A păşi pe urmele lui Cristos: o probare

„Deoarece şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model, ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale.“ — 1 PETRU 2:21.

1, 2. (a) Ce anume poate să constituie o adevărată probare, şi de ce îi interesează pe creştini lucrul acesta? (b) Ce întrebări se ridică?

DACĂ te–ai plimbat vreodată de–a lungul unei plaje cu nisip fin sau pe un cîmp acoperit cu zăpadă, nu ţi s–a întîmplat să descoperi urme de paşi lăsate de cineva care s–a plimbat pe acolo înaintea ta? Poate, chiar, găsindu–te în faţa mai multor urme de paşi, ai încercat să păşeşti pe vreuna din ele, potrivindu–ţi cît mai exact posibil pasul în urmele paşilor predecesorului tău. Dacă ai încercat lucrul acesta, ţi–ai dat seama că aşa ceva nu este un lucru uşor. În realitate, a păşi cu atenţie pe urmele altei persoane — la propriu sau la figurat — este o adevărată probare. Totuşi, adoptînd numele de creştini, noi ne–am făcut cunoscută dorinţa de a păşi cu atenţie pe urmele lui Cristos.

² Eşti dispus să depui eforturile necesare pentru a face faţă cu succes acestei probări? Mai mult decît atît, eşti hotărît să procedezi astfel, orice s–ar întîmpla? Dacă da, o înţelegere deplină a dificultăţilor pe care le întîmpină cel care vrea să păşească pe urmele de paşi de pe nisip sau de pe zăpadă, te va ajuta să păşeşti cu mai mult succes, în sens spiritual, pe urmele lui Cristos.

Să învăţăm să ne adaptăm

3. De ce faptul de a păşi pe urmele altei persoane pare, la început, nenatural?

³ Fiecare om are un mers caracteristic. De pildă, mărimea pasului variază de la o persoană la alta şi tot la fel şi unghiul sub care îşi aşează un om sau altul piciorul pe pămînt, raportat la o linie dreaptă: piciorul poate fi orientat cu vîrful spre interior sau spre exterior, unghiul astfel format putînd fi mai pronunţat în funcţie de piciorul cu care păşim. Ai remarcat dificultatea? Pentru a păşi cu atenţie pe urmele unei persoane trebuie să–ţi adaptezi mărimea pasului şi poziţia piciorului la acestea. La început, lucrul acesta ţi se va părea nenatural, dar el trebuie făcut. Nu ai de ales.

4. De ce este mai dificil să păşeşti pe urmele lui Cristos?

⁴ Felul în care a umblat Cristos, figurat vorbind, a fost unic, deoarece printre contemporanii săi, el singur era un om perfect; da, un om „care n–a cunoscut păcatul“ (2 Corinteni 5:21). Întrucît, în mod natural, oamenii sînt creaturi imperfecte şi supuse păcatului, este ceva nenatural pentru ei să păşească pe urmele lui Isus. Despre acest lucru le–a reamintit Pavel creştinilor din Corint, cînd a spus: „Căci voi încă sînteţi carnali. Căci de vreme ce există gelozie şi ceartă printre voi, nu sînteţi voi carnali şi nu umblaţi în felul oamenilor?“ Tendinţa spre gelozie, certuri, spre ‘lucrări ale cărnii’, este normală pentru oamenii imperfecţi; dar Isus a urmat calea iubirii şi „iubirea nu este geloasă, (...) nu se irită“. Astfel, este mai dificil pentru noi să păşim pe urmele lui Cristos decît pe urmele unei persoane imperfecte. — 1 Corinteni 3:3; 13:4, 5; Galateni 5:19, 20; vezi Efeseni 5:2, 8.

5, 6. (a) De ce nu reuşesc mulţi oameni să păşească pe urmele lui Cristos? Din acest motiv, ce sfat a dat Pavel? (b) Cum sînt încurajaţi astăzi oamenii să păşească pe urmele lui Cristos, şi cu ce rezultat pentru ei?

⁵ Pe lîngă imperfecţiune, faptul de a nu cunoaşte voinţa lui Dumnezeu poate să–l împiedice pe cineva să păşească pe urmele lui Cristos. Iată de ce Pavel le–a dat creştinilor din Efes următorul îndemn: „Nu mai continuaţi să umblaţi cum umblă şi naţiunile în inutilitatea minţii lor, în timp ce ele sînt în întuneric mintal şi înstrăinate de viaţa care aparţine lui Dumnezeu, datorită ignoranţei care este în ele, datorită insensibilităţii inimii lor.“ — Efeseni 4:17, 18.

⁶ Graţie lucrării de predicare a Regatului, oamenii sînt invitaţi astăzi să nu mai păşească pe calea lor normală, în ignoranţă faţă de scopurile lui Dumnezeu, în întuneric spiritual şi să nu se mai lase antrenaţi de o inimă insensibilă, urmărind obiective care nu aduc folos. Ei sînt încurajaţi să urmeze exemplul perfect al lui Cristos, ‘umblînd în unitate cu el’, ducînd astfel „în captivitate orice gînd, pentru a–l face ascultător de Cristos“ (Coloseni 2:6, 7; 2 Corinteni 10:5). Oamenii care sînt gata să înfrunte această dificultate găsesc un echilibru în credinţa lor, şi, pe măsură ce se obişnuiesc, lor le devine din ce în ce mai uşor să păşească pe urmele lui Cristos.

