Umblaţi prin credinţă
1 Milioane de persoane îşi clădesc viaţa în jurul posesiunilor lor materiale, încrezându-se în mod prostesc în puterea înşelătoare a bogăţiilor (Mat. 13:22). Ei primesc o lecţie dură când bogăţiile lor sunt pierdute sau furate sau se dovedesc a fi de prea puţin ajutor. Noi suntem îndemnaţi să urmăm o cale mai înţeleaptă, luptându-ne pentru comori spirituale (Mat. 6:19, 20). Aceasta presupune să „umblăm prin credinţă“. — 2 Cor. 5:7.
2 Termenul „credinţă“ este tradus dintr-un cuvânt grecesc ce transmite ideea de încredere, convingere fermă. A umbla prin credinţă înseamnă a înfrunta situaţiile dificile cu încredere în Dumnezeu, bazându-ne pe capacitatea lui de a ne îndruma paşii şi pe bunăvoinţa lui de a se îngriji de necesităţile noastre. Isus a dat exemplul perfect; el şi-a concentrat atenţia asupra a ceea ce era cu adevărat important (Evr. 12:2). În mod similar, noi trebuie să ne păstrăm inimile îndreptate spre lucrurile spirituale nevăzute (2 Cor. 4:18). Trebuie să fim întotdeauna conştienţi de nesiguranţa vieţii noastre prezente şi să ne recunoaştem dependenţa totală de Iehova.
3 Totodată, trebuie să fim ferm convinşi că Iehova ne conduce prin intermediul organizaţiei sale vizibile sub îndrumarea ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Mat. 24:45–47, NW). Noi dăm dovadă de credinţă când ‘ascultăm de cei care sunt în fruntea noastră’ în congregaţie (Evr. 13:17, NW). Supunerea umilă la măsurile şi normele teocratice dovedeşte încrederea noastră în Iehova (1 Pet. 5:6). Ar trebui să ne simţim îndemnaţi să sprijinim din toată inima lucrarea care i-a fost încredinţată organizaţiei. Aceasta ne va apropia mai mult de fraţii noştri într-o legătură strânsă a iubirii şi unităţii. — 1 Cor. 1:10.
4 Cum să ne întărim credinţa: Credinţa noastră nu trebuie să devină statică. Trebuie să luptăm din răsputeri pentru a ne-o întări. Regularitatea în studiu, rugăciune şi asistare la întruniri ne va ajuta să ne întărim credinţa astfel încât, cu ajutorul lui Iehova, ea să poată rezista oricărui test (Ef. 6:16). V-aţi făcut un program zilnic de citire a Bibliei şi de pregătire pentru întruniri? Meditaţi deseori la ceea ce învăţaţi şi discutaţi cu Iehova în rugăciune? Este un obicei pentru voi să asistaţi la toate întrunirile şi să participaţi la ele în măsura în care vă permite situaţia? — Evr. 10:23–25.
5 Credinţa puternică este dovedită prin lucrări bune (Iac. 2:26). Una dintre cele mai bune modalităţi de a ne demonstra credinţa este să le vorbim şi altora despre speranţa noastră. Căutaţi ocazii de a împărtăşi vestea bună? Vă puteţi modifica situaţia personală pentru a participa mai mult în minister? Aplicaţi sugestiile primite pentru a vă îmbunătăţi calitatea şi eficienţa ministerului? Vă stabiliţi obiective spirituale şi vă străduiţi să le atingeţi?
6 Isus ne-a avertizat să nu ne implicăm prea mult în activităţile vieţii cotidiene şi să nu lăsăm ca interesele materialiste şi egoiste să ne întunece vederea spirituală (Luca 21:34–36). Trebuie să veghem cu atenţie la modul în care umblăm, pentru a evita naufragiul în credinţă (Ef. 5:15; 1 Tim. 1:19). Sperăm că toţi vom putea declara, în cele din urmă, că „am luptat lupta cea bună, . . . am sfârşit alergarea, am păzit credinţa“. — 2 Tim. 4:7.