acestor lucruri se pare că nu ştiu cum să evite, cînd ajung adulţi, necazurile din familie.

Unii observatori ar putea pune necazurile din familie pe seama schimbărilor economice, sociale şi morale care s–au produs în ţările industrializate. De exemplu, intrarea masivă a femeilor în cîmpul muncii a declanşat, deseori, o tulburătoare redistribuire a rolurilor şi a responsabilităţilor în gospodărie. Nervoase, mamele reînvie meserii demodate, taţii se luptă dezgustaţi cu treburile casnice, iar copiii se adaptează vieţii plîngînd în grădiniţele cu program de zi.

În toate ţările lumii, multe familii trăiesc într–o permanentă tensiune. Un părinte salariat a asemănat această situaţie cu „o viaţă petrecută într–o continuă stare de urgenţă“. Nu este de mirare că aproape jumătate dintre cei chestionaţi recent într–un sondaj Gallup au spus că «familia americană o duce mai rău azi decît acum zece ani», iar foarte puţini cred că situaţia se va îmbunătăţi.

Iată de ce, necazurile din familie constituie un permanent subiect de discuţie în interviurile de la radio şi de la televiziune. Publicul devorează ghidurile pentru viaţa de familie, dintre care unele oferă sfaturi sănătoase şi practice. Deşi îndemnurile de a «comunica mai deschis» sau de a «împărtăşi sentimentele» pot fi utile, nu se reuşeşte explicarea adevăratei cauze a problemelor din familie. Articolul următor va face acest lucru arătînd cum pot fi depăşite aceste necazuri.

Puneţi–l pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa voastră de familie!

BOB ŞI JEAN — cei doi soţi prezentaţi în articolul precedent — nu au divorţat, ci au discutat despre necazurile lor cu un ministru creştin. Acesta şi–a dat repede seama că dificultăţile lor izvorau din faptul că ei proveneau din medii sociale diferite.

De exemplu, întrucît Bob provenea dintr–o familie de mici comercianţi şi muncitori şi presta el însuşi o muncă fizică, dorea, în fiecare dimineaţă, un mic dejun consistent. Jean, care provenea dintr–o familie de funcţionari, îi servea în fiecare dimineaţă numai cafea şi pîine prăjită. Astfel, cearta izbucnită din cauza micului dejun s–a transformat într–un război total!

Era nevoie ca Bob şi Jean să–şi amelioreze comunicarea dintre ei. Dar adevărata cauză a necazurilor lor era mult mai profundă. „Vă apreciaţi unul pe celălalt în lumina textului din 1 Corinteni 13:4?“ a întrebat ministrul. Iată ce spune textul respectiv: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu este invidioasă; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie.“ În versetul următor se spune că dragostea „nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mînie, nu se gîndeşte la rău“. Atît Bob, cît şi Jean au fost dispuşi să aplice aceste cuvinte în relaţiile dintre ei.

Problemele pe care le avea această pereche căsătorită necesitau în primul rînd o soluţionare spirituală. Întrucît Bob şi Jean doreau să menţină o bună relaţie cu Dumnezeu, ei trebuiau să aplice mai presus de orice principiile biblice şi să–şi dea seama că „dacă nu zideşte DOMNUL casa, degeaba lucrează cei care o zidesc“ (Psalm 127:1). Versetele 3 la 5 se referă la zidirea unei familii. Iar pentru a avea mult succes în promovarea fericirii conjugale trebuie să–l punem pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa de familie. — Efeseni 3:14, 15.

Ce înseamnă a–l pune pe Dumnezeu pe primul plan

A–l pune pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa de familie înseamnă mult mai mult decît zicala: „Familia care se roagă împreună rămîne împreună.“ Potrivit ziarului Family Relations, mulţi cred că „religia înlesneşte relaţii familiale pozitive şi sănătoase şi sporeşte satisfacţia membrilor familiei“. Însă doar practicarea religiei nu este tot una cu a–l pune pe Dumnezeu pe primul plan. Mulţi aderă formal la o religie pur şi simplu din obişnuinţă, din cauza tradiţiilor din familie sau a avantajelor de ordin social. Dumnezeu nu exercită aproape nici o influenţă asupra vieţii lor zilnice. Dar, mai important, nu orice religie este „curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu“. — Iacov 1:27.

