1, 2. Spre cine trebuie să se îndrepte părinţii ca să primească ajutor în ce priveşte creşterea copiilor?

„COPIII sunt o moştenire de la DOMNUL [Iehova, NW]“, a exclamat în urmă cu aproximativ 3 000 de ani un părinte plin de apreciere (Psalmul 127:3). Într-adevăr, bucuria de a fi părinte este o recompensă preţioasă acordată de Dumnezeu, recompensă pe care o pot primi cele mai multe persoane căsătorite. Însă, cei care au copii îşi dau seama în curând că, odată cu bucuria, calitatea de părinte aduce cu sine şi responsabilităţi.

² Îndeosebi în zilele noastre, creşterea copiilor este o sarcină copleşitoare. Cu toate acestea, multe persoane au îndeplinit-o cu succes, iar psalmistul inspirat indică modalitatea prin care au făcut-o, spunând: „Dacă nu zideşte DOMNUL casa, degeaba lucrează cei care o zidesc“ (Psalmul 127:1). Cu cât vei urma instrucţiunile lui Iehova cu mai multă fidelitate, cu atât vei deveni un părinte mai bun. Biblia spune: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta“ (Proverbele 3:5). Eşti dispus să asculţi sfatul lui Iehova în timp ce îţi asumi, pentru o perioadă de 20 de ani, obligaţia de a-ţi creşte copilul?

ACCEPTAŢI PUNCTUL DE VEDERE BIBLIC

3. Ce responsabilitate au taţii în creşterea copiilor?

³ În multe familii de pe glob, bărbaţii consideră instruirea copiilor ca fiind o activitate specific feminină. Este adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu îndreaptă atenţia spre rolul tatălui, ca principal susţinător al familiei. Însă, Biblia spune, de asemenea, că el are responsabilităţi în cadrul familiei. Biblia spune: „Vezi-ţi întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului şi după aceea zideşte-ţi casa“ (Proverbele 24:27). Înaintea lui Dumnezeu, taţii şi mamele sunt colaboratori în ceea ce priveşte instruirea copiilor. — Proverbele 1:8, 9.

4. De ce nu trebuie să considerăm că băieţii sunt superiori fetelor?

⁴ Cum vă priviţi copiii? Mai multe rapoarte arată că în Asia „fetiţele nou-născute sunt deseori primite cu răceală“. Potrivit altor rapoarte, în America Latină continuă să existe prejudecăţi împotriva fetelor, chiar şi în rândul familiilor „mai luminate“. Cu toate acestea, adevărul este că fetele nu sunt copii de categoria a doua. Iacov, un tată remarcabil din timpurile antice, şi-a descris toţi urmaşii, inclusiv fetele care i se născuseră până în momentul acela, ca fiind „copiii pe care Dumnezeu [i] i-a dat“ (Geneza 33:1–5; 37:35). În mod asemănător, Isus i-a binecuvântat pe toţi „copilaşii“ (băieţi şi fete) care au fost aduşi la el (Matei 19:13–15). Putem fi siguri că el a oglindit punctul de vedere al lui Iehova. — Deuteronomul 16:14.

5. Ce considerente trebuie să dicteze decizia unui cuplu cu privire la mărimea familiei acestuia?

⁵ În comunitatea în care trăiţi se aşteaptă ca o femeie să dea naştere la cât mai mulţi copii posibil? Numărul de copii pe care îi are un cuplu căsătorit constituie, pe bună dreptate, o chestiune de decizie personală. Ce se întâmplă în cazul în care părinţii nu dispun de mijloacele necesare pentru a hrăni, îmbrăca şi educa mai mulţi copii? Desigur, soţul şi soţia trebuie să ţină cont de acest lucru când decid cu privire la mărimea familiei lor. Unele cupluri care nu-şi pot întreţine toţi copiii le încredinţează rudelor lor responsabilitatea de a-i creşte pe unii dintre ei. Este de dorit această practică? Nu tocmai. Şi nici nu-i scuteşte pe părinţi de obligaţiile pe care le au faţă de copiii lor. Biblia spune: „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa“ (1 Timotei 5:8). Cuplurile care manifestă simţul responsabilităţii încearcă să-şi planifice numărul de membri ai ‘casei’ astfel încât să poată ‘purta de grijă de ai lor’. Pot cuplurile să recurgă la metode contraceptive în acest scop? Şi aceasta constituie o decizie personală, iar dacă cuplurile căsătorite decid pentru aceasta, alegerea metodei contraceptive constituie, de asemenea, o chestiune personală. „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“ (Galateni 6:5). Totuşi, o metodă contraceptivă care cauzează avortul contravine principiilor Bibliei. Iehova Dumnezeu este „izvorul vieţii“ (Psalmul 36:9). Prin urmare, faptul de a distruge o viaţă după ce a fost concepută ar dovedi o gravă lipsă de respect faţă de Iehova şi este echivalent cu o crimă. — Exodul 21:22, 23; Psalmul 139:16; Ieremia 1:5.

SATISFACEŢI NECESITĂŢILE COPILULUI VOSTRU

6. Când trebuie să înceapă instruirea unui copil?

⁶ În Proverbele 22:6 se spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze“. Instruirea copiilor constituie o altă îndatorire părintească majoră. Însă, când trebuie să înceapă această instruire? Foarte devreme. Apostolul Pavel a scris că Timotei a fost instruit „din pruncie“ (2 Timotei 3:15). Cuvântul grecesc folosit aici se poate referi la un bebeluş sau chiar la un copil nenăscut (Luca 1:41, 44; Faptele 7:18–20). Aşadar, Timotei a primit instruire de când era foarte micuţ — şi a fost foarte bine. Frageda copilărie este momentul ideal ca să se înceapă instruirea unui copil. Chiar şi un bebeluş este însetat după cunoştinţă.

7. a) De ce este important ca ambii părinţi să cultive o relaţie apropiată cu bebeluşul lor? b) Ce relaţii au existat între Iehova şi Fiul său unic-născut?

⁷ „Când mi-am văzut pentru prima oară copilul, spune o mamă, m-am îndrăgostit de el.“ Aşa se întâmplă cu majoritatea mamelor. Acest minunat ataşament dintre mamă şi copil creşte pe măsură ce ei stau împreună, după naştere. Suptul contribuie la sporirea acestei intimităţi. (Compară cu 1 Tesaloniceni 2:7.) Faptul că mama îşi dezmiardă copilul, precum şi că îi vorbeşte joacă un rol esenţial în satisfacerea necesităţilor afective ale bebeluşului. (Compară cu Isaia 66:12.) Dar ce se poate spune despre tată? Şi el trebuie să creeze o legătură strânsă cu noul său vlăstar. Iehova însuşi constituie un exemplu în această privinţă. Din cartea Proverbele, aflăm în ce relaţii se afla Iehova cu Fiul său unic-născut, care este prezentat ca spunând: „DOMNUL mă avea la începutul căilor Lui . . . în toate zilele eram desfătarea Lui“ (Proverbele 8:22, 30; Ioan 1:14). În mod asemănător, un tată bun cultivă relaţii pline de căldură şi iubire cu copilul său chiar de la începutul vieţii copilului. „Arătaţi-i multă afecţiune“, spune un tată. „Manifestarea afecţiunii nu i-a făcut niciodată rău unui copil.“

8. Ce stimulent intelectual trebuie părinţii să le ofere copiilor cât mai curând posibil?

⁸ Însă copiii au nevoie de mai mult. Începând din momentul naşterii, creierul lor este gata să recepţioneze şi să stocheze informaţii, iar părinţii sunt principala sursă a acestora. Să luăm ca exemplu limba. Cercetătorii afirmă că măsura în care un copil învaţă să vorbească şi să citească „se crede că depinde foarte mult de natura comunicării timpurii cu părinţii săi“. Vorbiţi-i şi citiţi-i copilului vostru încă de când este un bebeluş. În curând el va dori să vă imite, şi nu peste multă vreme îl veţi învăţa să citească. Probabil că el va putea să citească înainte de a merge la şcoală. Acest lucru va fi deosebit de folositor în cazul în care locuiţi într-o ţară în care există puţini învăţători şi foarte mulţi elevi.

9. Care este cel mai important obiectiv de care trebuie să-şi amintească părinţii?

⁹ Cea mai importantă preocupare a părinţilor creştini constă în satisfacerea necesităţilor spirituale ale copilului lor. (Vezi Deuteronomul 8:3.) În urmărirea cărui obiectiv? Al aceluia de a-l ajuta pe copilul lor să-şi formeze o personalitate asemănătoare celei a lui Cristos, de fapt, să îmbrace „noua personalitate“ (Efeseni 4:24, NW). Pentru aceasta, ei trebuie să analizeze cu atenţie care sunt materialele de construcţie cele mai potrivite şi care sunt metodele de construcţie cele mai potrivite.

