Iehova, Tatăl nostru plin de o tandră compasiune

„Iehova este plin de o tandră afecţiune şi de compasiune.“ — IACOV 5:11, NW, nota de subsol.

1. De ce sunt cei de condiţie umilă atraşi la Iehova Dumnezeu?

UNIVERSUL este atât de vast, încât astronomii nu pot să-i numere toate galaxiile. Galaxia noastră, Calea Lactee, este atât de întinsă, încât omul nu ar putea să-i numere toate stelele. Unele stele, de exemplu Antares, sunt de mii de ori mai mari şi mai luminoase decât soarele nostru. Cât de puternic trebuie să fie Marele Creator al tuturor stelelor din univers! Într-adevăr, el este „Acela care face să iasă armata lor după număr, care le cheamă pe toate pe nume“ (Isaia 40:26, NW). Totuşi, acelaşi Dumnezeu care inspiră o teamă plină de veneraţie este, totodată, „plin de o tandră afecţiune şi de compasiune“. Cât de reconfortante sunt aceste informaţii pentru umilii slujitori ai lui Iehova, îndeosebi pentru cei care suferă din cauza persecuţiilor, a bolilor, a deprimării sau a altor necazuri!

2. Cum sunt considerate deseori sentimentele de tandreţe de către oamenii acestei lumi?

² Mulţi consideră sentimentele mai delicate, cum sunt ‘tandrele manifestări de afecţiune şi compasiune’ ale lui Cristos, drept slăbiciuni (Filipeni 2:1, NW). Influenţaţi de teoria evoluţionistă, ei îi îndeamnă pe oameni să se pună pe ei în frunte, chiar dacă aceasta înseamnă să calce în picioare sentimentele altora. Imitate de public, o serie de staruri din lumea spectacolelor şi a sportului sunt bărbaţi care îşi afişează virilitatea, nu varsă lacrimi, nici nu manifestă o afecţiune tandră. Unii conducători politici se comportă la fel. Filozoful stoic Seneca — educatorul crudului împărat Nero — a accentuat ideea că „mila este o slăbiciune“. În Cyclopædia de M’Clintock şi Strong se spune: „Influenţa stoicismului . . . continuă să acţioneze asupra minţii oamenilor chiar şi în prezent“.

3. Cum s-a prezentat Iehova lui Moise?

³ În contrast cu aceste persoane, Creatorul omului este plin de căldură. Iată cum s-a prezentat el lui Moise: „DOMNUL [Iehova, NW], DOMNUL, Dumnezeu este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr; . . . iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat [în nici un caz nu va acorda scutire de pedeapsă, NW]“ (Exodul 34:6, 7). Într-adevăr, Iehova a încheiat această autoprezentare scoţând în evidenţă dreptatea sa. El nu îi va scuti de pedeapsa cuvenită pe păcătoşii cu voia. Totuşi, el se prezintă ca fiind înainte de toate un Dumnezeu îndurător, literalmente „plin de îndurare“.

4. Care este sensul plin de mângâiere al cuvântului ebraic tradus deseori prin „îndurare“?

⁴ Uneori, cuvântul „îndurare“ este privit doar prin prisma sensului judiciar, auster, adică cel de anulare a pedepsei. Totuşi, o comparaţie a traducerilor Bibliei relevă sensul amplu al adjectivului ebraic respectiv, care derivă din verbul rachám. Potrivit unor erudiţi, acest verb înseamnă în esenţă „a fi moale“. „Racham, se spune în cartea Synonyms of the Old Testament, exprimă un sentiment de compasiune profund şi tandru, cum este cel trezit de observarea unor neputinţe sau suferinţe la cei care ne sunt dragi sau care au nevoie de ajutorul nostru“. Alte amănunte încurajatoare despre această calitate minunată se găsesc în Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor), volumul 2, paginile 375–379.

