Cine sînt servii lui Dumnezeu?

CU CÎŢIVA ani în urmă s-au ridicat numeroase obiecţii împotriva aplicării termenului de „ministru“ (obişnuit în diferite limbi) asupra tuturor creştinilor consacraţi şi botezaţi. Aceste obiecţii au avut la bază anumite diferenţe de limbaj sau felul în care pot privi alte grupări religioase şi persoane aflate în poziţii oficiale propria lor pretenţie de a fi „ministri“ (ministers, engl.) ai cultelor, etc. . . Totuşi se pare că astfel de obiecţii nu sînt suficient de întemeiate pentru a nega poziţia pe care s-a situat poporul lui Iehova în cea mai mare parte a ultimilor 100 de ani.

„DLA’KO.NOS“ — UN SERV SAU „MINISTRU“

În traducerea engleză a Scripturilor creştine greceşti verbul minister şi substantivul minister apar de multe ori. În traducerea germană apar verbul „dienen“ şi substantivul „Diener.“ Substantivul grecesc tradus astfel este „di.a’ko.nos,“ care înseamnă literalmente „prin praf,“ ca şi cum s-ar aplica cuiva care trebuie să-şi îndeplinească misiunea alergînd prin praf. Se pare că acest termen este folosit în trei sensuri distincte, pe care le vom examina acum.

În primul rînd, termenul di.a’ko.nos se foloseşte pentru a se referi la cineva care serveşte într-un sens material, nereligios şi se poate referi pur şi simplu la a servi în gospodărie. Astfel, într-una din parabolele lui Isus citim: „Regele a spus slujitorilor săi (di.a’ko.noi) „legaţi-le mîinile şi picioarele“ (Matei 22:13). Acelaşi cuvînt este redat la Romani 13:4 cu „slujitor“ (engl. „minister“), referindu-se la guvernările lumeşti.

În anumite contexte, acest cuvînt grecesc di.a’ko.nos este folosit într-un sens oficial restrîns, ca în Filipeni 1:1 unde este aplicat anumitor persoane din adunarea creştină care deţin o funcţie repartizată prin numire pentru că se află în legătură strînsă cu ceilalţi care deţin funcţia de supraveghetori sau „episcopi.“ Astfel noi citim: „Pavel şi Timotei, sclavi ai lui Cristos Isus, către toţi sfinţii din Filipi care sînt în comuniune cu Cristos Isus precum şi cu supraveghetorii şi ajutorii de serviciu („diaconi,“ di.a’ko.noi). Termenul este folosit în acest sens special şi la I Timotei 3:8, 12, unde apostolul Pavel enumeră calificările sau însuşirile pe care trebuie să le aibă un astfel de serv ministerial sau „diacon.“

În fine, există alte împrejurări în care se pare că scriitorii Scrierilor creştine greceşti inspirate au folosit acest termen într-un sens mai larg, care comportă o mai mare greutate decît doar să se refere la un slujitor care îndeplineşte îndatoriri lumeşti. Aşa stau lucrurile cînd termenul se foloseşte pentru a se aplica oricărei persoane consacrate care serveşte lui Dumnezeu în probleme sacre sau spirituale şi de aceea anumite limbi traduc acest termen printr-un cuvînt mai adecvat care exprimă sensul de serviciu superior sau divin. Astfel, apostolul Pavel se referă în Coloseni 1:23 la sine însuşi ca fiind o persoană care „a fost făcută un serv“ (di.a’ko.nos), sau minister, engl. (Vezi şi Authorized Version; Revised Standard Version; Phillip’s New Testament in Modern English; The New English Bible). Pavel îi numeşte şi pe alţii cu termenul (englez. „minister“) cum este în cazul lui Timotei. — I Timotei 4:6; A.V., R.S.V., New International Version.

„DIA.KO.NI’A“ — SERVICIU SAU „MINISTRY“ (ENGL.)

Strîns legat de cuvîntul grecesc di.a’ko.nos este substantivul „di.a.ko.ni’a“ care se referă la „slujbă“ sau „serviciu (engl. ministry). Acest cuvînt grecesc este folosit atît în sens laic, lumesc, cît şi în sens religios, sacru. La Faptele 6:1 este folosit într-un sens laic, căci citim: „Acum, în acele zile cînd discipolii s-au înmulţit, s-au stîrnit nişte murmurări din partea iudeilor vorbitori ai limbii greceşti împotriva iudeilor vorbitori ai limbii ebraice, pentru că văduvele acestora erau trecute cu vederea la distribuirile zilnice.“ (di.a.ko.ni’a — ministration, engl., nota de subsol)

