Putem găsi mângâiere în timpuri de deprimare
CUM ar trebui să considerăm sentimentele de nelinişte? Dacă îi sîntem dedicaţi lui Iehova ar trebui oare să le considerăm ca pe un lucru neobişnuit, date fiind speranţa noastră minunată şi resursele noastre spirituale? Manifestarea acestor sentimente arată oare că sîntem necorespunzători spiritualiceşte pentru serviciul lui Dumnezeu?
„Ilie era un bărbat care avea sentimente asemănătoare cu ale noastre“, a scris discipolul Iacov (Iacov 5:17, NW). Deşi Dumnezeu l-a folosit pe Ilie într-un mod ieşit din comun, chiar şi acest profet fidel a cunoscut neliniştea. „Destul! a exclamat Ilie la un moment dat. Acum, [Iehova, NW], ia-mi sufletul, căci nu sînt mai bun decît părinţii mei“ (1 Împăraţi 19:4). Iov, care şi-a păstrat integritatea, fidela Ana şi alţi slujitori loiali ai lui Iehova au cunoscut neliniştea. Chiar şi piosul psalmist David s-a rugat în acest sens: „Neliniştea inimii mele creşte; scoate-mă din necazul meu“. — Psalmul 25:17.
Faptul că Iehova îi foloseşte pe oameni în serviciul său nu îi scuteşte pe aceştia de toate îngrijorările. Ei au încă defecte omeneşti, precum şi susceptibilităţi, şi pot simţi nelinişte cînd trec prin încercări (Faptele 14:15). Cu toate acestea, slujitorii lui Dumnezeu beneficiază de un ajutor mai bun decît alţii cînd se confruntă cu neliniştea sufletească. Să ne oprim acum la cîteva exemple biblice pentru a vedea ce anume i-a ajutat pe unii oameni să-şi învingă deprimarea şi sentimentele de nelinişte.
Un apostol neliniştit găseşte mîngîiere
Apostolul Pavel ştia ce înseamnă să fii deprimat. „Căci, spune el, atunci cînd am venit în Macedonia, trupul nostru n-a avut odihnă . . . dinafară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mîngîie pe cei smeriţi, ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit“ (2 Corinteni 7:5, 6). Deprimarea lui Pavel a fost cauzată de mai multe situaţii neliniştitoare care se petreceau concomitent. Existau ‘lupte dinafară’ — o persecuţie aspră care le punea în pericol chiar viaţa (compară cu 2 Corinteni 1:8). În plus, erau ‘temeri dinăuntru’ sub forma grijii cu privire la congregaţii, cum era cea din Corint.
Cîteva luni mai înainte, Pavel scrisese prima scrisoare către creştinii din Corint. În ea, el condamnase cîteva stări de lucruri foarte rele din congregaţie şi, evident, era îngrijorat de modul în care aceştia aveau să reacţioneze la scrisoarea sa. Dar cînd Tit a venit din Corint cu o ştire pozitivă despre reacţia lor, el s-a simţit alinat. În mod asemănător, Iehova îl poate folosi pe unul dintre slujitorii săi actuali ca să aducă veşti bune şi să aline frămîntările noastre.
Cum să privim însărcinările date de Dumnezeu
Unii creştini manifestă o oarecare nelinişte cu privire la ministerul lor. Într-adevăr, unii dintre slujitorii lui Iehova au considerat că însărcinările date de Dumnezeu ar fi prea dificile pentru ei. De exemplu, Moise s-a considerat nepotrivit pentru a fi reprezentantul lui Dumnezeu în folosul israeliţilor din Egipt. El spunea printre altele că nu vorbeşte cu elocvenţă (Exodul 3:11; 4:10). Dar încrezîndu-se în Dumnezeu şi avîndu-l pe Aaron ca purtător de cuvînt al său, Moise a început să-şi îndeplinească însărcinarea.
Cu timpul, Moise nu a mai depins de Aaron. În mod asemănător, unii au la început sentimentul că ministerul creştin este greu, dar primesc instruire şi devin evanghelizatori iscusiţi. De exemplu, mulţi Martori tineri ai lui Iehova au crescut şi au devenit predicatori cu timp integral, respectiv pionieri şi misionari. Este o mîngîiere faptul de a şti că Iehova constituie întotdeauna un sprijin de nădejde care califică miniştri creştini, dîndu-le totodată putere ca să-şi îndeplinească însărcinările primite de la Dumnezeu. — Zaharia 4:6; 2 Corinteni 2:14–17; Filipeni 4:13.
Mîngîiere pentru neliniştea cauzată de regrete
Poate că sîntem descurajaţi de regretul că nu am făcut mai mult în serviciul lui Dumnezeu. Un frate care fusese inactiv ani în şir a început să participe din nou la ministerul de teren. La scurt timp după aceea, s-a îmbolnăvit grav şi a rămas ţintuit la pat. Fratele descurajat a spus: „Înainte, cînd aş fi putut să fiu activ, m-am eschivat de la această responsabilitate. Acum, cînd vreau să fiu activ, nu pot“.