5. Cum era evidenţiată îndurarea în Legea mozaică?

⁵ Tandra compasiune a lui Dumnezeu iese clar în evidenţă în Legea pe care a dat-o el naţiunii Israel. Cei dezavantajaţi, cum erau văduvele, orfanii şi săracii, trebuiau trataţi cu compasiune (Exodul 22:22–27; Leviticul 19:9, 10; Deuteronomul 15:7–11). Toţi, inclusiv sclavii şi animalele, beneficiau de sabatul de odihnă săptămânal (Exodul 20:10). În plus, Dumnezeu ţinea seama de cei care îi tratau cu tandreţe pe cei de condiţie umilă. În Proverbele 19:17 se spune: „Cine are milă de sărac împrumută pe DOMNUL şi El îi va răsplăti“.

Limitele compasiunii divine

6. De ce a trimis Iehova la poporul său profeţi şi mesageri?

⁶ Israeliţii au purtat numele lui Dumnezeu şi s-au închinat la templul din Ierusalim, care era „o casă pentru numele lui Iehova“ (2 Cronici 2:4, NW; 6:33). Cu timpul însă, ei au ajuns să tolereze imoralitatea, idolatria şi asasinatele, fapt ce a adus mult oprobriu asupra numelui lui Iehova. În concordanţă cu compasiunea pe care o manifesta el, Dumnezeu a încercat cu răbdare să îndrepte această situaţie negativă, fără să aducă dezastru asupra întregii naţiuni. El „trimitea mereu împotriva lor avertismente prin intermediul mesagerilor săi, trimiţând de repetate ori, deoarece el simţea compasiune faţă de poporul său şi faţă de locuinţa sa. Dar ei tot mereu i-au luat în derâdere pe mesagerii adevăratului Dumnezeu şi au dispreţuit cuvintele sale şi i-au batjocorit pe profeţii săi, până când furia lui Iehova s-a ridicat împotriva poporului său, până ce n-a mai existat nici o vindecare“. — 2 Cronici 36:15, 16, NW.

7. Ce s-a întâmplat cu regatul lui Iuda când compasiunea lui Iehova a ajuns la limită?

⁷ Deşi Iehova este plin de compasiune şi încet la mânie, el se mânie totuşi în mod justificat când este necesar. Pe timpul acela, compasiunea divină ajunsese la limită. Iată ce citim despre consecinţele acestui fapt: „Şi [Iehova] a făcut să se suie împotriva lor împăratul caldeenilor şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locaşului lor celui sfânt. N-a cruţat nici pe [n-a arătat compasiune nici pentru, NW] tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui“ (2 Cronici 36:17). Astfel, Ierusalimul şi templul lui au fost distruse, iar naţiunea a fost dusă în captivitate în Babilon.

Compasiune pentru numele său

8, 9. a) De ce a declarat Iehova că va avea compasiune pentru numele său? b) Cum au fost reduşi la tăcere duşmanii lui Iehova?

⁸ Naţiunile înconjurătoare s-au bucurat de acest dezastru. Ele au spus în batjocură: „Acesta este poporul DOMNULUI [lui Iehova, NW], ei au ieşit din ţara Lui“. Sesizând batjocura, Iehova a declarat: „Am avut îndurare [voi avea compasiune, NW] pentru Numele Meu cel sfânt . . . voi sfinţi Numele Meu cel mare. . . . Şi popoarele vor cunoaşte că Eu sunt DOMNUL“. — Ezechiel 36:20–23.

⁹ După ce naţiunea sa a stat în captivitate 70 de ani, Iehova, Dumnezeul plin de compasiune, i-a eliberat pe membrii ei, permiţându-le să se întoarcă la Ierusalim şi să reconstruiască templul de acolo. Lucrul acesta a redus la tăcere naţiunile înconjurătoare, care priveau uluite (Ezechiel 36:35, 36). Din nefericire însă, naţiunea Israel a început din nou să practice răutatea. Neemia, un evreu fidel, a ajutat la corectarea lucrurilor. Într-o rugăciune publică, el a menţionat ocaziile în care Dumnezeu a tratat cu compasiune naţiunea, spunând:

10. Cum a scos Neemia în evidenţă compasiunea lui Iehova?

¹⁰ „În timpul necazului lor, au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit din ceruri şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat salvatori care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor. Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar, din nou au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit din ceruri şi, potrivit îndurărilor Tale, i-ai scăpat de mai multe ori. . . . I-ai îngăduit astfel mulţi ani.“ — Neemia 9:26–30; vezi şi Isaia 63:9, 10.

