-
Promisiunea se împlineşte în cazul celor care fac voia lui DumnezeuTurnul de veghe – 1978 | 1 august
-
-
12 Cum procedează Satan faţă de întreaga omenire ca un balaur, şi ce încearcă el să facă cu vestitorii împărăţiei?
12 Prin faptul că Satan Diavolul aduce „vaiul“ asupra oamenilor lumii, care fac comerţ egoist pe uscat şi pe mare, el înghite în acelaşi timp întreaga omenire pentru a o face o parte a organizaţiei sale pămînteşti vizibile. El ţine oamenii — cu străduinţele lor egoiste, materialiste, cărora se dedică ca urmare a ‘vaiului’ — aşa de ocupaţi, încît ei nu dedică nici timp, nici interes şi nici însufleţire pentru Impărăţia mesianică nou născută a lui Dumnezeu. Numai foarte puţini acceptă „vestea bună a Impărăţiei“, pe care martorii creştini ai lui Iehova o propovăduiesc pe plan mondial, şi acţionează în mod corespunzător. Dar Satan Diavolul nu se mulţumeşte cu aceasta. In intenţia sa răutăcioasă de a zădărnici scopul lui Iehova, el încearcă disperat să–i atragă în tabăra sa pe vestitorii Impărăţiei, unde tot se mai intervine pentru guvern mondial creat de guvernele omeneşti. Cum a procedat „balaurul“ în decursul ‘timpului scurt’ care i-a mai rămas, pentru a atinge acest scop?
13 Cum a procedat Satan, aşadar, şi în ce măsură corespunde aceasta celor spuse de Dumnezeu după Genesa 3:15?
13 El duce un război împotriva ucenicilor lui Cristos, cărora le stă în perspectivă o poziţie în Impărăţia cerească de 1 000 de ani. Acest război nu e o închipuire ci un fapt la fel ca şi cel exprimat prin cuvintele, pe care Iehova le-a rostit după răscoala lui Adam şi Eva din grădina Eden, şarpele simbolic. El a spus: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei împunge călcîiul“ (Gen. 3:14, 15). Această „duşmănie“ există încă şi astăzi. „Balaurul“ bimbolic, Satan Diavolul, „şarpele cel vechi“ ştie că Impărăţie lui Dumnezeu a fost născută în anul 1914 în cer, cu toate că el a încercat să împiedice acest lucru (Apoc. 12:1–5, 9). Naşterea Impărăţiei este un fapt împlinit şi el nu o mai poate nimici.
14 Cine este acum ţinta atacului lui Satan?
14 Dimpotrivă, Satan ştia, în decursul celor 19 secole trecute, a chemat şi a ales pe moştenitorii care vor trebui să guverneze împreună cu Isus Cristos timp de 1 000 de ani. Astăzi se mai găseşte pe pămînt doar o mică rămăşiţă care face parte probabil dintre aceşti moştenitori împreună cu Cristos Isus. Ei sînt ţinta atacului lui Satan.
15 (a) Cum combate Dumnezeu „vaiul“, la care este expusă acum omenirea, în favoarea rămăşiţei moştenitorilor Impărăţiei? (b) Ce încearcă încă Satan să facă pentru a zădărnici scopul lui Dumnezeu în legătură cu Impărăţia?
15 Membrii rămăşiţei se bucură cu „femeia“ lui Iehova (organizaţia sa cerească) de naşterea impărăţiei „sămînţei“ ei. Aceşti moştenitori sînt cei rămaşi din „sămînţa“ „femeii“ cereşti a lui Dumnezeu (Apoc. 12:12, 17). Prin faptul că Iehova a aruncat „balaurul“ din cer jos pe pămînt el nu a adus un „vai“ peste rămăşiţa moştenitorilor Impărăţiei existente încă pe pămînt. Dimpotrivă, el s-a îngrijit ca această rămăşiţă, în decursul „timpului sfîrşitului“ a fost binecuvîntată în mare măsură. Aceste binecuvîntări spirituale acţionează împotriva „vaiului“, căruia îi sînt expuşi oamenii dominaţi de Diavolul. Satan Diavolul încearcă, în schimb, să nimicească starea rămăşiţei „sămînţei“ Impărăţiei. El tot se mai străduieşte să zădărnicească scopul lui Dumnezeu de a avea 144 000 de moştenitori împreună cu Cristos. El încearcă toate mijloacele să împiedice ca rămăşiţa să se dovedească demnă de a avea parte în Impărăţie. Cum face el aceasta?
