Să cultivăm maniere creştine într–o lume nemanierată

„Iată, ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună într–o strînsă unitate.“ — PSALM 133:1.

1. Ce s–a întîmplat cu bunele maniere?

„BUNELE maniere au înregistrat un regres în ultimii 25 de ani“, spune ziarista Ann Landers. „Nu este vorba doar de faptul că bărbaţii nu mai deschid femeilor portierele maşinii sau că nu le mai oferă locul în metrouri sau în autobuze. Fenomenul are implicaţii mult mai profunde.“ Într–adevăr, oriunde ne întoarcem privirea vedem dovada că trăim într–o lume din ce în ce mai nemanierată. Oamenii intră în faţă la cozi, fumează în ascensoarele aglomerate, ascultă muzică cu maximum de volum în locuri publice şi aşa mai departe. Experienţa de zi cu zi ne arată că, în pofida îmbunătăţirii sistemului educaţional şi a unui standard superior de viaţă, trăim într–o epocă în care, în general, nimeni nu mai spune „mulţumesc“ şi „te rog“, iar obişnuita politeţe şi bună creştere au fost în mare parte uitate.

2. De ce nu ne surprinde actuala lipsă a bunelor maniere?

² Ne surprind toate acestea? Nu, de loc. Toate acestea nu fac decît să ne amintească ceea ce apostolul Pavel a fost inspirat să spună cu privire la comportarea oamenilor din „zilele din urmă“, cînd „vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“. Printre altele, Pavel a profeţit că oamenii vor deveni „iubitori de sine (. . .), prezumţioşi, trufaşi, (. . .) nerecunoscători, (. . .) fără afecţiune naturală, (. . .) fără stăpînire de sine“ (2 Timotei 3:1–3). Chiar şi o privire întîmplătoare aruncată în jurul nostru ne va dezvălui că o astfel de comportare predomină azi printre oamenii de orice vîrstă, poziţie socială şi naţionalitate. De ce? Care sînt cauzele care contribuie la lipsa generală a bunelor maniere?

Cauzele lipsei de bune maniere

3. Cum promovează „aerul“ acestui sistem proastele maniere?

³ Expresia „iubitori de sine“ descrie în mod adecvat „generaţia eului propriu“, crescută cu concepţia care pune accentul pe impunerea punctului de vedere personal, pe egocentrism şi pe libera exprimare a propriei personalităţi. Acest spirit care îmbibă „aerul“ din jurul nostru este în totală contradicţie cu sfatul biblic potrivit căruia creştinii trebuie să ’vegheze cu participare personală nu numai asupra propriilor lor probleme, ci, tot cu participare personală, şi asupra problemelor altora‘ (Efeseni 2:2, 3; Filipeni 2:4). Ce a rezultat de aici? O generaţie crescută cu concepţia ’după mine Potopul‘, cu siguranţă că nu se prea sinchiseşte de efectul pe care propriul comportament îl va avea asupra altora.

4. Cum sînt consideraţi astăzi cei care îşi bat joc de normele acceptate, şi care este punctul de vedere creştin cu privire la această chestiune?

⁴ Un lucru care în trecut contribuia mult la păstrarea unui anumit grad de bună cuviinţă între oameni era părerea celorlalţi. Mult timp grija cu privire la ceea ce ar fi putut spune alţii a acţionat ca o frînă. Azi însă, cu cît un mod de viaţă este mai impertinent şi mai jignitor, cu atît mai probabil este că se va răspîndi. Cine ignoră normele acceptate nu mai este considerat ca nemanierat sau bădăran, ci drept o persoană şic, sofisticată şi foarte admirată. Să nu uităm însă că „sofisticat“ înseamnă: „care se manifestă artificial, complicat, preţios“ (DEX, 874). Termenul acesta provine din aceeaşi rădăcină de cuvînt din greacă din care provine şi expresia „inventate în mod ingenios“ din 2 Petru 1:16. Fireşte, ar fi bine ca adevăraţii creştini să evite o asemenea atitudine.

5. Care este un alt factor care contribuie la declinul bunelor maniere?

⁵ „Deoarece sentinţa împotriva unei lucrări rele nu a fost executată rapid, iată de ce inima fiilor oamenilor a devenit pe deplin hotărîtă în ei să facă răul“, se spune în Ecleziast 8:11. Găsim aici un alt factor care contribuie la lipsa bunelor maniere. Este atît de uşor să ieşi basma curată încît contemporanii noştri găsesc că este tot mai normal să rămînă indiferenţi la violarea normelor de comportare general acceptate. „Cetăţenii care s–ar scandaliza dacă ar fi acuzaţi în public că fac parte dintre delincvenţi încalcă totuşi cu neruşinare şi sub privirile tuturor tot felul de legi: regulile de circulaţie, legile antidrog şi legile referitoare la curăţenia în locurile publice“, se spune într–un editorial publicat în New York Times. „Drept urmare, huliganismul, vandalismul şi scrierile pe ziduri“ au devenit toate o parte inevitabilă a realităţii noastre cotidiene. Toate acestea nu fac decît să aducă noi prejudicii bunei cuviinţe şi respectului pentru drepturile, proprietatea şi viaţa particulară a altuia.

