Să nu dăm niciodată înapoi spre distrugere!

„Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW].“ — EVREI 10:39.

1. În ce împrejurări a cedat apostolul Petru în faţa fricii?

APOSTOLII trebuie să fi rămas consternaţi când iubitul lor Stăpân, Isus, le-a spus că ei aveau să se împrăştie cu toţii şi să-l părăsească. Cum era posibil aşa ceva — acum, când el se afla la grea strâmtorare? Petru a afirmat cu tărie: „Chiar dacă toţi ceilalţi vor avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea“. Petru era, într-adevăr, un om curajos. Însă, când Isus a fost trădat şi arestat, apostolii, inclusiv Petru, s-au împrăştiat. Mai târziu, în timp ce Isus era interogat în casa marelui preot Caiafa, Petru aştepta neliniştit în curte. Când noaptea rece era spre sfârşite, probabil că Petru a început să se teamă la gândul că Isus şi toţi cei ce se întovărăşiseră cu el puteau fi executaţi. Atunci când unii dintre cei ce se aflau acolo l-au recunoscut pe Petru ca fiind unul dintre însoţitorii apropiaţi ai lui Isus, Petru a intrat în panică. De trei ori el a refuzat să recunoască relaţiile sale cu Isus. Petru a negat până şi faptul că îl cunoştea! — Marcu 14:27–31, 66–72.

2. a) De ce modul plin de frică în care a reacţionat Petru în noaptea arestării lui Isus nu l-a făcut să se numere printre „aceia care dau înapoi“? b) Care ar trebui să fie hotărârea noastră?

² Acesta a fost un moment de slăbiciune în viaţa lui Petru, moment pe care fără îndoială că l-a regretat tot restul vieţii. Însă poate fi considerat Petru laş din cauza modului în care a reacţionat în acea noapte? A devenit el din această cauză unul dintre „aceia“ pe care apostolul Pavel i-a descris mai târziu când a scris: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“ (Evrei 10:39)? Probabil că cei mai mulţi dintre noi vom fi de acord că cuvintele lui Pavel nu se aplică în cazul lui Petru. De ce? Deoarece frica lui Petru a fost temporară, un moment de cădere într-o viaţă caracterizată de un curaj şi o credinţă remarcabile. În mod asemănător, mulţi dintre noi ne amintim, cu o oarecare stânjeneală, de momente în care frica ne-a luat prin surprindere şi ne-a împiedicat să adoptăm o poziţie atât de curajoasă de partea adevărului pe cât am fi dorit (compară cu Romani 7:21–23). Putem fi siguri că astfel de momente de cădere nu ne fac să ne numărăm printre cei ce dau înapoi spre distrugere. Totuşi trebuie să fim hotărâţi să nu ajungem niciodată să ne numărăm printre aceştia. De ce? Şi ce putem face pentru a nu ajunge ca ei?

Ce înseamnă a da înapoi spre distrugere

3. Cum au cedat în faţa fricii profeţii Ilie şi Iona?

³ Când a scris despre „aceia care dau înapoi“, Pavel nu s-a referit la cei cărora poate că într-un anumit moment le lipseşte curajul. Cu siguranţă că Pavel ştia de acel episod din viaţa lui Petru şi de alte cazuri similare. Când a fost ameninţat cu moartea de infama regină Izabela, Ilie, un profet curajos şi direct, a cedat în faţa fricii şi a fugit ca să-şi scape viaţa (1 Împăraţi 19:1–4). Profetul Iona a avut o criză de frică şi mai gravă. Iehova i-a dat misiunea de a merge în nelegiuitul oraş Ninive, cunoscut pentru violenţa locuitorilor lui. Iona s-a îmbarcat imediat pe o corabie pentru a ajunge la Tarsis, adică la o distanţă de 3 500 de kilometri în direcţia opusă (Iona 1:1–3)! Însă nici apostolul Petru, nici vreunul dintre aceşti profeţi fideli nu pot fi incluşi în mod justificat printre aceia care dau înapoi. De ce?

4, 5. a) Cum ne ajută contextul să stabilim la ce s-a referit Pavel în Evrei 10:39 când a folosit expresia „distrugere“? b) Ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“?

⁴ Să remarcăm întreaga frază folosită de Pavel: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“. Ce a vrut el să spună prin „distrugere“? Cuvântul grecesc folosit de el se referă uneori la distrugerea eternă. Această definiţie este în armonie cu contextul. Pavel tocmai dăduse următorul avertisment: „Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici“. — Evrei 10:26, 27.

⁵ Aşadar, când Pavel, adresându-se colaboratorilor săi în credinţă, a afirmat că „noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“, el a vrut să spună că el şi cititorii lui creştini fideli erau hotărâţi să nu-l părăsească niciodată pe Iehova, încetând să-i slujească. Dacă ar fi procedat astfel, lucrul acesta nu i-ar fi putut duce decât la distrugere eternă. Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei ce au dat înapoi spre o astfel de distrugere, aşa cum au făcut şi alţi duşmani ai adevărului care au acţionat în mod voit împotriva spiritului lui Iehova (Ioan 17:12; 2 Tesaloniceni 2:3). Aceste persoane se numără printre „cei laşi“ care vor fi distruşi pentru totdeauna în simbolicul lac de foc (Apocalipsa 21:8, NW). Noi nu am dori niciodată să ne numărăm printre aceştia!