16 Cum şi de cînd încearcă Satan, după Apoc. 12:17, să împiedice ca rămăşiţa să se dovedească vrednică pentru Impărăţie?
16 Apocalips 12:17 ne dă răspunsul. Noi citim acolo ceea ce „balaurul“, Satan Diavolul şi îngerii săi demoneşti au făcut după ce au fost aruncaţi jos din cer: „Si balaurul s-a mîniat pe femeie şi a început să ducă război împotriva celor rămaşi din sămînţa ei, care ţin poruncile lui Dumnezeu şi se ocupă cu lucrarea de punere a mărturiei lui Isus.“ „Balaurul“ simbolic şi îngerii săi demoneşti au luptat zadarnic pentru a-şi menţine poziţia lor în cerurile sfinte după naşterea Impărăţiei mesianice a lui Dumnezeu în anul 1914. Din această cauză ei duc acum, în decursul şederii lor forţate în apropierea pămîntului, război împotriva celor de pe pămînt, care au fost chemaţi la împărăţia mesianică şi împotriva cărora luptaseră ei în cer (Apoc. 12:7–13).
17 Cum este acest „război“ de fapt un „război cald“ împotriva acelora care fac voia lui Dumnezeu, şi cum îi va pune Isus un capăt?
17 Aici este vorba de un „război cald“. Acest război a costat deja viaţa a sute de martori creştini ai lui Iehova, precum şi a a ‘celor rămaşi’ din moştenitorii împreună cu Cristos, cît şi a membrilor „mulţimii mari de oameni“, care se pregătesc acum să trăiască ca supuşi ai Impărăţiei de 1 000 de ani ai lui Cristos pe pămînt (Apoc. 7:9–17; 20:4–6). Rămăşiţa moştenitorilor Impărăţiei şi „mulţimea mare de oameni“ se străduiesc uniţi să facă „voia lui Dumnezeu“, în timp ce ţin poruncile sale şi îndeplinesc „lucrarea de punere de mărturie pentru Isus“. Ei pun mărturie despre faptul că Isus care tronează acum în cer şi se pregăteşte să pună capăt războiului „balaurului“ dus împotriva ucenicilor săi credincioşi, în timp ce în primul rînd îi nimiceşte pe complicii pămînteşti ai lui Satan şi după aceea îi leagă pe el încuşi şi pe îngerii săi demoneşti şi îi ţine prizonieri în timpul domniei de 1 000 de ani a păcii.
18 Cum se va împlini promisiunea lui Dumnezeu în cazul membrilor credincioşi ai rămăşiţei şi cum va influenţa aceasta numărul membrilor Impărăţiei?
18 Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte la oamenii care îi fac voia pînă la sfîrşit. Străduinţele disperate ale „balaurului“ de a-i împiedica pe membrii rămăşiţei să ajungă în Impărăţia cerească, sînt condamnate la eşec. Din Apocalips 20:4–6 rezultă clar că ei – toţi cei care fac voia lui Dumnezeu şi care încă mai sînt necesari pentru a completa numărul celor 144 000 de moştenitori ai Impărăţiei — rabdă credincioşi pînă la moarte şi din această cauză vor face parte dintre cei fericiţi, care vor avea parte de „întîia înviere“. Nu va lipsi nici unul măcar din numărul dinainte stabilit al moştenitorilor împreună cu Cristos ai Impărăţiei mesianice a lui Dumnezeu.
-
-
Stăruieşte în credinţă şi cîştigă viaţa veşnică promisăTurnul de veghe – 1978 | 1 septembrie
-
-
1 Pentru ce este acum, cînd Diavolul are doar „un timp scurt“, necesar mai mult ca oricînd, ca cei care fac voia lui Dumnezeu, să stăruiască în credinţă?
„TIMPUL SCURT“ în care activitatea lui Satan Diavolul şi a demonilor săi este lumitată la pămînt, se apropie acum de sfîrşit (Apoc. 12:7-12). Este aşadar de aşteptat că Satan va lupta de aici înainte şi mai cu îndîrjire împotriva celor rămaşi din „sămînţa femeii“ cereşti a lui Dumnezeu şi împotriva celor care vestesc împreună cu ei împărăţia mesianică a lui Dumnezeu, şi care formează ‘mulţimea mare de oameni’. Din această cauză este acum mai necesar decît oricînd ca cei care fac voia lui Dumnezeu, să stăruiască în credinţă, dacă doresc să rabde credincioşi în focul duşmanului.