ÎNTIPĂRIŢI ADEVĂRUL ÎN COPILUL VOSTRU

10. Ce calităţi este necesar să cultive copiii?

¹⁰ Calitatea unei clădiri depinde într-o mare măsură de tipul materialelor care o alcătuiesc. Apostolul Pavel a spus că cele mai bune materiale de construcţie pentru personalitatea creştină sunt ‘aurul, argintul, pietrele scumpe’ (1 Corinteni 3:10–12). Acestea reprezintă calităţi cum sunt credinţa, înţelepciunea, discernământul, loialitatea, respectul şi aprecierea iubitoare faţă de Iehova şi de legile sale (Psalmul 19:7–11; Proverbele 2:1–6; 3:13, 14). Cum pot părinţii să-şi ajute copiii încă din cea mai fragedă copilărie să cultive aceste calităţi? Urmând o procedură indicată cu mult timp în urmă.

11. Cum i-au ajutat părinţii israeliţi pe copiii lor să-şi formeze o personalitate plăcută lui Dumnezeu?

¹¹ Cu puţin timp înainte ca naţiunea Israel să intre în Ţara promisă, Iehova le-a spus părinţilor israeliţi: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 6:6, 7). Da, părinţii trebuie să fie exemple, să ofere companie, să fie comunicativi şi să acorde învăţătură.

12. De ce este vital ca părinţii să fie exemple bune?

¹² Fii un exemplu. Mai întâi, Iehova a spus: „Poruncile acestea . . . să le ai în inima ta“. Apoi, el a adăugat: „Să le întipăreşti fiilor tăi“. Aşadar calităţile care îi plac lui Dumnezeu trebuie să existe mai întâi în inima părintelui. Acesta trebuie să iubească adevărul şi să-l trăiască. Numai atunci va putea să ajungă la inima copilului său (Proverbele 20:7). De ce? Deoarece copiii sunt influenţaţi mai mult de ceea ce văd decât de ceea ce aud. — Luca 6:40; 1 Corinteni 11:1.

13. Cum pot părinţii creştini să imite exemplul lui Isus în a le acorda atenţie copiilor lor?

¹³ Oferă companie. Iehova le-a spus părinţilor din Israel: ‘Vorbeşte-le fiilor tăi când vei fi acasă şi când vei pleca în călătorie’. Aceasta pretinde ca, indiferent cât de ocupaţi ar fi, părinţii să petreacă timp cu copiii lor. După cât se pare, Isus a considerat că copiii meritau ca el să le dedice timp. Pe parcursul ultimelor zile ale ministerului său, oamenii „I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei“. Cum a reacţionat Isus? „I-a luat în braţe şi, punându-Şi mâinile peste ei, i-a binecuvântat“ (Marcu 10:13, 16). Imaginaţi-vă, ultimele ore ale vieţii lui Isus se scurgeau cu rapiditate. Cu toate acestea el le-a acordat acestor copii timpul său şi atenţia sa. Ce exemplu minunat!

14. De ce este folositor ca părinţii să petreacă timp cu copilul lor?

¹⁴ Fii comunicativ. Faptul că petreci timp cu copilul tău te va ajuta să comunici cu el. Cu cât vei comunica mai mult cu el, cu atât mai bine vei discerne felul în care se dezvoltă personalitatea sa. Reţine însă că a comunica înseamnă mai mult decât doar a vorbi. „A trebuit să cultiv arta de a asculta — a spus o mamă din Brazilia —, ascultând cu inima.“ Răbdarea ei a dat roade atunci când fiul a început să-i împărtăşească sentimentele lui.

15. Ce anume nu trebuie uitat atunci când este vorba despre destindere?

¹⁵ Copiii au nevoie de „un timp pentru a râde . . . şi [de] un timp pentru a sălta“, de un timp pentru destindere (Eclesiastul 3:1, 4, NW; Zaharia 8:5). Destinderea este foarte benefică atunci când părinţii şi copiii se bucură împreună de ea. Este trist faptul că în multe cămine destindere înseamnă a privi la televizor. Deşi unele programe TV pot fi distractive, multe dintre ele distrug valorile autentice, iar faptul de a privi la televizor tinde să înăbuşe comunicarea în familie. Prin urmare, de ce să nu efectuaţi o activitate creativă împreună cu copiii voştri? Cântaţi, jucaţi jocuri, organizaţi reuniuni cu prieteni, vizitaţi locuri plăcute. Asemenea activităţi încurajează la comunicare.

16. Ce trebuie să-i înveţe părinţii pe copiii lor despre Iehova, şi cum trebuie să facă acest lucru?

¹⁶ Acordă învăţătură. Cuvintele acestea „să le întipăreşti fiilor tăi“, a spus Iehova. Contextul îţi spune ce anume şi cum să-i înveţi. Mai întâi, „să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta“ (Deuteronomul 6:5). Apoi, „poruncile acestea . . . să le întipăreşti“. Acordaţi învăţătură urmărind să cultivaţi o iubire din inimă pentru Iehova şi legile sale. (Compară cu Evrei 8:10.) Cuvântul „întipăreşti“ înseamnă a învăţa prin repetare. Astfel, Iehova vă spune, de fapt, că principala modalitate de a vă ajuta copiii să cultive o personalitate plăcută lui Dumnezeu este aceea de a le vorbi cu consecvenţă despre el. Aceasta include ţinerea cu regularitate a unui studiu biblic cu ei.

17. Ce anume poate fi necesar să cultive părinţii în copiii lor? De ce?

¹⁷ Majoritatea părinţilor ştiu că nu este uşor să sădeşti informaţii în inima unui copil. Apostolul Petru i-a îndemnat pe colaboratorii săi creştini: „Ca nişte copii nou-născuţi, nutriţi o dorinţă arzătoare pentru laptele nefalsificat care aparţine cuvântului“ (1 Petru 2:2, NW). Expresia „nutriţi o dorinţă arzătoare“ sugerează faptul că multe persoane nu flămânzesc în mod natural după hrana spirituală. Este necesar ca părinţii să găsească modalităţi prin care să le cultive copiilor lor această dorinţă arzătoare.

18. Care sunt unele metode de predare folosite de Isus pe care părinţii sunt încurajaţi să le imite?

¹⁸ Isus a sensibilizat inimile folosind ilustrări (Marcu 13:34; Luca 10:29–37). Această metodă de predare este deosebit de eficientă în cazul copiilor. Învăţaţi-i principiile biblice folosind relatări interesante redate prin imagini colorate, poate pe cele din Cartea mea cu relatări biblicea. Antrenaţi-i pe copii în discuţie. Permiteţi-le să-şi folosească creativitatea desenând şi interpretând episoade biblice. Isus a folosit şi întrebări (Matei 17:24–27). Imitaţi metoda sa în timpul studiului vostru familial. În loc să enunţaţi pur şi simplu o lege a lui Dumnezeu, puneţi întrebări de genul: De ce ne-a dat Iehova legea aceasta? Ce se va întâmpla dacă o respectăm? Ce se va întâmpla dacă nu o respectăm? Asemenea întrebări îl ajută pe copil să raţioneze şi să înţeleagă că legile lui Dumnezeu sunt practice şi bune. — Deuteronomul 10:13.

19. Dacă părinţii urmează principiile biblice în relaţiile cu copiii lor, care sunt marile avantaje de care se vor bucura copiii?

¹⁹ Fiind un exemplu, oferind companie, fiind comunicativ şi acordând învăţătură îţi vei putea ajuta copilul, încă de la vârsta cea mai fragedă, să lege o relaţie personală strânsă cu Iehova Dumnezeu. Această relaţie îl va ajuta pe copilul tău să fie fericit ca creştin. El se va strădui să se comporte conform credinţei sale chiar şi atunci când se confruntă cu presiuni din partea colegilor şi cu tentaţii. Ajută-l întotdeauna să manifeste apreciere faţă de această relaţie preţioasă. — Proverbele 27:11.

DISCIPLINAREA: O NECESITATE DE IMPORTANŢĂ VITALĂ

20. Ce este disciplinarea, şi cum trebuie să disciplinăm?

²⁰ Disciplinarea este instruirea care corectează mintea şi inima. Copiii au nevoie de ea în permanenţă. Pavel îi sfătuieşte pe taţi să-şi ‘crească copiii în disciplina şi învăţătura Domnului [lui Iehova, NW]’ (Efeseni 6:4). Părinţii trebuie să disciplineze cu iubire, exact aşa cum face Iehova (Evrei 12:4–11). Disciplinarea izvorâtă din iubire poate fi transmisă prin intermediul argumentării. Din acest motiv ni se spune să ‘ascultăm disciplina’ (Proverbele 8:33, NW). Dar cum trebuie să disciplinăm?

