Citiţi pentru a vă lărgi orizontul
AŢI dorit vreodată să călătoriţi în locuri îndepărtate, să întîlniţi oameni de diverse culturi, să vedeţi şi să cercetaţi minunăţiile naturii, cum ar fi cascade impunătoare, munţi maiestuoşi şi păduri misterioase şi să învăţaţi despre felurite păsări, animale şi plante? Sau v-ar plăcea să vă cufundaţi în adîncul oceanului, să vă ridicaţi în zbor în spaţiu, să scrutaţi lumea microscopică, să studiaţi minunile creierului, ochiului şi inimii sau să asistaţi la miracolul naşterii? Poate chiar să daţi ceasul înapoi şi să vă întoarceţi în trecut prin intermediul istoriei şi arheologiei?
Toate aceste aventuri emoţionante vă sînt accesibile prin intermediul paginii tipărite. Fără să trebuiască să părăsiţi confortul căminului, puteţi face toate aceste lucruri citind cărţi şi alte publicaţii care conţin un tezaur de informaţii din orice domeniu. De fapt Biblia spune: „Dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi . . . n-ai mai termina“ (Eclesiastul 12:12). O bună lectură vă va permite să scoateţi din acest tezaur după bunul plac.
Un handicap ce merită înlăturat
Din nefericire, peste 800 milioane de persoane din lumea întreagă, avînd vîrsta peste 15 ani, nu ştiu să citească şi să scrie. Acest lucru le limitează în mod serios capacitatea de a învăţa şi de a comunica. Le înăbuşă capacitatea de gîndire şi îi face dependenţi de cei care pot citi, acest lucru expunîndu-i pericolului de a fi influenţaţi sau exploataţi.
Chiar şi activităţile cotidiene de bază pot deveni capcane pentru analfabeţi. De exemplu, cine nu ştie să citească semnalele stradale şi informaţiile de la capătul de linie al autobuzelor, din staţiile feroviare şi aeroporturi riscă, în cel mai bun caz, să se rătăcească. Există, totodată, inconvenientul şi jena de a trebui să rugaţi pe cineva să vă citească şi să vă scrie anumite scrisori şi documente personale sau chiar să vă completeze unele formulare simple. Mamele care nu pot citi instrucţiunile de pe alimente sau medicamente riscă să le dea copiilor lor lucruri ce pot să le dăuneze.
Este clar că faptul de a nu şti să citim şi să scriem este un handicap enorm. Dar, cu puţin ajutor, el poate fi înlăturat. Situaţia este foarte asemănătoare cu cea a Marthei. La 70 de ani — fiind oarbă de peste 20 de ani — avea doar nişte amintiri despre lumea luminilor şi culorilor. Apoi, un chirurg a operat-o redîndu-i minunata posibilitate de a vedea — şi plăcerea de a citi. Mai este şi cazul lui Kalu, care are acum 70 de ani. Ca tînăr, el era „orb“ în faţa unei pagini tipărite — nu putea să citească. Dar s-a înscris la un curs de alfabetizare. Acum el citeşte şi scrie în trei limbi.
Probabil există puţine persoane ca Marthe, dar există mii asemenea lui Kalu care şi-au înlăturat handicapul învăţînd să citească. Desigur, acest lucru nu se întîmplă peste noapte. El pretinde timp şi efort şi, mai presus de toate, mult curaj şi ajutor. Aţi putea să ajutaţi pe cineva? Martorii lui Iehova din multe ţări conduc cursuri de alfabetizare cum este cel care l-a ajutat pe Kalu, şi aceasta a contribuit la scăderea procentului de analfabeţi printre Martori. În Nigeria, de exemplu, procentul celor care ştiu să citească printre Martorii lui Iehova este de peste două ori mai mare decît cel din rîndul populaţiei obişnuite.
Deveniţi un cititor mai bun
Probabil nu aveţi probleme cu analfabetismul. Dar cît de bun cititor sînteţi? Poate citiţi greu şi cu reluări, adică aveţi obiceiul să vă opriţi la jumătatea unei propoziţii sau a unui rînd şi să vă întoarceţi pentru a-l reciti. Sau poate pronunţaţi greşit unele cuvinte sau întîmpinaţi dificultăţi în înţelegerea sensului lor? Pot fi depăşite aceste probleme?
Beatrice, în vîrstă de treisprezece ani, putea să asocieze cuvintele cu ideea dar întîmpina dificultăţi în pronunţarea lor. Ea citea cuvîntul „persoană“ la fel ca şi cuvîntul „cineva“ sau „clădire“ ca şi cuvîntul „casă“. Cineva a învăţat-o cîteva reguli fonetice — cum să combine vocalele şi consoanele pentru a produce alte sunete — şi cum să silabisească. Acesta a încurajat-o, de asemenea, să citească Cartea mea cu relatări biblice în timp ce asculta înregistrarea pe casetă.a A învăţat să înţeleagă şi să pronunţe mai bine cuvintele, şi în prezent ea îşi găseşte mai multă plăcere în citit.