7. Cu toate că nu este uşor să păşeşti pe urmele lui Cristos, ce asigurare avem că acest lucru este posibil?

⁷ Nu este întotdeauna uşor să păşeşti pe urmele lui Cristos, întrucît decalajul dintre o fiinţă perfectă şi una imperfectă este considerabil; oamenii imperfecţi trebuie, aşadar, să facă mari schimbări dacă doresc să urmeze un exemplu perfect. Din cauza moştenirii lor ereditare, probabil, sau a mediului în care au crescut, unii oameni au mai multe dificultăţi ca alţii în ceea ce priveşte conformarea la un mod de viaţă creştin. Dar Iehova ne dă asigurarea că oricine este, într–adevăr, gata să facă eforturile necesare va putea realiza acest lucru. „Am vigoare pentru toate lucrurile, datorită Aceluia care îmi dă putere“, a spus apostolul Pavel (Filipeni 4:13; vezi 2 Corinteni 4:7; 12:9). Acest lucru este valabil pentru toţi creştinii.

Să acordăm atenţie

8, 9. (a) De ce trebuie să acordăm cea mai mare atenţie atunci cînd păşim pe urmele cuiva? (b) Ce sfat biblic trebuie să urmăm pentru a nu ne îndepărta de urmele lui Isus?

⁸ Atunci cînd păşim pe urmele de paşi de pe nisip este important să privim încotro mergem; altfel, dacă ochii noştri vagabondează şi se lasă distraşi de ceea ce se petrece în jurul nostru sau de alte lucruri, mai devreme sau mai tîrziu vom face un pas greşit. Dacă nu vom acorda cea mai mare atenţie la ceea ce facem, ne vom îndepărta de urmele pe care trebuie să păşim. Aşadar, trebuie să fim tot timpul în gardă, mai ales cînd există riscul de a se produce zgomote neaşteptate sau evenimente susceptibile de a ne abate atenţia de la sarcina ce–o avem de îndeplinit. — Compară Iov 18:10, 11.

⁹ În sens figurat, acest lucru este valabil şi pentru cei care păşesc pe urmele lui Isus. Cristos şi–a îndemnat discipolii să ia seama la ei înşişi pentru ca inimile lor ‘să nu se îngreuneze niciodată prin exces de mîncare şi de băutură şi prin îngrijorările vieţii’ (Luca 21:34). Satan se foloseşte de aceste elemente ale vieţii cotidiene pentru a ne face să pierdem din vedere urmele lui Isus. El sesizează repede ocaziile în care rezistenţa noastră slăbeşte, ca de pildă persecuţia, boala sau dificultăţile financiare. „Ca să nu mergem niciodată în derivă“, noi trebuie „să acordăm o atenţie mai mult decît obişnuită lucrurilor pe care le–am auzit“, cu alte cuvinte, trebuie, mai mult ca oricînd, să ne păstrăm privirea fixată asupra urmelor lui Cristos. — Evrei 2:1; vezi 1 Ioan 2:15–17.

Să nu deviem

10. (a) Ce pericol există atunci cînd mai multe urme de paşi se întretaie? (b) De ce consecinţele faptului de a păşi pe urme rele sînt grave pe plan spiritual?

¹⁰ Pe o plajă aglomerată este posibil ca nisipul umed să fi reţinut multe urme de paşi şi ca mulţi oameni să fi mers spre acelaşi loc, unele urme fiind, cel puţin în aparenţă, asemănătoare. Cît de vital este să fim siguri că noi păşim pe urmele bune! Altminteri putem fi antrenaţi într–o direcţie rea, fapt care, pe plan spiritual, ar putea avea grave consecinţe. A păşi pe urme care par bune, dar care în realitate nu sînt bune, înseamnă a te expune unui pericol împotriva căruia acest proverb ne pune în gardă: „Există o cale care este dreaptă înaintea unui om, dar sfîrşitul ei după aceea sînt căile morţii.“ — Proverbe 16:25.

11. Ce avertisment a dat Pavel congregaţiei timpurii, şi pentru cine serveşte el ca exemplu astăzi?

¹¹ Din cauza acestui pericol cu adevărat real, Pavel s–a simţit obligat să–şi avertizeze fraţii din congregaţia creştină timpurie: „Mă mir că aţi trecut aşa de repede de la Acela care v–a chemat prin favoarea nemeritată a lui Cristos la o altfel de veste bună. (...) Există unii care vă pricinuiesc necaz şi vor să denatureze vestea bună despre Cristos. (...) Oricine vă anunţă ca veste bună ceva ce trece peste ceea ce aţi acceptat, să fie blestemat!“ (Galateni 1:6–9). În armonie cu exemplul lui Pavel, Colegiul Central al Martorilor lui Iehova ne pune astăzi în gardă împotriva apostaţilor şi a fraţilor falşi, care ar putea, oarecum, să ne antreneze pe căi greşite. Adevăraţii creştini nu doresc să devieze de la drumul pe care li l–a trasat Cristos sub conducerea lui Dumnezeu. — Psalm 44:18.

12. (a) Cum ne ajută 2 Timotei 1:13 să nu ne lăsăm înşelaţi astfel încît să păşim pe urme false? (b) Prin ce se caracterizează alte feluri de veşti bune?

