Întrebări de la cititori

● Este posibil ca un creştin uns, căreia i–a fost retrasă comunitatea şi care mai tîrziu este reprimit, să aibă încă tot speranţa cerească?

Da, este posibil. Fireşte, în fiecare caz, Iehova Dumnezeu hotărăşte dacă îl va ierta pe respectivul.

Că aceasta este posibil, reiese din ceea ce citim în scrisoarea apostolului Pavel către adunarea din Corint. Pavel a scris această scrisoare unor creştini care fuseseră unşi cu spirit sfînt şi cărora le fusese acordată speranţa unei vieţi cereşti. El li s–a adresat ca „celor sfinţiţi în comuniune cu Isus Cristos, chemaţi să fie sfinţi“ (1 Cor. 1:2; 15:49).

Unul dintre aceşti creştini unşi începuse să practice curvie. Deoarece el, evident, nu s–a căit şi nu şi–a abandonat modul său imoral de procedare. Pavel a indicat adunării să–i retragă comunitatea (1 Cor. 5:1–5, 9–13). Se pare, totuşi, că respectivul s–a căit sincer, după ce–i fusese retrasă comunitatea, adică se acceptă că Pavel s–a referit la el în a doua sa scrisoare, atunci cînd a sfătuit adunarea să ierte păcatul anterior şi să–l primească înapoi (2 Cor. 2:6–11; 7:8–17).

Ce speranţă a avut respectivul după ce fusese primit din nou în adunare? N–a mai avut el acum chemarea cerească, ci o altă speranţă, speranţa la viaţă veşnică pe pămînt? Nu, căci speranţa pămîntească nu este, aşa–zicînd, o a doua şansă. Abel, Enoh, Noe, Avraam şi mulţi alţi oameni cu credinţă proeminentă, au avut speranţa la viaţa veşnică pe pămînt, însă nu neapărat fiindcă n–ar fi satisfăcut condiţiile pentru chemarea cerească. Ei n–au trăit, pur şi simplu, pe timpul în care, conform voiei lui Iehova, a fost emisă chemarea cerească (Evr. 10:19, 20). Toţi cei care doresc să obţină viaţă veşnică, fie în cer, fie pe pămînt, trebuie să dovedească aceeaşi credinţă şi integritate. Un creştin care a fost uns cu spirit sfînt, devenind comoştenitor cu Cristos, trebuie să se dovedească credincios acestei chemări pentru a dobîndi, în principiu, viaţă veşnică (Apoc. 2:10, 11; Fil. 3:8–14; Rom. 8:14–17).

Dar aceasta nu înseamnă că creştinii unşi de pe pămînt nu pot cădea niciodată. Ei mai sînt încă imperfecţi în carne şi de aceea păcătuiesc ca toţi oamenii. putînd comite chiar şi un păcat grav. Ucenicul creştin şi scriitorul biblic Iacov, care era evident un creştin uns, a scris: „Căci toţi greşim adesea. Cine nu greşeşte în cuvinte, este un bărbat perfect“ (Iac. 3:2; 2:5). Apostolul Ioan a înţeles, după cît se pare, un asemenea păcat neintenţionat care se datoreşte imperfecţiunii, atunci cînd a vorbit despre un păcat care nu atrage după sine moartea (1 Ioan 5:16). Dumnezeu poate ierta astfel de păcate. Ioan zice: „Dacă ne mărturisim păcatele, el este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.“ (1 Ioan 1:9).

Insă este necesar regretul. In caz că un creştin uns a comis un păcat grav şi nu se căieşte, adunarea ar trebui, ascultînd de sfatul lui Dumnezeu, să–i retragă comunitatea. Dacă între timp se căieşte atunci poate fi iertat şi, ca şi bărbatul din Corint, poate fi reprimit.

Dar Dumnezeu nu iartă orice păcat. După cum a zis Isus în Marcu 3:28, 29, cei care calomniază intenţionat şi conştient spiritul lui Dumnezeu, nu pot fi iertaţi. Iar Pavel a scris: „Dacă facem păcat de bunăvoie, după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci mai degrabă o anumită aşteptare plină de frică a judecăţii (Evr. 10:26, 27). Ioan s–a gîndit, evident, la un astfel de păcat de neiertat, atunci cînd a zis: „Există un păcat care atrage după sine moartea“ (1 Ioan 5:16).

Dacă un creştin uns ar păcătui împotriva spiritului, adică păcătuieşte cu voia fără să se căiască şi ar „ţintui din nou de stîlp de Fiul lui Dumnezeu pentru sine“, Dumnezeu l–ar lepăda pe deplin şi pentru totdeauna (Evr. 6:4–6). El nu va fi primit din nou, deoarece nu se căieşte. Iehova va trebui să aleagă şi să ungă atunci pe un alt creştin ca înlocuitor, aşa încît numărul total de 144 000 să rămînă complet. Aceasta s–ar putea compara cu alegerea lui Matia, care a fost numit din cer ca înlocuitor pentru necredinciosul Iuda Iscarioteanul, pentru ca adunarea creştină să poată fi zidită pe doisprezece apostoli credincioşi ai lui Isus. (Fapte 1:23–26; Efes. 2:20).

Inseamnă aceasta că Iehova alege imediat un înlocuitor în caz că unui creştin uns îi este retrasă comunitatea? Acest lucru nu–l poate spune nici un om, căci noi nu putem şti dacă persoana căreia i–a fost retrasă comunitatea a comis un păcat de neiertat. Iehova ştie aceasta şi de aceea putem lăsa chestiunea în seama lui. El are de hotărît cum şi cînd să aleagă un înlocuitor. El a lăsat ca problema să nu fie tratată amănunţit în Biblie. Astfel ar trebui să lăsăm chestiunea în seama lui, judecătorul cel drept, în loc să umblăm după speculaţii sau presupuneri despre ceea ce va face el, sau despre faptul dacă o persoană exclusă se mai poate căi (Evr. 12:23).

Dacă trebuie să i se retragă comunitatea cuiva care se căieşte totuşi mai tîrziu şi este reprimit din nou, ne putem bucura de îndurarea lui Iehova şi de dispoziţia lui de a ierta (Luca 15:7). Aceasta este cazul fie că respectivul a avut speranţă cerească şi o mai are, fie că a nutrit speranţă la viaţă veşnică pe pămînt şi o mai nutreşte. Ceea ce învăţăm noi toţi din cele arătate şi ce ar trebui să ne punem la inimă, este următorul lucru: că ar trebui să luptăm încontinuu împotriva imperfecţiunii şi păcatului, în caz că cădem, să căutăm iertare şi să răbdăm pînă la sfîrşit pentru ca să fim mîntuiţi (Mat. 10:22).