6. Cum sînt influenţate manierele oamenilor de ritmul trepidant al vieţii cotidiene, şi cît de deosebit era Isus în această privinţă?

⁶ Întrucît bunele maniere sînt considerate în general drept un rafinament, ele sînt repede uitate cînd oamenii se grăbesc — şi majoritatea oamenilor par azi să fie într–o grabă aproape permanentă. Ca atare, ei trec unul pe lîngă altul fără să schimbe un cuvînt sau să schiţeze un gest. Ei se înghesuie şi se îmbrîncesc la cozi sau îţi taie calea intrînd sau ieşind brusc din culoarele de trafic numai pentru a cîştiga cîteva minute sau secunde. Deseori, oamenii devin atît de preocupaţi cu propriile lor probleme, ori plănuiesc să facă atîtea lucruri încît orice întîmplare neprevăzută devine o iritare, iar orice vizitator neaşteptat devine un intrus. Cît de mult se deosebesc toate acestea de modul în care reacţiona Isus cînd oamenii veneau la el chiar şi în momente nepotrivite. — Marcu 7:24–30; Luca 9:10, 11; 18:15, 16; Ioan 4:5–26.

7. De ce anume trebuie să se ferească adevăraţii creştini în ce priveşte bunele maniere?

⁷ Cu toate că trăim într–o lume mereu grăbită, iar timpul şi energia noastră devin tot mai preţioase, cu siguranţă că nu vom îmbunătăţi situaţia dacă vom acţiona într–un mod grosolan. Dimpotrivă, o asemenea atitudine duce la nenumărate acte de violenţă absurdă despre care auzim astăzi vorbindu–se: certuri, bătăi, răzbunări şi chiar asasinate; toate acestea fiind rezultatul faptului că oamenii răspund cu grosolănie la grosolănie. Ele fac parte din spiritul acelei lumi din care adevăraţii creştini nu trebuie să facă parte. — Ioan 17:14; Iacob 3:14–16.

Exemple superioare de bune maniere

8. Chiar dacă sînt înconjuraţi de oameni nemanieraţi, ce sînt îndemnaţi creştinii să facă?

⁸ Întrucît sîntem înconjuraţi de oameni care manifestă puţină consideraţie faţă de alţii, este uşor să cedăm tentaţiei de a da uitării bunele maniere. Totuşi, conform îndemnului biblic de a ’înceta să ne mai conformăm acestui sistem de lucruri‘, putem să ne amintim de numeroasele exemple bune consemnate în Biblie şi să ne străduim să susţinem normele înalte ale manierelor creştine, deşi sîntem înconjuraţi de o lume nemanierată (Romani 12:2, 21; Matei 5:16). Acţiunile noastre trebuie să arate că sîntem complet de acord cu psalmistul care a spus: „Iată, ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună într–o strînsă unitate.“ — Psalm 133:1.

9. Ce ne dezvăluie Scripturile referitor la modul în care Iehova tratează cu oamenii?

⁹ Cel mai mare exemplu de bune maniere este Creatorul şi Tatăl tuturor, Iehova Dumnezeu însuşi. Este normal ca persoanele care ocupă poziţii înalte sau care deţin autoritate asupra altora să profite de poziţia lor şi să pretindă să li se satisfacă dorinţele. Totuşi, persoana cea mai importantă din univers, Iehova Dumnezeu, este întotdeauna manierată cînd tratează cu cei care sînt inferiori. Cînd i–a acordat o binecuvîntare prietenului său Avraam, el a zis: „Ridică–ţi ochii, te rog, şi priveşte din locul în care eşti.“ Şi din nou: „Priveşte în sus, te rog, la ceruri, şi numără stelele“ (Geneza 13:14; 15:5). Cînd i–a dat lui Moise un semn al puterii sale, Dumnezeu a zis: „Bagă–ţi mîna, te rog, în faldul de sus al veşmîntului tău“ (Exod 4:6). Mulţi ani după aceea, Iehova, prin profetul său Mica, i–a spus chiar poporului său îndărătnic: „Auziţi, vă rog, căpetenii ale lui Iacob şi comandanţi ai casei lui Israel. (. . .) Auziţi, vă rog, voi căpetenii“ (Mica 3:1, 9). În această privinţă am devenit oare şi noi ’imitatori ai lui Dumnezeu‘, spunînd „te rog“ cînd avem de a face cu alţii? — Efeseni 5:1.

10, 11. (a) Ce se poate spune despre manierele lui Isus? (b) Cum îl putem imita pe Isus în ce priveşte folosirea bunelor maniere în relaţiile cu alţii?