¹² Dacă nu vrem să fim înşelaţi, trebuie să acordăm o mare atenţie semnelor care permit să fie identificate urmele lui Cristos. Cunoştinţa exactă despre Isus, despre învăţăturile sale şi despre modul în care funcţionează congregaţia creştină ne ajută să identificăm „modelul cuvintelor sănătoase“ care ne protejează împotriva acelora care ‘denaturează vestea bună despre Cristos’ (2 Timotei 1:13). Alte feluri de aşa–numite veşti bune — în realitate, urme false — ne conduc pe căi greşite, căci ele nu sînt conforme modelului adevărului; dimpotrivă, ele denaturează adevărul, crează confuzie. În loc să prezinte într–un mod clar adevărurile şi principiile fundamentale ale Bibliei, ele le contestă. În loc să ne încurajeze să ne intensificăm activitatea în serviciul lui Iehova, ele pretind că trebuie să ne slăbim eforturile. Mesajul lor nu are nici un dinamism şi nu glorifică nici numele, nici organizaţia lui Iehova; departe de a fi constructiv, el se limitează la critică. Mai mult ca sigur, nu acestea sînt urmele pe care dorim să păşim.

Să păstrăm ritmul corespunzător

13. Care trebuie să fie ritmul nostru atunci cînd păşim pe urmele cuiva?

¹³ Mărimea pasului nostru este determinată, în parte, de viteza cu care mergem. În general, cu cît mergem mai repede cu atît paşii noştri sînt mai mari. În consecinţă, ne va fi mai uşor să păşim pe urmele cuiva dacă mergem cu aceeaşi viteză ca acesta. În mod asemănător, pentru a păşi cu succes, în sens spiritual, pe urmele Conducătorului nostru Isus Cristos, trebuie să menţinem ritmul lui.

14. (a) Ce poate semnifica faptul de a nu păstra acelaşi ritm cu Cristos? (b) De ce faptul de a încerca să mergi mai repede decît „sclavul fidel şi prevăzător“ este lipsit de raţiune?

¹⁴ Dacă nu păstrăm ritmul cu Cristos lăsăm să se înţeleagă unul din aceste două lucruri: fie că încercăm să mergem mai repede, luînd–o înaintea „sclavului fidel şi prevăzător“ pe care el îl foloseşte pentru a îndeplini scopul lui Iehova, fie că rămînem în urmă, în loc să urmăm îndeaproape conducerea acestui „sclav“ (Matei 24:45–47). Un exemplu al primului caz ne este furnizat de unii creştini care altădată s–au dovedit nerăbdători, în dorinţa lor de a vedea efectuîndu–se schimbări în ceea ce priveşte învăţăturile sau organizarea. Ei considerau că aceste schimbări erau necesare şi că trebuiau să fie făcute de mult timp. Contrariaţi de ideea că lucrurile nu mergeau destul de repede, ei s–au retras din organizaţia lui Iehova. Ce lipsă de raţiune şi ce vedere scurtă! Într–adevăr, s–a întîmplat adeseori ca punctele asupra cărora ei nu erau de acord să fie modificate puţin după aceea, la momentul prevăzut de Iehova. — Proverbe 19:2; Ecleziast 7:8, 9.

15. Ce exemple frumoase ne–au lăsat regele David şi Isus în ceea ce priveşte păstrarea unui ritm corespunzător?

¹⁵ În loc de a vrea să–i dictezi lui Iehova ritmul şi modul în care să se desfăşoare lucrurile, calea înţelepciunii constă în a aştepta ca el să acţioneze. Regele David ne–a lăsat în această privinţă un frumos exemplu. El a refuzat să comploteze împotriva regelui Saul, pentru a–şi asigura regalitatea; dimpotrivă, el a aşteptat momentul pe care Iehova l–a prevăzut pentru a i–o încredinţa (1 Samuel 24:1–15). În mod asemănător, Isus, „Fiul lui David“, a înţeles că trebuia să aştepte înainte de a avea o participare deplină la regalitatea cerească. El cunoştea această declaraţie profetică ce se aplica asupra lui: „Aşază–te la dreapta mea, pînă voi pune pe duşmanii tăi drept scăunel pentru picioarele tale.“ În consecinţă, atunci cînd un grup de iudei a venit „să–l ia pentru a–l face rege“, el s–a retras repede (Matei 21:9; Psalm 110:1; Ioan 6:15). Aproximativ 30 de ani mai tîrziu, conform cu Evrei 10:12, 13, Isus aştepta încă regalitatea. De fapt, el a aşteptat aproape 19 secole înainte de a fi instalat ca Rege legitim al Regatului lui Dumnezeu, Regat care a fost instaurat în 1914.

16. (a) Ce semnifică faptul de a merge mai lent decît ar trebui să mergem? (b) Care este scopul răbdării lui Iehova, şi ce putem face noi pentru a nu abuza de aceasta?