Nu ar fi înţelept să facem tot ce putem acum, în loc să ne irosim energia emoţională pe ceea ce s-a întîmplat în trecut? Iacov şi Iuda, fraţi vitregi ai lui Isus, nu au devenit credincioşi decît după moartea şi învierea sa. Dar faptul că au manifestat unele regrete în privinţa aceasta nu i-a împiedicat să fie slujitori ai lui Dumnezeu şi chiar redactori ai Bibliei.
Să nu neglijăm niciodată rugăciunea
Cînd sînt deprimaţi, membrii poporului lui Dumnezeu trebuie să se roage fierbinte. De fapt, Scripturile conţin multe rugăciuni care au fost rostite în timpuri de nelinişte (1 Samuel 1:4–20; Psalmul 42:8). Poate că unii gîndesc astfel: ‘Sînt atît de neliniştit, încît nu mă pot ruga’. Dar dacă s-ar gîndi la cazul lui Iona? În timp ce se afla în pîntecele peştelui, el a spus: „Cînd mi se sfîrşea sufletul în mine, mi-am adus aminte de [Iehova, NW] şi rugăciunea mea a ajuns pînă la Tine, în templul Tău cel sfînt . . . Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini jurămintele pe care le-am făcut. Mîntuirea este a [lui Iehova, NW]“ (Iona 2:4–9). Într-adevăr, Iona s-a rugat, iar Dumnezeu i-a adus mîngîiere şi l-a salvat.
Deşi era pionieră de mulţi ani, o soră din Suedia s-a simţit brusc deprimată şi istovită în pofida unui minister plin de satisfacţii. Ea şi-a menţionat deprimarea în rugăciune către Iehova. Cîteva zile mai tîrziu, sora a primit un telefon de la un frate de la filiala Watch Tower Society. El a întrebat-o dacă ar putea ajuta o zi pe săptămînă la filială în legătură cu lucrarea de extindere a Betelului. Ulterior, sora a spus: „Atmosfera de la Betel, ocazia de a vedea lucrarea de extindere şi faptul că participam la ea mi-au dat acea putere suplimentară de care aveam nevoie“.
Dacă sîntem deprimaţi, este bine să ne amintim că rugăciunea este un mijloc de luptă împotriva deprimării (Coloseni 4:2). Ca răspuns la rugăciunile noastre, Iehova poate deschide o uşă care duce la o mai mare activitate în serviciul său sau ne poate binecuvînta pentru ca ministerul nostru să fie mai eficient (1 Corinteni 16:8, 9). În orice caz, „binecuvîntarea [lui Iehova, NW] îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz“ (Proverbele 10:22). Cu siguranţă că acest lucru ne ridică moralul.
Neliniştiţi de îndoieli?
Poate că, din cînd în cînd, un slujitor al lui Iehova are îndoieli. Dacă aceasta ni se întîmplă şi nouă, nu trebuie să tragem pripit concluzia că am pierdut favoarea lui Iehova. Isus nu l-a respins pe apostolul Toma cînd acesta a pus la îndoială ştirile martorilor oculari despre învierea Stăpînului său. Dimpotrivă, Isus, plin de iubire, l-a ajutat pe Toma să-şi învingă îndoielile. Şi cît de impresionat a fost acesta cînd şi-a dat seama că Isus era viu! — Ioan 20:24–29.
Prin învăţături false, murmure şi alte lucruri, „oameni neevlavioşi“ care se infiltraseră în congregaţia creştină din secolul I e.n. îi făceau pe unii să aibă îndoieli care îi nelinişteau. De aceea, discipolul Iuda a scris: „Să arătaţi înţelegere faţă de cei care se îndoiesc; căutaţi să mîntuiţi pe unii, smulgîndu-i . . . din foc“ (Iuda 3, 4, 16, 22, 23). Pentru a se bucura în continuare de consideraţie plină de milă din partea lui Dumnezeu, colaboratorii în credinţă ai lui Iuda — îndeosebi bătrînii de congregaţie — trebuiau să le arate milă celor care manifestau îndoieli despre competenţa lor pentru această poziţie (Iacov 2:13). Viaţa lor eternă era în joc, deoarece ei erau ameninţaţi de ‘focul’ distrugerii eterne (compară cu Matei 18:8, 9; 25:31–33, 41–46). Şi ce mare este bucuria cînd li se acordă cu amabilitate ajutor colaboratorilor în credinţă care au îndoieli, iar aceştia devin tari spiritualiceşte!