21. Ce principii trebuie să aibă în vedere părinţii atunci când îşi disciplinează copiii?

²¹ Unii părinţi sunt de părere că disciplinarea copiilor lor nu înseamnă decât a le vorbi pe un ton ameninţător, mustrându-i cu asprime sau chiar insultându-i. Şi totuşi, Pavel avertizează cu privire la disciplinare: „Voi, taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri“ (Efeseni 6:4). Toţi creştinii sunt îndemnaţi să fie ‘blânzi cu toţi . . . să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici’ (2 Timotei 2:24, 25). Părinţii creştini, în timp ce discern că este necesar să fie fermi, încearcă să-şi amintească aceste cuvinte atunci când îşi disciplinează copiii. Uneori însă nu este suficient numai să se discute aducându-se argumente, ci poate fi nevoie de o pedeapsă. — Proverbele 22:15.

22. Dacă este necesar ca un copil să fie pedepsit, ce trebuie să fie ajutat el să înţeleagă?

²² Având trăsături diferite, copiii trebuie disciplinaţi în moduri diferite. Unii ‘nu se corectează prin cuvinte’. Pentru ei, faptul de a-i pedepsi din când în când pentru neascultare poate fi salvator (Proverbele 17:10; 23:13, 14; 29:19). Cu toate acestea, copilul trebuie să înţeleagă de ce este pedepsit. „Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciunea“ (Proverbele 29:15; Iov 6:24). În plus, pedeapsa are limite. „Te voi corecta cu dreptate [într-o măsură corespunzătoare, NW]“, i-a spus Iehova poporului său (Ieremia 46:28b). Biblia nu aprobă sub nici o formă bătaia dată într-un moment de furie sau cu cruzime, care îi poate cauza contuzii şi chiar răni copilului. — Proverbele 16:32.

23. Ce trebuie un copil să reuşească să înţeleagă atunci când părinţii îl pedepsesc?

²³ Când Iehova şi-a avertizat poporul că intenţiona să-l disciplineze, el a spus mai întâi: „Nu te teme . . . căci Eu sunt cu tine“ (Ieremia 46:28a). În mod asemănător, faptul că părinţii disciplinează într-o formă corespunzătoare nu trebuie să-l facă pe un copil să se simtă respins (Coloseni 3:21). Dimpotrivă, copilul trebuie să înţeleagă că este disciplinat pentru că părintele este ‘cu el’, de partea lui.

OCROTIŢI-VĂ COPILUL DE RĂU

24, 25. Care este ameninţarea infamă de care trebuie ocrotiţi copiii în zilele noastre?

²⁴ Mulţi adulţi privesc în urmă la copilărie ca la o perioadă fericită a vieţii lor. Îşi amintesc de plăcutul sentiment de siguranţă, de convingerea că părinţii lor aveau să le poarte de grijă în orice situaţie. Părinţii vor ca şi copiii lor să aibă aceleaşi sentimente, însă în lumea degenerată de astăzi este mai greu ca oricând să-ţi ocroteşti copiii.

²⁵ O ameninţare infamă care a luat amploare în ultimii ani o constituie molestarea sexuală a copiilor. În Malaysia, numărul rapoartelor privind molestarea copiilor a crescut de patru ori de-a lungul unei perioade de zece ani. În Germania, aproximativ 300 000 de copii suferă abuzuri sexuale în fiecare an, în timp ce, potrivit unui studiu, într-o ţară Sud-Americană, a fost estimată o cifră anuală uluitoare: 9 000 000! În mod tragic, majoritatea acestor copii sunt molestaţi în propriile lor locuinţe de către persoane pe care ei le cunosc şi în care au încredere. Însă, copiii trebuie să aibă un puternic mijloc de apărare în persoana părinţilor lor. Cum pot părinţii să-i ocrotească?

26. Care sunt unele modalităţi prin care copiii pot fi ocrotiţi, şi cum poate cunoştinţa să îl ocrotească pe un copil?

²⁶ Întrucât experienţa arată că îndeosebi copiii care nu ştiu aproape nimic despre sexualitate sunt vulnerabili în faţa celor care agresează sexual copiii, un pas preventiv important constă în a-l educa pe copil încă de la o vârstă fragedă. Cunoştinţa poate furniza ocrotire de „calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate“ (Proverbele 2:10–12). Care cunoştinţă? Cunoştinţa bazată pe principiile Bibliei despre ceea ce este bine şi rău din punct de vedere moral. De asemenea, cunoaşterea faptului că unii adulţi fac lucruri rele şi că o persoană tânără nu trebuie să se supună atunci când cineva îi sugerează acte de conduită necorespunzătoare. (Compară cu Daniel 1:4, 8; 3:16–18.) Nu reduce o astfel de instruire la o singură discuţie. Majoritatea copiilor mici au nevoie de repetare pentru a reţine bine o lecţie. Când copiii cresc puţin mai mari, tatăl va respecta cu iubire dreptul fiicei sale la un cadru restrâns ferit de priviri indiscrete, iar mama va respecta acest drept al fiului ei — întărind astfel simţul copilului pentru ceea ce este corect. Şi, desigur, una dintre cele mai bune măsuri de protecţie împotriva abuzului sexual asupra copiilor constă într-o supraveghere atentă efectuată de voi în calitate de părinţi.

CĂUTAŢI ÎNDRUMAREA DIVINĂ

27, 28. Cine este cea mai mare Sursă de ajutor a părinţilor când aceştia se confruntă cu sarcina grea de a creşte un copil?

²⁷ Într-adevăr, instruirea unui copil din fragedă copilărie este o sarcină grea, însă părinţii credincioşi nu trebuie să înfrunte singuri această sarcină. În zilele judecătorilor, atunci când a aflat că urma să devină tată, un bărbat pe nume Manoah i-a cerut lui Iehova îndrumare cu privire la creşterea copilului său. Iehova i-a răspuns la rugăciuni. — Judecătorii 13:8, 12, 24.

²⁸ Astăzi, în mod asemănător, când părinţii credincioşi cresc copii, ei pot, de asemenea, să-i vorbească lui Iehova în rugăciune. Este greu să fii părinte, însă poţi fi recompensat din plin. Un cuplu creştin din Hawaii spune: „Ai la dispoziţie 12 ani ca să-ţi instruieşti copilul înaintea acelor ani critici ai adolescenţei. Însă, dacă ai lucrat din greu pentru a aplica principiile Bibliei, atunci când ei decid să-i slujească din toată inima lui Iehova, soseşte un moment în care ai parte de bucurie şi de pace“ (Proverbele 23:15, 16). Când copilul tău ia această decizie, şi tu te vei simţi îndemnat să exclami: „Copiii sunt o moştenire de la DOMNUL [Iehova, NW]“.

1, 2. Ce inconveniente şi ce bucurii pot aduce anii adolescenţei?

FAPTUL de a avea un adolescent în familie este cu totul diferit de cel de a avea un copil în vârstă de 5 ani sau chiar de 10 ani. Anii adolescenţei aduc cu ei inconveniente şi probleme specifice, dar pot aduce şi bucurii şi recompense. Exemple cum sunt Iosif, David, Iosia şi Timotei demonstrează că tinerii pot acţiona cu simţul responsabilităţii şi că se pot afla în relaţii excelente cu Iehova (Geneza 37:2–11; 1 Samuel 16:11–13; 2 Împăraţi 22:3–7; Faptele 16:1, 2). Mulţi adolescenţi din prezent dovedesc acelaşi lucru. Probabil că îi cunoaşteţi pe unii dintre ei.

² Totuşi, pentru unii, anii adolescenţei sunt plini de agitaţie. Adolescenţii trec printr-o perioadă de instabilitate afectivă. Este posibil ca adolescenţii şi adolescentele să dorească mai multă independenţă şi să se simtă ofensaţi din cauza limitelor impuse de părinţii lor. Totuşi, ei sunt încă lipsiţi de experienţă şi au nevoie de un ajutor plin de iubire şi de răbdare din partea părinţilor lor. Da, anii adolescenţei pot fi fascinanţi, însă pot fi şi tulburi — atât pentru părinţi, cât şi pentru adolescenţi. Cum pot fi ajutaţi tinerii pe parcursul acestor ani?

3. În ce privinţă îi pot oferi părinţii o ocazie excelentă în viaţă adolescentului lor?

³ Părinţii care urmează sfatul Bibliei le oferă copiilor lor aflaţi la vârsta adolescenţei cea mai bună ocazie posibilă de a-şi croi cu succes drum prin aceste încercări pentru a ajunge la starea de adult cu simţul responsabilităţii. În toate ţările şi în toate timpurile, părinţii şi adolescenţii care au aplicat împreună principiile Bibliei au fost binecuvântaţi cu reuşită. — Psalmul 119:1.

O COMUNICARE SINCERĂ ŞI DESCHISĂ

4. De ce este importantă discuţia confidenţială îndeosebi pe parcursul anilor adolescenţei?

⁴ Biblia spune: „Planurile nu reuşesc, când lipseşte sfatul [nu se discută în mod confidenţial, NW]“ (Proverbele 15:22). Dacă a fost necesar să se discute în mod confidenţial atunci când copiii erau mai mici, acest lucru este vital îndeosebi pe parcursul anilor adolescenţei — când adolescenţii îşi petrec, probabil, mai puţin timp acasă şi mai mult timp cu prietenii de la şcoală sau cu alţii. Dacă nu se discută în mod confidenţial — dacă nu există o comunicare sinceră şi deschisă între copii şi părinţi — adolescenţii pot ajunge să fie străini în casă. Aşadar, cum pot fi menţinute deschise liniile de comunicare?