¹⁰ Isus Cristos, cel „care este în poziţia sînului la Tatăl“, este un alt exemplu remarcabil, demn de a fi imitat (Ioan 1:18). În relaţiile sale cu alţii Isus ştia să fie pe de o parte tandru şi plin de compasiune, iar pe de altă parte energic şi hotărît. Dar el nu a fost niciodată grosolan sau nepoliticos cu cineva. Comentînd despre „extraordinara sa capacitate de a se simţi la largul său cu orice fel de oameni“, cartea The Man From Nazareth (Omul din Nazaret) spune următoarele: „Atît în public, cît şi în particular el stătea în compania bărbaţilor şi femeilor fără să facă deosebire între ei. El se simţea la largul său cu cei mici în candoarea lor şi, oricît ar părea de ciudat, chiar şi cu funcţionari corupţi, pe care–i mustra conştiinţa, cum era, de exemplu, Zacheu. Gospodine respectabile, ca Maria şi Marta, puteau discuta cu el într–un mod foarte deschis, dar şi prostituatele îl căutau, încredinţate că le va înţelege şi le va trata cu amabilitate. (. . .) Ciudata sa capacitate de a nu ţine seamă de graniţele sociale este una dintre calităţile sale cele mai caracteristice.“

¹¹ A–i trata pe toţi cu respectul cuvenit şi cu consideraţie este semnul bunei cuviinţe, şi în această privinţă, ar fi bine să îl imităm pe Isus Cristos. Da, majoritatea oamenilor reuşesc să manifeste respect faţă de unii, îndeosebi faţă de aceia care le sînt superiori. Dar cu cei pe care îi consideră inferiori, sau chiar de acelaşi nivel cu ei, sînt deseori reci, distanţi şi grosolani. S–ar zice că, într–un fel, aceasta le dă un sentiment de superioritate şi de putere. Dar s–a spus bine că „grosolănia este tăria aparentă a celor slabi“. De aceea, Biblia ne îndeamnă: „Să aveţi iniţiativa în a vă arăta onoare unii altora“ (Romani 12:10). Dacă facem tot posibilul ca să urmăm acest sfat, ne vom apropia de exemplul lui Isus în ce priveşte folosirea bunelor maniere faţă de toţi oamenii.

12. Care este esenţa învăţăturii lui Isus cu privire la relaţiile dintre oameni?

¹² Această calitate pozitivă, caracterizată prin orientare spre exterior, spre oameni, se reflectă şi în învăţăturile lui Isus, îndeosebi în aceea care este cunoscută sub denumirea de regula de aur: „Deci tot ce doriţi să vă facă vouă oamenii să le faceţi şi voi la fel“ (Matei 7:12). Este interesant faptul că Dialogurile lui Confucius, una dintre cele Patru cărţi ale sale, care în Orient sînt considerate de multă vreme codicele etic prin excelenţă, un discipol îl întreabă pe maestru dacă exista un singur cuvînt care putea să servească drept principiu de conduită în viaţă. „Poate cuvîntul ’reciprocitate‘ (Shu) va servi acestui scop“, a răspuns maestrul şi apoi a adăugat: „Nu face altora ceea ce nu vrei ca alţii să–ţi facă ţie.“ Prin comparaţie, putem vedea cu uşurinţă superioritatea învăţăturii lui Isus. De fapt, relaţiile călduroase, plăcute şi amicale pot apărea numai cînd cineva ia iniţiativa de a ’face altora‘ ceea ce e bine.

Manierele creştine izvorăsc din iubirea creştină

13, 14. (a) Ce s–a observat în ultima vreme cu privire la bunele maniere manifestate în public? (b) Ce anume generează interesul actual faţă de bunele maniere şi etichetă?

¹³ Datorită faptului că lipsa de maniere cunoaşte o largă răspîndire, a început să se vorbească în prezent despre o întoarcere la bunele maniere. „În anii ’60 a izbucnit o revoltă împotriva bunelor maniere“, spune Marjabelle Stewart, o binecunoscută scriitoare şi profesoară în acest domeniu, „dar o nouă revoluţie le repune în drepturi. Oamenii recunosc importanţa lor şi vor să ştie care sînt convenţiile sociale.“ Acest renăscut interes faţă de bunele maniere stă la baza creşterii numărului de cărţi, manuale, rubrici de sfaturi şi transmisii de televiziune pe această temă, pornind de la alegerea furculiţei adecvate la un dineu oficial, pînă la modul în care să te adresezi altora în contextul actualelor relaţii familiale şi sociale atît de complexe şi pline de schimbări care au loc cu atîta rapiditate.

¹⁴ Dar de ce unii oameni acordă acum mai multă atenţie bunelor maniere? „În societatea competitivă de azi“, explică Stewart, „a avea bune maniere este o chestiune de supravieţuire.“ Cu alte cuvinte, bunele maniere sînt considerate drept un mijloc de a te ajuta să te descurci şi de a înainta. De aceea, oamenii citesc cărţi şi frecventează cursuri de etichetă pentru a învăţa cum să se îmbrace ca să aibă succes, cum să facă o impresie bună, cum să fie acceptaţi în cercurile de conducere şi aşa mai departe.a Una dintre problemele legate de aceasta este că bunele maniere au devenit o chestiune de convenienţă, ca o mască pe care cineva şi–o pune în timpul unui spectacol şi pe care o dă jos cînd spectacolul se termină. Nu ne surprinde deci că auzim mereu despre cele mai ruşinoase scandaluri generate de persoane de cea mai nobilă ’provenienţă‘ şi ’clasă‘.