Cînd di.a.ko.ni’a este folosit într-un sens religios, unii traducători folosesc în anumite limbi un cuvînt special, redîndu-l nu ca pe o distribuire sau „slujbă“ ci ca ministry (engl.), ceea ce înseamnă un serviciu superior, divin. Astfel, în asemenea limbi apostolul Pavel ajunge să spună despre apostolatul său între păgîni: „Eu îmi glorific serviciul meu“ (din englezescul „ministry“). (Romani 11:13, R.S.V., N.E.B., N.I.V.]a El scria mai departe că este recunoscător că Dumnezeu l-a considerat fidel, desemnîndu-l pentru un „serviciu“ (engl. „ministry“), adică un serviciu superior, divin (I Timotei 1:12, Kingdom Interlinear Translation). Astfel Pavel îi scrie lui Timotei: „Tu însă păstrează echilibrul în toate lucrurile, suferă răul, fă lucrul unui evanghelizator, împlineşte-ţi pe deplin serviciul tău.“ (engl. „ministry“). Evanghelizarea efectuată de Timotei sau predicarea „veştii bune“ nu era un serviciu lumesc. Acesta era un serviciu divin, înalt, (engl. ministry) — şi acesta făcea din el un „serv superior“ sau ministru (engl. „minister“). Din aceeaşi cauză, astăzi toţi cei care participă în acest înalt serviciu de evanghelizare sînt într-adevăr servii lui Dumnezeu (engl. ministers). — II Timotei 4:5; A.V., N.I.V., R.S.V.

Felul în care scriitorii aflaţi sub inspiraţie ai Scrierilor creştine greceşti folosesc cuvîntele greceşti di.a’ko.nos şi di.a.ko.ni’a şi cele similare constituie modelul pentru Martorii lui Iehova. De fapt, Martorii lui Iehova nu sînt numai o organizaţie religioasă în înţelesul general acceptat al cuvîntului „adunare“ sau „biserică,“ ci ei constituie de asemenea o asociaţie care instruieşte şi echipează bărbaţi, femei şi tineri pentru a fi „servii,“ „slujitorii“ într-un sens superior sau divin, predicatori ai veştii bune a regatului lui Dumnezeu. În acest scop ei dispun de o mulţime de procedee practice de studiu pentru a educa bărbaţi, femei şi tineri în domeniul cunoştinţei de importanţă vitală a Bibliei, astfel încît să poată fi din ce în ce mai eficienţi în calitate de miniştri ai lui Dumnezeu. Aceste metode de studiu sînt cuprinse în cadrul a cinci întruniri săptămînale în care are loc o expunere a doctrinei biblice, interpretarea profeţiilor Bibliei, instruirea în conduita creştină şi educarea pentru predicarea şi învăţarea adevărurilor Bibliei.

INSTALAREA CA SERV LUI DUMNEZEU

Ca în toate organizaţiile religioase, Martorii lui Iehova au privilegiul şi dreptul de a decide cînd anume cei cu care studiază au atins nivelul la care ei se califică pentru a fi servii ai Cuvîntului lui Dumnezeu, „servii“ într-un sens superior, divin. După o perioadă de instruire personală adecvată, ei sînt examinaţi de bătrînii numiţi în mod corespunzător din cadrul adunării lor. Dacă cei cuprinşi în studiu dau dovadă că dispun de o cunoştinţă adecvată a Cuvîntului lui Dumnezeu, de o apreciere sinceră a mesajului său şi s-au consacrat fără rezerve lui Iehova pentru a face voinţa sa şi pentru a merge pe urmele lui Isus Cristos şi dacă şi-au adus viaţa în armonie cu cerinţele şi principiile lui Dumnezeu, ei sînt admişi pentru a fi botezaţi şi sînt astfel „instalaţi“ ca servii. Există un precedent scriptural întemeiat pentru această procedură, căci şi în cazul lui Isus numai după ce el s-a prezentat pe sine pentru botez, atunci şi-a început cariera sa de serv uns al lui Dumnezeu predicînd vestea bună a regatului lui Dumnezeu. — Marcu 1:9–15.

Dar există oare în aceasta un motiv întemeiat ca să se considere botezul, adică scufundarea completă în apă, drept o ceremonie adecvată de „instalare“?b Probabil că potrivit obiceiurilor care predomină în creştinătate, nu! Dar din punct de vedere scriptural, categoric da, aşă cum se poate vedea din cele spuse pe această temă în „Cyclopaedia of Biblical and Theological and Ecclesiastical Literature“ de M’Clintock şi Strong (1877) vol VII, pag 411. Conform acestei cărţi o hirotonisire sau instalare este „numirea sau desemnarea unei persoane într-o funcţie de serviciu clerical cu sau fără ceremonii însoţitoare . . . O investigaţie scripturală asupra acestui subiect e puţin probabil că n-ar reuşi să convingă orice minte sinceră despre marea semnificaţie a faptului că nici Domnul Isus Cristos şi nici vreunul din discipolii lui nu au dat vreun ordin special sau vreo declaraţie cu privire la hironisire sau instalare.“ O diplomă sau un certificat de instalare oficială sînt tot atît de puţin necesare servilor consacraţi de astăzi ca şi în timpul apostolului Pavel. — II Corinteni 3:1–3.