Dacă încercări dureroase ne fac să ne îndoim că Dumnezeu este alături de noi, trebuie să specificăm aceasta în rugăciunile noastre. În asemenea împrejurări, să cerem cu perseverenţă înţelepciune de la Iehova. El ne-o va da cu generozitate, fără să ne reproşeze că ducem lipsă de ea şi că ne rugăm pentru ea. Trebuie ‘să continuăm să o cerem cu credinţă, fără să ne îndoim deloc’, fiindcă cine se îndoieşte este „ca valul mării mînat de vînt şi bătut încoace şi încolo“, în orice direcţie. Astfel de persoane nu capătă nimic de la Dumnezeu, deoarece sînt nehotărîte, ‘instabile’ în rugăciune şi în toate căile lor (Iacov 1:5–8, NW). Deci să avem credinţă că Iehova ne va ajuta să vedem încercările în adevărata lumină şi să le suportăm. Poate că anumite versete vor fi supuse atenţiei noastre de către colaboratorii noştri în credinţă sau în timp ce studiem Biblia. Evenimentele dirijate prin puterea lui Dumnezeu ne pot ajuta să înţelegem ce trebuie să facem. Îngerii pot participa la îndrumarea noastră sau putem primi îndrumări prin spiritul sfînt (Evrei 1:14). Principalul este să ne rugăm pentru înţelepciune avînd încredere deplină în Dumnezeul nostru iubitor. — Proverbele 3:5, 6.
Amintiţi-vă că Iehova aduce mîngîiere
Pavel s-a bizuit pe Iehova prin intermediul rugăciunii, ştiind că el este Sursa mîngîierii. Apostolul a scris: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngîieri, care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mîngîierea cu care noi înşine sîntem mîngîiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe cei care se află în orice necaz“. — 2 Corinteni 1:3, 4.
Dumnezeul oricărei mîngîieri cunoaşte neliniştile pe care le trăiesc slujitorii săi şi vrea să le aducă mîngîiere. În cazul îngrijorării manifestate de Pavel faţă de corinteni, mîngîierea a venit prin intermediul asociatului său creştin Tit. Aceasta este o modalitate prin care putem fi mîngîiaţi azi. Cînd sîntem deprimaţi, trebuie să evităm deci să ne izolăm (Proverbele 18:1). Asocierea cu colaboratorii creştini este unul dintre mijloacele prin care ne mîngîie Dumnezeu. Poate că gîndim astfel: ‘Sînt atît de deprimat, încît nu sînt suficient de tare pentru a fi cu prietenii mei creştini’. Însă trebuie să luptăm împotriva acestor sentimente şi să nu ne privăm de mîngîierea pe care ne-o pot oferi colaboratorii noştri în credinţă.
Să nu cedăm!
Poate că unii dintre noi nu au trecut printr-o încercare al cărei impact a fost atît de puternic, încît să sufere o deprimare acută. Dar o boală care macină, moartea unui partener de căsătorie sau o altă situaţie care pune pe cineva la mare încercare ar putea cauza nelinişte sufletească. Dacă ni se întîmplă aşa ceva, să nu tragem concluzia că sîntem neapărat bolnavi spiritualiceşte. O persoană deprimată poate fi întru totul competentă în serviciul pentru Dumnezeu, fiind capabilă chiar să-i ajute pe alţii spiritualiceşte. Pavel i-a îndemnat pe fraţi ‘să vorbească în mod consolator sufletelor deprimate’, fără să-i suspecteze de vreo faptă rea sau să tragă concluzia că ar fi bolnavi spiritualiceşte (1 Tesaloniceni 5:14, NW). Deşi deprimarea este asociată uneori cu faptele rele şi cu vinovăţia, nu la fel stau lucrurile cu cei care îi slujesc lui Dumnezeu cu sinceritate. Închinarea lor, pe care o efctuează, poate, cu foarte mare dificultate, este acceptată de Iehova. El îi iubeşte şi vine în ajutorul lor, aducîndu-le sprijinul şi mîngîierea de care au nevoie. — Psalmul 121:1–3.
Cei care alcătuiesc rămăşiţa israeliţilor spirituali au fost foarte tulburaţi de încercările din anul 1918 (compară cu Galateni 6:16). Organizaţia lor de predicare a fost aproape distrusă, unii dintre ei fiind întemniţaţi pe nedrept, iar mulţi dintre foştii lor asociaţi devenind neloiali, apostaţi împotrivitori. În plus, creştinii unşi fideli nu au înţeles de ce Dumnezeu permisese să se întîmple toate aceste lucruri. Pentru un timp, ‘ei au semănat cu lacrimi’, dar nu au cedat. Ei au continuat să-i slujească lui Iehova, dar, în acelaşi timp, s-au autoexaminat. Care a fost rezultatul? Ei ‘s-au întors cu cîntec de veselie, purtînd snopii’ (Psalmul 126:5, 6). Cei unşi înţeleg acum că Dumnezeu a permis asemenea încercări pentru a-i purifica în vederea secerişului internaţional care se apropia.
În cazul în care devenim neliniştiţi fiindcă ne confruntăm cu diferite încercări, putem trage folos din experienţa rămăşiţei unse. În loc să cedăm, să continuăm să facem ce este drept, chiar dacă trebuie să înfăptuim acest lucru plîngînd. Cu timpul se va găsi o ieşire din aceste încercări şi ne vom „întoarce cu strigăt de [bucurie, NW]“. Da, vom avea bucurie — un rod al spiritului sfînt al lui Dumnezeu — fiindcă am suportat încercările. Iehova va dovedi cu siguranţă că este pentru noi „Dumnezeul oricărei mîngîieri“.