¹⁶ Faptul de a nu păstra ritmul corespunzător ar putea să semnifice, de asemenea, slăbirea cadenţei, rămînerea în urmă. Aşadar, atunci cînd Cuvîntul lui Dumnezeu ne arată că trebuie să facem schimbări în viaţa noastră, acţionăm noi fără întîrziere? Sau pretindem că, întrucît Dumnezeu este răbdător, putem amîna aceste schimbări pentru mai tîrziu, sperînd că atunci va fi mai uşor de a le efectua? Adevărat, Iehova este răbdător, dar nu în scopul ca noi să ne lăsăm la voia întîmplării, în loc să operăm în viaţa noastră transformările necesare. Mai degrabă, ‘el este răbdător cu noi, deoarece el nu doreşte ca vreunul din noi să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă’ (2 Petru 3:9, 15). În cazul acesta, este cu mult mai bine să–l imităm pe psalmistul care a spus: „M–am grăbit şi nu am întîrziat să respect poruncile tale.“ — Psalm 119:60.

17. Ce semnifică faptul de a păstra un ritm corespunzător în domeniul predicării Regatului? Ce întrebări am putea să ne punem referitor la aceasta?

¹⁷ Am putea, de asemenea, să rămînem în urmă în ceea ce priveşte predicarea Regatului. În conformitate cu Matei, capitolul 25, Isus judecă în prezent omenirea, separînd „oile“ de „capre“. Această judecată se efectuează în mare parte graţie predicării „veştii bune a regatului“ (Matei 24:14; 25:31–33; Apocalips 14:6, 7). Timpul acordat îndeplinirii acestei lucrări de separare este, prin forţa lucrurilor, limitat (Matei 24:34). Întrucît acest timp se apropie de încheiere, ne putem aştepta ca Isus să accelereze lucrarea. În acest scop, el acţionează ca un instrument al lui Dumnezeu care, vorbind despre această lucrare de strîngere, face promisiunea următoare: „Eu, Iehova, voi accelera lucrul acesta la timpul său“ (Isaia 60:22). Noi, care sîntem colaboratori ai lui Dumnezeu şi care păşim cu atenţie pe urmele Fiului său, ne accelerăm oare ritmul în ceea ce priveşte predicarea Regatului, atît cît ne permite sănătatea şi responsabilităţile biblice? Rapoartele de predicare demonstrează că milioane de Martori ai lui Iehova fac astfel!

Fugi de îngîmfare, luptă împotriva descurajării

18. Cum ar putea deveni cineva îngîmfat, şi cum ne avertizează Biblia în legătură cu acest pericol?

¹⁸ Cu cît vom persevera mai mult în a păşi pe urmele cuiva, cu atît mai familiar ne va deveni modul său de a umbla. Dar dacă devenim mulţumiţi de sine, mai de vreme sau mai tîrziu vom face un pas greşit. Aşadar, atunci cînd păşim pe urmele lui Isus, trebuie să recunoaştem pericolul de a deveni îngîmfaţi, de a ne baza pe propriile noastre forţe şi capacităţi şi de a considera că ne–am însuşit modul său perfect de a umbla. Ceea ce i s–a întîmplat altădată lui Petru, conform relatării din Luca 22:54–62, constituie pentru noi un preţios avertisment şi subliniază valoarea sfatului enunţat la 1 Corinteni 10:12: „Cine crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă.“

19. (a) Ce li se întîmplă, din cînd în cînd, tuturor creştinilor? (Iacob 3:2). (b) Cum ar trebui să considerăm cuvintele lui Pavel de la Romani 7:19, 24?

¹⁹ Din cauza imperfecţiunii, toţi creştinii fac, din cînd în cînd, cîte un pas greşit. Îndepărtarea poate să fie sau mică şi abia perceptibilă pentru alţii, sau atît de evidentă încît să fie observată de toţi. Şi într–un caz şi în celălalt, este mîngîietor să ne amintim de această mărturisire sinceră a lui Pavel: „Binele pe care îl doresc nu îl fac, ci răul pe care nu îl doresc este ceea ce practic. Om mizerabil ce sînt!“ (Romani 7:19, 24). Bineînţeles, aceste cuvinte nu trebuie să ne servească drept scuză pentru a face răul. Mai degrabă, ele se dovedesc a fi o încurajare pentru creştinii devotaţi care luptă împotriva imperfecţiunilor lor; ele îi ajută să persevereze în eforturile pe care le fac pentru a înfrunta această provocare de a păşi pe urmele perfecte ale lui Isus.

20. (a) Cum ne ajută Proverbe 24:16 în cursa noastră pentru viaţă? Ce anume ar trebui să fim hotărîţi să facem?

²⁰ „Cel drept poate să cadă de şapte ori, şi, în mod sigur, el se va ridica“, spune Proverbe 24:16. În cursa noastră pentru viaţă, niciunul dintre noi nu ar trebui să se simtă îndemnat să renunţe. Această cursă este ca un maraton, este o cursă de rezistenţă şi nu una de o sută de metri. Alergătorului la 100 de metri, care face cel mai neînsemnat pas greşit, nu–i mai rămîne nici o şansă de a repurta victoria. Dar alergătorul la maraton, chiar dacă face o greşeală, are timp să se corecteze şi să încheie alergarea. Astfel, cînd comitem o greşeală care ne determină să exclamăm: „Om mizerabil ce sînt!“, să ne amintim că noi avem încă timp să ne redresăm. Putem încă să ne corectăm pasul după paşii Conducătorului, Isus Cristos. Nu avem nici un motiv să fim disperaţi sau să abandonăm. Să fim hotărîţi, cu ajutorul lui Iehova, să înfruntăm cu succes provocarea de a ‘păşi cu atenţie pe urmele lui Cristos’. — 1 Petru 2:21.

