Ştiţi să ascultaţi cu empatie?
IMAGINAŢI-VĂ că dispuneţi de mijloacele financiare necesare pentru a-i oferi un cadou costisitor fiecărei persoane pe care o iubiţi. Cât de fericite ar fi aceste persoane şi cât de recunoscătoare v-ar fi ele! De fapt, puteţi să le oferiţi altora un cadou deosebit, un lucru de care au realmente nevoie. Nu vă va costa nici măcar un bănuţ. Despre ce este vorba? Despre atenţia dumneavoastră. Majoritatea oamenilor doresc să li se acorde atenţie şi reacţionează cu apreciere atunci când aceasta le este acordată. Însă, pentru a acorda o atenţie de calitate trebuie să ştiţi să ascultaţi cu empatie.
Dacă sunteţi părinte sau patron sau deţineţi o poziţie datorită căreia oamenii vi se adresează pentru sfat şi îndrumare este necesar să ascultaţi cu empatie. Dacă nu veţi face acest lucru, oamenii vă vor descoperi lipsa de empatie, iar reputaţia dumneavoastră de om de încredere va avea de suferit.
Chiar dacă nu sunteţi solicitat în mod frecvent să oferiţi sfaturi, tot este necesar să ascultaţi cu empatie, ca de exemplu atunci când sunteţi căutat de un prieten care are nevoie de mângâiere. Aşa cum declară un proverb biblic, faptul de a vorbi înainte de a asculta poate avea drept rezultat umilirea (Proverbele 18:13). Aşadar, care sunt unele modalităţi prin care puteţi demonstra că ştiţi să ascultaţi cu empatie?
Lăsaţi-vă absorbit
Cum este o persoană care ştie să asculte cu empatie? Dicţionarul Webster’s New Collegiate defineşte termenul „empatie“ astfel: „Capacitatea de a participa la sentimentele sau ideile altei persoane“. Acelaşi dicţionar defineşte verbul „a asculta“ astfel: „A auzi cu o atenţie concentrată“. Aşadar, un ascultător care dovedeşte empatie nu se mulţumeşte doar să audă ceea ce îi spune o persoană, ci acordă atenţie spuselor acesteia şi participă la gândurile şi sentimentele ei.
Aceasta pretinde să vă lăsaţi absorbit de ceea ce auziţi, nepermiţându-i minţii să hoinărească. Chiar şi faptul de a vă gândi cum să răspundeţi vă distrage de la ascultare. Disciplinaţi-vă, astfel încât să rămâneţi concentrat asupra a ceea ce spune celălalt.
Priviţi direct la persoana care vă vorbeşte. Dacă priviţi în altă parte, veţi lăsa impresia că nu vă interesează ce vi se spune. Observaţi-i gesturile şi particularităţile expresivităţii. Zâmbeşte sau se încruntă? Se citeşte în ochii săi voia bună, tristeţea sau neliniştea? Sunt semnificative lucrurile pe care le trece sub tăcere? Nu vă îngrijoraţi cu privire la ce răspuns veţi da; acesta va veni ca rezultat natural al ascultării concentrate.
În timp ce ascultaţi, probabil că veţi încuviinţa cu capul şi veţi folosi afirmaţii cum sunt „da, pricep“ şi „înţeleg“. Acest lucru poate dovedi că urmăriţi cu atenţie. Cu toate acestea, nu vă gândiţi că faptul de a încuviinţa cu capul şi de a face scurte afirmaţii îi va determina pe oameni să creadă că-i ascultaţi când în realitate nu faceţi acest lucru. De fapt, dacă daţi din cap încontinuu şi repede, puteţi trăda nerăbdare. Este ca şi cum aţi spune: „Grăbeşte-te. Spune mai repede ce ai de spus. Termină“.
În orice caz, nu trebuie să vă preocupaţi peste măsură de felul în care trebuie să aibă loc ascultarea. Pur şi simplu ascultaţi cu adevărat, iar răspunsurile pe care le veţi da vor reflecta sinceritatea dumneavoastră.
Întrebările pertinente sunt de asemenea o dovadă a faptului că sunteţi atent. Ele arată că manifestaţi interes. Cereţi lămuriri în legătură cu ideile care au rămas nerostite sau care sunt neclare. Puneţi întrebări care îl invită pe interlocutor să se exprime în continuare şi să intre în detalii. Nu vă temeţi să întrerupeţi din când în când, însă nu exageraţi cu aceasta. Dobândirea unei înţelegeri clare a lucrurilor este o parte integrantă a procesului ascultării. Dacă nu se exagerează cu întreruperile, persoana cealaltă vă va aprecia dorinţa de a înţelege pe deplin tot ce vă spune.
