Un Dumnezeu care merită încrederea noastră
PROMISIUNILE omeneşti sînt foarte adesea nesigure. Cu toate acestea ne încredem încă în anumite persoane. Pentru ce? Mai ales de aceea, pentru că sînt cunoscuţi a fi statornici şi demni de încredere. Noi sîntem în clar despre aceasta că ei ar putea să fie împiedicaţi prin multe lucruri de a-şi ţine promisiunile. Totuşi, această posibilitate nu ne împiedică de a ne încrede în ei.
Cum stau lucrurile cu Creatorul nostru? Nu merită el oare şi mai mare încredere? Cu siguranţă, căci El ne-a furnizat destule dovezi, care să ne confingă că pe el nu-l poate nimic împiedica să-şi împlinească toate promisiunile sale. Iehova Dumnezeu, în trecut, şi-a cîştigat un renume ireproşabil căci îşi împlineşte mereu cuvîntul. Să luăm în consideraţie ca exemplu pe izraeliţii din timpul lui Iosua. Ei au trăit împlinirea promisiunii lui Dumnezeu că ei vor primi ţara Canaan — o promisiune, care a fost dată strămoşului lor Avraam cu peste 400 de ani înainte (Gen. 15:13–21). In afară de aceasta, le-a reuşit, cu ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu, să cîştige Canaanul, în ciuda rezistenţei vehemente a naţiunilor mai puternice, prin care s-a împlinit promisiunea lui Dumnezeu dată prin Moise (Deutr. 7:17–21; 11:23). Cînd Iosua a aruncat o privire înapoi la ceea ce făcuse Iehova, el a putut să spună izraeliţilor: „Nici o promisiune n-a rămas neîmplinită din toate promisiunile bune, pe care le-a dat Iehova casei lui Izrael; Toate s-au împlinit“ (Iosua 21:45).
NICI O PIEDICA NU POATE OPRI IMPLINIREA
Ce deosebire faţă de om! Dacă el nu poate realiza o promisiune într-un timp relativ scurt, el ar putea să fie împiedicat de evenimente neprevăzute s-o ducă vreodată la împlinire. Promisiunea ar putea să devină, într-o anumită măsură, un cuvînt fără viaţă. Totuşi, promisiunea Dumnezeului cel veşnic este ‘vie şi plină de putere’ (Evrei 4:12). Nimic nu poate împiedica împlinirea ei.
Prin profetul său Isaia (55:10, 11) Iehova a declarat: „Căci întocmai după cum ploaia torenţială şi zăpada coboară din ceruri şi nu se reîntorc în acel loc fără să pătrundă pămîntul cu adevărat şi fără să–l facă să producă şi să germineze, şi să dea într-adevăr sămînţă semănătorului şi pîine celui ce mănîncă, tot aşa se va dovedi că este şi cuvîntul care pleacă din gura mea. El nu se va reîntoarce la mine fără rezultate, ci el va face în mod cert lucrul în care mi-am găsit plăcerea şi va avea categoric succese în lucrul pentru care l-am trimis.“
Cine poate împiedica precipitaţiile atmosferice, să ude pămîntul, dacă a început să plouă sau să ningă? Apa care cade sub formă de zăpadă sau ploaie, împlineşte inevitabil scopul său. Impreună cu substanţele nutritive, existente în sol, furnizează plantelor ceea ce au ele nevoie pentru a putea creşte şi a produce roade. Din cereale, de exemplu o anumită parte se păstrează pentru însămînţare în anul următor, în timp ce partea mai mare serveşte ca făină pentru facerea pîinii. In acest mod, scopul final al precipitaţiei atmosferice s-a realizat.
Tot aşa se împlineşte orice amănunt din promisiunea lui Dumnezeu, indiferent de piedicile, care ar surveni în cale. Aceasta se reprezintă bine prin promisiunea deosebită despre care e vorba în Isaia, capitolul 55. In versetele 12 şi 13 se spune: „Căci veţi ieşi cu jubilare, voi, oameni, şi veţi fi aduşi înăuntru cu pace. Munţii şi dealurile înseşi vor fi pline de voioşie înaintea voastră şi vor striga de bucurie, şi chiar şi copacii de pe cîmp vor bate toţi din palme. In locul hăţişului de spini va creşte ienupărul. In locul urzicii-vii va creşte mirtul . . .“
Această promisiune se referă la timpul în care ţara lui Iuda pustiită şi copleşită de spini şi mărăcini, trebuie să fie reclădită şi locuită. Implinirea ei a putut să pară izrealiţilor, care au fost duşi în exil la Babilon, aproape ceva imposibil. Babilonul, capitala imperiului chaldeean, era, după toate aparenţele puternic întărită şi de necucerit. Atît timp cît domnitorii babilonieni erau la putere, n-a existat aşa dar, nici o speranţă să devină liberi. Acelei case domnitoare îi mergea numele conform Bibliei, că ‘prefăcea ţara în pustie, nimicea chiar şi cetăţile aceleia şi nu dădea drumul prinşilor săi de război’. (Isaia 14:17).
Totuşi, aceea piedică mare n-a putut să modifice cu nimic faptul ca promisiunea să nu se împlinească. Deodată, într-o noapte, Babilonul cel mare a căzut prin mezi şi perşi, care stăteau sub comanda supremă a lui Cir. Puţin timp mai tîrziu, Cir a publicat un decret, care a dat posibilitate iudeilor prizonieri să se întoarcă înapoi în ţara pustiită a lui Iuda, pentru a reclădi templul lui Iehova în Ierusalim (2 Cronici 36:22, 23).