Un popor care umblă pe urmele lui Isus

„Noi am umblat în acelaşi spirit, nu–i aşa? Pe aceleaşi urme, nu–i aşa?“ — 2 CORINTENI 12:18.

1. De ce nu este greu, în general, să–i recunoşti pe Martorii lui Iehova?

„EI SÎNT politicoşi, serioşi şi învaţă bine.“ Aşa se exprima directorul unei şcoli primare din Statele Unite. Dar despre cine vorbea el în felul acesta? Despre copiii Martorilor lui Iehova care frecventează cursurile şcolii sale. Numeroase persoane au remarcat, într–adevăr, că Martorii, inclusiv copiii lor, au anumite puncte comune între ei. De–a lungul anilor, a devenit din ce în ce mai evident faptul că ei sînt uniţi în mod remarcabil prin convingerile şi conduita lor. Din acest motiv, nu este un lucru greu să–i recunoşti pe Martorii lui Iehova.

2. Ce calitate caracteristică avea congregaţia creştină din primul secol, şi ce a spus Pavel în această privinţă?

² Unitatea Martorilor lui Iehova este un fenomen neobişnuit în lumea dezbinată în care trăim. Dar acest lucru nu este greu de înţeles dacă ne reamintim faptul că toţi Martorii se străduiesc să umble pe urmele lui Isus (1 Petru 2:21). O astfel de unitate le era caracteristică şi creştinilor din primul secol. Cu o anumită ocazie, Pavel i–a scris congregaţiei din Corint: „Acum vă îndemn, fraţilor, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi cu toţii în perfect acord şi să nu existe sciziuni printre voi, ci să fiţi strîns uniţi, în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gîndi“ (1 Corinteni 1:10). Sub inspiraţie divină, Pavel a dat, de asemenea, sfaturi referitoare la modul de comportare faţă de persoanele care nu erau dispuse să păstreze unitatea creştină. — Vezi Romani 16:17; 2 Tesaloniceni 3:6.

3, 4. Cum a descris Pavel unitatea care exista între el şi Tit, şi care era baza acestei unităţi?

³ În jurul anului 55 e.n., Pavel l–a trimis pe Tit în Corint cu scopul de a ajuta congregaţia să strîngă donaţiile destinate creştinilor nevoiaşi din Iudeea şi, probabil, pentru a vedea, de asemenea, dacă congregaţia respecta sfaturile care–i fuseseră adresate de către Pavel. Mai tîrziu, cînd Pavel le–a scris corintenilor, el s–a referit la recenta vizită a lui Tit şi i–a întrebat: „Tit nu a profitat absolut de loc de voi, nu–i aşa? Noi am umblat în acelaşi spirit, nu–i aşa? Pe aceleaşi urme, nu–i aşa?“ (2 Corinteni 12:18). Ce înţelegea Pavel prin faptul de a umbla „în acelaşi spirit“, şi „pe aceleaşi urme“?

⁴ Apostolul se referea la unitatea care exista între el şi Tit. Tit îl însoţea ocazional pe Pavel în călătoriile sale şi, fără îndoială, el învăţase multe, în felul acesta, de la Pavel. Dar unitatea care exista între cei doi era fundamentată pe ceva mult mai solid. Ea se baza pe relaţia lor excelentă cu Iehova şi pe faptul că amîndoi umblau pe urmele lui Cristos. Tit îl imita pe Pavel întocmai după cum Pavel îl imita pe Cristos (Luca 6:40; 1 Corinteni 11:1). Prin urmare, aceşti doi discipoli umblau în spiritul lui Isus şi pe urmele sale.

5. Ce este de aşteptat din partea persoanelor din zilele noastre, care, imitîndu–l pe Pavel şi pe Tit, umblă „în acelaşi spirit“ şi „pe aceleaşi urme“?

⁵ Nu este deci de mirare că creştinii din secolul al XX–lea, care umblă „în acelaşi spirit“ şi „pe aceleaşi urme“ ca şi Pavel şi Tit, se bucură de o unitate care nu are asemănare. De fapt, lipsa de unitate care domneşte în sînul creştinătăţii nu face decît să arate că membrii săi sînt creştini falşi, care nu umblă pe urmele Conducătorului pe care pretind că–l urmează (Luca 11:17). Deosebirea izbitoare care se observă între creştinii adevăraţi şi cei care sînt creştini doar cu numele se manifestă în diferite domenii. Să menţionăm patru dintre acestea.

Caracterul sacru al sîngelui

6, 7. (a) Ce punct de vedere corect asupra sîngelui se include în faptul de a păşi pe urmele lui Isus? (b) Care este deosebirea între Martorii lui Iehova şi alte persoane din prezent, care refuză transfuziile de sînge?

⁶ În jurul anului 49 e.n. colegiul central al congregaţiei din primul secol a trimis creştinilor o scrisoare care răspundea la următoarea întrebare: creştinii proveniţi dintre neiudei trebuie oare să asculte de Legea lui Moise? Iată ce spunea această scrisoare: „Spiritul sfînt şi noi înşine am considerat că este bine să nu vă adăugăm nici o altă povară, afară de aceste lucruri necesare: să vă abţineţi de la lucrurile jertfite idolilor şi de la sînge şi de la animale strangulate şi de la fornicaţie“ (Fapte 15:28, 29). Observaţi că printre acele „lucruri necesare“ se afla abţinerea de la sînge. A umbla pe urmele lui Isus însemna a nu primi sînge în corp, nici pe cale orală nici în vreun alt mod.