15, 16. (a) Ce spune un expert în bune maniere cu privire la „cele mai frumoase norme de comportare“? (b) Ce legătură există între 1 Corinteni 13:4–7 şi manierele creştine?

¹⁵ De aici şi pînă la ceea ce ar trebui de fapt să fie bunele maniere este o cale foarte lungă. Iată ce scrie Amy Vanderbilt, o autoritate în materie, în cartea ei New Complete Book of Etiquette: „Cele mai frumoase norme de comportare se găsesc în capitolul 13 din Întîi Corinteni, în minunata pledoarie pe care Sfîntul Pavel o face în favoarea carităţii. Aceste norme n–au nici o legătură cu regulile referitoare la cum să te îmbraci cu gust sau cu buna cuviinţă de suprafaţă, ci fac apel la sentimente, la propriul mod de a fi, la bunătatea sufletească şi la consideraţia faţă de alţii.“

¹⁶ Fragmentul la care se referea Amy Vanderbilt este, desigur, din 1 Corinteni 13:4–7, unde Pavel descrie amănunţit diferitele aspecte ale iubirii creştine. Gîndiţi–vă la ce înseamnă să aplicaţi cîteva dintre calităţile menţionate de Pavel. De exemplu, cine este ’îndelung răbdător şi binevoitor‘, va fi fără îndoială răbdător şi plin de respect. „Nu se comportă indecent“ e un alt mod de a spune ’se comportă decent‘, iar „decenţa“ este definită drept „respect al bunelor moravuri, bună cuviinţă, pudoare“ (DEX). Aşadar, ca să folosim cuvintele traducătorului J.B. Phillips, „iubirea are bune maniere“ (New Testament in Modern English). Este greu să ne imaginăm că cineva care manifestă o asemenea iubire poate fi considerat prost crescut.

17. Ce dovedesc manierele noastre?

¹⁷ Este clar deci că manierele creştine sînt în strînsă legătură cu iubirea creştină. Ele nu sînt doar un mijloc de atingere a unui scop, nici o mască pe care s–o foloseşti cînd urmăreşti un anumit avantaj. Dimpotrivă, manierele noastre (modul în care ne purtăm faţă de alţii, comportarea noastră, atitudinea noastră şi obiceiurile noastre) dovedesc cît de mult ne preocupă ceilalţi şi cît de profund este interesul nostru faţă de ei. Indiferent că sîntem tineri sau bătrîni, trebuie să ne străduim să urmăm sfatul biblic: „Fiecare să continue să caute nu propriul său [avantaj], ci al altuia“ (1 Corinteni 10:24). Aşadar, întrucît constituie unul dintre aspectele iubirii creştine, bunele maniere sînt un semn de identificare a adevăraţilor discipoli ai lui Isus Cristos. — Ioan 13:35.

Bune maniere în orice împrejurare

18. Ce trebuie să fim hotărîţi să facem, în pofida lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru?

¹⁸ Referitor la generaţia noastră, Isus a prezis următoarele: „Din cauza creşterii nelegiuirii, iubirea celor mai mulţi se va răci“ (Matei 24:12). Această răcire a iubirii se reflectă clar în atitudinea indiferentă şi egocentrică atît de răspîndită astăzi. În loc să ne lăsăm ademeniţi să răspundem cu aceeaşi indiferenţă, noi trebuie totuşi să păstrăm viu în minte sfatul lui Pavel: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Îngrijiţi–vă de lucruri excelente în faţa tuturor oamenilor. Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, fiţi paşnici cu toţi oamenii“ (Romani 12:17, 18). Trebuie să fim hotărîţi să manifestăm bune maniere în orice împrejurare, fie că eforturile noastre sînt apreciate, fie că nu. — Matei 5:43–47.

19. Cum influenţează manierele noastre orice aspect al vieţii noastre?

¹⁹ Da, manierele creştine sînt expresia naturală exterioară a iubirii şi a interesului faţă de alţii, calităţi pe care le cultivăm în inimă. Aşa cum ceea ce spunem dezvăluie ceea ce sîntem în interior, tot aşa manierele noastre arată în ce măsură ne interesăm sau nu de alţii (Matei 12:34, 35). Aşadar, bunele maniere trebuie să joace un rol important în orice aspect al vieţii noastre. Ele trebuie să fie un mod de viaţă. Cum le putem manifesta mai deplin? Şi cum pot fi şi mai mult îmbunătăţite sănătoasele maniere creştine? Despre aceste lucruri vom discuta în articolul următor.

„Să vă comportaţi într–un mod demn de vestea bună“

„Numai să vă comportaţi într–un mod demn de vestea bună despre Cristosul.“ — FILIPENI 1:27.

1. Ce comentarii favorabile s–a simţit îndemnat să facă primarul New Yorkului despre o recentă întîmplare petrecută în oraş? (Romani 13:3).