11. Ce contrast există între Iehova şi dumnezeii oamenilor?

¹¹ În cele din urmă, după ce l-au respins cu cruzime pe Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, naţiunea iudaică şi-a pierdut pentru totdeauna statutul de naţiune privilegiată. Ataşamentul loial al lui Dumnezeu faţă de evrei a durat peste 1 500 de ani. El constituie o mărturie eternă a faptului că Iehova este într-adevăr un Dumnezeu al îndurării. Ce contrast izbitor este între el şi dumnezeii cruzi şi zeităţile lipsite de sentimente, inventate de oameni păcătoşi! — Vezi pagina 8.

Expresia cea mai înaltă a compasiunii

12. Care a fost expresia cea mai înaltă a compasiunii lui Dumnezeu?

¹² Expresia cea mai înaltă a compasiunii lui Dumnezeu a fost trimiterea Fiului său preaiubit pe pământ. Într-adevăr, viaţa în integritate dusă de Isus i-a făcut multă plăcere lui Iehova, furnizându-i un răspuns perfect la acuzaţiile false ale Diavolului (Proverbele 27:11). În acelaşi timp însă, faptul că a trebuit să urmărească felul în care Fiul său preaiubit a suferit o moarte cumplită şi umilitoare i-a produs, fără îndoială, lui Iehova o durere mai mare decât a trebuit să îndure vreodată un părinte uman. Acesta a fost un sacrificiu plin de iubire care a deschis omenirii calea spre salvare (Ioan 3:16). Aşa cum a prezis Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, acest sacrificiu a scos în evidenţă ‘marea îndurare [tandra compasiune, NW] a Dumnezeului nostru’. — Luca 1:77, 78.

13. În ce mod important a reflectat Isus personalitatea Tatălui său?

¹³ De asemenea, trimiterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ a dat omenirii posibilitatea să-şi facă o imagine mai clară despre personalitatea lui Iehova. În ce sens? În sensul că Isus a reflectat perfect personalitatea Tatălui său, îndeosebi prin modul tandru şi plin de compasiune în care i-a tratat pe cei de condiţie umilă (Ioan 1:14; 14:9). În această privinţă, trei evanghelişti — Matei, Marcu şi Luca — folosesc verbul grecesc splagchnízomai, un derivat al termenului grecesc care înseamnă „intestine“. „Chiar din acest derivat, explică biblistul William Barclay, se poate vedea că el nu descrie o milă sau o compasiune obişnuită, ci un sentiment care înduioşează pe cineva în adâncurile fiinţei sale. El este termenul cel mai elocvent din limba greacă pentru sentimentul de compasiune.“ Este tradus fie prin ‘a ţi se face milă’, fie prin ‘a-ţi fi milă’, fie prin ‘a fi cuprins de milă’. — Marcu 6:34; 8:2.

Când lui Isus i s-a făcut milă

14, 15. În ce fel este Isus cuprins de milă într-un oraş din Galileea, şi ce ilustrează aceasta?

¹⁴ Acţiunea se petrece într-un oraş din Galileea. Un bărbat „plin de lepră“ se apropie de Isus fără să-l avertizeze potrivit obiceiului (Luca 5:12). Îl ceartă Isus cu asprime pentru că nu a strigat „Necurat! Necurat!“, conform prevederilor Legii lui Dumnezeu (Leviticul 13:45)? Nu. Isus îi ascultă rugămintea disperată a omului: „Dacă vrei, poţi să Mă curăţeşti“. „Lui Isus I S-a făcut milă de el“ şi, întinzând mâna, îl atinge pe lepros, spunând: „Voiesc. Fii curăţit!“ Omul se însănătoşeşte pe loc. Isus demonstrează astfel nu numai puterile miraculoase primite de la Dumnezeu, ci şi sentimentele de tandreţe care l-au îndemnat să folosească aceste puteri. — Marcu 1:40–42.

