De ce vrei să ţii o cuvîntare biblică?

ISUS CRISTOS a vorbit deseori în faţa unor mari mulţimi de oameni şi, cu certitudine, el era un vorbitor impresionant. De fapt, după ce Isus şi-a terminat celebra Predică de pe munte, „mulţimile au rămas uimite de modul său de a-i învăţa pe alţii“ (Matei 7:28). Nu poate încăpea îndoială că Fiul lui Dumnezeu avea cele mai nobile motive pentru ţinerea acestor cuvîntări publice, prin intermediul cărora el aducea glorie Tatălui său ceresc. — Vezi Ioan 12:46–50.

De asemenea, cuvîntările publice au constituit o modalitate prin care continuatorii lui Isus din primul secol au răspîndit vestea bună. De exemplu, în Corint, apostolul Pavel „ţinea o cuvîntare în sinagogă şi îi convingea pe iudei şi pe greci“ (Fapte 18:1, 4). În plus, el îl încuraja pe colaboratorul său Timotei cu următoarele cuvinte: „Pînă voi veni, continuă să te dedici citirii publice, îndemnării, învăţării altora“ (1 Timotei 4:13). Deci citirea şi ţinerea cuvîntărilor în public, izvorîte din motive nobile, îşi aveau, desigur, un loc binemeritat în rîndul slujitorilor loiali din primul secol ai lui Iehova.

Dar trebuie să fim cu băgare de seamă atunci cînd ţinem cuvîntări publice. De ce? Deoarece, cînd Irod, îmbrăcat în ţinută regală, a început să ţină o cuvîntare publică, poporul adunat a început să strige: „Glas de dumnezeu, nu de om!“ În clipa aceea îngerul lui Iehova l-a lovit. De ce? „Fiindcă nu a dat glorie lui Dumnezeu.“ — Fapte 12:21–23.

Necesitatea unei motivaţii corecte

Astăzi, a ţine o cuvîntare publică este, fără îndoială, un privilegiu mult dorit, care este acordat bărbaţilor creştini maturi. Însă ar fi bine ca fiecare slujitor creştin să-şi examineze inima, pentru a afla care sînt motivele care îl îndeamnă să ţină o cuvîntare (Geneza 8:21; Ieremia 17:9). Are el drept motiv dorinţa de a-l onora pe Iehova Dumnezeu şi de a fi de folos fraţilor săi creştini şi altor persoane? Sau doreşte să ţină asceste cuvîntări biblice datorită atenţiei deosebite care i se acordă oratorului pe parcursul lor, sau datorită dorinţei lui de a face impresie?

Adevăratul motiv iese la iveală în diferite moduri. În primul rînd, el ne face să ne dăm seama că numai cu ajutorul spiritului lui Iehova putem acorda respectul cuvenit privilegiului de a vorbi despre adevăratul Dumnezeu de la o tribună publică. De aceea, vrem să avem o motivaţie asemănătoare cu aceea exprimată de apostolul Petru, care a zis: „Dacă cineva vorbeşte, să vorbească aşa ca şi cum ar fi declaraţiile sacre ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să slujească asemenea unuia care depinde de forţa pe care o dă Dumnezeu, aceasta pentru ca Dumnezeu să fie glorificat în toate lucrurile, prin Cristos Isus.“ — 1 Petru 4:11.

Motivul fundamental care generează dorinţa de a ţine o cuvîntare biblică trebuie să fie iubirea. Înainte de orice trebuie să manifestăm iubire faţă de Iehova Dumnezeu, să dorim să-i aducem onoare şi să participăm la sfinţirea numelui său sfînt. În al doilea rînd, motivul nostru trebuie să includă şi iubirea faţă de ascultătorii noştri, dorinţa sinceră de a-i instrui şi de a-i îndemna la „acte de sfîntă conduită şi fapte de devoţiune sfîntă“. — 2 Petru 3:11.

În motivul nostru de a ţine o cuvîntare publică trebuie să fie inclusă şi dorinţa de a-i zidi pe tocarăşii noştri de credinţă. Aceasta ne va împiedica să ‘gîdilăm urechile’ ascultătorilor noştri prin faptul că le spunem numai ceea ce vor ei să audă (2 Timotei 4:3). Dorinţa de a-i zidi pe alţii din punct de vedere spiritual ne va îndemna, de asemenea, să ne reţinem de a spune glume sau alte lucruri, numai pentru a-i amuza pe ascultătorii noştri, sau a-i face să rîdă. Nici nu vom folosi o vorbire alambicată,a nici nu vom face o demonstraţie de înţelepciune lumească, străduindu-ne să impresionăm auditoriul. Dimpotrivă, dacă, atunci cînd ţinem o cuvîntare publică, sîntem îndemnaţi de un motiv corect, vom urma exemplul apostolului Pavel, care a făcut ‘o demonstrare de spirit şi putere, pentru ca credinţa ascultătorilor să nu se sprijine pe înţelepciunea camenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu’. — 1 Corinteni 2:3–5.