ÎN ZIARUL New York Times din 29 septembrie 1988 s–a relatat că „peste 1 000 de Martori“ s–au adunat la primăria din Manhattan. Ei veniseră acolo pentru a sprijini un proiect edilitar care trebuia să fie discutat de comisia de specialişti a oraşului. Deşi propunerea cu privire la construirea unei noi clădiri de locuit în apropierea sediului mondial al Martorilor lui Iehova a fost respinsă, primarul „i–a lăudat pe Martori pentru faptul că au fost ’deosebit de corecţi‘ şi a spus că erau ’într–adevăr de admirat‘“.

2. În ce măsură sînt manierele Martorilor diferite, şi de ce?

² În mod normal, cînd peste 1 000 de persoane se adună pentru a demonstra în favoarea unei cauze lipsite de popularitate, la ce te poţi aştepta? Probabil că la îmbrînceli şi strigăte, sau chiar la dezordine şi acte de violenţă. Dar de ce sînt Martorii atît de diferiţi? Deoarece ei ştiu că în orice moment comportarea lor se reflectă asupra credinţei lor. Ei îşi aduc bine aminte de acest sfat scriptural: „Menţineţi–vă conduita excelentă printre naţiuni, pentru ca, în lucrurile în care vorbesc împotriva voastră ca împotriva unor răufăcători, ele să ajungă să–l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale datorită lucrărilor voastre excelente la care ele sînt martori oculari.“ — 1 Petru 2:12.

Bunele maniere îl glorifică pe Iehova

3. Ce rol joacă manierele noastre în a–l onora pe Iehova?

³ A–l glorifica pe Dumnezeu printr–o comportare bună face, fără îndoială, parte din responsabilitatea noastră de creştini (Matei 5:16). Fireşte, comportarea bună include multe lucruri, cum ar fi cinstea, sîrguinţa şi alte norme morale. Aceste lucruri sînt apreciate însă, de obicei, numai de aceia care ne cunosc bine sau de cei cu care avem de a face zilnic, cum ar fie prietenii, rudele, angajaţii noştri şi colegii noştri de muncă sau profesorii noştri. Dar ce să spunem despre imensa majoritate a oamenilor cu care venim în contact doar sporadic? Tocmai în aceste împrejurări devin importante bunele noastre maniere. De fapt, aşa cum un ambalaj atractiv scoate în evidenţă un dar preţios, bunele maniere fac mai atrăgător ceea ce avem de oferit. Oricît ar fi de minunate calităţile creştine pe care le posedăm, sau oricît de admirabile ar fi intenţiile noastre, ele nu vor avea aproape nici o valoare dacă nu vom manifesta bune maniere. Aşadar, cum pot bunele noastre maniere să–i aducă glorie lui Iehova?

4. În ce aspecte ale vieţii trebuie să acordăm atenţie manierelor noastre?

⁴ „Numai să vă comportaţi într–un mod demn de vestea bună“, spune Pavel (Filipeni 1:27). Evident, lucrul acesta aduce în discuţie serviciul nostru public. Dar chiar şi modul în care ne comportăm la locul nostru de închinare, în cartierul nostru, la locul de muncă, la şcoală, şi în orice aspect al vieţii noastre influenţează în mod direct eficienţa serviciului nostru sacru. „Noi nu dăm în nici o privinţă nici un motiv de poticnire, pentru ca serviciul nostru sacru să nu fie criticat“, scrie Pavel (2 Corinteni 6:3). Cum putem fi siguri că aplicăm acest sfat? Ce putem face pentru a ne ajuta unii pe alţii, în special dacă sîntem tineri, să manifestăm maniere creştine în orice împrejurare? 

În Sala Regatului

5. Ce trebuie să recunoaştem cînd sîntem în Sala Regatului?

⁵ Sala Regatului este locul nostru de închinare. Noi mergem acolo la invitaţia lui Iehova şi a Fiului său Isus Cristos. În sensul acesta sîntem oaspeţi în casa lui Iehova (Psalm 15:1; Matei 18:20). Sînteţi voi oaspeţi buni cînd mergeţi la Sala Regatului? Pentru a fi aşa, trebuie să manifestăm consideraţie şi respect corespunzător nu numai faţă de gazdă, ci şi faţă de ceilalţi oaspeţi. Ce implică acest lucru?

6. (a) A sosi cu regularitate tîrziu la întruniri dovedeşte lipsa a ce anume? (b) Ce se poate face pentru a înlătura această deficienţă?

