Fereşte-te să le atribui altora motive rele
— SPUNE-MI: de ce nu m-ai salutat într-o zi pe stradă? Ce ţi-am făcut?
— Ne-am întîlnit? Curios, nu-mi amintesc.
— Ei, lasă! Am trecut unul pe lîngă altul, m-ai privit în faţă, şi nu mi-ai adresat nici măcar „Bună ziua“! Spune-mi deci, ce ai să îmi reproşezi?
Aţi ajuns vreodată într-o astfel de situaţie, sau aţi fost martori ai unui asemenea caz? S-ar putea să cunoaşteţi voi înşivă cazuri mult mai grave, de persoane care suspectează motivele altora. Suspiciunile nejustificate şi neîncrederea nu-i sînt plăcute lui Dumnezeu şi pe bună dreptate, dacă observăm rezultatele dezastruoase ale acestora. Să observăm ce i s-a întîmplat naţiunii lui Israel în timpurile biblice.
După cucerirea Ţării Promise, două triburi şi jumătate au luat în primire teritoriul ce le fusese dat la est de Iordan. Acolo, aceşti israeliţi au construit un altar, dar nu cu scopul de a aduce pe el jertfe sau ofrande, ci pentru a servi ca mărturie că nici ei şi nici descendenţii lor nu vor părăsi adevărata închinare. Între timp celelalte triburi le-au atribuit motive rele, suspectîndu-i că au renunţat la închinarea adusă lui Iehova, drept pentru care ele au decis să pornească război împotriva lor. Din fericire, lucrurile sau clarificat şi incursiunea militară a fost oprită la timp. — Iosua cap. 22.
Mai tîrziu, cînd regele David a trimis să-l consoleze pe Hanun, regele amoniţilor, care–şi pierduse tatăl, amoniţii au suspectat pe nedrept pe trimişii lui David, bănuind că au venit să spioneze ţara şi i-au tratat într-un mod foarte umilitor. Această insultă a cauzat un război în care amoniţii şi sirienii au fost total nimiciţi, şi aceasta din cauză că oamenii au atribuit motive rele aproapelui lor. — 2 Sam. cap. 10.
CÎND SE PUN LA ÎNDOIALĂ MOTIVELE BUNE
Au existat şi în primul secol creştini care au suspectat motivele tovarăşilor lor. Apostolul Pavel a fost el însuşi victimă a acestui proces de intenţie, şi astfel s-a văzut constrîns să scrie: „Dar eu nu v-am fost o povară. Cu toate acestea voi spuneţi că eu sînt ‘viclean’ şi că v-am ‘prins cu înşelătorie’“! Da, unii creştini din Corint pretindeau pe nedrept că Pavel nu acţiona din iubire, atribuindu-i motive rege apostolului fidel. — 2 Cor. 12:16.
Deosebit de izbitor este cazul Fiului lui Dumnezeu. El a venit pe pămînt avînd cele mai nobile motive şi s-a străduit în permanenţă să onoreze şi să justifice pe Iehova Dumnezeu. Cu toate acestea a fost acuzat de blasfemie (Mat. 26:64, 65). Această atitudine a avut consecinţe catastrofale pentru cei care au pus în mod deliberat la îndoială motivele Fiului lui Dumnezeu şi care s-au făcut în felul acesta vinovaţi de asasinarea lui şi de încercarea de a le interzice altora să apuce pe calea salvării. — Mat. 23:29–39.
Nici chiar Iehova Dumnezeu nu a fost scutit de a i se atribui motive rele. Satan şi demonii săi susţin într-adevăr că Dumnezeu nu stăpîneşte cu iubire, ci că el, în mod egoist, le răpeşte oamenilor unele lucruri bune impunîndu-le reguli morale. Ba mai mult, Satan a afirmat că Dumnezeu „cumpără“ ascultarea supuşilor săi (Iov 2:3–5). Diavolul pune de asemenea la îndoială bunele motive de care sînt animaţi servii lui Dumnezeu, acuzîndu-i „zi şi noapte înaintea Dumnezeului nostru“ (Apoc. 12:10). Fără îndoială că nici un om care se teme de Dumnezeu, nu ar dori să-l imite pe Satan, atribuindu-i pe nedrept aproapelui său motive rele.
EVITAŢI A INTERPRETA GREŞIT FAPTELE
Ce învaţă creştinul din citirea textelor biblice? În primul rînd că este posibil a interpreta greşit atitudinea sau motivele altuia. Astfel au făcut amoniţii atunci cînd David a trimis nişte oameni pentru a-l consola pe regele Hanun. Şi alţii pot proceda astfel, văzînd un om timid, rezervat, sau care are o figură severă. Ei pot trage concluzia falsă că acesta eşte un om rece, mîndru sau care nu dă nimic pe iubirea de aproapele. Impresia aceasta poate să fie însă foarte departe de adevăr.