Probabil şi dv. trebuie să faceţi îmbunătăţiri în această privinţă. Din moment ce citiţi acest articol, ştiţi deja ce sînt silabele. Aplicaţi această cunoştinţă făcînd exerciţii de pronunţare. Luaţi un cuvînt, despărţiţi-l în silabe şi pronunţaţi fiecare silabă (Exemplu: cu-noş-tin-ţă). Apoi reuniţi silabele şi pronunţaţi cuvîntul complet. Exersaţi şi cu alte cuvinte şi apoi încercaţi să citiţi fără să izolaţi fiecare silabă. Învăţaţi să recunoaşteţi cuvintele ca întreg fără să le pronunţaţi cu voce tare.
Cititorii buni nu citesc cuvînt cu cuvînt. Ei văd frazele în ansamblu şi înţeleg cuvintele ca grupuri care au un sens sau ca idei complete. Aşadar, în loc să vă opriţi şi să vă uitaţi la fiecare cuvînt, încercaţi să vedeţi cîteva cuvinte cu o singură privire şi, fiecare privire să fie doar o pauză insesizabilă a ochiului, o scurtă aruncătură de ochi. Prin exerciţiu veţi reuşi să faceţi acest lucru. Dar opuneţi-vă oricărei tendinţe de a citi cu reluări. Faptul de a vă întoarce în urmă pentru a reciti părţi de propoziţie vă întrerupe fluiditatea gîndirii şi vă împiedică înţelegerea. Aşadar, exersaţi citind fără reluări.
Chiar dacă sînteţi capabil să citiţi în mod fluent, există şi alţi factori implicaţi în faptul de a fi un bun cititor. Capacitatea de a înţelege, de a vă aminti şi un vocabular bogat — toate acestea sînt obiective demne de urmărit. Chenarul care însoţeşte acest articol oferă unele sfaturi legate de modul în care putem să le atingem. De ce să nu vă verificaţi în lumina acestor sugestii?
Selectaţi un material bun pentru lectură
Îmbunătăţindu-vă capacitatea de citire vă sînt accesibile o infinitate de cunoştinţe — o bogăţie de informaţii pe pagina tipărită. Desigur, puteţi afla unele dintre aceste lucruri prin intermediul televizorului şi al videocasetelor, dar cititul vă stimulează şi vă îmbunătăţeşte procesul de gîndire, imaginaţia şi capacitatea de exprimare. El vă oferă atît cuvinte, cît şi reprezentări mentale care vă ajută să vă reamintiţi, să discutaţi şi să scrieţi în mod inteligibil despre multe subiecte, făcînd din dv. o persoană mai atrăgătoare în compania căreia ar fi de dorit să stai.
Însă, avînd în vedere această imensă varietate de subiecte, cu care veţi începe? Versetul biblic care spune: „Dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi . . . n-ai mai termina“, spune de asemenea: „Multă învăţătură oboseşte trupul“ (Eclesiastul 12:12). Nu puteţi citi totul — şi nu totul este sănătos şi adevărat. Aşadar, fiţi selectiv. Selectaţi materiale care vă vor ajuta să vă îmbunătăţiţi personalitatea şi care vă vor fi utile la locul de muncă, la şcoală sau în îndeplinirea responsabilităţilor familiale. Vă puteţi lărgi foarte mult orizontul citind unele publicaţii internaţionale cum este revista Treziţi-vă! În spaţiul cîtorva pagini puteţi găsi informaţii adunate din diverse părţi ale lumii.
Selectivitatea va face ca citirea dv. să fie plină de sens şi să vă aducă beneficii practice îmbogăţindu-vă pe plan intelectual şi spiritual. Aşadar, faceţi o bună selecţie, cumpăraţi timp pentru a citi acasă, în timpul pauzelor de masă de la locul de muncă, cînd aşteptaţi, călătoriţi şi în alte ocazii. Citind vă veţi lărgi orizontul.
[Notă de subsol]
a Publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
[Chenarul de la pagina 13]
Pentru a înţelege mai bine
● Gîndiţi activ în timp ce citiţi, punînd întrebări şi trăgînd concluzii.
● Reţineţi tema articolului şi cîteva subtitluri.
● Încercaţi să observaţi legătura dintre fiecare paragraf şi tema principală.
● Faceţi legătură între materialul citit şi cunoştinţele pe care le deţineţi deja.
● Aplicaţi materialul la viaţa şi experienţa dv.
Îmbogăţiţi-vă vocabularul
● Însemnaţi cuvintele necunoscute în timp ce citiţi.
● Observaţi cum sînt folosite în context aceste cuvinte.
● În timp ce citiţi, consultaţi un dicţionar pentru a înţelege adevărata semnificaţie a cuvintelor.
● Învăţaţi să pronunţaţi corect cuvintele.
● Exersaţi folosirea cuvintelor noi atunci cînd conversaţi cu alţii.