⁶ În primul rînd, este vorba de punctualitate. Este adevărat că nu e întotdeauna uşor să soseşti la timp. Unii locuiesc departe; alţii au familie şi trebuie să–i pregătească pe copii. Eforturile lor pentru a asista cu regularitate la întrunirile creştine sînt într–adevăr lăudabile. S–a observat însă că unii şi–au făcut obiceiul de a întîrzia la întruniri. Ce pot face ei pentru a–şi corecta acest obicei? Trebuie recunoscut în primul rînd faptul că a sosi cu regularitate tîrziu la întrunirile creştine nu este întotdeauna un semn al lipsei de apreciere faţă de valoarea întrunirilor. Odată ajunşi acolo, unii care vin de obicei tîrziu par să aprecieze întrunirile la fel ca oricare altul. Problema o constituie mai curînd o planificare inadecvată şi lipsă de consideraţie faţă de proprii tovarăşi de credinţă. Unul dintre motivele pentru care sîntem îndemnaţi să ’nu părăsim întrunirea noastră‘ este acela de a ’ne preocupa unii de alţii pentru a ne îndemna la iubire şi la lucrări excelente‘ (Evrei 10:24, 25). Cu greu am putea să facem lucrul acesta dacă, la fiecare întrunire, sosim tîrziu, deranjîndu–i pe alţii sau distrăgîndu–le atenţia. Experienţa ne învaţă că, dacă nu vrem să întîrziem, trebuie să ne propunem drept scop să sosim cu o bună bucată de timp mai devreme, în loc să ajungem acolo în ultimul moment. Este oare necesar să pui şi tu în practică acest sfat?

7. Explicaţi legătura existentă între atenţia acordată la întruniri şi bunele maniere.

⁷ Bunele maniere pretind să le acordăm atenţie oamenilor atunci cînd ne vorbesc (Proverbe 4:1, 20). Acest lucru este valabil şi în cazul întrunirilor creştine, unde slujitorii lui Dumnezeu vorbesc pentru a–şi împărtăşi un dar spiritual spre edificarea noastră. Ar fi o dovadă de totală lipsă de maniere dacă am moţăi, dacă am vorbi deseori în şoaptă cu cel de lîngă noi, dacă am mesteca gumă de mestecat sau am ronţăi bomboane, dacă am citi alt material sau ne–am ocupa de alte lucruri în timpul întrunirii. Tînărul Elihu nu numai că a şezut răbdător în timpul lungilor cuvîntări ale lui Iov şi ale celor trei tovarăşi ai acestuia, dar a şi continuat să–şi ’plece urechea‘ la ceea ce spuneau ei şi ’să le acorde atenţie‘ (Iov 32:11, 12). Bunele maniere creştine ne vor îndemna să manifestăm respectul cuvenit faţă de vorbitor şi faţă de mesajul său biblic, dîndu–i toată atenţia şi sprijinul nostru.

8. Cum dovedim că sîntem discipoli ai lui Isus Cristos?

⁸ Manierele creştine includ şi faptul ca înainte şi după întruniri să ne interesăm activ de alţii care sînt prezenţi în Sala Regatului. Pavel a observat că membrii unşi ai congregaţiei creştine „nu mai sînt străini şi locuitori străini, ci (. . .) sînt membri ai casei lui Dumnezeu“ (Efeseni 2:19). Îi trataţi pe ceilalţi martori ca pe nişte înstrăinaţi şi străini, sau ca pe nişte membri aparţinînd aceleiaşi case? Un salut prietenos, o strîngere călduroasă de mînă, un surîs amabil sînt toate lucruri mici, poate, dar care întăresc dovada că sîntem discipoli ai lui Isus Cristos. Dacă facem asemenea gesturi cînd întîlnim străini, n–ar trebui să le facem „în special cu privire la cei care ne sînt înrudiţi în credinţă“? — Galateni 6:10.

9. Cum pot fi copiii învăţaţi să manifeste interes faţă de cei de altă vîrstă decît a lor?

⁹ Pot fi copiii învăţaţi să manifeste acest fel de interes şi faţă de alte persoane decît cele de vîrsta lor? Unii adulţi poate cred că cei mici, după ce au şezut timp de o oră sau două şi au ascultat la întrunire, au nevoie să meargă şi să se joace cu prietenii lor. Dar Sală Regatului nu este un loc de joacă (Ecleziast 3:1, 17). Cînd un băiat de patru ani şi jumătate a fost întrebat de un învăţător cîţi fraţi şi cîte surori avea, acesta i–a răspuns: „Atîţia încît nu pot să–i număr pe toţi.“ Mai tîrziu, cînd părinţii l–au întrebat de ce a răspuns aşa, copilul le–a explicat astfel: „Nu ştiu cîţi fraţi şi cîte surori am. Cînd mă duc la Sala Regatului sînt o mulţime acolo.“ Pentru el toţi cei prezenţi în Sala sînt fraţii şi surorile lui.

În serviciul public

10. Ce instrucţiuni din partea lui Isus ne pot ajuta să ’ne comportăm într–un mod demn de vestea bună‘ în serviciul nostru?

¹⁰ A ne ’comporta într–un mod demn de vestea bună‘ include, fireşte, şi serviciul nostru public. Trebuie să ţinem minte că mesajul nostru este unul paşnic, şi că manierele noastre trebuie să dovedească aceasta (Efeseni 6:15). Instrucţiunile din partea lui Isus sînt următoarele: „Cînd intraţi într–o casă, salutaţi pe cei din ea; şi dacă acea casă este merituoasă, pacea pe care i–o doriţi să vină peste ea.“ Fiind cordiali, prietenoşi şi respectuoşi, îi dovedim stăpînului casei că purtăm în inimă interesele lui. Uneori însă interlocutorul nostru poate fi neprietenos, ba chiar agresiv. Ar trebui să ne supărăm şi să începem a–i răspunde cu aceeaşi monedă? Observaţi ce zice Isus în continuare: „Dar dacă [acea casă] nu este merituoasă, pacea voastră să se întoarcă la voi“ (Matei 10:12, 13). Comportarea noastră la uşă trebuie să corespundă întotdeauna ’serviciului divin al împăcării‘. — 2 Corinteni 5:18.