Pentru a–l pune pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa noastră de familie trebuie ca noi şi cei dragi nouă să se închine lui Iehova, „Cel–Prea–Înalt peste tot pămîntul“ (Psalm 83:18). Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a zis: „Vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de adoratori. Dumnezeu este Duh; şi cine Îl adoră pe El, trebuie să–L adore în duh şi în adevăr“ (Ioan 4:23, 24). Pentru a ne închina lui Iehova Dumnezeu „în duh“, serviciul nostru sacru adus lui trebuie să izvorască dintr–o inimă plină de iubire şi de credinţă (Marcu 12:28-31; Galateni 2:16). Pentru a ne închina lui Iehova în „adevăr“ trebuie să respingem falsitatea religioasă şi să ne conformăm pe deplin voinţei sale, care este dezvăluită în Biblie. Noi nu–l putem pune pe Iehova Dumnezeu pe primul plan dacă religia noastră nu este la înălţimea normelor sale.a Care sînt cîteva dintre acestea? Şi cum poate aplicarea lor să aducă foloase familiei voastre?

Cum să–l pună soţul pe primul plan pe Dumnezu

În 1 Corinteni 11:3, Biblia spune: „Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.“ Dacă eşti soţ, ai responsabilitatea dată de Dumnezeu de a fi principala persoană care ia decizii în familia ta. Dar acest lucru nu dă nici unui soţ dreptul de a fi asupritor sau dictatorial.

Biblia îi încurajează pe soţi să ţină seama de sentimentele soţiilor lor cînd iau decizii care le influenţează. (Compară cu Geneza 21:9-14.) Într–adevăr, Scripturile ne îndeamnă pe toţi să «ne uităm nu la foloasele noastre, ci şi la foloasele altora» (Filipeni 2:2-4). Acolo unde nu este vorba de un principiu biblic, soţul creştin va ceda deseori la preferinţele soţiei sale. Manifestînd interes personal faţă de ea, soţul va face în aşa fel încît soţia să nu fie copleşită de responsabilităţi. De exemplu, el o poate ajuta la treburile casnice, îndeosebi dacă ea are un serviciu laic.

Apostolul Pavel a scris: „Bărbaţii să–şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor. Cine–şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi–a urît vreodată trupul său, ci–l hrăneşte şi–l îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica“ (Efeseni 5:28, 29). Isus Cristos tratează cu membrii congregaţiei într–un mod iubitor.

Demn de notat este şi sfatul apostolului Petru: „Soţilor, locuiţi cu [soţiile voastre] potrivit cunoştinţei, dînd cinste femeii, ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte“ (1 Petru 3:7). Nu este bine să ştim că dacă soţul îşi tratează soţia fără iubire, rugăciunile lui pot fi împiedicate? Da, Un soţ trebuie să–şi trateze soţia în mod iubitor dacă vrea ca Dumnezeu să–i audă rugăciunile şi să–i răspundă la ele.

A–l pune pe Dumnezeu pe primul plan influenţează şi relaţia unui tată cu copiii săi. El trebuie să fie profund preocupat de bunăstarea lor spirituală. Totuşi, la un sondaj important efectuat în Statele Unite, numai jumătate din numărul taţilor au spus că „participarea la studierea Scripturilor sau la discuţiile în grup“ este «de cea mai mare importanţă în dezvoltarea spirituală a familiei lor». Ceilalţi afirmau lucruri ca „urmărirea la T.V. sau ascultarea la radio a serviciilor religioase“ sau «reflectarea la sensul vieţii».

Totuşi, Biblia le spune taţilor: „Nu provocaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi–i în disciplina şi în învăţătura [lui Iehova]“ (Efeseni 6:4). La Martorii lui Iehova, taţilor li se cere să ia conducerea în închinarea practicată de familie. Conducînd cu regularitate studii biblice în familie, frecventînd întrunirile creştine şi conformîndu–se şi celorlalte cerinţe scripturale, aceşti oameni îl pun pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa de familie.