5. Cum sunt încurajaţi adolescenţii să privească problema comunicării cu părinţii lor?

⁵ Atât adolescenţii, cât şi părinţii trebuie să-şi aducă contribuţia la aceasta. Este adevărat, adolescenţii pot constata că acum le este mai greu să le vorbească părinţilor lor decât atunci când erau copii. Cu toate acestea, amintiţi-vă că atunci „când nu este îndrumare [competentă, NW], poporul cade; dar scăparea vine prin marele număr de sfătuitori“ (Proverbele 11:14). Aceste cuvinte li se aplică tuturor, tineri şi vârstnici, deopotrivă. Adolescenţii care îşi dau seama de aceasta vor înţelege că au nevoie în continuare de o îndrumare competentă, întrucât ei se confruntă acum cu probleme mai complexe ca altădată. Ei trebuie să fie conştienţi că părinţii lor credincioşi sunt bine calificaţi în calitate de sfătuitori pentru că au mai multă experienţă de viaţă şi şi-au dovedit preocuparea iubitoare de-a lungul anilor. Prin urmare, în această etapă a vieţii lor, adolescenţii înţelepţi nu se vor îndepărta de părinţii lor.

6. Ce atitudine vor adopta părinţii înţelepţi şi iubitori cu privire la comunicarea cu adolescenţii lor?

⁶ Prin comunicare deschisă se înţelege faptul că părintele va face eforturi ca să se pună la dispoziţie când adolescentul simte nevoia să vorbească. Dacă eşti părinte, atunci fă în aşa fel, încât cel puţin tu, în ceea ce te priveşte, să te pui la dispoziţie, dorind să comunici. Se poate ca acest lucru să nu fie uşor. Biblia afirmă că „tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei“ (Eclesiastul 3:7). Atunci când fiul tău adolescent sau fiica ta adolescentă simte că este momentul să vorbească, poate că tu consideri că este momentul să se păstreze liniştea. Probabil că ţi-ai rezervat acel timp pentru studiul personal, pentru destindere sau pentru munca de pe lângă casă. Totuşi, dacă adolescentul tău doreşte să-ţi vorbească, încearcă să-ţi modifici planurile şi ascultă-l. În caz contrar, este posibil ca altă dată să nu mai încerce. Aminteşte-ţi exemplul pe care l-a oferit Isus. La un moment dat, el şi-a planificat un timp pentru relaxare. Însă, când în jurul lui s-au adunat mulţi oameni ca să îl asculte, Isus şi-a amânat odihna şi a început să le predea (Marcu 6:30–34). Majoritatea adolescenţilor îşi dau seama că părinţii lor sunt foarte ocupaţi, însă au nevoie de asigurarea că părinţii le sunt alături dacă este necesar. De aceea, puneţi-vă la dispoziţia lor şi fiţi înţelegători.

7. Ce trebuie să evite părinţii?

⁷ Încearcă să-ţi aminteşti cum a fost atunci când tu erai adolescent şi nu-ţi pierde simţul umorului! Părinţilor trebuie să le facă plăcere să se afle în compania copiilor lor. Când părinţii dispun de timp liber, cum şi-l folosesc? Dacă ei doresc întotdeauna să-şi folosească timpul liber în activităţi care nu includ familia, adolescenţii lor vor observa imediat. În cazul în care adolescenţii ajung la concluzia că prietenii de la şcoală manifestă mai multă consideraţie faţă de ei decât părinţii lor, cu siguranţă că vor avea probleme.

CE ANUME SĂ COMUNICAŢI

8. Cum li se poate insufla copiilor aprecierea faţă de cinste, faţă de munca grea şi faţă de o conduită corespunzătoare?

⁸ În cazul în care părinţii încă nu le-au insuflat copiilor lor aprecierea faţă de cinste şi faţă de munca grea, ei trebuie neapărat să facă acest lucru pe parcursul anilor adolescenţei (1 Tesaloniceni 4:11; 2 Tesaloniceni 3:10). Este extrem de important ca ei să facă în aşa fel, încât vlăstarele lor să creadă cu sinceritate în importanţa faptului de a duce o viaţă morală şi curată (Proverbele 20:11). Un părinte comunică mult în aceste domenii prin exemplul personal. Exact aşa cum soţii necredincioşi pot fi „câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor“, adolescenţii pot învăţa principii drepte din conduita părinţilor lor (1 Petru 3:1). Totuşi, numai exemplul personal nu este suficient, întrucât, în afara casei, copiii sunt înconjuraţi de multe exemple rele şi sunt asaltaţi de o propagandă atrăgătoare. Prin urmare, este necesar ca părinţii atenţi să cunoască părerile adolescentului în legătură cu ceea ce vede şi aude, iar acest lucru pretinde o conversaţie serioasă. — Proverbele 20:5.

9, 10. De ce trebuie ca părinţii să aibă grijă să-şi instruiască copiii cu privire la chestiunile legate de sexualitate, şi cum pot face ei aceasta?

⁹ Acest lucru este adevărat îndeosebi cu privire la chestiunile legate de sexualitate. Părinţi, vă este jenă să discutaţi cu copiii voştri despre sexualitate? Chiar dacă vă este jenă, faceţi un efort să discutaţi, pentru că altfel, cu siguranţă se va găsi cineva de la care tinerii voştri să afle despre aceasta. Dacă nu află de la voi, cine ştie ce informaţii denaturate vor obţine? În Biblie, Iehova nu evită să menţioneze chestiunile de natură sexuală, iar părinţii ar trebui să-i urmeze exemplul. — Proverbele 4:1–4; 5:1–21.

¹⁰ Din fericire, Biblia conţine o îndrumare clară în domeniul comportamentului sexual, iar Societatea Watchtower a publicat multe informaţii utile pe această temă, dovedind că această îndrumare se aplică în continuare în lumea modernă. De ce să nu ne folosim de acest ajutor? De exemplu, de ce nu aţi revedea împreună cu fiul vostru sau cu fiica voastră capitolele referitoare la acest subiect din cartea Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice, volumele I şi II. Veţi putea fi plăcut surprinşi de rezultate.

11. Ce modalitate deosebit de eficientă pot folosi părinţii pentru a-şi învăţa copiii cum să îi slujească lui Iehova?

¹¹ Care este cel mai important subiect pe care ar trebui să-l discute părinţii cu copiii? Apostolul Pavel l-a menţionat când a scris: „Creşteţi-i [pe copiii voştri] în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Copiii trebuie să înveţe încontinuu despre Iehova. În special, ei trebuie să înveţe să-l iubească şi ar trebui să dorească să îi slujească. Şi, în această privinţă, exemplul poate fi un dascăl bun. Dacă adolescenţii văd că părinţii lor îl iubesc pe Dumnezeu ‘cu toată inima lor, cu tot sufletul lor şi cu toată gândirea lor’ şi că aceasta produce roade bune în viaţa lor, s-ar putea ca ei să fie influenţaţi să facă la fel (Matei 22:37). În mod asemănător, dacă tinerii văd că părinţii lor au un punct de vedere rezonabil cu privire la lucrurile materiale, punând Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă, ei vor fi ajutaţi să dezvolte aceeaşi atitudine a minţii. — Eclesiastul 7:12; Matei 6:31–33.

12, 13. Ce idei trebuie reţinute pentru ca studiul familial să fie încununat cu succes?

¹² Un studiu biblic familial săptămânal constituie un ajutor remarcabil în a le transmite tinerilor valori spirituale (Psalmul 119:33, 34; Proverbele 4:20–23). Faptul de a ţine cu regularitate un astfel de studiu are o importanţă vitală (Psalmul 1:1–3). Părinţii şi copiii lor trebuie să înţeleagă că studiul familial are prioritate faţă de alte activităţi planificate, nu invers. În plus, pentru ca studiul familial să fie eficient, adoptarea unei atitudini corecte este esenţială. Un tată a spus: „Secretul constă în faptul că conducătorul încurajează la o atmosferă relaxată, însă plină de respect, în timpul studiului familial — o atitudine degajată, dar nu lipsită de seriozitate. Poate că nu este uşor de ajuns întotdeauna la un echilibru corespunzător, iar tinerii vor avea nevoie în mod frecvent de o corectare a atitudinii lor. Dacă lucrurile nu merg bine o dată sau de două ori, perseverează şi priveşte înainte spre data următoare“. Acelaşi tată a mărturisit că în rugăciunea sa dinaintea fiecărui studiu, solicita în mod concret ajutorul lui Iehova în vederea dobândirii unui punct de vedere corect de către toţi cei implicaţi. — Psalmul 119:66.