6. Ce doreşte Satan Diavolul să facem?

⁶ Satan Diavolul doreşte să dăm înapoi spre distrugere. Fiind expert în folosirea „vicleniilor“, el ştie că, deseori, o astfel de atitudine ce duce la distrugere porneşte de la lucruri mici (Efeseni 6:11, nota de subsol din NW). Dacă prin persecuţia făţişă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivele, el caută să submineze credinţa creştinilor adevăraţi prin mijloace mai subtile. El vrea să-i vadă reduşi la tăcere pe Martorii zeloşi şi curajoşi ai lui Iehova. Să observăm ce tactici a folosit el împotriva creştinilor evrei cărora le-a scris Pavel.

Presiuni exercitate asupra creştinilor pentru a da înapoi

7. a) Ce fel de istorie a avut congregaţia din Ierusalim? b) În ce situaţie se găseau din punct de vedere spiritual unii dintre cititorii scrisorii lui Pavel?

⁷ Conform dovezilor, Pavel a scris scrisoarea sa către evrei în jurul anului 61 e.n. Congregaţia din Ierusalim avea o istorie tumultoasă. După moartea lui Isus s-a dezlănţuit un val de persecuţii violente, obligându-i pe mulţi creştini din oraş să se împrăştie. A urmat totuşi o perioadă de pace, ceea ce a favorizat creşterea numărului de creştini (Faptele 8:4; 9:31). Cu trecerea anilor, din când în când au existat şi alte persecuţii şi greutăţi. Se pare că, pe vremea când Pavel a scris scrisoarea către evrei, congregaţia se bucura din nou de o perioadă de pace relativă. Totuşi existau presiuni. Trecuseră aproape trei decenii de când Isus profeţise distrugerea Ierusalimului. Existau, probabil, unii care considerau că sfârşitul întârzia în mod nejustificat şi că se putea ca acesta să nu vină în timpul vieţii lor. Alţii, îndeosebi cei mai noi în credinţă, nu trecuseră încă prin persecuţii aspre şi ştiau puţin despre necesitatea de a persevera în timp de încercări (Evrei 12:4). Cu siguranţă că Satan a căutat să profite de această situaţie. Ce „viclenii“ a folosit el?

8. Ce atitudine au avut mulţi evrei faţă de tânăra congregaţie creştină?

⁸ Comunitatea evreiască din Ierusalim şi din Iudeea privea cu dispreţ tânăra congregaţie creştină. Analizând conţinutul scrisorii lui Pavel, ne putem face o idee despre insultele dispreţuitoare pe care aroganţii conducători religioşi evrei şi susţinătorii lor le adresau creştinilor. De fapt, poate că ei se exprimau astfel: Noi avem măreţul templu din Ierusalim, care există de secole! Avem un mare preot nobil care oficiază acolo, împreună cu subpreoţii lui. În fiecare zi sunt aduse jertfe. Avem Legea, care a fost transmisă de îngeri lui Moise şi care a intrat în vigoare în urma unor semne mari la muntele Sinai. Secta asta nouă — aceşti creştini care au abandonat iudaismul — nu are nici unul dintre aceste lucruri! Au avut ridiculizările lor efectul scontat? Unii creştini evrei au fost, evident, tulburaţi din cauza acestor atacuri. Scrisoarea lui Pavel le-a venit în ajutor exact la momentul potrivit.

De ce nu trebuiau să dea niciodată înapoi spre distrugere

9. a) Ce temă străbate scrisoarea către evrei? b) În ce sens slujeau creştinii într-un templu mai bun decât cel din Ierusalim?

⁹ Să examinăm două motive pe care Pavel le-a dat fraţilor şi surorilor sale din Iudeea pentru a nu da niciodată înapoi spre distrugere. Primul — superioritatea sistemului religios creştin — străbate scrisoarea către evrei. Pavel dezvoltă această temă în toată scrisoarea sa. Templul din Ierusalim era doar o copie a unei realităţi mult mai măreţe, şi anume templul spiritual al lui Iehova, un edificiu „care nu este făcut de mâini“ (Evrei 9:11). Creştinii aveau privilegiul de a sluji în acest templu spiritual pentru închinarea pură. Ei slujeau sub un legământ mai bun, noul legământ, care fusese promis de mult timp şi care avea un Mediator superior lui Moise, Isus Cristos. — Ieremia 31:31–34.

10, 11. a) De ce linia genealogică a lui Isus nu invalidează serviciul său de Mare Preot în templul spiritual? b) În ce privinţe era Isus un Mare Preot superior celui care slujea la templul din Ierusalim?

¹⁰ De asemenea, aceşti creştini aveau un Mare Preot mult mai bun, Isus Cristos. Nu, el nu descindea din Aaron, ci era un Mare Preot „în felul lui Melchisedec!“ (Psalmul 110:4, NW). Melchisedec, a cărui linie genealogică nu a fost consemnată, a fost atât regele, cât şi marele preot al Salemului antic. Astfel, el a fost un model profetic potrivit al lui Isus, a cărui preoţie nu depinde de nici un strămoş uman imperfect, ci de ceva mult mai important — propriul jurământ al lui Iehova Dumnezeu. Asemenea lui Melchisedec, Isus slujeşte nu numai ca Mare Preot, ci şi ca Rege, unul care nu va muri niciodată. — Evrei 7:11–21.