2, 3. Ce fel de sfat al apos. Pavel dat creştinilor evrei ar trebui să–l urmăm, noi cei împotriva cărora Satan duce acum război cu toate că are doar „puţin timp“?
2 Noi toţi, împotriva cărora Satan duce acum război sîntem foarte stăruitor îndemnaţi să–i rămînem credincioşi Suveranului Domn Iehova, pînă ce armele ostile vor fi reduse la tăcere. Sfîrşitul acestui război ar trebui să fie, de fapt, aproape, mai cu seamă dacă ne gîndim că au trecut mai mult de cincizeci şi şase de ani, de cînd balaurul simbolic şi hoardele sale de demoni au fost aruncaţi în împrejurimile pămîntului, unde ei pot continua acţiunea lor doar în decursul unui „timp scurt“. Cu toate că acest timp este scurt, trebuie să se respecte pe mai departe sfatul apostolului Pavel din Evrei 10:36, 37:
3 „Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi împlinirea promisiunii. Căci încă un ‘timp foarte scurt’ şi Cel ce vina va sosi şi nu va întîrzia“.
4 Cum îi va confirma Dumnezeu promisiunea de a-i elibera la timpul hotărît pe închinătorii săi?
4 După cuvintele pe care le citează apostolul Pavel din Habacuc 2:3 şi Hagai 2:6, Iehova este „Cel ce vine“ şi care „soseşte şi nu va întîrzia“. Ca Luptător de neînvins el biruie pe toţi aceia care deja de timp îndelungat duc război împotriva închinătorilor săi. Prin biruinţa sa glorioasă din Armaghedon, „războiul zilei celei mari al lui Dumnezeu, cel Atotputernic“, el îşi va confirma promisiunea de a-i elibera pe închinătorii săi asupriţi.
5 Pentru ce sînt Satan şi demonii săi forţaţi acum să folosească unelte pămînteşti, vizibile, şi cine este „animalul sălbatic“ simbolic, cine este a şaptea putere mondială şi cine este „chipul“ animalului sălbatic?
5 Balaurul — Satan, Diavolul — şi hoardele sale de demoni sînt atît de limitaţi, încît ei nu se pot încorpora şi nu se pot face vizibili pentru a duce războiul împotriva martorilor creştini ai lui Iehova. Ei sînt nevoiţi, aşadar, să folosească unelte pămînteşti, care stau sub conducerea lor nevăzută şi anume, oameni din lume, precum şi organizaţiile şi guvernele lumeşti. Elementele politice care participă la acest război, compun sistemul politic de domnie mondială, care este reprezentat în Apocalips 13:1-10 ca un „animal sălbatic“ îngrozitor. Din aceasta face parte şi dubla putere mondială modernă anglo-americană, a şaptea putere mondială amintită în profeţiile biblice. Corespunzător profeţiilor biblice, cea de-a şaptea putere mondială a încurajat crearea unui chip de idol, a unui „chip“ al „animalului sălbatic“ politic (Apoc. 13:11-15). Mai mult de cincizeci şi şapte de ani, acest ‘chip’ a atras atenţia lumii asupra sa. Acest „chip“ este Organizaţia internaţională pentru pace mondială şi siguranţă internaţională — iniţial Liga Naţiunilor, iar acum Naţiunile Unite.
-
-
Stăruieşte în credinţă şi cîştigă viaţa veşnică promisăTurnul de veghe – 1978 | 1 septembrie
-
-
7 Ce încearcă patrioţii să–i forţeze pe ceilalţi oameni să facă, şi a cui credincioşie este pusă la încercare prin aceasta?
7 Patrioţii care se închină „animalului sălbatic“ şi „chipului“ său, poartă cu înfumurare „numărul nemelui său (666)“. Ei încearcă să–i forţeze şi pe ceilalţi oameni să se închine „animalului sălbatic“ şi astfel să facă să devină persoane care nu-i aparţin lui Dumnezeu, ci statului creat de oameni. Ei recurg la cele mai diferite metode pentru a-i persecuta pe martorii lui Iehova. Pentru ce? Pentru că refuză să adore religios ceva făcut de oameni. Prin aceasta este pusă la încercare credincioşia tuturor celor care păşesc pentru Iehova ca Dumnezeu şi Suveran universal. Din această cauză îngerul pe care l-a văzut apostolul Ioan în vedenia sa a spus: „Iată răbdarea sfinţilor care ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus“ (Apoc. 14:12).
-