Cîteodată sînt caracterizaţi drept leneşi, oameni care şi-au făcut întotdeauna bine lucrul, dar pe care anumite deficienţe fizice sau probleme de sănătate îi împiedică să mai lucreze sau să lucreze mai repede. Este bine să fim conştienţi că din diferite motive nu se poate pretinde nici aceeaşi eficienţă şi nici aceeaşi productivitate de la toţi oamenii.
În alte cazuri, se atribuie motive rele celor care pur şi simplu se străduiesc să dea dovadă de consideraţie faţă de alţii. Există de pildă, birouri în care mai multe persoane au sarcina de a face de serviciu la telefon în afara orelor de serviciu, prin rotaţie. Cînd cel care este de serviciu nu trebuie să stea lîngă telefon, el poate fi ocupat cu altceva în vreun birou alăturat. Într-o zi un responsabil care lucra pe lîngă telefon a ridicat receptorul tocmai în momentul cînd venea funcţionarul de serviciu. El a făcut aceasta dorind să dea dovadă de consideraţie faţă de persoana care era de serviciu, nevoind să o întrerupă de la ocupaţia pe care o avea în biroul vecin. Din nefericire, persoana care era de serviciu, în loc să fie recunoscătoare pentru această atenţie, a atribuit motive rele colegului ei. Veţi spune că acestea sînt incidente fără importanţă. Este adevărat, dar ele arată necesitatea de a ne păzi de interpretările greşite atunci cînd judecăm atitudinea şi motivele altuia.
SĂ LE PERMITEM ALTORA SĂ TRAGĂ FOLOS DIN ABTINEREA NOASTRĂ DE A-I PUNE LA ÎNDOIALĂ
Faptul de a le atribui motive rele altora are consecinţe triste şi de aceea noi am dori cu adevărat să ne abţinem de a proceda aşa. Creştinii dau dovadă de înţelepciune dacă le permit altora să tragă folos din faptul că nu le pun motivele la îndoială. O astfel de atitudine este în armonie cu principiul divin enunţat prin Pavel, după care iubirea „crede totul“ (1 Cor. 13:7). Aceasta înseamnă să avem mai degrabă încredere în fratele nostru atunci cînd sînt îndoieli cu privire la intenţiile sale, decît să nutrim o suspiciune nejustificată faţă de el.
Lucrul aceste ne va fi cu atît mai uşor cu cît îi cunoaştem mai bine pe tovarăşii noştri. Lucrul acesta ne va pretinde probabil luni, ba chiar ani de zile, dar adesea cunoscîndu-i mai bine vom risca mai puţin să le atribuim motive rele.
CIND SÎNT ÎN CAUZĂ PROPRIILE NOASTRE MOTIVE
Dar ce vei face cînd tu eşti acela căruia i se atribuie motive rele? Cum reacţionezi? Cel mai bine ar fi să nu te simţi ofensat. În acest sens Eclesiastul 7:9 spune: „Nu te grăbi să te mînii în spiritul tău.“ Cu timpul cel ce te desconsideră va învăţa să te cunoască şi–şi va corecta punctul de vedere. Atunci, înţelegînd că s-a înşelat, va aprecia mai presus de toate faptul că nu ai reacţionat imediat cu mînie. Creştinii oare nu vor să-l imite pe Dumnezeu care rămîne stăpîn pe sine în faţa acuzelor? Iehova cunoaşte motivele noastre şi ne va mîngîia. Noi vom rămîne bucuroşi dacă vom continua să ne încredem în Iehova şi să facem binele. Dacă el decide să ne facă dreptate în vreo cauză, el o face la timpul său. — Ps. 37:3–8; Fapte 15:8; 2 Cor. 7:6.