⁷ Acest principiu a fost violat în mod flagrant în sînul creştinătăţii, ai cărei membri recurg la transfuzia de sînge. Este adevărat că în ultimii ani un oarecare număr de persoane au devenit conştiente de riscurile pe care le prezintă transfuziile de sînge pentru sănătatea lor şi au refuzat acest gen de terapie din considerente medicale. Acest fapt a început să se petreacă îndeosebi din momentul cînd au fost depistate numeroase cazuri de SIDA transmise prin transfuzie de sînge. Care este însă gruparea care susţine caracterul sacru al sîngelui din respect pentru legea lui Dumnezeu? Cînd un bolnav refuză să primească o transfuzie, ce gîndeşte în mod automat medicul despre pacientul respectiv? Nu spune medicul de obicei: ‘Sînteţi Martor al lui Iehova?’

8. Cum a fost binecuvîntată o Martoră din Italia datorită hotărîrii cu care a respectat legea lui Dumnezeu cu privire la sînge?

⁸ În urmă cu aproximativ opt ani, Antonietta, care locuieşte în Italia, a fost atinsă de o boală gravă. Numărul de globule roşii din sîngele ei era foarte scăzut, astfel încît medicii au insistat că numai transfuzia de sînge putea să–i salveze viaţa. Ea a refuzat şi şi–a atras opoziţia atît din partea medicilor cît şi din partea rudelor. Chiar cei doi băieţi ai săi au implorat–o, zicînd: ‘Mamă, dacă ne iubeşti cu adevărat, primeşte sînge.’ Dar Antonietta era hotărîtă să rămînă fidelă şi, din fericire, ea nu a murit. Starea ei era însă atît de gravă încît un medic a spus: „Este inexplicabil cum de trăieşte încă.“ Iar de îndată ce a început să i se aplice un tratament pe care îl putea accepta fără obiecţii din partea conştiinţei, starea sănătăţii ei s–a ameliorat atît de rapid încît un alt medic a făcut următoarea remarcă: „Nu–mi vine să cred. Chiar dacă v–am fi injectat sînge o zi întreagă n–aţi fi putut să vă reveniţi atît de repede.“ În prezent, Antonietta este pionieră permanentă, iar cei doi fii ai ei, care au acum 12 şi respectiv 14 ani, fac progrese frumoase în adevăr. Antonietta a respectat în mod curajos acel ‘lucru necesar’, caracterul sacru al sîngelui. Toţi Martorii lui Iehova care umblă pe urmele lui Isus susţin acelaşi punct de vedere asupra acestei chestiuni.

O bună moralitate

9. Ce alt ‘lucru necesar’ se pretinde din partea celor care umblă pe urmele lui Isus, şi ce li se întîmplă celor care nu–l respectă?

⁹ Un alt ‘lucru necesar’ menţionat în scrisoarea pe care colegiul central din primul secol o adresa creştinilor era „să vă abţineţi (...) de la fornicaţie“. În prima sa scrisoare către corinteni, Pavel a dezvoltat această idee spunînd: „Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici adulterii, nici bărbaţii întreţinuţi pentru scopuri nenaturale, nici bărbăţii care se culcă cu bărbaţi (...) nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:9, 10). Creştinii îi ajută pe oamenii care doresc să îi slujească lui Iehova să se debaraseze de astfel de practici impure. Chiar acei membri ai congregaţiei care se fac vinovaţi de astfel de fapte, dacă se întorc şi se căiesc, primesc ajutorul de care au nevoie pentru a se purifica (Iacob 5:13–15). Dar dacă un creştin se dedă unor astfel de practici murdare şi refuză să se căiască, asupra lui se aplică o regulă scripturală categorică, pe care Pavel a enunţat–o sub inspiraţie divină: „Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate, care este un fornicator (...) «Îndepărţaţi–l pe omul acela rău din mijlocul vostru.»“ — 1 Corinteni 5:11, 13.

10, 11. (a) Cine poartă răspunderea pentru decăderea morală care se constată în sînul creştinătăţii, şi de ce? (b) Cum demonstrează experienţa unui bărbat din Filipine faptul că Martorii lui Iehova, ca popor, respectă înalte norme morale?

¹⁰ În pofida acestei învăţături cît se poate de clare, creştinătatea se zbate în imoralitate. Răspunzători de această situaţie sînt clericii care fie că atenuează importanţa principiilor biblice, fie că le lipseşte curajul de a face ca ele să fie respectate în congregaţiile lor. Martorii lui Iehova însă, ca popor, păşesc şi în acest domeniu pe urmele lui Isus.