¹⁵ Trebuia ca Isus să fie mai întâi abordat pentru ca apoi să manifeste sentimente de compasiune? Nu. După episodul de mai sus, el întâlneşte o procesiune funebră care ieşea din oraşul Nain. Fără îndoială, Isus mai asistase la multe funeralii, dar în cazul de faţă, acestea au o cauză foarte tragică: decedatul este unicul fiu al unei văduve. „Cuprins de milă“, Isus se apropie de ea şi spune: „Nu plânge!“ Apoi face un miracol extraordinar prin faptul că îl învie pe fiul ei. — Luca 7:11–15.

16. De ce i se face milă lui Isus de marea mulţime care îl urmează?

¹⁶ Din episoadele de mai sus se desprinde o lecţie impresionantă: Când Isus este „cuprins de milă“, el face ceva real, ca să ajute. Cu o ocazie ulterioară, Isus priveşte atent la marile mulţimi care îl urmează încontinuu. Matei relatează că „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor“ (Matei 9:36). Fariseii nu fac aproape nimic pentru a potoli foamea spirituală a oamenilor de rând. În schimb, ei îi împovărează pe cei de condiţie umilă cu multe reguli inutile (Matei 12:1, 2; 15:1–9; 23:4, 23). Aflăm care este concepţia lor despre oamenii de rând când spun despre cei care îl ascultau pe Isus: „Mulţimea aceasta, care nu ştie legea, este blestemată!“ — Ioan 7:49.

17. În ce fel este Isus cuprins de milă faţă de mulţimi, şi ce îndrumări importante furnizează el acolo?

¹⁷ Spre deosebire de ei, Isus este profund mişcat de starea spirituală precară a mulţimilor. Dar sunt prea mulţi oameni care manifestă interes faţă de Regat ca să se poată îngriji de ei în mod individual. De aceea, el le spune discipolilor să se roage pentru mai mulţi lucrători (Matei 9:35–38). În concordanţă cu aceste rugăciuni, Isus îşi trimite apostolii să predice mesajul: „Împărăţia cerurilor s-a apropiat!“ Instrucţiunile date cu acea ocazie au servit ca îndrumător preţios pentru creştini până în zilele noastre. Fără îndoială, compasiunea simţită de Isus îl îndeamnă pe acesta să potolească foamea spirituală a oamenilor. — Matei 10:5–7.

18. Cum a reacţionat Isus când mulţimile i-au tulburat liniştea, şi ce lecţie putem învăţa de aici?

¹⁸ Cu o altă ocazie, Isus se preocupă din nou de necesităţile spirituale ale mulţimilor. De data aceasta, el şi apostolii săi se simt obosiţi după un intens turneu de predicare şi caută un loc de odihnă. Dar oamenii îi găsesc repede. În loc să se supere că le-a fost tulburată liniştea, Marcu relatează că lui Isus „I s-a făcut milă“. Şi care a fost motivul acestor sentimente profunde ale lui Isus? „Erau ca nişte oi care nu aveau păstor.“ Din nou, Isus îşi exprimă sentimentele prin fapte şi începe să le predea mulţimilor „despre împărăţia lui Dumnezeu“. Da, el a fost profund mişcat de foamea spirituală a acestora, astfel că, pentru a le preda, şi-a sacrificat odihna de care avea nevoie. — Marcu 6:34; Luca 9:11.

19. În ce fel s-a îngrijit Isus nu numai de necesităţile spirituale ale mulţimilor?

¹⁹ Deşi era preocupat în primul rând de necesităţile spirituale ale oamenilor, Isus nu a neglijat niciodată necesităţile lor fizice fundamentale. Cu aceeaşi ocazie, el a şi ‘vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare’ (Luca 9:11). Altă dată, când mulţimile erau deja de mult timp cu el şi se aflau departe de casă, Isus, sesizând necesitatea lor fizică, le-a spus discipolilor săi: „Mi-e milă de mulţime, căci de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine pe drum“ (Matei 15:32). Isus face acum ceva pentru a evita o eventuală suferinţă: În mod miraculos, din şapte pâini şi câţiva peştişori, el dă de mâncare la mii de bărbaţi, femei şi copii.