¹¹ Mai mult decât atât, spre deosebire de marele preot de la templul din Ierusalim, Isus nu trebuia să aducă jertfe an de an. El şi-a jertfit propria viaţă perfectă, pe care a oferit-o o dată pentru totdeauna (Evrei 7:27). Toate jertfele oferite la templu au fost doar umbre, prefigurări a ceea ce a oferit Isus. Jertfa sa perfectă a fost furnizată pentru iertarea reală a păcatelor tuturor celor ce au exercitat credinţă. Încurajatoare sunt, de asemenea, cuvintele lui Pavel ce arată că acest Mare Preot este acelaşi Isus care nu se schimbă şi pe care îl cunoscuseră creştinii din Ierusalim. El era umil, binevoitor, o persoană ce poate să „aibă milă de slăbiciunile noastre“ (Evrei 4:15; 13:8). Aceşti creştini unşi aveau perspectiva de a sluji în calitate de subpreoţi ai lui Cristos! Cum puteau ei chiar şi numai să se gândească să dea înapoi spre lucrurile „slabe şi sărăcăcioase“ ale iudaismului corupt? — Galateni 4:9.

12, 13. a) Care este al doilea motiv oferit evreilor de Pavel pentru a nu da niciodată înapoi? b) De ce exemplul de perseverenţă din trecut al creştinilor evrei avea să-i încurajeze să nu dea niciodată înapoi spre distrugere?

¹² Şi, ca şi cum aceste argumente n-ar fi fost de ajuns, Pavel le-a dat evreilor un al doilea motiv pentru a nu da înapoi spre distrugere: propriul lor exemplu de perseverenţă. El a scris: „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe“. Pavel le-a amintit că ei fuseseră „expuşi ca într-un teatru“ (NW) insultelor şi necazurilor. Unii fuseseră închişi, iar alţii avuseseră compasiune faţă de cei din închisoare şi îi sprijiniseră. Într-adevăr, ei manifestaseră o credinţă şi o perseverenţă exemplare (Evrei 10:32–34). Însă de ce le-a cerut Pavel să-şi „aducă [mereu, NW] aminte“ de aceste întâmplări dureroase? Nu avea să-i descurajeze acest lucru?

¹³ Dimpotrivă, faptul de a-şi aminti „de zilele de la început“ avea să le readucă în atenţie evreilor modul în care Iehova îi sprijinise în încercări. Graţie ajutorului său, ei rezistaseră deja multor atacuri ale lui Satan. Pavel a scris: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui“ (Evrei 6:10). Da, Iehova îşi amintea toate lucrările lor fidele, păstrându-le în memoria sa nelimitată. Acest lucru ne aminteşte de îndemnul lui Isus de a acumula comori în cer. Nici un hoţ nu poate fura aceste comori; nici molia, nici rugina nu le pot roade (Matei 6:19–21). De fapt, aceste comori pot fi distruse numai în cazul în care creştinul dă înapoi spre distrugere. Acest lucru ar însemna risipirea tuturor comorilor pe care le-a acumulat în cer. Ce motiv bine întemeiat le-a dat Pavel creştinilor evrei pentru a nu adopta niciodată o astfel de atitudine! De ce să-şi irosească toţi anii de serviciu fidel? Era corect şi mult mai bine să persevereze şi pe mai departe.

De ce nu ar trebui să dăm niciodată înapoi spre distrugere

14. Cu ce încercări ne confruntăm noi, asemenea creştinilor din secolul I?

¹⁴ Creştinii adevăraţi de astăzi au motive tot atât de bine întemeiate pentru a nu da înapoi. Mai întâi, să ne amintim ce binecuvântaţi suntem în cadrul formei de închinare pură pe care ne-a dat-o Iehova. Asemenea creştinilor din secolul I, trăim într-un timp în care membrii religiilor tradiţionale îşi bat joc de noi şi ne privesc cu dispreţ, îndreptând atenţia cu mândrie spre edificiile lor religioase impozante şi spre originea străveche a tradiţiilor lor. Însă Iehova ne asigură că aprobă forma noastră de închinare. De fapt, noi ne bucurăm în prezent de binecuvântări pe care creştinii din secolul I nu le-au avut. Cum este posibil acest lucru, v-aţi putea întreba? La urma urmei, ei au trăit atunci când templul spiritual a început să funcţioneze. În anul 29 e.n., la botezul său, Cristos a devenit Marele Preot al acestui templu. Unii dintre ei l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu care a înfăptuit miracole. După moartea sa, au avut loc şi mai multe miracole. Însă, aşa cum s-a profeţit, în cele din urmă aceste daruri au încetat. — 1 Corinteni 13:8.