¹³ Părinţii credincioşi au responsabilitatea de a conduce studiul familial. Este adevărat că poate unii părinţi nu sunt instructori înnăscuţi şi poate că le este greu să găsească modalităţi prin care să facă interesant studiul familial. Cu toate acestea, dacă îi iubiţi pe adolescenţii voştri „cu fapta şi cu adevărul“, veţi dori să-i ajutaţi într-un mod umil şi sincer să progreseze spiritualiceşte (1 Ioan 3:18). Este posibil ca ei să se plângă din când în când, însă probabil că vor observa interesul vostru profund faţă de bunăstarea lor.

14. Cum se pot aplica textele din Deuteronomul 11:18, 19 atunci când adolescenţilor li se transmit lucruri spirituale?

¹⁴ Studiul familial nu este singura ocazie de a transmite lucruri care sunt importante din punct de vedere spiritual. Vă mai amintiţi porunca pe care a dat-o Iehova părinţilor? El a spus: „Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri. Să învăţaţi pe fiii voştri în ele, vorbindu-le despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 11:18, 19; vezi şi Deuteronomul 6:6, 7). Aceasta nu înseamnă că părinţii trebuie să le predice copiilor lor încontinuu. Însă un cap de familie iubitor trebuie să fie întotdeauna în căutarea ocaziilor de a consolida spiritualitatea familiei sale.

DISCIPLINARE ŞI RESPECT

15, 16. a) Ce este disciplinarea? b) Cine răspunde de disciplinare, şi cine are responsabilitatea de a lua seama la aceasta?

¹⁵ Disciplinarea reprezintă o instruire care corectează şi care include comunicarea. Noţiunea de disciplinare conţine mai mult ideea de corectare decât pe aceea de pedepsire — deşi poate fi necesară pedepsirea. Când erau mai mici, copiii voştri au avut nevoie de disciplinare, iar acum, când sunt adolescenţi, ei au în continuare nevoie de o anumită formă a acesteia, poate chiar într-o măsură mai mare. Adolescenţii înţelepţi ştiu că acest lucru este adevărat.

¹⁶ Biblia spune: „Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept“ (Proverbele 15:5). Avem multe de învăţat din acest text scriptural. Acesta arată că se va acorda disciplinare. Un adolescent nu poate să „ia seama la mustrare“ dacă nu este mustrat. Iehova le încredinţează părinţilor, îndeosebi tatălui, responsabilitatea de a disciplina. Însă, responsabilitatea de a asculta de această disciplinare îi revine adolescentului. El va învăţa mai mult şi va face mai puţine greşeli dacă va ţine seama de disciplinarea plină de înţelepciune provenită de la tatăl şi de la mama lui (Proverbele 1:8). Biblia spune: „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă învăţătura [disciplinarea, NW], dar cel ce ia seama la mustrare va fi pus în cinste“. — Proverbele 13:18.

17. Ce echilibru trebuie să-şi propună părinţii pentru ocaziile în care disciplinează?

¹⁷ Când îi disciplinează pe adolescenţi, părinţii trebuie să fie echilibraţi. Trebuie să evite să fie atât de severi, încât să-i irite pe copiii lor, probabil chiar prejudiciind încrederea în sine a copiilor lor (Coloseni 3:21). Şi totuşi, părinţii nu trebuie să fie atât de îngăduitori, încât adolescenţii lor să fie privaţi de o instruire vitală. O astfel de îngăduinţă se poate dovedi dezastruoasă. În Proverbele 29:17 se spune: „Disciplinează-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului“. Însă, versetul 21 spune: „Servitorul pe care-l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu [va deveni nerecunoscător, NW]“. Deşi acest verset vorbeşte despre un slujitor, el se aplică în egală măsură oricărui adolescent din familie.

18. Ce dovedeşte disciplinarea, şi ce anume se evită atunci când părinţii recurg la ea cu consecvenţă?

¹⁸ Adevărul este că, faptul de a disciplina în mod corespunzător este o dovadă a iubirii unui părinte faţă de copilul său (Evrei 12:6, 11). Dacă eşti părinte, ştii că este greu să disciplinezi cu consecvenţă şi în mod rezonabil. De dragul de a păstra pacea, poate părea mai uşor să i se dea unui adolescent îndărătnic libertatea să facă ce vrea. În cele din urmă însă, un părinte care urmează această cale va plăti pentru ea cu o familie scăpată de sub control. — Proverbele 29:15; Galateni 6:9.

MUNCA ŞI JOACA

19, 20. Cum pot părinţii să trateze în mod înţelept problema destinderii adolescenţilor lor?

¹⁹ În timpurile antice, se aştepta, de obicei, din partea copiilor să dea o mână de ajutor în casă sau la câmp. Astăzi, mulţi adolescenţi dispun de mult timp liber în care nu sunt supravegheaţi. Pentru a le umple acest timp, lumea comerţului furnizează o supraabundenţă de materiale destinate umplerii timpului liber. Adaugă la aceasta faptul că lumea pune prea puţin preţ pe normele morale conţinute de Biblie şi dispui astfel de toate elementele necesare unui potenţial dezastru.

²⁰ Prin urmare, un părinte înţelept îşi păstrează dreptul de a lua deciziile finale în privinţa destinderii. Nu uitaţi totuşi că adolescentul este în creştere. Cu fiecare an ce trece, el sau ea, se va aştepta, probabil, să fie tratat sau tratată într-o mai mare măsură ca adult. De aceea, este înţelept din partea unui părinte să-i acorde adolescentului mai multă libertate în alegerea destinderii pe măsură ce acesta înaintează în vârstă — atâta timp cât aceste alegeri reflectă un progres spre maturitatea spirituală. Uneori, adolescentul va face alegeri neînţelepte în ce priveşte muzica, asocierile şi altele. Când se întâmplă aşa ceva, trebuie să se discute cu acesta ca în viitor să facă alegeri mai bune.

21. Cum îl va ocroti pe un adolescent manifestarea rezonabilităţii în ceea ce priveşte timpul petrecut cu destinderea?

²¹ Cât timp trebuie alocat destinderii? În unele ţări, adolescenţii sunt determinaţi să creadă că au dreptul la o distracţie continuă. Prin urmare, un adolescent îşi poate face o planificare astfel încât să treacă de la un divertisment la altul. Este de datoria părinţilor să transmită ideea că timpul trebuie petrecut şi cu altceva, ca de exemplu familia, studiul personal, asocierea cu persoane mature spiritualiceşte, întrunirile creştine şi treburile gospodăreşti. Aceasta nu va permite ca „plăcerile vieţii“ să înăbuşe Cuvântul lui Dumnezeu. — Luca 8:11–15.

22. Cu ce anume trebuie echilibrată destinderea în viaţa unui adolescent?

²² Regele Solomon a spus: „Ştiu că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să facă bine în viaţa lor; dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi vede binele în mijlocul întregii lui munci [grele, NW] este un dar de la Dumnezeu“ (Eclesiastul 3:12, 13). Da, faptul de a ne bucura ţine de o viaţă echilibrată. Dar la fel stau lucrurile şi cu munca grea. Mulţi adolescenţi din ziua de azi nu cunosc satisfacţia pe care o aduce efectuarea unei munci grele sau sentimentul respectului de sine pe care îl aduce înfruntarea unei probleme şi rezolvarea ei. Unora dintre ei nu li se oferă posibilitatea să înveţe un meşteşug sau o meserie cu ajutorul căreia să-şi câştige mai târziu existenţa. Aceasta este o adevărată dificultate pentru un părinte. Veţi avea grijă ca fiul sau fiica voastră să aibă asemenea ocazii? Dacă veţi reuşi să-l învăţaţi pe adolescentul vostru să preţuiască munca grea şi chiar să se bucure de efectuarea ei, el sau ea îşi va forma o optică sănătoasă care îl sau o va ajuta să tragă foloase toată viaţa.

DE LA ADOLESCENT LA ADULT

23. Cum îi pot încuraja părinţii pe adolescenţii lor?

²³ Chiar şi atunci când aveţi probleme cu adolescentul vostru, următorul text scriptural este valabil: „Iubirea nu trece niciodată“ (1 Corinteni 13:8, NW). Nu încetaţi niciodată să arătaţi iubirea pe care, fără îndoială, o simţiţi. Întrebaţi-vă „Îl felicit eu pe fiecare dintre copii când rezolvă cu succes o problemă sau când depăşeşte obstacole? Mă folosesc eu cu promptitudine de toate prilejurile de a-mi exprima iubirea şi aprecierea faţă de copiii mei?“ Deşi uneori pot exista neînţelegeri, dacă adolescenţii sunt siguri de iubirea voastră, este foarte probabil ca ei să vă răspundă la această iubire cu iubire.

24. Ce principiu scriptural rămâne valabil ca regulă generală în creşterea copiilor, însă ce anume nu trebuie să se piardă din vedere?