SERVICIUL DIVIN AL MARTORILOR LUI IEHOVA

Cum îşi îndeplinesc oare Martorii lui Iehova serviciul lor divin? Unii dintre ei servesc în calitate de bătrîni numiţi şi în această calitate ei predică şi învaţă pe alţii din adunările lor, atît de pe podium cît şi la studiile biblice ale adunării care se ţin în casele Martorilor. Însă metoda cea mai extinsă şi cea mai distinctă folosită de Martori în serviciul lor „ministerial“ este cea folosită de apostoli şi de ceilalţi discipoli ai lui Isus primul secol conformă cu ordinul acestuia: „În orice cetate sau sat veţi intra, căutaţi cine este vrednic acolo . . . Cînd veţi intra într-o casă salutaţi pe proprietarul ei şi dacă acea casă este vrednică să doriţi că pacea voastră să vină peste ea.“ — Matei 10:11–13.

În mod asemănător, apostolul Pavel s-a distins prin predicarea efectuată atît în adunări cît şi persoanelor individuale în casele lor. Aşa cum le-a spus bătrînilor din Efes! „Ştiţi bine cum (. . .) nu m-am reţinut să vă vorbesc nimic din lucrurile care vă erau de folos şi să vă învăţ în mod public şi din casă în casă. Ci pînă la capăt am depus mărturie atît iudeilor cît şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus“ (Faptele 20:18–21). Aceasta asigură un excelent precedentc privitor la servii lui Dumnezeu de astăzi.

Cu privire la serviciul divin din casă-n casă, din zilele noastre cu ajutorul tipăriturilor religioase, Curtea Supremă a S.U.A. sublinia în procesul „Murdock v. Commonwealth of Pennsylvania“ (Murdock contra Commonwealthului) (1943): „Distribuirea din mînă în mînă a tipăriturilor religioase este o formă străveche de evanghelizare misionară — tot atît de veche ca şi istoria maşinilor de tipărit . . . Această formă de activitate religioasă oferă sub „First Amendment“ (Primul Amendament al Constituţiei americane) aceaşi poziţie ca şi închinarea în biserici şi predicarea de la amvon.“

Tot în S.U.A., Curtea de Apel pentru Seventh Circuit (Circuitul al şaptelea) afirma în procesul „Ransom v. United States“ (Ransom contra Statelor Unite) (1955) că nu s-ar putea „face o distincţie valabilă cu privire la vocaţia lor (. . .) între servii de religie a Martorilor lui Iehova care predică de la uşă la uşă şi la colţurile străzilor şi sluijitorii de religie celor mai multe credinţe convenţionale care predică la amvon, instruiesc în şcoli bisericeşti sau îndeplinesc diferite alte activităţi religioase pentru bisericile lor.“

Oare faptul că aceşti „servii“ nu îşi dedică serviciului lor tot timpul de care dispun s-ar putea reflecta în mod nefavorabil asupra declaraţiei lor de a fi servii a unei religie şi ar putea îmsemna oare că ei nu sînt calificaţi pentru aceasta? Nicidecum, pentru că însuşi apostolul Pavel era angajat în activităţi laice pentru a se întreţine pe sine însuşi şi pe cei care erau cu el (Faptele 18:3, 4; 20:33, 34). Această poziţie a fost suştinută de conducerea Curţii de Apel a Statelor Unite pentru Fifth Circuit (Circuitul al cincelea) în procesul Wiggins v. United States“ (Wiggins contra Statelor Unite) (1958): „Servii Martorilor lui Iehova (. . .) nu au altceva de ales decît să se angajeze în ocupaţii laice pentru a obţine fondurile cu care să facă din serviciul lor vocaţia lor . . . Ceea ce verifică faptul că este o vocaţie (. . .) este (. . .) că ei învaţă şi predică principiile religiei lor în mod sistematic şi nu ocazional.“

Aşadar, cine sînt servii lui Dumnezeu? Sînt creştinii consacraţi şi botezaţi care fac din serviciul lor pentru Dumnezeu şi pentru aproapele lor ţinta lor principală în viaţă (Marcu 12:28–31). Vă rugăm să urmăriţi următoarele trei articole.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Din punct de vedere scriptural instalarea cuiva ca serv al lui Dumnezeu are loc la botezul său.