15. Ce profeţie se împlineşte în timpul creştinilor adevăraţi de astăzi, şi ce înseamnă acest lucru pentru noi?

¹⁵ Totuşi noi trăim în timpul în care are loc o semnificativă împlinire a detaliatei profeţii despre templu, care este consemnată în capitolele 40–48 ale cărţii Ezechiel.a Astfel, noi am putut vedea cum Dumnezeu a luat din nou măsuri în privinţa închinării pure. Acel templu spiritual a fost curăţat de toate formele de contaminare religioasă şi de idolatrie (Ezechiel 43:9; Maleahi 3:1–5). Gândiţi-vă la foloasele pe care ni le-a adus această curăţire.

16. Cu ce tendinţă cu efect descurajator s-au confruntat creştinii din secolul I?

¹⁶ În secolul I, viitorul congregaţiei creştine organizate părea sumbru. Isus profeţise că avea să se întâmple ca şi cu un ogor recent însămânţat cu grâu în care este semănată apoi neghină, grâul ajungând efectiv să nu se mai poată deosebi de neghină (Matei 13:24–30). Şi aşa a fost. Spre sfârşitul secolului I, când vârstnicul apostol Ioan acţiona ca ultim obstacol în calea corupţiei, apostazia era deja înfloritoare (2 Tesaloniceni 2:6; 1 Ioan 2:18). Nu după mult timp de la moartea apostolilor, a apărut o clasă clericală aparte, ai cărei membri oprimau turma şi purtau veşminte care să-i distingă. Apostazia s-a extins asemenea cangrenei. Ce descurajator pentru creştinii fideli! Ei au văzut cum recent stabilitele măsuri în privinţa închinării pure au ajuns să fie înăbuşite de o formă de închinare coruptă. Această tendinţă a devenit vizibilă la mai puţin de un secol de când congregaţia fusese întemeiată de Cristos.

17. În ce sens congregaţia creştină din zilele noastre durează de mai mult timp decât a durat corespondentul ei din secolul I?

¹⁷ Acum, să analizăm un contrast. Astăzi, închinarea pură s-a extins deja pe o perioadă mai mare decât aceea care a trecut până la moartea apostolilor. De la publicarea primului număr al acestei reviste, în anul 1879, Iehova ne-a binecuvântat făcând ca închinarea noastră să fie în mod progresiv purificată. În anul 1918, Iehova şi Cristos Isus au intrat în templul spiritual pentru a-l curăţi (Maleahi 3:1–5). Începând din 1919, măsurile în privinţa închinării aduse lui Iehova Dumnezeu au fost rafinate progresiv. Am înţeles mai bine profeţiile şi principiile biblice (Proverbele 4:18). Cui îi revine meritul pentru aceasta? Nu unor simpli oameni imperfecţi. Numai Iehova, împreună cu Fiul său în calitate de Cap al congregaţiei, putea să-Şi apere poporul de corupţie pe parcursul acestor timpuri în care corupţia prevalează. Aşadar, să nu ezităm niciodată să-i mulţumim lui Iehova că ne-a permis să luăm parte în prezent la închinarea pură. Şi să fim ferm hotărâţi să nu dăm niciodată înapoi spre distrugere!

18. Ce motiv avem pentru a nu da niciodată înapoi spre distrugere?

¹⁸ Asemenea acelor creştini evrei, noi avem un al doilea motiv pentru a respinge o atitudine laşă, adică pentru a nu da înapoi — propriul nostru exemplu de perseverenţă. Fie că am început să-l slujim pe Iehova de curând, fie că facem acest lucru cu fidelitate de zeci de ani, cu toţii ne-am format un palmares de lucrări creştine. Mulţi dintre noi au îndurat persecuţii, fie că a fost vorba de închisoare, de interdicţie, de tratament brutal, fie de pierderea bunurilor. Mult mai mulţi s-au confruntat cu opoziţie din partea membrilor familiei, remarce dispreţuitoare, ridiculizări şi indiferenţă. Cu toţii am perseverat, continuându-ne serviciul fidel pentru Iehova în pofida dificultăţilor şi a încercărilor din viaţă. Procedând astfel, noi am oferit multe dovezi de perseverenţă pe care Iehova nu le va uita, acestea reprezentând un depozit de comori în cer. Aşadar, cu siguranţă acesta nu este un timp pentru a da înapoi spre sistemul vechi şi corupt pe care l-am lăsat în urmă! De ce să lăsăm ca toată munca noastră grea să-şi piardă valoarea? Acest lucru este valabil îndeosebi astăzi, când ne mai desparte doar „foarte puţin timp“ de sfârşit. — Evrei 10:37.

19. Ce anume se va analiza în următorul articol?

¹⁹ Da, să fim hotărâţi să nu ne numărăm printre „aceia care dau înapoi spre pierzare“! Dimpotrivă, să fim „din aceia care au credinţă“ (Evrei 10:39). Cum putem fi siguri că corespundem acestei descrieri şi cum îi putem ajuta şi pe colaboratorii creştini în acest sens? Următorul articol va analiza acest subiect.

Să fim dintre aceia care au credinţă!

„Noi . . . suntem . . . din aceia care au credinţă pentru păstrarea [în viaţă a, NW] sufletului.“ — EVREI 10:39.