Situaţia este dificilă mai ales atunci cînd cineva primeşte sfaturi din partea unei persoane care judecă greşit motivele respectivului, astfel încît orice ar spune acesta în apărarea sa, riscă să treacă drept un vinovat care caută să se justifice. În realitate sfatul s-ar putea să nu fie valabil din cauză că cel ce dă sfatul nu a luat în consideraţie toţi factorii implicaţi. Deci este posibil ca unii sfătuitori să pună la îndoială motivele care v-au determinat să prezentaţi faptele în adevărata lor lumină. În acest caz, fiind vorba de o chestiune de mică importanţă, veţi prefera să nu-i reproşaţi celui ce v-a sfătuit, cu condiţia de sigur, ca liniştea voastră să nu rişte să aibă de suferit. Însă tăcerea nu constituie totdeauna o soluţie satisfăcătoare. Într-adevăr, ar fi rău dacă nu s-ar protesta împotriva unei minciuni şi în anumite situaţii este convenabil să explicaţi cu calm poziţia voastră pentru ca să nu aveţi mustrări de conştiinţă din cauză că nu aţi făcut nici cel mai mic efort pentru a clarifica situaţia, lăsîndu-vă acuzaţi pe nedrept de slăbiciuni. Apărarea voastră ar putea ajuta pe cel ce v-a dat sfatul ca pe viitor să fie mai echilibrat cînd va da sfaturi.
Un proverb german spune: „Nimeni nu-i mai dă crezare celui ce a minţit odată, chiar dacă va spune adevărul.“ Dar între creştini nu trebuie să fie aşa. Totuşi dacă ei înţeleg că unul din ei a făcut o greşeală şi că mai tîrziu vreun incident le aminteşte de această greşeală din trecut, nu ar fi oare normal de a suspiciona pe autorul acelei greşeli? Nu este neapărat obligatoriu acest lucru, fiindcă iubirea nu se grăbeşte să judece pe cineva. Dacă noi înşine, deşi nevinovaţi, sîntem suspectaţi de o greşeală pe simplul motiv că am săvîrşit în trecut ceva asemănător, nu vom fi oare mîhniţi din cauza suspiciunii tovarăşului nostru? Desigur, pentru că graţie influenţei spiritului lui Dumnezeu oamenii pot efectua mari schimbări. Ei trebui să–şi mai aducă aminte că iubirea „nu ţine cont de jigniri.“ — 1 Cor. 6:9–11; 13:4, 5.
NECESITATEA DE A FI PRUDENT ŞI ECHILIBRAT
Deci, să ne străduim să pornim de la principiul, că nu trebuie să atribuim pe nedrept motive rele altora şi că trebuie să rămînem echilibraţi atunci cînd sînt greşit interpretate propriile noastre intenţii. Să nu uităm nici necesitatea de a fi prudenţi. De exemplu, cînd creştinii trăiesc sub un regim care persecută pe adevăraţii servi ai lui Dumnezeu, unii funcţionari încearcă cu şiretenie să–i determine să trădeze pe fraţii lor. În acest caz cum s-ar putea crede ceea ce spun sau promit persecutorii? Trebuie aplicat următorul principiu extras din Cuvîntul lui Dumnezeu: „Cine este fără experienţă dă crezare oricărei vorbe, dar omul cu putere de pătrundere ia seama la paşii săi.“ Isus Cristos i-a sfătuit de asemenea pe discipolii să fie „prudenţi ca şerpii.“ — Prov. 14:15; Mat. 10:16.
În schimb, creştinii trebuie să creadă pe tovarăşii lor şi să aibă încredere în ei atîta timp cît ei nu dau dovadă clară de infidelitate. Noi vom face bine să ne reamintim aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu: „cine eşti tu să judeci pe servul altuia?“ „Unul singur este legiuitor şi judecător: cel ce poate salva şi distruge. Dar tu, cine eşti tu de judeci pe aproapele tău?“ — Rom. 14:4; Iac. 4:12.
Vă amintiţi de cazul pe care l-am citat la început? O femeie a atribuit motive rele unui bărbat care nu a salutat-o. Însă conversaţia ce a urmat a scos la iveală că omul, absorbit de gîndurile sale, pur şi simplu nu a recunoscut pe această femeie. Din această cauză nu i-a dat bună–ziua. Femeia a făcut bine că şi-a exprimat sentimentele, în loc să le păstreze pentru sine şi să ţină supărare. Însă ar fi fost mai bine să fii presupus de la început că persoana respectivă nu o observase.
Este deci bine să fim echilibraţi atunci cînd încercăm să determinăm motivele altuia. Din fericire, va veni timpul cînd nimeni nu va mai suspecta cuvintele şi acţiunile semenului său. Aceasta se va realiza în noul sistem de lucruri care va fi guvernat de regatul lui Dumnezeu.
În acel timp fiecare va da acolo dovadă de iubire şi va aprecia calităţile celor din jurul său. Ei nu vor mai cunoaşte ofense, nici tristeţe, nici amărăciune şi nici descurajare. Dar pînă atunci trebuie să ne ferim de a suspecta pe nedrept motivele altuia.