii lui Isus să împlinească cuvintele sale privitoare la lucrări mai mari, în Ziua a cincizecea din anul 33 e.n.?

¹⁷ Ei au început cu promptitudine să facă lucrări mai mari decît Isus. La sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. Isus a turnat spiritul sfînt peste 120 de discipoli care aşteptau în Ierusalim. Ce au făcut ei în acel moment? Au înmulţit hrana? I-au învăţat pe oameni să facă agricultură? Sau au vindecat pe cei bolnavi? Nu, ci ei au început să vorbească, să declare „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu” (Fapte 2:1–11). Apoi apostolul Petru a depus o mărturie atît de convingătoare încît mii de ascultători ai săi l-au acceptat pe Cristos.

¹⁸ Botezarea în acea zi a atîtor oameni care au crezut trebuie să fi fost o sarcină serioasă. Probabil că ei s-au răspîndit pe la toate iazurile şi heleşteele din oraş. Spre sfîrşitul zilei discipolii au raportat rezultatele obţinute, căci relatarea biblică spune că „cei care au îmbrăţişat Cuvîntul şi au fost botezaţi s-au ridicat la vreo trei mii de suflete.” De la 120 pînă la peste 3 000 într-o singură zi reprezintă o creştere de peste 2 500 la sută (Fapte 1:15; 2:41). Ei au început într-adevăr să facă lucrări mai mari decît a făcut Isus.

19. Era aceasta o lucrare doar pentru apostolii şi bătrînii din adunări?

¹⁹ Dar unii creştini de astăzi ar putea să îşi spună: „Eu nu sînt Petru nici Pavel. Nu ei trebuia să fie oare aceia care să facă lucrări mai mari decît Isus?” Aceasta este o întrebare justificată. Cartea Faptelor arată că apostolii, îndeosebi evangheliştii şi bătrînii din punct de vedere spiritual ai adunării s-au angajat cu adevărat în predicarea Regatului. Dar să luăm seama la următorul fapt istoric relatat de către discipolul Luca: „Impotriva adunării care era în Ierusalim s-a stîrnit o mare persecuţie; toţi, cu excepţia apostolilor s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeei şi Samariei” (Fapte 8:1). Şi ce au făcut aceşti creştini risipiţi, tineri şi bătrîni, bărbaţi şi femei? „Cei care fuseseră împrăştiaţi au străbătut ţara anunţînd vestea bună a Cuvîntului” (Fapte 8:4). Da, ei cu toţii au predicat.

20. De ce este deosebit de important pentru noi acum să medităm asupra participării noastre la împlinirea cuvintelor din Ioan 14:12?

²⁰ Adevăraţii creştini de astăzi îndeplinesc predicarea şi învăţarea pe care a început-o Isus şi pe care au continuat-o fraţii şi surorile sale din secolul întîi. Dar evenimentele curente care împlinesc profeţia biblică arată că Dumnezeu va aduce în curînd sfîrşitul prezentului sistem rău de lucruri, sfîrşit prin care se va încheia şi predicarea din prezent a „veştii bune a Regatului” (Mat. 24:14). În consecinţă fiecare dintre noi se poate întreba: „Am eu în prezent o deplină participare la lucrarea de importanţă capitală despre care a vorbit Isus în Ioan 14:12? Muncesc eu din greu şi mă străduiesc din răsputeri? Cînd se va încheia această lucrare voi avea eu satisfacţia de a fi avut o deplină participare la ea?”

CÎT DE MULT AŞTEAPTĂ DUMNEZEU?

21–23. Ce reevaluare a împrejurărilor noastre am putea face?

²¹ Participarea în mod satisfăcător la lucrarea de predicare creştină nu ne pretinde însă să ne ignorăm obligaţiile justificate privitoare la familia noastră, la rudele noastre, la serviciu sau şcoală (1 Tim. 5:8). Nici Dumnezeu nu doreşte să avem un sentiment de vinovăţie în ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii; noi nu le vom îndeplini pe acestea cu bucurie. Dar uneori noi putem face o examinare privitoare la timpul de care dispunem şi la activităţile noastre.

²² Mulţi dintre noi pot trage folos în urma unei examinări de sine echilibrate şi în urma unei autodisciplinări. S-ar putea să fie folositoare eliminarea multor lucruri neesenţiale în ce priveşte menţinerea unui nivel decent de viaţă.

²³ Nimeni nu trebuie să aibă o atitudine critică cu privire la ceea ce fac alţii din preajma sa. Important este să analizăm dacă noi personal mai manifestăm încă o profundă apreciere a rolului pe care-l avem noi în înfăptuirea unor lucrări mai mare decît ale lui Isus.