²⁴ Desigur, pe măsură ce copiii se dezvoltă pentru a ajunge la starea de adult, vor ajunge în cele din urmă să ia decizii foarte importante pentru ei. În unele cazuri, este posibil ca aceste decizii să nu fie pe placul părinţilor. Dar ce se poate întâmpla în cazul în care copilul decide să nu-i mai slujească lui Iehova Dumnezeu? Acest lucru se poate întâmpla. Chiar şi unii dintre fiii spirituali ai lui Iehova i-au respins sfatul şi s-au dovedit a fi rebeli (Geneza 6:2; Iuda 6). Copiii nu sunt calculatoare care să poată fi programate ca să acţioneze aşa cum am dori noi. Ei sunt creaturi înzestrate cu voinţă liberă şi care vor răspunde înaintea lui Iehova pentru deciziile pe care le iau. Totuşi, textul din Proverbele 22:6 rămâne valabil ca regulă generală: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“.

25. Care este cea mai minunată modalitate prin care părinţii îşi manifestă recunoştinţa faţă de Iehova pentru privilegiul de a fi părinţi?

²⁵ Prin urmare, manifestaţi multă iubire faţă de copiii voştri. Străduiţi-vă să faceţi tot ce puteţi pentru a urma principiile biblice în creşterea lor. Daţi un excelent exemplu de conduită sfântă. Astfel, le veţi oferi copiilor voştri cea mai bună ocazie de a ajunge să fie adulţi cu simţul responsabilităţii şi care se tem de Dumnezeu. Aceasta este cea mai minunată modalitate prin care părinţii îşi manifestă recunoştinţa faţă de Iehova pentru privilegiul de a fi părinţi.

1, 2. a) Ce ilustrare a folosit Isus pentru a scoate în evidenţă infidelitatea conducătorilor religioşi evrei? b) Ce lucru putem învăţa despre adolescenţi din ilustrarea lui Isus?

CU CÂTEVA zile înainte de moartea sa, Isus i-a adresat unui grup de conducători religioşi evrei o întrebare care invita la meditaţie profundă. El a spus: „Ce gândiţi? Un om avea doi fii şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: «Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea!» «Nu vreau», i-a răspuns el. Dar mai pe urmă i-a părut rău şi s-a dus. Venind şi la celălalt, i-a spus tot aşa. Şi acesta a răspuns: «Mă duc, doamne!» Şi nu s-a dus. Care din amândoi a făcut voia tatălui?“ Conducătorii evrei au răspuns: „Cel dintâi“. — Matei 21:28–31.

² Isus scotea în evidenţă aici infidelitatea conducătorilor evrei. Ei au fost asemenea celui de-al doilea fiu; au promis să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu, apoi nu şi-au respectat promisiunea. Mulţi părinţi însă vor recunoaşte că ilustrarea lui Isus s-a bazat pe o bună înţelegere a vieţii de familie. Aşa cum a fost atât de bine ilustrat de Isus, adesea este greu să ştii ce gândesc tinerii sau să prevezi ce vor face ei. Este posibil ca un tânăr să creeze multe probleme în timpul adolescenţei, pentru ca mai târziu să devină un adult respectat şi cu simţul responsabilităţii. Este necesar să avem în vedere acest lucru atunci când discutăm problema răzvrătirii manifestate în adolescenţă.

CE ESTE UN REBEL?

3. De ce nu trebuie ca părinţii să se grăbească să-şi eticheteze copilul ca rebel?

³ Este posibil să auzi din când în când despre adolescenţi care se răzvrătesc făţiş împotriva părinţilor lor. Poate cunoşti personal o familie în care un adolescent pare să fie imposibil de ţinut sub control. Totuşi, nu este întotdeauna uşor să afli dacă un copil este cu adevărat un rebel. În plus, poate fi greu de înţeles motivul pentru care unii copii se răzvrătesc, pe când alţii — chiar din aceeaşi familie — nu fac acest lucru. Ce trebuie să facă părinţii dacă bănuiesc că unul dintre copiii lor poate deveni un rebel înverşunat? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să stabilim mai întâi ce este un rebel.

4–6. a) Ce este un rebel? b) Ce ar trebui să-şi amintească părinţii dacă adolescentul lor este neascultător din când în când?

⁴ Simplu spus, un rebel este o persoană care, în mod voit şi repetat, arată nesupunere sau se împotriveşte şi sfidează o autoritate. Desigur, „nebunia este lipită de inima copilului“ (Proverbele 22:15). Aşadar, toţi copiii se împotrivesc într-un moment sau altul atât autorităţii părinţilor, cât şi autorităţii altora. Acest lucru este evident îndeosebi în perioada de dezvoltare fizică şi afectivă cunoscută sub denumirea de adolescenţă. Ivirea unei schimbări generează stres în viaţa oricărei persoane, iar adolescenţa este o perioadă în care au loc multe schimbări. Ca adolescent, fiul vostru sau fiica voastră părăseşte copilăria, îndreptându-se spre maturitate. Din acest motiv, pe parcursul anilor adolescenţei, unii părinţi au probleme cu copiii lor. Adesea, părinţii încearcă instinctiv să încetinească acest proces de tranziţie, în timp ce adolescenţii doresc să-l grăbească.

⁵ Un adolescent rebel respinge valorile pe care i le transmit părinţii. Totuşi, aminteşte-ţi că doar câteva acte de neascultare nu fac dintr-un copil un rebel. Iar în ce priveşte problemele de natură spirituală, este posibil ca unii copii să manifeste prea puţin interes sau chiar să fie lipsiţi de interes faţă de adevărul biblic, fără să fie însă rebeli. Ca părinte, nu te grăbi să-ţi etichetezi copilul într-un anumit fel.

⁶ Se caracterizează anii adolescenţei în cazul tuturor tinerilor printr-o răzvrătire împotriva autorităţii părinteşti? Nu, deloc. De fapt, dovezile ar părea să arate că doar o mică parte dintre adolescenţi manifestă în adolescenţă o răzvrătire gravă. Totuşi, cum stau lucrurile în cazul unui copil care se răzvrăteşte de repetate ori cu îndârjire? Ce anume ar putea provoca o astfel de răzvrătire?

CAUZE ALE RĂZVRĂTIRII

7. Cum poate mediul satanic să-l influenţeze pe un copil să se răzvrătească?

⁷ O cauză majoră a răzvrătirii o constituie mediul satanic oferit de lume. „Toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Lumea aflată în puterea lui Satan a stimulat dezvoltarea unei culturi dăunătoare căreia creştinii trebuie să-i opună rezistenţă (Ioan 17:15). O mare parte a acestei culturi este astăzi mai vulgară, mai periculoasă şi mai plină de influenţe rele decât în trecut (2 Timotei 3:1–5, 13). Dacă părinţii nu-şi educă, nu-şi previn şi nu-şi ocrotesc copiii, aceştia pot fi cuprinşi cu uşurinţă de ‘duhul care lucrează acum în fiii neascultării’ (Efeseni 2:2). În strânsă legătură cu acesta este influenţa puternică a colegilor. Biblia spune: „Cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz“ (Proverbele 13:20). În mod asemănător, cel care le ţine companie persoanelor impregnate de spiritul acestei lumi, va fi, probabil, influenţat de acest spirit. Tinerii au nevoie de un ajutor permanent pentru a putea înţelege că ascultarea de principiile divine constituie fundamentul celui mai bun mod de viaţă. — Isaia 48:17, 18.

8. Ce factori ar putea duce la răzvrătirea unui copil?

⁸ O altă cauză a răzvrătirii ar putea fi atmosfera din casă. De exemplu, dacă unul dintre părinţi este alcoolic, consumă droguri sau este violent faţă de celălalt părinte, optica adolescentului despre viaţă poate fi denaturată. Răzvrătirea poate izbucni chiar şi în căminele relativ liniştite când un copil simte că părinţii nu manifestă interes faţă de el. Cu toate acestea, răzvrătirea ce se manifestă în adolescenţă nu este cauzată întotdeauna de influenţe din exterior. Unii copii întorc spatele valorilor pe care li le transmit părinţii, în pofida faptului că au părinţi care aplică principiile divine şi care îi ocrotesc foarte mult de lumea din jur. Din ce cauză? Probabil că din cauza unei alte rădăcini a problemelor noastre: imperfecţiunea umană. Pavel a spus: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Adam a fost un rebel egoist care le-a lăsat tuturor urmaşilor săi o moştenire nefastă. Unii tineri aleg pur şi simplu să se răzvrătească, aşa cum a făcut şi strămoşul lor.