11. Cum influenţează rolul nostru de slujitori ai lui Dumnezeu atît modul nostru de a ne îmbrăca, cît şi aspectul nostru?

¹¹ Dar manierele noastre vorbesc despre noi şi în alte moduri. De exemplu, corespunde oare aspectul nostru cu rolul pe care–l avem ca slujitori ai Cuvîntului lui Dumnezeu? Şi ce putem spune despre lucrurile pe care le folosim: geanta, Biblia şi publicaţiile biblice? Un ziarist le dădea oamenilor de afaceri următorul sfat: „Cînd vă îmbrăcaţi, nu uitaţi că mergeţi la o întrunire de afaceri, nu la o petrecere, nici la o întîlnire cu prietenii, nici la un eveniment sportiv.“ De ce? Deoarece îmbrăcămintea şi aspectul „sînt un mod de a le spune celor dimprejur, pe baza unui cod impus de convenţiile sociale, cine şi ce sînteţi, şi care este rolul vostru.“ Aşadar, atunci cînd ne ocupăm de „afaceri“ legate de serviciul sacru, aspectul nostru sau felul în care sîntem îmbrăcaţi nu ar trebui să fie nici neîngrijit, nici neglijent, dar nici ţipător sau excentric, ci întotdeauna ’demn de vestea bună‘. — Vezi pentru comparaţie 1 Timotei 2:9, 10.

12. Dacă avem bune maniere, cum vom manifesta respect faţă de drepturile şi proprietatea stăpînului casei?

¹² Deşi trebuie să fim ’întotdeauna gata de–a apăra‘ vestea bună, bunele maniere creştine cer să facem aceasta „cu blîndeţe şi cu un respect profund“ (1 Petru 3:15). Aceasta include respectul faţă de drepturile şi proprietatea stăpînului casei. Ne programăm oare activitatea în aşa fel încît să facem vizite la o oră rezonabilă? Observăm cu promptitudine dacă nu cumva întrerupem vreo activitate necesară? Folosim expresii ca „îmi permiteţi“, „vă rog“ şi „mulţumesc“? Ne străduim să antrenăm persoana în conversaţie, sau vorbim mereu numai noi, de teamă ca nu cumva să nu spunem tot ceea ce ne–am pregătit să spunem?

13. Ilustraţi cum putem obţine deseori rezultate bune dacă manifestăm în serviciul sacru bunele maniere.

¹³ Bunele maniere, însoţite de un sincer interes personal, creează deseori prilejul de a depune o bună mărturie. Iată de ce copiii cu bune maniere trezesc deseori atenţia şi interesul stăpînului casei, lucru pe care alţii nu au reuşit poate să–l facă. În Mexic, o Martoră de 13 ani a întîlnit o fetiţă care voia să studieze, dar aceasta a spus că ar fi vrut să studieze fără ştirea tatălui ei. Însă tînăra vestitoare i–a spus că, în cazul acesta, din respect faţă de tata, trebuia ea însăşi să–i ceară permisiunea. Ea s–a oferit deci să vorbească cu el şi să–i explice că ceea ce urmau ele să studieze era foarte important. Văzînd cît de serioasă era tînăra soră, şi apreciind faptul că s–a dus direct la el, tatăl a zis: „Dacă ceea ce trebuie să studiaţi e atît de important, atunci e bine ca toată familia mea să studieze.“ Drept urmare, această fată de 13 ani a început un studiu biblic cu întreaga familie, care includea un fiu căsătorit, soţia acestuia şi alţi copii mari.

Bunele maniere încep acasă

14. Unde încep bunele maniere, şi ce anume constituie un factor important?

¹⁴ Bunele maniere ale Martorilor tineri sînt deseori o excelentă mărturie a educaţiei pe care o primesc, evident, acasă. Manierele noastre sînt o reflectare a modului nostru de a trăi. Din acest motiv, contrar lucrurilor pe care le cred unii, bunele maniere trebuie să deţină un loc important acasă. În această privinţă, ca şi în alte aspecte ale vieţii de familie, exemplul părinţilor este de o importanţă primordială (2 Timotei 1:5). Spunîndu–le copiilor: „Fă ceea ce spun nu ceea ce fac“ nu e, desigur, modul de a–i învăţa bunele maniere. Nenumăratele detalii ale bunelor maniere nu se învaţă doar prin cuvinte, ci prin observare şi imitare. „Părinţii nu sînt numai primii învăţători; ei sînt şi exemplu, deoarece copiii noştri învaţă imitîndu–ne pe noi“, remarcă Beverley Feldman, autorul cărţii Kids Who Succeed. Ce model de comportare văd în voi copiii voştri?