24. Ce bun exemplu ne-a oferit o văduvă săracă?

²⁴ Poate că noi dăm tot ce ne stă în putere, deşi ceea ce dăm poate fi mai puţin decît i-ar permite altuia să facă starea sănătăţii şi împrejurările lui. Însă cantitatea în sine nu este un criteriu. Aduceţi-vă aminte de modul favorabil în care a comentat Isus gestul văduvei sărace care a contribuit cu două monede mici, de „foarte mică valoare.” Acele monede (leptas) nu reprezentau decît a 64-a parte din cîştigul pe o zi de muncă. Ce sumă ar reprezenta aceasta în moneda care circulă în ţara ta? Şi totuşi Isus a lăudat gestul văduvei pentru că ea „a dat tot ce avea, toate resursele ei de existenţă” (Marcu 12:41–44). Şi noi putem fi siguri de o aprobare asemănătoare în caz că dăm totul — muncind din greu şi străduindu-ne din răsputeri în lucrarea de mărturie.

25. Ce a făcut Maria pentru Isus cu puţin înainte de moartea lui?

²⁵ Ne-am putea aduce aminte şi de Maria sora lui Lazăr, cînd l-a uns pe Isus cu un foarte scump ulei parfumat. Unii dintre discipoli şi-au exprimat nemulţumirea, pentru că uleiul costa 300 de dinari. Exceptînd sărbătorile şi sabatele, această sumă reprezenta venitul unui lucrător pe un an întreg. Cît cîştigi tu sau un membru al familiei tale într-un an? (Ioan 12:3–8; Mat. 20:2). Cu privire la sacrificiul Mariei Isus a zis:

„Ea a săvîrşit faţă de mine o faptă excelentă. [. . .] Ea a făcut ce a putut; ea s-a angajat dinainte să pună ulei parfumat pe trupul meu în vederea înmormîntării mele. Adevărat vă spun, că oriunde va fi predicată vestea bună în toată lumea, se va păstra aducerea aminte a ceea ce a făcut această femeie.” — Marcu 14:6–9.

26, 27. În ce fel a fost Maria un exemplu?

²⁶ Reţineţi aceste cuvinte: „Ea a făcut ce a putut.” Nu există nici o dovadă că Maria a primit puterea de a face minuni; ea nu putea fi un apostol şi nici un bătrîn atunci cînd s-a format adunarea creştină; ea nu putea nici să călătorească mult, ducînd „vestea bună.” Dar ea „a făcut ce a putut.” Care este înţelesul acestui lucru? În unele limbi expresia „fă ce poţi” are nuanţa de „nu te omorî cu firea, las-o mai moale.” Însă Isus nu a avut în vedere acest sens. Maria s-a străduit într-adevăr din răsputeri. Unii traducători ai Bibliei au redat această expresie prin cuvintele „ea a făcut tot ce a putut,” sau: „ea a făcut tot ce i-a stat în puteri să facă” — C. K. Williams; W. Barclay.

²⁷ Această deplină dăruire de sine a însemnat în ce o privea pe Maria un interes permanent şi nu o întîmplare izolată. Maria îşi arătase încă mai înainte starea inimii şezînd la picioarele lui Isus pentru a-i asculta învăţătura (Luca 10:38–42). Acum ea n-a făcut decît să continue a-l sprijini pe acest remarcabil predicator care a fost Isus. Şi nu este lipsit de interes faptul că Isus a legat fapta Mariei de lucrarea de predicare mondială spunînd că oriunde se va răspîndi „vestea bună” se va păstra aducerea aminte a Mariei. Ea a manifestat interes faţă de predicare aşa cum a făcut şi Isus pînă la moartea sa.

28. Ce fel de religie este creştinismul? Ce înseamnă aceasta pentru noi?

²⁸ Sîntem noi ca acele două femei care au dat tot ce aveau? Sîntem noi intens interesaţi de lucrarea de predicare pe care a început-o Isus cînd a fost pe pămînt şi care continuă acum pe întregul pămînt prin intermediul creştinilor? Ar trebui să fim căci Dumnezeu este. Cînd a început creştinismul la sărbătoarea. Zilei a cincizecea, aceasta era o religiei a depunerii de mărturie, iar Dumnezeu a sprijinit-o cu spiritul său. El încă mai continuă să facă astfel, pentru că nu s-a schimbat. El este „un Dumnezeu viu,” atît prin faptul că trăieşte el însuşi cît şi prin faptul că le oferă viaţă tuturor închinătorilor adevăraţi. Astfel creştinismul ar trebui să fie încă şi astăzi o religie a depunerii de mărturie. Iar creştinii au toate motivele de a fi lucrători entuziaşti în serviciul lui Dumnezeu „care este un Salvator al oamenilor de orice fel, dar mai ales al celor fideli.” — 1 Tim. 4:10.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Ele au făcut tot ce au putut