20. Ce învăţăm din ultimul episod consemnat cu privire la mila care l-a cuprins pe Isus?

²⁰ Ultimul episod consemnat cu privire la mila manifestată de Isus este cel ocazionat de ultima sa călătorie la Ierusalim. Mari mulţimi călătoresc alături de el pentru a celebra Paştele. Pe drumul spre Ierihon, doi cerşetori orbi strigă încontinuu: „Ai milă de noi, Doamne!“ Mulţimile le spun să tacă, dar Isus îi cheamă şi îi întreabă ce vor să le facă. „Doamne“, îl roagă ei, „să ni se deschidă ochii!“ Lui ‘I se face milă de ei’, se atinge de ochii lor şi ei îşi capătă vederea (Matei 20:29–34). Ce lecţie importantă învăţăm de aici! Isus este pe cale să intre în ultima săptămână a ministerului său pământesc. Până când va suferi o moarte cruntă din partea agenţilor lui Satan, el are mult de lucrat. Totuşi, Isus nu lasă ca necazurile din aceste clipe decisive să înăbuşe manifestarea sentimentelor de tandră compasiune faţă de necesităţile umane mai puţin importante.

Ilustrări care evidenţiază compasiunea

21. Ce este ilustrat prin faptul că stăpânul a anulat o mare datorie sclavului său?

²¹ Verbul grecesc splagchnízomai, folosit în aceste relatări despre viaţa lui Isus, este folosit şi în trei dintre ilustrările sale. Într-una din ele, un sclav cere cu implorări un răgaz ca să achite o datorie mare. Stăpânul său, „făcându-i-se milă de el“, îi anulează datoria. Aceasta ilustrează faptul că Iehova Dumnezeu manifestă o mare compasiune, anulându-i fiecărui creştin care exercită credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus o imensă datorie: păcatul. — Matei 18:27; 20:28.

22. Ce ilustrează parabola despre fiul risipitor?

²² Există apoi relatarea despre fiul risipitor. Să ne amintim ce se întâmplă când fiul neascultător se întoarce acasă. „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult“ (Luca 15:20). Aceasta arată că atunci când un creştin care a devenit neascultător se va căi sincer, Iehova va fi cuprins de milă şi îl va reprimi cu tandreţe. Astfel, prin aceste două ilustrări, Isus arată că Tatăl nostru, Iehova, „este plin de o tandră afecţiune şi de compasiune“. — Iacov 5:11, NW, nota de subsol.

23. Ce învăţăminte tragem din ilustrarea lui Isus cu privire la bunul samaritean?

²³ A treia folosire a verbului splagchnízomai într-o ilustrare este cea referitoare la samariteanul plin de compasiune, căruia „i s-a făcut milă“ de necazul unui evreu jefuit şi lăsat pe jumătate mort (Luca 10:33). Îndemnat de aceste sentimente, samariteanul a făcut tot ce a putut ca să-l ajute pe străin. Lucrul acesta dovedeşte că Iehova şi Isus aşteaptă de la adevăraţii creştini să le urmeze exemplul, respectiv să manifeste tandreţe şi compasiune. În articolul următor vor fi analizate câteva modalităţi prin care putem face aceasta.

Întrebări recapitulative

◻ Ce înseamnă a fi îndurător?

◻ Cum a manifestat Iehova compasiune pentru numele său?

◻ Care este expresia cea mai înaltă a compasiunii?

◻ În ce mod remarcabil reflectă Isus personalitatea Tatălui său?

◻ Ce învăţăm din acţiunile pline de compasiune ale lui Isus şi din ilustrările sale?