Manifestaţi înţelegere
Acesta poate fi lucrul cel mai greu, chiar dacă manifestaţi empatie faţă de persoana care vă vorbeşte. Atunci când vine la dumneavoastră o persoană abătută, îi oferiţi imediat sugestii optimiste şi soluţii? Îi spuneţi repede că situaţia în care se află nu este atât de gravă în comparaţie cu suferinţele altei persoane? Acest lucru ar putea părea util, însă poate avea un efect negativ.
Există mai multe motive pentru care aţi putea fi înclinat să încetaţi să mai ascultaţi şi să începeţi să soluţionaţi. S-ar putea să vă gândiţi că sugestiile dumneavoastră entuziaste sunt exact ce trebuie pentru a o ajuta pe persoana care suferă să se simtă mai bine. Sau aţi putea considera că este de datoria dumneavoastră să „remediaţi“ orice lucru „greşit“ pentru că, dacă nu o faceţi, nu sunteţi de ajutor sau nu „aţi făcut nimic“.
Pe de altă parte, un potop neîntârziat de soluţii, transmite în general un mesaj descurajator, ca de exemplu: „Înţeleg că problema ta este mult mai simplă decât pretinzi tu că este“. Sau: „Mă preocupă mai mult propria mea reputaţie de persoană care rezolvă toate problemele decât bunăstarea ta“. Sau, probabil, „Pur şi simplu nu înţeleg — şi nici nu mă străduiesc s-o fac“. Faptul de a compara problemele cuiva care suferă cu problemele altora spune, de obicei, următoarele: „Ar trebui să-ţi fie ruşine că eşti necăjit când există alte persoane care suferă mai mult decât tine“.
Dacă transmiteţi, în mod neintenţionat, asemenea mesaje descurajatoare, prietenul dumneavoastră va avea sentimentul că în realitate nu l-aţi ascultat, că nu este înţeles. El poate chiar să ajungă la concluzia că dumneavoastră consideraţi că îi sunteţi superior. Data viitoare va căuta pe altcineva de la care să primească mângâiere. — Filipeni 2:3, 4.
Ce se poate spune în cazul în care prietenul dumneavoastră este necăjit fără vreun motiv? De exemplu, este posibil să se simtă vinovat fără să aibă un motiv justificat. Ar trebui să vă grăbiţi să-i spuneţi acest lucru ca să-l faceţi să se simtă mai bine? Nu, deoarece, dacă nu îl ascultaţi mai întâi pe el, asigurările dumneavoastră îi vor aduce prea puţină mângâiere. În loc să se simtă uşurat, el va avea sentimentul că încă nu s-a despovărat, că încă îşi mai poartă vinovăţia. Aşa cum s-a exprimat Henry David Thoreau, filozof din secolul al XIX-lea, „pentru a se spune adevărul este nevoie de două persoane: una care să-l spună, iar cealaltă care să-l audă“.
Cât de potrivită este îndrumarea pe care o conţine Biblia: ‘Fiţi grabnici la ascultare, înceţi la vorbire’ (Iacov 1:19). Şi este foarte important, de asemenea, să ascultăm cu empatie! Participaţi la sentimentele celui care are încredere în dumneavoastră. Recunoaşteţi că problema există şi că necazul său este real. Nu trataţi cu superficialitate problema făcând afirmaţii ca: „O, pur şi simplu ai avut o zi grea“ sau „Lucrurile nu stau chiar atât de rău“. În mod paradoxal, o asemenea atitudine superficială ar putea chiar să-i agraveze sentimentele de nelinişte. Persoana s-ar putea simţi lezată că nu-i luaţi cuvintele în serios. Aşadar, lăsaţi ca răspunsurile dumneavoastră să demonstreze că auziţi ceea ce vi se spune şi că acceptaţi faptul că, pentru moment, acestea sunt sentimentele sale faţă de situaţia în care se află.
