Cuvintele introductive sînt de mare importanţă
1 Obişnuiţi să utilizaţi unele dintre introducerile sugerate în cartea Argumente sau cele care au apărut în numerele recente ale Ministerului nostru pentru Regat? Mulţi vestitori raportează succese mai mari în ministerul lor din casă în casă de cînd utilizează aceste introduceri cuvînt cu cuvînt aşa cum apar pe pagina tipărită. Alţii au constatat că, rezervîndu-şi doar puţin timp suplimentar pentru pregătirea în vederea ministerului de teren, au fost în măsură să formuleze introduceri cu propriile lor cuvinte, dar avînd la bază sugestiile formulate pe pagina tipărită.
2 Un lucru este cert, şi anume că dacă aveţi propriile voastre cuvinte introductive bine fixate în minte înainte de a aborda pe cineva cu mesajul Regatului, vă veţi simţi mai degajaţi şi veţi fi mai îndrăzneţi. Expresiile folosite vor reflecta dorinţa voastră sinceră de a împărtăşi vestea bună. Pregătirea voastră bună face ca ministerul vostru să fie mai plăcut deoarece obţineţi rezultate mai bune. Lucrul cel mai important este să facem ca jertfa noastră de serviciu să fie de cea mai bună calitate posibilă. — Evr. 13:15; 1 Pet. 2:5.
3 Aşadar faceţi-vă timp pentru pregătire. Luaţi în considerare genul de oameni pe care este posibil să-i întîlniţi în teritoriul vostru local. Care sînt îngrijorările şi preocupările lor? Ce evenimente curente le afectează viaţa? După ce reflectaţi asupra răspunsurilor la aceste întrebări, treceţi în revistă introducerile sugerate la paginile 9–15 ale cărţii Argumente sau selectaţi una sau mai multe introduceri din Ministerul nostru pentru Regat. Simţiţi-vă liberi să modificaţi sau să adaptaţi introducerile tipărite, astfel încît să vă simţiţi în largul vostru utilizîndu-le. Pasul următor ar fi acela de a-i solicita pe alţi vestitori să treacă în revistă introducerille voastre printr-o lecţie practică. Probabil lucrul acesta îi va încuraja şi pe ceilalţi să-şi îmbunătăţească propriile lor introduceri. În orice caz, este sigur că vă veţi încuraja şi zidi reciproc în lucrări excelente.
4 Timpul şi efortul pe care le dedicaţi pregătirii pentru prezentările în teren vor fi recompensate. Puteţi fi binecuvîntaţi cu o participare mai eficientă la emoţionanta lucrare de adunare ce este acum în curs.