TOLERANTUL ELI ŞI SEVERUL ROBOAM

9. Ce atitudini extreme adoptate în creşterea copilului ar putea contribui la răzvrătirea lui?

⁹ Un alt lucru care duce la răzvrătire în adolescenţă este punctul de vedere neechilibrat al părinţilor în legătură cu creşterea copilului (Coloseni 3:21). Unii părinţi conştiincioşi le impun copiilor lor restricţii aspre şi îi disciplinează cu severitate. Alţii sunt toleranţi şi nu oferă norme care l-ar putea ocroti pe adolescentul lor lipsit de experienţă. Nu este întotdeauna uşor să stabileşti un echilibru între aceste două extreme. Iar copiii, fiind diferiţi, au necesităţi diferite. Unul poate avea nevoie de mai multă supraveghere decât altul. Totuşi, două exemple biblice ne vor ajuta să prezentăm pericolele ce rezultă în urma adoptării unei atitudini extreme atât în ce priveşte severitatea, cât şi toleranţa.

10. De ce Eli, deşi a slujit, probabil, cu fidelitate ca mare preot, a fost slab ca părinte?

¹⁰ Marele preot al Israelului antic, Eli, a fost tată. El a slujit timp de 40 de ani, fiind, fără îndoială, un bun cunoscător al Legii lui Dumnezeu. Probabil că Eli şi-a îndeplinit cu fidelitate îndatoririle preoţeşti obişnuite şi poate că le-a predat Legea lui Dumnezeu în mod temeinic fiilor săi, Hofni şi Fineas. Cu toate acestea, el era prea indulgent cu fiii săi. Hofni şi Fineas slujeau ca preoţi oficianţi, însă ei erau „oameni de nimic“ (NW), interesaţi numai de satisfacerea apetitului şi dorinţelor lor imorale. Totuşi, când ei au comis acte condamnabile în locul sfânt, Eli nu a avut curajul să-i înlăture din poziţia în care se aflau. El le-a adresat numai un reproş lipsit de forţă. Prin toleranţa sa, Eli i-a onorat pe fiii săi mai mult decât pe Dumnezeu. Drept urmare, fiii săi s-au răzvrătit împotriva închinării curate aduse lui Iehova, iar întreaga casă a lui Eli a suferit nenorocirea. — 1 Samuel 2:12–17, 22–25, 29; 3:13, 14; 4:11–22.

11. Ce pot învăţa părinţii din exemplul greşit dat de Eli?

¹¹ Copiii lui Eli erau deja adulţi când s-au întâmplat aceste lucruri, însă această relatare scoate în evidenţă pericolul pe care îl prezintă faptul de a nu disciplina. (Compară cu Proverbele 29:21.) Este posibil ca unii părinţi să confunde iubirea cu toleranţa şi să nu stabilească sau să impună reguli clare, consecvente şi rezonabile. Ei neglijează să acorde o disciplinare iubitoare chiar şi atunci când sunt violate principiile divine. Din cauza unei asemenea toleranţe, copiii lor pot ajunge să nu mai acorde atenţie nici autorităţii părinţilor, nici unui alt fel de autoritate. — Compară cu Eclesiastul 8:11.

12. Ce greşeală a făcut Roboam în ce priveşte exercitarea autorităţii?

¹² Roboam constituie un exemplu în ce priveşte cealaltă extremă în exercitarea autorităţii. El a fost ultimul rege al regatului unit al Israelului, însă nu a fost un rege bun. Roboam moştenise o ţară al cărei popor era nemulţumit din cauza poverilor ce-i fuseseră puse pe umeri de către tatăl său, Solomon. A manifestat Roboam înţelegere? Nu. Când o delegaţie i-a cerut să înlăture unele măsuri opresive, el nu a ţinut seama de sfatul matur oferit de consilierii săi mai vârstnici, ci a poruncit ca jugul poporului să fie făcut mai greu. Aroganţa sa a provocat o răzvrătire în rândul celor zece triburi din nord, iar regatul a fost sfâşiat în două. — 1 Împăraţi 12:1–21; 2 Cronici 10:19.

13. Cum pot evita părinţii să comită greşeala lui Roboam?

¹³ Părinţii pot trage învăţăminte importante din relatarea biblică despre Roboam. Ei trebuie să ‘alerge la DOMNUL’ în rugăciune şi să-şi examineze metodele de creştere a copiilor în lumina principiilor biblice (Psalmul 105:4). „Asuprirea înnebuneşte pe cel înţelept“, spune Eclesiastul 7:7. Limitările bine gândite le oferă adolescenţilor posibilitatea de a se dezvolta, protejându-i în acelaşi timp de rău. Însă copiii nu trebuie să trăiască într-o atmosferă atât de rigidă şi de restrictivă, încât să nu poată cultiva o măsură rezonabilă de independenţă de sine şi de încredere în sine. Când părinţii se străduiesc să realizeze un echilibru între o libertate de acţiune rezonabilă şi limitări ferme şi clar specificate, majoritatea adolescenţilor se vor simţi mai puţin tentaţi să se răzvrătească.

SATISFACEREA NECESITĂŢILOR DE BAZĂ POATE PREÎNTÂMPINA RĂZVRĂTIREA

14, 15. Cum trebuie părinţii să privească dezvoltarea copiilor lor?

¹⁴ Deşi părinţii se bucură să-şi vadă copilul dezvoltând-se în sens fizic de la starea de bebeluş la cea de adult, este posibil ca liniştea lor să aibă de suferit când copilul lor adolescent începe să treacă de la dependenţă la o independenţă corespunzătoare. Să nu fiţi surprinşi dacă pe parcursul acestei perioade de tranziţie adolescentul vostru este, uneori, destul de încăpăţânat sau ostil colaborării. Păstraţi viu în minte faptul că obiectivul părinţilor creştini trebuie să fie acela de a creşte un creştin matur, echilibrat şi cu simţul responsabilităţii. — Compară cu 1 Corinteni 13:11; Efeseni 4:13, 14.

¹⁵ Oricât de greu ar putea fi, părinţii trebuie să pună capăt obiceiului de a răspunde negativ oricărei solicitări pentru mai multă independenţă venite din partea adolescentului lor. Un copil trebuie să se dezvolte, într-un mod sănătos, ca persoană. Fireşte, unii tineri încep de la o vârstă relativ tânără să cultive o concepţie destul de matură. De exemplu, Biblia spune despre tânărul rege Iosia următoarele: „Pe când era încă tânăr [avea în jur de 15 ani], a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David“. Acest adolescent remarcabil a fost, cu siguranţă, o persoană cu simţul responsabilităţii. — 2 Cronici 34:1–3.

16. Pe măsură ce copiilor li se încredinţează mai multă responsabilitate, ce trebuie ei să înţeleagă?

¹⁶ Pe de altă parte, libertatea atrage după sine o răspundere. De aceea, permiteţi-i adultului vostru în devenire să simtă consecinţele unora dintre deciziile şi acţiunile sale. Principiul potrivit căruia „ce seamănă omul, aceea va şi secera“, se aplică atât adolescenţilor, cât şi adulţilor (Galateni 6:7). Copiii nu pot fi ocrotiţi la nesfârşit. Ce se întâmplă însă în cazul în care copilul vostru vrea să facă un lucru care este total inacceptabil? Ca părinte care poartă o răspundere, trebuie să spui: „Nu“. Şi, în timp ce poate că îi explici motivele, nimic nu trebuie să-l transforme pe nu al tău într-un da. (Compară cu Matei 5:37.) Cu toate acestea, încearcă să spui „nu“ într-un mod calm şi rezonabil, întrucât „un răspuns blând potoleşte mânia“. — Proverbele 15:1.

17. Care sunt unele dintre necesităţile unui adolescent pe care trebuie să le satisfacă un părinte?

¹⁷ Tinerii au nevoie de siguranţa pe care o conferă o disciplinare consecventă, chiar dacă se întâmplă ca ei să nu fie de acord pe moment cu restricţiile şi regulile. Dacă regulile se schimbă des, în funcţie de dispoziţia părintelui, aceasta creează un sentiment de frustrare. În plus, dacă adolescenţii sunt încurajaţi şi ajutaţi atunci când au nevoie, pentru a lupta împotriva timidităţii sau a lipsei de încredere în sine, este foarte probabil ca ei să devină persoane mai stabile. Adolescenţii apreciază, de asemenea, când primesc din partea părinţilor lor încrederea pe care au câştigat-o. — Compară cu Isaia 35:3, 4; Luca 16:10; 19:17.

18. Care sunt câteva realităţi încurajatoare cu privire la adolescenţi?

¹⁸ Părinţii se pot simţi mângâiaţi ştiind că atunci când în familie există pace, stabilitate şi iubire, copiii, în general, prosperă (Efeseni 4:31, 32; Iacov 3:17, 18). De fapt, mulţi adolescenţi au învins chiar un mediu nefavorabil existent în familia lor, ei provenind din familii marcate de alcoolism, violenţă sau de alte influenţe dăunătoare şi au devenit adulţi exemplari. De aceea, dacă le oferiţi adolescenţilor voştri un cămin în care se simt în siguranţă şi ştiu că vor primi iubire, afecţiune şi atenţie — chiar dacă acest sprijin este însoţit de restricţii rezonabile şi de disciplinare în armonie cu principiile scripturale —, este foarte posibil ca ei să devină adulţi de care să fiţi mândri. — Compară cu Proverbele 27:11.