1. De ce se poate spune că credinţa fiecărui slujitor loial al lui Iehova este preţioasă?

DATA viitoare când vă veţi afla într-o Sală a Regatului plină de închinători ai lui Iehova, uitaţi-vă câteva momente la cei ce sunt în jurul vostru. Gândiţi-vă la multele moduri în care aceştia manifestă credinţă. Poate că vedeţi persoane în vârstă care îi slujesc lui Dumnezeu de zeci de ani, tineri care se împotrivesc zilnic presiunilor din partea colegilor şi părinţi care se străduiesc din răsputeri să-şi crească copiii în aşa fel încât aceştia să se teamă de Dumnezeu. Aţi putea vedea bătrâni şi slujitori ministeriali care îşi asumă multe responsabilităţi. Da, aţi putea vedea surori şi fraţi spirituali de toate vârstele care trec cu succes peste tot felul de obstacole pentru a-i sluji lui Iehova. Cât de preţioasă este credinţa fiecăruia! — 1 Petru 1:7.

2. De ce sunt utile pentru noi astăzi sfaturile date de Pavel în capitolele 10 şi 11 ale scrisorii către evrei?

² Puţini oameni imperfecţi — dacă nu chiar nici unul — au înţeles importanţa credinţei mai bine decât apostolul Pavel. De fapt, el a menţionat că credinţa adevărată duce la „păstrarea [în viaţă a, NW] sufletului“ (Evrei 10:39). Totuşi Pavel ştia că credinţa este supusă atacurilor şi este subminată în această lume lipsită de credinţă. El era foarte îngrijorat cu privire la fraţii săi evrei din Ierusalim şi din Iudeea care depuneau eforturi asidue pentru a-şi păstra credinţa. În timp ce vom analiza câteva versete din capitolele 10 şi 11 ale scrisorii către evrei, să observăm ce metode a folosit Pavel pentru a le edifica credinţa. În acelaşi timp, vom vedea cum putem să ne întărim propria credinţă şi să le-o întărim şi pe a altora.

Să manifestăm încredere reciprocă

3. Cum arată cuvintele lui Pavel consemnate în Evrei 10:39 că el avea încredere în fraţii şi surorile sale de credinţă?

³ Primul lucru pe care l-am putea observa este atitudinea pozitivă a lui Pavel faţă de cititorii săi. El a scris: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW], ci din aceia care au credinţă pentru păstrarea sufletului“ (Evrei 10:39). Pavel le-a atribuit cele mai bune intenţii, nu cele mai rele, colaboratorilor săi creştini fideli. Să remarcăm, de asemenea, că el a folosit pronumele „noi“. Pavel a fost un om drept. Totuşi el nu s-a adresat cititorilor săi cu un aer de superioritate, ca şi cum dreptatea lui îl situa cu mult deasupra lor (compară cu Eclesiastul 7:16). Dimpotrivă, el s-a inclus printre ei. El şi-a exprimat încrederea sinceră că atât el, cât şi cititorii săi creştini fideli aveau să treacă cu succes peste obstacolele demoralizatoare care le stăteau în faţă, că aveau să refuze în mod curajos să dea înapoi spre distrugere şi că aveau să demonstreze că sunt dintre aceia care au credinţă.

4. Ce motive a avut Pavel ca să aibă încredere în colaboratorii săi în credinţă?

⁴ Cum putea Pavel să aibă o astfel de încredere? Era el nepăsător sau ignorant faţă de greşelile creştinilor evrei? Din contră, el le-a dat sfaturi concrete pentru a-i ajuta să-şi învingă slăbiciunile de natură spirituală (Evrei 3:12; 5:12–14; 6:4–6; 10:26, 27; 12:5). Totuşi Pavel avea cel puţin două motive întemeiate pentru a manifesta încredere în fraţii săi. 1) Ca imitator al lui Iehova, Pavel s-a străduit să-i privească pe membrii poporului lui Dumnezeu aşa cum îi priveşte Iehova. Acest lucru însemna să se uite nu la defectele lor, ci la calităţile lor şi la dispoziţia lor de a alege pe viitor să facă ce este bine (Psalmul 130:3; Efeseni 5:1). 2) Pavel a avut o încredere absolută în puterea spiritului sfânt. El ştia că nici un obstacol, nici o slăbiciune umană, nu îl putea împiedica pe Iehova să îi acorde „puterea care depăşeşte normalul“ (NW) oricărui creştin care se străduieşte să-I slujească cu fidelitate (2 Corinteni 4:7; Filipeni 4:13). Aşadar, încrederea pe care Pavel o avea în surorile şi fraţii săi nu a fost deplasată, nerealistă sau izvorâtă dintr-un optimism exagerat. Aceasta era bine întemeiată şi era fundamentată pe Scripturi.

5. Cum putem imita încrederea manifestată de Pavel, şi ce rezultat este posibil să obţinem?

⁵ Cu siguranţă, încrederea pe care a manifestat-o Pavel s-a dovedit molipsitoare. Modul încurajator în care li s-a adresat Pavel congregaţiilor din Ierusalim şi din Iudeea trebuie să fi însemnat foarte mult pentru acestea. În faţa ridiculizărilor distrugătoare venite din partea opozanţilor evrei şi a indiferenţei pline de aroganţă manifestate de aceştia, creştinii evrei au fost ajutaţi prin aceste cuvinte să ia în inima lor hotărârea de a se număra printre cei ce au credinţă. Putem face şi noi în prezent acest lucru unul pentru altul? Este foarte uşor să vedem în alţii doar o listă lungă de defecte de personalitate şi ciudăţenii (Matei 7:1–5). Totuşi ne putem ajuta reciproc mult mai mult dacă observăm şi apreciem credinţa unică pe care fiecare dintre noi o posedă. Încurajându-ne în acest fel, este mult mai probabil că credinţa noastră va creşte. — Romani 1:11, 12.