15. Cum pot părinţii să–i ajute pe copii să manifeste bune maniere, lucru care le va fi de folos apoi toată viaţa?

¹⁵ Biblia ne sfătuieşte: „Voi, taţilor, nu–i iritaţi pe copiii voştri“ (Efeseni 6:4). Este iritant şi decepţionant ca unui copil să i se spună că trebuie să fie amabil şi respectuos, iar apoi să–i vadă pe părinţii săi certîndu–se, bîrfind, comportîndu–se grosolan sau pierzîndu–şi repede răbdarea. Poate fi acel copil considerat vinovat dacă acţionează în acelaşi mod? Pe de altă parte, versetul spune în continuare: „să continuaţi să–i creşteţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova.“ Aceasta include şi învăţarea regulilor fundamentale ale bunelor maniere, cum ar fi să spună: „bună–ziua“, „te rog“, „mulţumesc“ şi „scuză–mă“, precum şi să împartă cu alţii ceea ce au (Levitic 19:32; Romani 16:3–7). Aceste calităţi învăţate acasă în timpul copilăriei se vor dovedi utile toată viaţa. — Proverbe 22:6.

16. Ce eforturi sînt necesare, şi ce rezultate se vor obţine?

¹⁶ Astfel, atît părinţii cît şi copiii trebuie să folosească bunele maniere nu numai la ocazii speciale, ci şi în viaţa de zi cu zi. În ceea ce îi priveşte, părinţii trebuie să fie răbdători şi toleranţi faţă de greşelile pe care copiii lor le fac în mod inevitabil. Faceţi–i să ştie cît de mult ţineţi ca ei să se comporte frumos, şi lăudaţi–i cu promptitudine pentru progresele pe care le fac. Lucrul acesta cere, fireşte, multe eforturi din partea voastră. Dar nu spun oare Scripturile că întipărirea principiilor divine în mintea copiilor trebuie să se facă atunci „cînd şezi în casa ta şi cînd umbli pe drum, cînd te culci şi cînd te scoli“? (Deuteronom 6:7). Dacă părinţii procedează în felul acesta, ei creează în familie o atmosferă sănătoasă şi plăcută, care este de mare ajutor la educarea copiilor, pregătindu–i să devină adulţi serviabili, plini de amabilitate şi manieraţi. În cazul acesta, ei vor deveni un motiv de laudă şi onoare pentru voi şi pentru Creatorul lor, Iehova Dumnezeu.

Un popor cu bune maniere

17. Ce s–a observat în Sălile Regatului ale Martorilor lui Iehova?

¹⁷ Cei „peste o mie de Martori“ adunaţi în faţa primăriei din New York în acea după–amiază de septembrie nu au constituit decît un mic exemplu de felul în care Martorii lui Iehova se comportă cu regularitate. Într–un alt loc, după ce venise pentru prima dată la Sala Regatului, un om a spus: „În numai o singură zi am întîlnit mai multe persoane cu adevărat iubitoare, deşi total străine mie, decît am întîlnit vreodată în biserica în care am fost crescut.“ Care a fost concluzia sa? „Era limpede că găsisem adevărul“, a zis el. Acest om şi–a schimbat modul de viaţă şi şase luni mai tîrziu şi–a dedicat viaţa lui Iehova şi a fost botezat. — Compară 1 Corinteni 14:25.

18. Ce efect au avut asupra străinilor bunele maniere ale Martorilor lui Iehova?

¹⁸ Nivelul de educaţie şi de bună cuviinţă pe care Martorii îl manifestă la congresele lor naţionale şi internaţionale a generat multe comentarii favorabile. Recent, în Japonia, la o astfel de ocazie, ghidul unui autocar cu turişti a remarcat următoarele: „În timp ce coboraţi din autocar, fiecare dintre voi, inclusiv cei mici, mi–a mulţumit personal. Lucrul acesta mi–a făcut multă plăcere!“ La un alt congres, şeful unei gări din apropiere i–a spus unui Martor: „Cînd în trecut, la o adunare din Osaka Castle Hall s–au adunat 12 000 de persoane, a fost un haos îngrozitor.“ Dar el a adăugat: „Voi sînteţi într–adevăr ordonaţi, şi lucrul acesta ne face să respirăm uşuraţi. Transmiteţi organizatorilor voştri sentimentele noastre de prietenie.“

19. Ce trebuie să fim hotărîţi să facem fiecare dintre noi în ce priveşte bunele maniere?

¹⁹ Ce demonstrează toate aceste comentarii? Că Martorii lui Iehova, ca popor, se comportă ’într–un mod demn de vestea bună‘. Dar ce putem spune despre noi ca persoane individuale? Asemenea copiilor care îşi îndreaptă atenţia spre un tată plin de iubire, fie ca toţi, tineri şi bătrîni, să ne îndreptăm atenţia spre Tatăl nostru ceresc, Iehova, astfel încît să putem fi instruiţi ca să fim un popor cu bune maniere, cu toate că trăim într–o lume nemanierată. — Deuteronom 8:5; Proverbe 3:11, 12.