¹¹ Să examinăm cazul lui José, din Filipine. La vîrsta de 17 ani era deja cunoscut ca fiind un bătăuş şi un pasionat al jocurilor de noroc. El era deseori beat şi trăia o viaţă imorală. În mod frecvent a ajuns în închisoare pentru furt. Apoi, el a ajuns în legătură cu Martorii lui Iehova. „Studiul Bibliei mi–a schimbat complet viaţa“, spune el. „Nu mai fumez, nu mai beau şi am învăţat să–mi stăpînesc firea. Acum am o conştiinţă curată, avînd doar o singură soţie. Am cîştigat, de asemenea, respectul vecinilor mei; altădată ei mă numeau «notoriul José», «José strigoiul»; astăzi ei mă numesc «José, Martorul lui Iehova». Fiul meu şi nepotul meu sînt slujitori auxiliari în congregaţia în care eu servesc în prezent ca bătrîn şi pionier permanent.“ José şi milioane de alţi creştini, Martori ai lui Iehova, păşesc pe urmele lui Isus, menţinîndu–se curaţi din punct de vedere moral.

Neutralitatea

12. Ce atitudine caracteristică adevăraţilor creştini a menţionat Isus în rugăciunea sa consemnată la Ioan capitolul 17?

¹² În ultima seară pe care a petrecut–o cu discipolii săi, Isus i–a adresat Tatălui său o lungă rugăciune în cadrul căreia el a menţionat un alt mod prin care continuatorii săi aveau ‘să umble pe urmele sale’. El a spus: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:16). Aceste cuvinte semnifică faptul că creştinii sînt neutri. În loc să ia parte la conflictele politice sau naţionale, ei le vorbesc oamenilor despre Regatul lui Dumnezeu, singura soluţie pentru problemele acestei lumi. — Matei 6:9, 10; Ioan 18:36.

13, 14. (a) Cum se deosebesc Martorii lui Iehova de membrii creştinătăţii în problema neutralităţii? (b) Ce foloase le–a adus neutralitatea politică a unui Martor japonez tuturor fraţilor săi creştini?

¹³ Acest principiu al neutralităţii a fost uitat de către majoritatea membrilor creştinătăţii, pentru care originea etnică are, de obicei, mai mare importanţă decît relaţiile religioase. Un ziarist (Mike Royko) a subliniat faptul că niciodată ‘nu i–a scîrbit pe «creştini» gîndul de a purta război împotriva altor creştini’. El a adăugat: „Dacă i–ar fi scîrbit, majoritatea celor mai feroce războaie din Europa nu ar fi avut loc niciodată.“ Faptul că Martorii lui Iehova păstrează o strictă neutralitate creştină în timp de război este bine cunoscut. Dar ca persoane care păşesc pe urmele lui Isus, ei sînt neutri, totodată, şi în probleme sociale şi politice. În felul acesta nimic nu tulbură remarcabila unitate în care trăiesc slujitorii lui Iehova din lumea întreagă. — 1 Petru 2:17.

¹⁴ Neutralitatea adevăraţilor creştini are uneori rezultate neaşteptate. De exemplu, iată ce s–a petrecut în provincia Tsugaru din nordul Japoniei, unde alegerile sînt privite cu foarte mare seriozitate. Din motive de conştiinţă, Toshio, care era director adjunct la departamentul de finanţe al oraşului, a refuzat să ia parte la campania de realegere a primarului. Drept urmare, el a fost mutat într–un post inferior în cadrul departamentului de canalizare a apei. Un an mai tîrziu, primarul a fost arestat pentru corupţie şi a fost silit să renunţe la mandatul său. A fost ales atunci un nou primar care, aflînd ce i se întîmplase lui Toshio, l–a restabilit pe acesta într–un post administrativ, fapt care le–a adus binecuvîntări fraţilor creştini şi lui Toshio. Cum anume? După cum explică Toshio, este foarte dificil să se închirieze sălile de sport pentru alt gen de manifestări în afară de întreceri sportive. Dar, aşa cum se exprimă chiar Toshio, datorită poziţiei din prezent, „Iehova a putut să mă folosească pentru a obţine autorizaţia de utilizare a unor săli de sport pentru a organiza trei congrese de district şi patru congrese de circuit.“ El a încheiat zicînd: „Dacă rămînem fideli, Iehova ne foloseşte aşa cum nici nu ne putem imagina.“

În familie

15. În domeniul vieţii de familie, ce model a lăsat Cristos pentru cei care umblă pe urmele sale?

¹⁵ Un alt domeniu în care creştinii dovedesc că ‘umblă pe urmele lui Isus’ îl constituie viaţa de familie. „Fiţi supuşi unii altora în teamă de Cristos. Soţiile să le fie supuse soţilor lor ca Domnului, deoarece soţul este capul soţiei sale, aşa cum şi Cristos este capul congregaţiei (...) De fapt, aşa cum congregaţia este supusă lui Cristos, tot la fel şi soţiile să fie supuse soţilor lor în toate lucrurile. Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, tot aşa cum şi Cristos a iubit congregaţia şi s–a dat pe sine pentru ea.” — Efeseni 5:21–25.

16, 17. (a) Ce situaţie tristă există în creştinătate în ceea ce priveşte relaţiile de familie? (b) După cum reiese din cazul unui cuplu din Brazilia, care este singurul mijloc de a îmbunătăţi relaţiile de familie?

¹⁶ În epoca noastră, cea mai mare parte a membrilor creştinătăţii nu ţin seama de acest sfat, fapt pentru care în rîndurile lor există numeroase familii destrămate. Mai mult decît atît, conflictele dintre părinţi şi copii sînt din ce în ce mai grave. „Familia este o instituţie care se prăbuşeşte“, sublinia un profesor de psihologie în urmă cu cîţiva ani. Psihologii pentru copii, sfătuitorii în probleme de căsătorie şi psihiatrii încearcă să ajute familiile ameninţate să evite destrămarea, dar nu înregistrează decît succese limitate în acest sens. Martorii lui Iehova se străduiesc însă din greu să aplice principiile biblice şi este cunoscut faptul că în rîndurile lor relaţiile de familie sînt în general mai bune.