Să folosim în mod corespunzător Cuvântul lui Dumnezeu

6. Din ce sursă a citat Pavel când a scris cuvintele consemnate în Evrei 10:38?

⁶ De asemenea, Pavel le-a întărit credinţa colaboratorilor săi prin modul plin de măiestrie în care a folosit Scripturile. De exemplu, el a scris: „Şi cel drept va trăi prin credinţă; dar dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el“ (Evrei 10:38). Pavel a citat aici cuvintele profetului Habacuc.a Cititorii lui Pavel, adică creştinii evrei care cunoşteau foarte bine cărţile profetice, erau, după cât se pare, familiarizaţi cu aceste cuvinte. Având în vedere că obiectivul său era acela de a le întări credinţa creştinilor care locuiau în Ierusalim şi în apropierea acestuia în jurul anului 61 e.n., exemplul lui Habacuc a fost o alegere potrivită. De ce?

7. Când a scris Habacuc profeţia sa, şi ce situaţie exista în Iuda la data aceea?

⁷ Conform dovezilor, Habacuc a scris cartea ce-i poartă numele cu numai două decenii şi ceva înaintea distrugerii Ierusalimului care a avut loc în anul 607 î.e.n. În viziune, profetul i-a văzut pe caldeeni (babilonieni), un „popor crud şi violent“, năvălind în Iuda, distrugând Ierusalimul şi înghiţind în acelaşi timp popoare şi naţiuni (Habacuc 1:5–11). Însă un astfel de dezastru fusese profeţit încă din zilele lui Isaia, adică cu peste un secol mai înainte. În timpul lui Habacuc, Ioiachim l-a succedat la tron pe bunul rege Iosia, iar răutatea a luat din nou amploare în Iuda. Ioiachim îi persecuta şi chiar îi ucidea pe purtătorii de cuvânt ai lui Iehova (2 Cronici 36:5; Ieremia 22:17; 26:20–24). Nu este de mirare că, fiind profund îndurerat, profetul Habacuc a strigat: „Până când, o, Iehova?“ — Habacuc 1:2, NW.

8. De ce avea să se dovedească util exemplul lui Habacuc pentru creştinii din secolul I, şi de ce este util pentru cei de astăzi?

⁸ Habacuc nu ştia cât de aproape era distrugerea Ierusalimului. În mod asemănător, creştinii din secolul I nu ştiau când avea să vină sfârşitul sistemului de lucruri iudaic. Astăzi, nici noi nu ştim „ziua şi ora“ (NW) când judecata lui Iehova va fi executată împotriva acestui sistem nelegiuit (Matei 24:36). Aşadar, să remarcăm răspunsul pe care Iehova i l-a dat lui Habacuc, răspuns ce cuprinde două aspecte. Mai întâi, el l-a asigurat pe profet că sfârşitul avea să vină exact la timp. „Nu va întârzia“, a spus Dumnezeu, chiar dacă din punctul de vedere al oamenilor ar putea părea că întârzie (Habacuc 2:3, NW). Apoi, Iehova i-a reamintit lui Habacuc următoarele: „Dar cel drept va trăi [va rămâne în viaţă, NW] prin credinţa lui“ (Habacuc 2:4). Ce adevăruri simple şi minunate! Cel mai important este nu când anume vine sfârşitul, ci dacă vom continua să ducem o viaţă caracterizată de credinţă.

9. Cum au rămas în viaţă datorită credinţei lor slujitorii ascultători ai lui Iehova a) în 607 î.e.n. b) după 66 e.n.? c) De ce este deosebit de important să ne întărim credinţa?

⁹ În anul 607 î.e.n., când Ierusalimul a fost devastat, Ieremia, secretarul său Baruc, Ebed-Melec şi recabiţii loiali au văzut împlinirea promisiunii pe care Iehova i-o făcuse lui Habacuc. Ei au „rămas în viaţă“, supravieţuind îngrozitoarei distrugeri a Ierusalimului. Datorită cărui fapt? Iehova i-a răsplătit pentru credinţa lor (Ieremia 35:1–19; 39:15–18; 43:4–7; 45:1–5). În mod similar, creştinii evrei din secolul I trebuie să fi reacţionat favorabil la sfatul lui Pavel, deoarece, în anul 66 e.n., când armatele romane au atacat Ierusalimul şi apoi s-au retras în mod inexplicabil, aceşti creştini au ascultat cu credinţă de îndemnul lui Isus de a fugi (Luca 21:20, 21). Ei au rămas în viaţă datorită credinţei lor. Şi noi vom rămâne în viaţă dacă, atunci când va veni sfârşitul, vom fi găsiţi credincioşi. Ce motiv deosebit de important pentru a ne întări credinţa acum!