Cum îl pun soţiile pe primul plan pe Dumnezeu

Dacă eşti soţie, îl poţi pune pe Dumnezeu pe primul plan dacă îţi sprijini soţul în rolul său de cap al familiei. Iată ce spune Biblia: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul“ (Coloseni 3:18). Lucrul acesta poate fi destul de dificil dacă bărbatul este necomunicativ sau indiferent faţă de problema autorităţii în închinarea practicată de familie. În orice caz, dacă îi aduci mereu în atenţie greşelile sau, şi mai rău, îl sfidezi, aceasta nu va face decît să sporească stresul din familie.

Proverbe 14:1 spune: „Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar cea nebună o dărîmă cu înseşi mîinile ei.“ Un mod prin care o femeie căsătorită şi cu adevărat înţeleaptă îl poate pune pe Dumnezeu pe primul plan şi îşi poate «zidi casa» este să fie supusă soţului ei (1 Corinteni 11:3). Cu «legea bunătăţii iubitoare pe limbă», ea evită să fie, în mod inutil, critică la adresa soţului ei (Proverbe 31:26, NW). Ea munceşte din greu la succesul hotărîrilor sale.

Un alt mod în care o femeie căsătorită îl pune pe Dumnezeu pe primul plan este să fie o soţie harnică. Desigur, dacă trebuie să aibă un serviciu laic, ea poate că nu are nici timp, nici energia necesară pentru a–şi păstra casa cum ar dori ea. Ea se poate, totuşi, strădui să fie ca „soţia capabilă“ despre care Biblia spune: „Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănîncă pîinea lenevirii.“ — Proverbe 31:10, 27, NW.

Mai presus de orice, o soţie trebuie să păstreze închinarea la Dumnezeu pe primul plan în viaţa ei. Mulţi care vizitează pentru prima dată Sala Regatului a Martorilor lui Iehova vorbesc despre aspectul îngrijit al copiilor. Munca unei soţii în această privinţă este nepreţuită. Dar ea trebuie să lucreze şi pentru a–şi păstra spiritualitatea prin rugăciune, studiu şi serviciul pentru Dumnezeu.

Cum îl pun copiii pe primul plan pe Dumnezu

Într–un articol din Adolescent Counselor se spune: „Copiii au elaborat atitudini şi filozofii care le–au permis să pună stăpînire pe părinţii lor. . . . Fiind expuşi influenţelor unei societăţi care accentuează şi glorifică satisfacţia imediată şi bogăţia materială, adolescenţii cultivă o atitudine a unui acaparator.“ Dacă eşti adolescent, aceasta este şi atitudinea ta?

Coloseni 3:20 spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, căci lucrul acesta este plăcut în Domnul.“ Un tînăr care consideră o asemenea ascultare drept o cerinţă divină va colabora cu părinţii săi. De exemplu, el nu îi va sfida pe ascuns asociindu–se cu colegi de şcoală pe care părinţii săi îi dezaprobă; nici nu va încerca cu perfidie să–l manipuleze pe unul dintre ei, ca să poată face ce pofteşte (Proverbe 3:32). Dimpotrivă, orice tînăr care îl pune pe Dumnezeu pe primul plan în viaţă se va supune îndrumării iubitoare a părinţilor.

Puneţi–l pe Dumnezeu pe primul plan!

Indiferent de locul pe care îl avem în familie, trebuie să–l punem pe Dumnezeu pe primul plan în viaţă şi să cultivăm o relaţie strînsă cu el. Faceţi tu şi familia ta acest lucru?

În aceste „ultime zile“, toţi sîntem confruntaţi cu „timpuri critice“ (2 Timotei 3:1-5, NW). Totuşi, putem să prosperăm spiritualiceşte şi să supravieţuim sfîrşitului acestui sistem de lucruri (Matei 24:3-14). Acţionînd în armonie cu cunoştinţa biblică exactă, tu şi familia ta puteţi spera să trăiţi etern într–un paradis pămîntesc (Luca 23:43; Ioan 17:3; Apocalips 21:3, 4). Da, aceasta poate fi posibil dacă îl puneţi pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa voastră de familie.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

O soţie capabilă este apreciată profund

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Biblia îi încurajează pe soţi să ia conducerea în închinarea practicată de familie