[Chenarul de la paginile 12, 13]

UN TERMEN ELOCVENT PENTRU „GRIJĂ PLINĂ DE IUBIRE ŞI TANDREŢE“

„MĂRUNTAIELE [intestinele, NW] mele! Măruntaiele mele!“, a strigat profetul Ieremia. Se plângea el oare de o durere la intestine din cauza unor alimente alterate pe care le mâncase? Nu. Ieremia a folosit o metaforă în limba ebraică pentru a descrie profunda lui preocupare faţă de catastrofa care avea să vină peste regatul lui Iuda. — Ieremia 4:19.

Întrucât Iehova Dumnezeu are sentimente adânci, cuvântul ebraic pentru „intestine“, sau „maţe“ (meʽím), este folosit şi pentru a descrie sentimentele sale tandre. De exemplu, cu decenii înainte de zilele lui Ieremia, regatul celor zece triburi ale lui Israel a fost luat în captivitate de regele Asiriei. Iehova a permis această pedeapsă din cauza infidelităţii israeliţilor. Dar i-a uitat Dumnezeu în exil? Nu. El era încă profund ataşat de ei, deoarece erau membri ai poporului său de legământ. Adresându-li-se cu numele de Efraim, denumirea unui trib proeminent, Iehova a întrebat: „«Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine?» «Căci, atunci când vorbesc împotriva lui, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el [îmi voi aduce fără îndoială aminte de el, NW]; de aceea Îmi arde inima în Mine [intestinele mele s-au tulburat, NW] pentru el şi voi avea milă negreşit de el»“. — Ieremia 31:20.

Spunând „intestinele mele s-au tulburat“, Iehova a folosit o figură de stil pentru a descrie sentimentele sale de profundă afecţiune faţă de poporul său exilat. În comentariul său pe marginea acestui verset Ier. 31:20, biblistul E. Henderson, din secolul al XIX-lea, a scris: „Nimic nu se poate compara cu această înduioşătoare dovadă a sentimentelor de tandreţe ale unui tată faţă de fiul risipitor care se întoarce, dovadă dată aici de Iehova. . . . Deşi îi acuzase în felul acesta [pe efraimiţii idolatri] şi îi pedepsise . . . , el nu i-a uitat niciodată, ci, dimpotrivă, s-a bucurat anticipat de revenirea lor în final“.

Cuvântul grecesc pentru „maţe“, sau „intestine“, este folosit într-un mod asemănător în Scripturile greceşti creştine. Când nu este folosit în sens literal, ca în Faptele 1:18, el se referă la sentimente tandre de afecţiune sau de compasiune (Filimon 12). Cuvântul este folosit uneori împreună cu termenul grecesc care înseamnă „bun“ sau „bine“. Apostolii Petru şi Pavel folosesc această expresie combinată când îi încurajează pe creştini să aibă „o tandră compasiune“, literalmente „o bună dispoziţie pentru milă“ (Efeseni 4:32, NW; 1 Petru 3:8). Cuvântul grecesc pentru „maţe“, sau „intestine“, poate fi folosit şi împreună cu termenul grecesc polý. Expresia rezultată înseamnă literalmente „a avea mult maţ“. Această expresie foarte rară în limba greacă este folosită doar o dată în Biblie şi se referă la Iehova Dumnezeu. În New World Translation apare tradusă astfel: „Iehova este plin de tandră afecţiune“. — Iacov 5:11.

Cât de recunoscători trebuie să fim că Iehova Dumnezeu, persoana cea mai puternică din univers, se deosebeşte atât de mult de dumnezeii cruzi inventaţi de oameni lipsiţi de compasiune! Imitându-l pe Dumnezeul lor care are „o tandră compasiune“, creştinii adevăraţi se simt îndemnaţi să facă la fel în relaţiile dintre ei. — Efeseni 5:1.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Când compasiunea divină a ajuns la limită, Iehova a permis babiloneenilor să-i învingă poporul răzvrătit.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Faptul de a urmări cum îi moare Fiul preaiubit trebuie să-i fi produs lui Iehova Dumnezeu cea mai mare durere pe care a trebuit s-o sufere vreodată cineva.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Isus a reflectat perfect personalitatea plină de compasiune a Tatălui său.