Faptul de a asculta cu empatie nu vă pretinde să fiţi de acord cu persoana care are încredere în dumneavoastră. Poate consideraţi că o persoană nu are motive să exclame: „Mi-e lehamite de locul meu de muncă!“ Dar dacă aveţi o reacţie de dezaprobare („Nu ar trebui să ai astfel de sentimente“) sau de negare („Nici tu nu crezi ceea ce spui“), persoana va trage concluzia că nu o înţelegeţi. Ceea ce spuneţi trebuie să reflecte înţelegerea dumneavoastră. Unei persoane care s-a săturat de locul ei de muncă i-aţi putea spune: „Trebuie să fie stresant“. Cereţi-i apoi unele detalii clarificatoare. În felul acesta nu sunteţi neapărat de acord cu faptul că trebuie să-şi urască locul de muncă, ci pur şi simplu recunoaşteţi că, pe moment, acestea sunt sentimentele sale. Prin aceasta îi oferiţi satisfacţia de a fi fost ascultată, de a-şi fi comunicat în mod deplin sentimentele. Adesea, este posibil ca împărtăşirea unei probleme să ducă la diminuarea ei.
În mod similar, persoana care afirmă: „Soţia mea îşi face astăzi un control medical“, vrea să spună: „Sunt îngrijorat“. Faceţi în aşa fel încât răspunsul dumneavoastră să arate că îl înţelegeţi. Acest lucru arată că aţi ascultat sensul profund al cuvintelor sale, ceea ce aduce mai multă mângâiere decât dacă l-aţi fi ignorat, dacă l-aţi fi negat sau dacă aţi fi încercat să liniştiţi persoana spunându-i că nu trebuie să se îngrijoreze. — Romani 12:15.
Şi bunii ascultători vorbesc!
The Art of Conversation (Arta conversaţiei) se referă la cei care ascultă, însă vorbesc foarte puţin, „gândindu-se că aceasta le conferă un aer de rezervă plină de demnitate“. Acest lucru o obligă pe cealaltă persoană să poarte întreaga povară a conversaţiei, ceea ce este o impoliteţe. Pe de altă parte, faptul că persoana pe care o ascultaţi vorbeşte non-stop, fără să vă permită să vă exprimaţi părerea, este, de asemenea, o impoliteţe şi este obositor. Aşadar, deşi este necesar să fiţi un bun ascultător, este bine să o atenţionaţi pe cealaltă persoană că aveţi să-i spuneţi ceva util.
Ce i-aţi putea spune? Acum, după ce l-aţi ascultat cu respect pe prietenul dumneavoastră, ar trebui să-i daţi sfaturi? Probabil, dacă sunteţi calificat să faceţi acest lucru. Dacă deţineţi o soluţie menită să rezolve problemele cu care se confruntă prietenul dumneavoastră, împărtăşiţi-i-o neapărat. Cuvintele dumneavoastră vor avea o oarecare greutate, întrucât aţi investit timp pentru a asculta. Dacă nu sunteţi în măsură să-i oferiţi prietenului dumneavoastră felul de îndrumare sau de ajutor de care are nevoie, încercaţi să-l ajutaţi să ia legătura cu cineva care este în măsură să i-l ofere.
În unele cazuri însă, sfatul nu este nici necesar, nici solicitat. Aşadar, aveţi grijă să nu slăbiţi efectul pozitiv al ascultării prin adăugarea unei sumedenii de vorbe. Este posibil ca pur şi simplu să fie necesar ca prietenul dumneavoastră să îndure o situaţie necontrolabilă sau să aibă nevoie de timp pentru a-şi depăşi sentimentele negative. El a venit să vă împărtăşească necazurile. L-aţi ascultat. I-aţi împărtăşit sentimentele, l-aţi asigurat că vă preocupă situaţia lui şi că vă veţi gândi la el şi vă veţi ruga pentru el. Asiguraţi-l că poate să revină şi că veţi respecta caracterul confidenţial al problemei sale. Este posibil să aibă nevoie mai mult de o astfel de mângâiere decât de încercarea dumneavoastră de a-i rezolva problema. — Proverbele 10:19; 17:17; 1 Tesaloniceni 5:14.
Fie că este însoţit de sfaturi, fie că nu, faptul de a asculta le aduce foloase ambelor părţi implicate. Cel care vorbeşte are satisfacţia de a fi ascultat şi înţeles. Este mângâiat de faptul că ştie că cineva ţine la el suficient de mult pentru a asculta tot ce are de spus. Cel care ascultă este şi el recompensat. Ceilalţi îi vor aprecia preocuparea. Iar dacă dă sfaturi, acestea vor fi chiar mai demne de crezare pentru că el nu vorbeşte înainte de a înţelege pe deplin situaţia care i-a fost prezentată. Este adevărat că faptul de a asculta cu empatie pretinde timp. Dar cât de valoroasă este această investiţie! Într-adevăr, acordându-le altora atenţia dumneavoastră concentrată le oferiţi un cadou deosebit.