Să dăm viaţă exemplelor de credinţă

10. Ce a spus Pavel cu privire la credinţa lui Moise, şi cum am putea să-l imităm pe Moise în această privinţă?

¹⁰ Pavel a întărit credinţa colaboratorilor săi şi prin folosirea cu eficienţă a exemplelor. În timp ce citiţi capitolul 11 al scrisorii adresate evreilor, observaţi cum dă el viaţă unora dintre personajele biblice. De pildă, el spune că Moise „a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut“ (Evrei 11:27). Cu alte cuvinte, Iehova a fost atât de real pentru Moise, ca şi cum profetul l-ar fi putut vedea pe Dumnezeul invizibil. S-ar putea spune acelaşi lucru şi despre noi? Este uşor să vorbim despre faptul de a fi în relaţii bune cu Iehova, însă pentru a lega relaţii cu Dumnezeu şi pentru a le întări sunt necesare eforturi. Trebuie să depunem aceste eforturi! Este Iehova atât de real pentru noi, încât să ţinem cont de el atunci când luăm decizii, chiar şi când este vorba despre unele lucruri aparent minore? O credinţă de acest fel ne va ajuta să suportăm chiar şi cele mai crunte opoziţii.

11, 12. a) În ce condiţii se pare că a fost încercată credinţa lui Enoh? b) Ce recompensă încurajatoare a primit Enoh?

¹¹ Să analizăm, de asemenea, credinţa lui Enoh. Este greu să ne imaginăm opoziţia cu care s-a confruntat el. Enoh a trebuit să transmită un usturător mesaj de judecată împotriva oamenilor nelegiuiţi care trăiau pe atunci (Iuda 14, 15). Persecuţia cu care a fost ameninţat acest om credincios era, în mod evident, atât de sălbatică, atât de violentă, încât Iehova l-a „răpit“, transferându-l de la viaţă la somnul morţii înainte ca duşmanii săi să poată pune mâna pe el. Aşadar, Enoh nu a apucat să vadă împlinirea profeţiei pe care o anunţase. Totuşi el a primit un dar care a fost, în unele privinţe, chiar mai bun. — Evrei 11:5; Geneza 5:22–24.

¹² Pavel explică: „Înainte de mutarea [transferarea, NW] lui, primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11:5). Ce a însemnat acest lucru? Înainte de a adormi în moarte, este posibil ca Enoh să fi avut un fel de viziune, poate o viziune a Paradisului pământesc în care se va trezi într-o zi, în curând. În orice caz, Iehova l-a asigurat pe Enoh că era foarte mulţumit de conduita sa fidelă. Enoh i-a bucurat inima lui Iehova (compară cu Proverbele 27:11). Nu-i aşa că este emoţionant să ne gândim la viaţa lui Enoh? Dorim noi să ducem o astfel de viaţă caracterizată de credinţă? Dacă da, să medităm la astfel de exemple şi să-i considerăm pe aceşti oameni persoane reale. Să fim hotărâţi să trăim prin credinţă, zi de zi. De asemenea, să ne amintim că aceia care au credinţă nu îl slujesc pe Iehova în virtutea unei date sau a unui termen limită când Dumnezeu îşi va îndeplini toate promisiunile. Dimpotrivă, noi suntem hotărâţi să îl slujim pe Iehova pentru eternitate! Acesta este cel mai bun mod de viaţă în prezentul sistem de lucruri şi în cel viitor.

Cum să ne întărim credinţa

13, 14. a) Cum ne-ar putea ajuta cuvintele lui Pavel consemnate în Evrei 10:24, 25 să facem din întrunirile noastre ocazii pline de bucurie? b) Care este motivul principal pentru care participăm la întruniri?

¹³ Pavel le-a prezentat creştinilor evrei mai multe modalităţi practice de a-şi întări credinţa. Să analizăm doar două dintre ele. Probabil că cunoaştem îndemnul dat de el de a asista cu regularitate la întrunirile noastre creştine, îndemn consemnat în Evrei 10:24, 25. Să ne amintim însă că cuvintele scrise de Pavel sub inspiraţie divină în aceste versete nu sugerează că trebuie să fim doar nişte observatori pasivi la aceste întruniri. Mai degrabă, Pavel prezintă întrunirile ca pe nişte ocazii de a ajunge să ne cunoaştem unii pe alţii, de a ne îndemna reciproc să-l slujim mai deplin pe Dumnezeu şi de a ne încuraja unii pe alţii. Noi mergem la întruniri pentru a da, nu doar pentru a primi. Această atitudine ne ajută să facem din întrunirile noastre ocazii pline de bucurie. — Faptele 20:35.

¹⁴ Însă motivul principal pentru care asistăm la întrunirile creştine este acela de a-i aduce închinare lui Iehova Dumnezeu. Noi facem acest lucru rugându-ne şi cântând împreună, ascultând cu atenţie şi oferind „rodul buzelor“ noastre, adică exprimări de laudă la adresa lui Iehova în răspunsurile noastre şi în temele pe care le prezentăm la întruniri (Evrei 13:15). Dacă păstrăm în minte aceste obiective şi acţionăm în armonie cu ele la fiecare întrunire, credinţa noastră va fi cu siguranţă întărită de fiecare dată.