¹⁷ Iată, de exemplu, cazul lui Aldemar, din Brazilia, care era locotenent în poliţia militară şi care avea dificultăţi familiale. Soţia sa îl părăsise şi dorea să divorţeze. El a început să bea mult şi a încercat chiar să se sinucidă. Mai tîrziu, nişte rude ale sale, care erau Martori ai lui Iehova, i–au vorbit despre Biblie. Lui i–a plăcut ceea ce a auzit şi a început să studieze Cuvîntul lui Dumnezeu. Dorind să–şi conformeze viaţa cu normele de neutralitate prin care se remarcă Martorii lui Iehova, el a cerut să fie destituit din armată. Punînd în aplicare principiile biblice pe care le învăţa, Aldemar şi soţia sa au reuşit să rezolve neînţelegerile din familia lor. În prezent ei umblă împreună pe urmele lui Isus şi îi slujesc amîndoi lui Iehova ca pionieri permanenţi.

Ascultători din iubire

18. (a) De ce sînt binecuvîntaţi astăzi pe plan spiritual Martorii lui Iehova? (b) Ce împlinire cunoaşte Isaia 2:2–4?

¹⁸ Este evident că Martorii lui Iehova sînt uniţi şi umblă în acelaşi spirit cu Isus Cristos şi pe urmele sale. Atît în mod individual, cît şi ca grupare ei au fost binecuvîntaţi din punct de vedere spiritual pentru conduita lor (Psalm 133:1–3). Întrucît este absolut evident că ei se bucură de binecuvîntarea lui Dumnezeu, o mulţime de persoane sincere s–au simţit îndemnate să acţioneze în armonie cu profeţia din Isaia 2:2–4. Numai în decursul ultimilor cinci ani, 1 065 200 dintre aceste persoane au făcut progresele necesare pentru a se dedica lui Dumnezeu şi pentru a fi botezate. În iubirea sa, Iehova nu a fixat limite în ceea ce priveşte numărul persoanelor care pot efectua aceste demersuri înainte de izbucnirea ‘necazului cel mare’. — Apocalips 7:9, 14.

19. (a) Care sînt cîteva dintre foloasele palpabile de care se pot bucura slujitorii lui Iehova, şi cum pot fi considerate acestea? (b) Care este principalul motiv pentru care ascultăm de poruncile lui Iehova?

¹⁹ Aşa cum demonstrează experienţele de mai sus, binecuvîntările spirituale de care se bucură poporul lui Dumnezeu sînt însoţite adeseori de unele foloase palpabile. De exemplu, prin abţinerea de la fumat, prin respectarea normelor referitoare la moralitate şi prin respectarea caracterului sacru al sîngelui, ei pot evita contractarea anumitor boli. Iar pentru că trăiesc în armonie cu adevărul, ei pot trage foloase de ordin economic în domeniul relaţiilor lor cu ceilalţi oameni şi în domeniul vieţii de familie. Fiecare dintre aceste foloase poate fi considerat ca o binecuvîntare de la Iehova şi demonstrează eficacitatea legilor divine. Totuşi, perspectiva unor asemenea avantaje nu constituie în sine motivul principal care–i determină pe Martori să asculte de legile lui Iehova. Adevăraţii creştini ascultă de Dumnezeu pentru că îl iubesc, pentru că el merită să i se aducă închinare şi pentru că înfăptuirea voinţei sale constituie singurul lucru corect (1 Ioan 5:2, 3; Apocalips 4:11). Satan însă este cel care pretinde că oamenii îi slujesc lui Dumnezeu din interes. — Vezi Iov 1:9–11; 2:4, 5.

20. Cum dovedesc Martorii lui Iehova din secolul al XX–lea că ei umblă în acelaşi spirit ca şi cei trei tineri evrei şi martori fideli din timpurile antice?

²⁰ Martorii lui Iehova din secolul al XX–lea umblă în acelaşi spirit ca şi cei trei tineri evrei din timpul lui Daniel, care s–au dovedit a fi martori fideli ai lui Iehova. Atunci cînd au fost ameninţaţi că vor fi aruncaţi într–un cuptor în care ardea focul, ei au spus: „Dacă aşa trebuie să fie, Dumnezeul nostru, căruia îi servim, ne poate salva. El ne va salva din cuptorul de foc arzător şi din mîinile tale, o, rege! Dar dacă nu [adică chiar dacă ne–ar lăsa să murim], să iei la cunoştinţă, o, rege, că noi nu le servim dumnezeilor tăi şi că nu ne vom închina imaginii de aur pe care ai ridicat–o tu“ (Daniel 3:17, 18). Indiferent care ar fi foloasele palpabile sau consecinţele imediate ale atitudinii lor, Martorii lui Iehova vor continua să umble îndeaproape pe urmele lui Isus, ştiind că promisiunea vieţii veşnice în noul sistem al lui Dumnezeu este sigură. Ca popor unit, ei vor continua să umble „în acelaşi spirit“ şi „pe aceleaşi urme“, orice s–ar întîmpla!