SIGURANTA SUPLIMENTARA
Un alt motiv, pentru ce putem să ne punem încrederea noastră nemărginită în promisiunile lui Dumnezeu, constă în faptul că el a legat numele sau renumele său de cuvîntul său. Cînd, de exemplu, el a dat lui Avraam o promisiune, a adăugat chiar şi un jurămînt. In Evrei 6:13 citim: „Cînd Dumnezeu a dat lui Avraam promisiunea sa, a jurat pe sine însuşi, deoarece nu a putut să jure pe unul mai mare“.
Surpriza în această promisiune întărită cu jurămînt este că împlinirea ei nu depinde singur de Iehova Dumnezeu. In ce măsură? In măsura în care „toate naţiunile pămîntului“ vor trebui să fie binecuvîntate prin „sămînţa“ lui Avraam (Gen. 22:18). „Sămînţa“ principală a lui Avraam este Isus Cristos (Gal. 3:16). Si-a păstrat el oare, ca atare, integritatea sa perfectă, în timp ce era pe pămînt? De aceasta a depins împlinirea promisiunii lui Dumnezeu.
Isus Cristos şi-a păstrat perfecţiunea pînă la moarte. Aşadar, împlinirea promisiunii date lui Avraam, ca şi toate celelalte promisiuni ale lui Dumnezeu, este sigură. Astăzi nu există nici o îndoială asupra faptului, cine este sămînţa principală a lui Avraam. Nu există, de asemenea, nici o îndoială despre faptul, dacă el este capabil să fie acela prin care toate naţiunile să fie binecuvîntate. In 2 Cor. 1:20 citim asigurarea care întăreşte credinţa: „Făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în el sînt „da“. De aceea şi Amin, pe care-l spunem noi, prin el, este spre slava lui Dumnezeu.
Pe drept este numit Isus Cristos, aşadar, „Amin“, ceea ce literal înseamnă „sigur“, „adevărat“, „aşa să fie“ şi „adevăr“ (Apoc. 3:14). El a vorbit adevărul, ba şi mai mult, prin aceea că el în decursul vieţii sale ca om şi-a păstrat perfect integritatea şi a murit o moarte de jertfă, a confirmat toate promisiunile Tatălui său şi a făcut posibilă împlinirea lor. In Isus Cristos îşi găsesc împlinirea toate promisiunile lui Dumnezeu. (Ioan 14:6).
Iehova Dumnezeu a creat premiza pentru aceea ca Fiul său să poată deveni sămînţa principală a lui Avraam, făcînd printr-o minune, ca Isus să se nască din fecioara Maria, ai cărei strămoşi erau urmaşi ai lui Avraam din linia regală a lui David. Ca tată plin de iubire Iehova a compătimit adînc suferinţele îngrozitoare, la care a fost supus Fiul său pe pămînt. Totuşi, el era gata să aducă marea jertfă şi să dea pe Fiul său în favoarea lumii. Din această cauză noi nu ne putem imagina că Iehova Dumnezeu să nu-şi ţină Cuvîntul său acum, într-un oarecare mod, după ce, cu preţul vieţii Fiului său iubit profund, a pus o temelie tare pentru împlinirea cuvîntului său. Apostolul Pavel a zis: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul său, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu el, toate lucrurile? (Rom. 8:32).
Da, cum ar putea cineva să se teamă că, poate, o promisiune a lui Dumnezeu ar rămînea neîmplinită? Iehova Dumnezeu a adus deja marea jertfă. Declaraţiile sale faţă de Avraam — cuvîntul si jurămîntul său — s-au dovedit nu ca minciună, ci ca adevăr. El şi-a dovedit demnitatea sa în cursul istoriei omenirii. Aşadar, el şi-a ţinut cuvîntul. Da, Iehova este un Dumnezeu, care merită încrederea noastră absolută. El nu ne va părăsi. Fie ca noi să ne străduim să nu-l părăsim şi să ne străduim să păstrăm favoarea sa.
FAPTUL DE A NU FI O PARTE A LUMII NE POATE SALVA VIAŢA
Isus Cristos a spus despre urmaşii săi: „Lumea i-a urît, pentru că ei nu sînt o parte a lumii“ (Ioan 17:14). Deoarece creştinii adevăraţi se ţin departe de lume — de politica ei, metodele ei şi de concepţiile ei — devin deseori ţinta de atac a batjocurii şi urii. Dar a nu fi o parte a lumii, poate servi de asemenea, ca ocrotire în timpurile tulburărilor politice.
Un bărbat, care trăieşte într-un oraş universitar sud-american, poate confirma aceasta din experienţă. El a jucat un rol conducator în viaţa politică a universităţii. După ce, apoi printr-o convorbire cu un martor a lui Iehova, a fost trezit interesul său faţă de Biblie, el a început să studieze Biblia. Cînd a aflat că un creştin n-ar trebui să se amestece în politică, încetul cu încetul şi-a părăsit prietenii şi părerile lor politice.
Tovarăşii săi de mai dinainte şi prietenii săi politici îşi băteau joc de „neştiinţa nou găsită“ cum spuneau ei. El le-a explicat tot mereu punctul său de vedere bazat pe Biblie. Apoi, la începutul anilor 1970, a survenit o întorsătură neaşteptată în desfăşurarea evenimentelor politice, care a produs o schimbare generală a concepţiei faţă de părerile politice, pe care acest bărbat le sprijinise înainte. Prietenii săi de partid de altădată au fost fie exilaţi din ţară, condamnaţi la pedeapsă cu închisoare, fie ucişi. Acest bărbat este fericit pentru faptul, că este încă în viaţă şi în libertate, deoarece el ca un ucenic al lui Isus Cristos, a luat o poziţie corectă.