Trei elemente de bază

Ţinerea unei cuvîntări biblice este o chestiune de minte şi inimă. De aceea, vorbitorii creştini trebuie să aibă nu numai o motivaţie corectă, ci şi ceva care merită să fie spus. Faptul acesta necesită să acordăm atenţie la trei elemente de bază şi anume: Scripturile, realitatea şi logica.

În primul rînd, trebuie să reţinem că latura esenţială a unei cuvîntări biblice ţinută în faţa publicului o constituie citatele scripturale folosite de orator. Dacă ai privilegiul să ţii o asemenea cuvîntare, trebuie să cunoşti bine tema ei şi să fii capabil de a cita texte scripturale, de a le citi cu o intonaţie adecvată şi de a le aplica în mod corespunzător. La sărbătoarea zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. apostolul Petru s-a referit de repetate ori la Scripturi, pentru a-şi susţine afirmaţiile (Fapte 2:14–41). Creştinii din Bereea erau mulţumiţi de faptul că Pavel aducea în sprijinul afirmaţiilor sale dovezi temeinice din Scripturi (Fapte 17:10, 11). Iar Apolo „demonstra cu Scripturile că Isus este Cristosul“, — mult aşteptatul Mesia. — Fapte 18:28.

Bineînţeles că baza scripturală pentru o cuvîntare publică ne este furnizată în planul de cuvîntări editat de Societatea Watch Tower. Totuşi, vorbitorul poate folosi texte scripturale suplimentare sau paralele, cu condiţia ca ele să corespundă la fel de bine ca cele din plan şi, în orice caz, asemenea texte să nu fie în număr pre mare. În ce priveşte alegerea acestor texte, oratorul creştin trebuie să fie atent ca să ţină pasul cu lumina spirituală mereu crescîndă. De exemplu, un orator ar putea aplica în mod greşit textul din 1 Corinteni 2:9 la viitorul Paradis pămîntesc, în timp ce contextul (versetele 7 şi 10) arată că el se aplică lucrurilor mai profunde ale înţelepciunii lui Dumnezeu.

În al doilea rînd, este vorba despre diferite aspecte ale realităţii, care sînt folosite de orator pentru a-şi susţine afirmaţiile cînd vorbeşte publicului. Trebuie să avem grijă ca faptele prezentate să nu fie în mod justificat puse la îndoială sau contestate. Trebuie să fim foarte precauţi, îndeosebi cu privire la acele aspecte care par să producă senzaţie. Este înţelept şi de importanţă esenţială să ne asigurăm că ceea ce spunem este 100% adevărat. De aceea, cel mai bun lucru este să cităm întotdeauna sursa sigură de informare, în cazul în care anumite afirmaţii ale noastre sînt puse la îndoială. În ziua sărbătorii a Cincizecea, Petru a citat fapte care erau bine cunoscute. La fel a făcut şi apostolul Pavel, cînd s-a aflat pe Colina lui Marte sau Areopagul din Atena. — Fapte 2:22; 17:22, 23, 28.

În al treilea rînd, avem neapărat nevoie de logică. Oratorul creştin trebuie să discute cu auditoriul. Astfel, citim că Pavel „discuta în sinagogă cu iudeii şi cu ceilalţi oameni care se închinau lui Dumnezeu şi, în fiecare zi, în locul ce servea drept piaţă, cu cei pe care îi întîlnea acolo“ (Fapte 17:17). Într-o cuvîntare publică discuţia trebuie să fie logică, simplă, clară şi uşor de urmărit. De mare ajutor în această privinţă este folosirea cuvintelor de legăturăb care scot în evidenţă legătura între ceea ce s-a spus şi ceea ce urmează să se spună.

Dacă ai privilegiul de a fi un orator public, asigură-te că ai o motivaţie corectă faţă de cuvîntarea biblică. Inima ta trebuie să manifeste iubire faţă de Creator şi faţă de oameni. Alege şi prezintă textele scripturale şi realitatea într-un mod logic. Dacă vei face aşa, atunci acest proverb ţi se aplică şi ţie: „Limba celor înţelepţi este vindecare“ (Proverbe 12:18). De altfel, a ţine cuvîntări biblice frumoase, care îl onorează pe Dumnezeu, este o modalitate de a te ‘salva pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă’. — 1 Timotei 4:16.

[Note de subsol]