CÂND COPIII AJUNG ÎN IMPAS

19. În timp ce părinţii trebuie să-l înveţe pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, ce responsabilitate îi revine acestuia?

¹⁹ O bună creştere a copiilor are, în mod sigur, o mare importanţă. În Proverbele 22:6 se spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“. Totuşi, cum stau lucrurile cu copiii care se confruntă cu probleme grave în pofida faptului că au părinţi buni? Este posibil acest lucru? Da. Cuvintele proverbului trebuie înţelese în lumina altor versete biblice care accentuează responsabilitatea copiilor de ‘a asculta’ de părinţi şi de a se supune acestora (Proverbele 1:8). Atât părintele, cât şi copilul trebuie să coopereze la aplicarea principiilor scripturale, dacă doresc ca în familie să existe armonie. Dacă părinţii şi copiii nu colaborează, vor apărea probleme.

20. Când copiii greşesc din cauza nechibzuinţei, cum ar fi înţelept să procedeze părinţii?

²⁰ Cum ar trebui să reacţioneze părinţii când un adolescent greşeşte şi ajunge în impas? Îndeosebi atunci adolescentul are nevoie de ajutor. Dacă părinţii îşi amintesc că au de-a face cu un tânăr lipsit de experienţă, vor rezista mai uşor tendinţei de a reacţiona în mod exagerat. Pavel le-a dat persoanelor mature din congregaţie următorul sfat: „Chiar dacă un om ar fi prins în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii“ (Galateni 6:1). Părinţii pot proceda la fel atunci când tratează cu un tânăr care comite o greşeală din cauza nechibzuinţei. În timp ce îi explică cu claritate de ce a fost greşită conduita lui şi cum poate să evite repetarea greşelii, părinţii ar trebui să lămurească faptul că ceea ce este rău este conduita greşită în sine, nu adolescentul. — Compară cu Iuda 22, 23.

21. Potrivit exemplului congregaţiei creştine, cum ar trebui să reacţioneze părinţii dacă copilul lor a comis un păcat grav?

²¹ Ce se poate face dacă delictul adolescentului este foarte grav? În acest caz, copilul are nevoie de un ajutor deosebit şi de o îndrumare competentă. Când un membru al congregaţiei comite un păcat grav, este încurajat să se căiască şi să se adreseze bătrânilor pentru a primi ajutor (Iacov 5:14–16). Odată ce se căieşte, bătrânii lucrează cu el pentru a-l restabili din punct de vedere spiritual. În cadrul familiei, responsabilitatea de a-l ajuta pe adolescentul care a greşit le revine părinţilor, deşi este nevoie, poate, ca ei să discute problema respectivă cu bătrânii. Fără îndoială, ei nu trebuie să încerce să-i ascundă corpului de bătrâni vreunul dintre păcatele grave comise de unul dintre copiii lor.

22. Ce atitudine vor încerca părinţii să păstreze, imitându-l pe Iehova, atunci când copilul lor comite o greşeală gravă?

²² Pentru un părinte, faptul că propriii săi copii sunt implicaţi într-o problemă gravă este foarte chinuitor. Fiind profund tulburaţi din punct de vedere afectiv, este posibil ca părinţii să încline să-l ameninţe plini de mânie pe copilul nesupus; însă acest lucru ar putea doar să-l înrăiască. Ţineţi cont de faptul că viitorul acestui tânăr poate depinde de felul în care este tratat în acest moment critic. Amintiţi-vă, de asemenea, că Iehova a fost gata să ierte atunci când poporul său a deviat de la ceea ce era drept, dar cu condiţia ca ei să se căiască. Ascultaţi cuvintele sale pline de iubire: „«Veniţi acum să ne judecăm», zice DOMNUL. «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna»“ (Isaia 1:18). Ce exemplu minunat pentru părinţi!

23. În situaţia în care unul dintre copii comite un păcat grav, cum trebuie să acţioneze părinţii şi ce trebuie ei să evite?

²³ Prin urmare, încercaţi să-l încurajaţi pe copilul neascultător să-şi schimbe calea. Căutaţi un sfat înţelept la părinţii care au experienţă şi la bătrânii congregaţiei (Proverbele 11:14). Încercaţi să nu acţionaţi impulsiv spunând sau făcând lucruri în urma cărora copilului vostru să-i fie greu să se apropie din nou de voi. Evitaţi să manifestaţi o furie şi o amărăciune necontrolată (Coloseni 3:8). Nu vă grăbiţi să renunţaţi (1 Corinteni 13:4, 7). Cu toate că urâţi răutatea, evitaţi să deveniţi neîndurători şi plini de amărăciune faţă de copilul vostru. Cel mai important lucru este că părinţii trebuie să se străduiască să dea un exemplu excelent şi să-şi păstreze puternică credinţa în Dumnezeu.

CÂND TRATAŢI CU UN REBEL ÎNVERŞUNAT

24. Ce situaţie tristă apare uneori într-o familie creştină, şi cum trebuie să acţioneze un părinte?

²⁴ În unele cazuri, devine evident faptul că un tânăr a luat în mod irevocabil hotărârea de a se răzvrăti şi de a respinge valorile creştine în totalitate. În această situaţie, atenţia trebuie concentrată asupra menţinerii sau refacerii vieţii de familie a celorlalţi copii. Ai grijă să nu-ţi orientezi toate eforturile în direcţia copilului rebel, neglijându-i astfel pe ceilalţi copii. În loc să încerci să ascunzi problema de ceilalţi membri ai familiei, discută cu ei despre aceasta în măsura în care consideri de cuviinţă şi în mod încurajator. — Compară cu Proverbele 20:18.

25. a) Potrivit modelului dat de congregaţia creştină, cum ar trebui să procedeze părinţii dacă un copil devine un rebel înverşunat? b) Ce trebuie să aibă în vedere părinţii în cazul în care unul dintre copii se răzvrăteşte?

²⁵ Apostolul Ioan a spus următoarele despre o persoană din congregaţie care devine un rebel incorigibil: „Să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi“ (2 Ioan 10). Părinţii pot considera necesar să adopte o atitudine asemănătoare faţă de propriul lor copil, dacă acesta este major şi a devenit rebel. (Compară cu Deuteronomul 21:18–21.) Oricât de greu de adoptat ar fi şi oricâtă durere ar putea provoca această atitudine, ea are uneori un rol vital în ocrotirea celorlalţi membri ai familiei. Familia voastră are nevoie de ocrotire şi de o continuă supraveghere din partea voastră. Prin urmare, continuaţi să păstraţi limite exprimate clar, însă rezonabile, cu privire la conduită. Staţi de vorbă cu ceilalţi copii. Interesaţi-vă cum le merge la şcoală şi în congregaţie. De asemenea, spuneţi-le că deşi nu sunteţi de acord cu acţiunile copilului rebel, nu îl urâţi. În loc să criticaţi copilul, criticaţi acţiunea rea. Când cei doi fii ai lui Iacov au atras ostracizare asupra familiei din cauza cruzimii faptei lor, Iacov nu i-a blestemat pe fiii săi, ci mânia lor violentă. — Geneza 34:1–31; 49:5–7.

26. În ce pot găsi mângâiere părinţii conştiincioşi dacă unul dintre copii se răzvrăteşte?

²⁶ Poate că vă simţiţi răspunzători pentru cele întâmplate în familia voastră. Însă, dacă, rugându-vă, aţi făcut tot posibilul, urmând sfatul lui Iehova atât cât aţi putut, nu aveţi nici un motiv să vă condamnaţi în mod nerezonabil. Găsiţi mângâiere în faptul că nimeni nu poate fi un părinte perfect, însă voi aţi încercat cu conştiinciozitate să fiţi părinţi buni. (Compară cu Faptele 20:26.) Este dureros să ai un rebel înverşunat în familie, însă, dacă vi se întâmplă acest lucru, fiţi siguri că Dumnezeu înţelege şi că nu-i va abandona niciodată pe slujitorii săi devotaţi (Psalmul 27:10). Prin urmare, fiţi hotărâţi să vă păstraţi căminul ca adăpost spiritual sigur pentru ceilalţi copii pe care îi aveţi.

27. Amintindu-şi parabola despre fiul risipitor, ce pot spera întotdeauna părinţii unui copil rebel?

²⁷ În plus, nu trebuie să vă pierdeţi niciodată speranţa. Eforturile depuse de voi de timpuriu pentru a acorda o instruire corespunzătoare pot să influenţeze, în cele din urmă, inima copilului care s-a rătăcit şi să-l trezească la realitate (Eclesiastul 11:6). Mai multe familii creştine au trecut printr-o situaţie asemănătoare, iar unele dintre ele şi-au văzut copiii nesupuşi întorcându-se, la fel ca în cazul tatălui din parabola lui Isus despre fiul risipitor (Luca 15:11–32). Acelaşi lucru vi se poate întâmpla şi vouă.