15. De ce i-a îndemnat Pavel pe creştinii evrei să ţină ferm la minister, şi de ce este potrivit acest sfat şi astăzi?

¹⁵ Lucrarea de predicare este o altă modalitate de a ne întări credinţa. Pavel a scris: „Să ţinem fără şovăire [ferm, NW] la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa“ (Evrei 10:23). Probabil că îi îndemnăm pe alţii să ţină ferm la ceva atunci când se pare că aceştia se află în pericolul de a renunţa la acel lucru. Cu siguranţă, Satan exercita presiuni asupra creştinilor evrei pentru ca aceştia să renunţe la minister, iar el exercită şi azi presiuni asupra poporului lui Dumnezeu. Ce ar trebui să facem când ne confruntăm cu astfel de presiuni? Să analizăm ce a făcut Pavel.

16, 17. a) Cum a dobândit Pavel curaj pentru minister? b) Ce măsuri ar trebui să luăm dacă constatăm că ne este teamă să participăm la un anumit aspect al ministerului creştin?

¹⁶ Într-o scrisoare adresată creştinilor din Tesalonic, Pavel a scris: „După ce mai întâi am suferit şi am fost trataţi cu insolenţă (după cum bine ştiţi) în Filipi, ne-am făcut curaj cu ajutorul Dumnezeului nostru ca să vă spunem vestea bună a lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (1 Tesaloniceni 2:2, NW). În ce sens au fost „trataţi cu insolenţă“ Pavel şi însoţitorii lui în Filipi? Potrivit opiniei unor erudiţi, cuvântul grecesc folosit de Pavel descrie un tratament jignitor, ruşinos sau grosolan. Autorităţile din Filipi i-au bătut cu nuiele, i-au aruncat în închisoare şi i-au pus în butuci (Faptele 16:16–24). Ce efect a avut asupra lui Pavel această întâmplare dureroasă? Au constatat creştinii din Tesalonic, următorul oraş din călătoria misionară a lui Pavel, că el dădea înapoi din cauza fricii? Nu, întrucât el şi-a „făcut curaj“. El a biruit frica şi a continuat să predice cu îndrăzneală.

¹⁷ De unde provenea curajul lui Pavel? Din interiorul său? Nu, el a spus că şi-a făcut curaj „cu ajutorul Dumnezeului nostru“. O lucrare de referinţă pentru traducătorii Bibliei arată că această declaraţie poate fi redată astfel: „Dumnezeu a scos frica din inima noastră“. Aşadar, dacă simţiţi că nu prea aveţi curaj în minister sau dacă un aspect anume al ministerului vă înspăimântă, de ce nu apelaţi la Iehova pentru ca el să acţioneze la fel şi în cazul vostru? Cereţi-i să scoată frica din inima voastră. Rugaţi-l să vă ajute să vă faceţi curaj pentru lucrare. În plus, luaţi şi alte măsuri practice. De exemplu, stabiliţi să lucraţi cu cineva care are experienţă în acea formă de minister ce vă preocupă. Poate că este vorba despre mărturia în teritorii comerciale, mărturia stradală, informală sau prin telefon. Probabil că, la început, partenerul vostru de lucrare va fi gata să ia iniţiativa. În acest caz, fiţi atenţi şi învăţaţi. Însă apoi, faceţi-vă curaj şi încercaţi şi voi.

18. De ce binecuvântări vom avea parte dacă ne facem curaj în minister?

¹⁸ Gândiţi-vă la rezultatele pe care le puteţi obţine dacă vă faceţi curaj. Dacă perseveraţi şi nu vă lăsaţi descurajaţi, probabil că veţi avea experienţe frumoase în depunerea de mărturie despre adevăr, experienţe pe care, altminteri, nu le-aţi avea (vezi pagina 25). Veţi avea satisfacţia de a şti că l-aţi bucurat pe Iehova prin faptul că aţi făcut un lucru care este dificil pentru voi. Veţi simţi cum el vă binecuvântează şi vă ajută să vă învingeţi temerile. Credinţa voastră va deveni mai puternică. Într-adevăr, lucrând la zidirea credinţei altora, ne vom zidi în acelaşi timp propria credinţă. — Iuda 20, 21.

19. Ce recompensă preţioasă le este rezervată celor „care au credinţă“?

¹⁹ Să continuăm să ne întărim credinţa şi să le-o întărim şi celor din jurul nostru. Putem face acest lucru dacă folosim cu măiestrie Cuvântul lui Dumnezeu, dacă studiem unele exemple de credinţă consemnate în Biblie şi le dăm viaţă, dacă ne pregătim pentru întrunirile creştine şi participăm la ele şi dacă ţinem ferm la preţiosul privilegiu de a participa la ministerul public. În timp ce facem aceste lucruri, să fim convinşi că suntem, realmente, dintre „aceia care au credinţă“. Să ne amintim, de asemenea, că celor ce au credinţă le este rezervată o recompensă preţioasă. Ei sunt „aceia care au credinţă pentru păstrarea [în viaţă a, NW] sufletului“.b Fie ca credinţa voastră să continue să crească şi fie ca Iehova Dumnezeu să vă păstreze în viaţă pentru eternitate!

[Note de subsol]