-
Fericită încununare a 80 de ani de secerişTurnul de veghe – 1987 | 1 martie
-
-
predicare, precum şi principalele etape ale lucrării de construire a filialei. Günter Künz, supraveghetorul de zonă, a remarcat în discursul său de inaugurare că, în toată lumea, poporul lui Iehova a înregistrat o creştere de 30% în cursul ultimilor cinci ani. Dar el a semnalat cu bucurie că în India creşterea a fost mai mare — mai exact de 34% — şi a amintit că, datorită muncii susţinute depuse de proclamatori, lucrarea va continua să progreseze în această ţară.
Cei prezenţi au fost entuziasmaţi gîndindu-se la aceste dovezi ale binecuvîntării lui Iehova. În India toţi fraţii sînt hotărîţi să lucreze cu ardoare, pentru a ajuta multe alte persoane să accepte vestea bună a Regatului.
-
-
„Noi îi apreciem pe cei în vîrstă“Turnul de veghe – 1987 | 1 martie
-
-
„Noi îi apreciem pe cei în vîrstă“
„CARE nu printre cei înaintaţi în vîrstă este înţelepciunea şi priceperea în lungimea zilelor?“, a întrebat Iov (Iov 12:12). La rîndul său, Solomon a făcut o remarcă asemănătoare: „Părul cărunt este o coroană de frumuseţe cînd se găseşte pe calea dreptăţii“ (Proverbe 16:31). Aceste cuvinte au fost scrise într-o epocă în care persoanele în vîrstă erau stimate şi respectate. Biblia arată, de fapt, de repetate ori, avantajele pe care le trăgeau tinerii din asocierea cu persoanele în vîrstă.
Rut, de exemplu, a avut posibilitatea să observe conduita soacrei ei Naomi şi să reflecteze la exemplul pe care îl dădea ea. Se pare că tovărăşia soacrei a determinat-o pe Rut să se închine la Iehova. De aceea, cînd ar fi putut să o părăsească pe Naomi şi să se întoarcă în ţara sa, ai cărei locuitori se închinau la idoli, Rut a dat dovadă de fidelitate, spunînd: „Unde vei merge tu, voi merge şi eu, şi unde îţi vei petrece noaptea, îmi voi petrece noaptea. Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu“ (Rut 1:16, 17). Da, ca urmare a prieteniei ce a legat-o de Naomi, Rut a devenit „o femeie excelentă“. — Rut 3:11.
Timotei s-a bucurat şi el de tovărăşia unui bărbat mai în etate decît el. El a călătorit multă vreme cu apostolul Pavel. şi chiar şi atunci cînd Pavel era întemniţat, Timotei primea de la el scrisori încurajatoare prin care era îndemnat ‘să aţîţe ca pe un foc darul lui Dumnezeu’, pe care îl avea (2 Timotei 1:6–8). Conştiinciozitatea cu care Timotei primea sfaturile lui Pavel, l-a determinat pe acesta din urmă să le scrie filipenilor: „Fiindcă nu am pe nimeni altcineva care să manifeste o dispoziţie ca a lui [a lui Timotei] de a se îngriji cu sinceritate de lucrurile privitoare la voi“ (Filipeni 2:20).
Astăzi însă, respectul faţă de persoanele în vîrstă a dispărut în unele ţări. Este valabil oare acest lucru şi pentru creştini? Nicidecum. Creştinii adevăraţi apreciază şi astăzi credinţa, devoţiunea şi experienţa de viaţă a persoanelor în vîrstă, învăţînd din exemplul lor. Iată ce a scris în acest sens o soră: „Ori de cîte ori am de înfruntat presiuni din partea acestui sistem, mă gîndesc la fraţii şi la surorile în vîrstă din adunare.“ Un frate tînăr, în vîrstă de 34 de ani, a spus despre persoanele în etate şi fidele: „Ei m-au ajutat în toate aspectele vieţii. De exemplu, nu ştiam cum să-mi capăt echilibrul şi aveam nevoie de un sfat. Ei bine, un frate de 72 de ani mi-a spus: «Convinge-te dacă acorzi prioritate lucrurilor cărora şi Iehova vrea să le acorzi prioritate. Ai de dus o luptă permanentă. Dar vei deveni echilibrat numai dacă vei căuta mai întîi Regatul.»“
Într-un alt caz, un frate de 87 de ani se îmbolnăvise grav. Un bătrîn de adunare, întovărăşit de un frate inactiv, s-au dus să-l vadă. Plîngînd, fratele inactiv a spus: „Mi-ai fost un bun prieten. Îţi voi duce dorul.“ Fratele în etate i-a spus: „Şi tu îmi vei lipsi.“ Continuînd să plîngă, martorul inactiv a mai spus: „Te voi revedea în noul sistem de lucruri, dacă va veni vreodată.“ Deşi slăbit, creştinul în vîrstă s-a sculat în capul oaselor şi a răspuns hotărît: „Va veni în mod sigur!“ Deşi martorul inactiv nu a reacţionat la această încurajare, bătrînul, care a urmărit scena, a rămas profund mişcat de încrederea acestui frate în etate. „Credinţa lui m-a ajutat mult“, relatează el.
Pe baza experienţei lor creştine, fraţii şi surorile în vîrstă pot oferi sfaturi practice şi sănătoase. „Strîngeţi-vă copiii în braţe şi dezmierdaţi-i“, sfătuia o persoană în etate, „deoarece vor deveni în curînd mari.“ „Daţi-le prioritate şi ocupaţi-vă de ei. Ei sînt preţioşii voştri discipoli.“ „Cînd înfruntaţi presiunile acestui sistem, sau cînd Satan vă pune la încercare“ — sfătuieşte un bătrîn — „nu vă abandonaţi niciodată credinţa. Continuaţi să trăiţi în conformitate cu ea şi veţi fi fericiţi.“ O pereche în vîrstă, care a slujit cu fidelitate 43 de ani în Noua Zeelandă, a dat următorul sfat practic: „Dacă puteţi, este bine să staţi în aceeaşi localitate, în loc să vă tot mutaţi. În felul acesta, adevărul are o influenţă mai mare asupra vecinilor şi te obligă să trăieşti tot timpul în conformitate cu el. Acest lucru ne face mai tari.“
Este adevărat că mulţi dintre fraţii şi surorile noastre în etate nu pot să participe la lucrarea din casă în casă, aşa cum o fac tinerii. Mulţi dintre ei sînt imobilizaţi la pat. Alţii suferă de diferite boli. O soră în vîrstă a spus: „Nu mă îngrijorează faptul că îmbătrînesc. Ceea ce-mi displace sînt efectele îmbătrînirii.“ Cu toate acestea, ea dă încă dovadă de mult zel.
Îţi faci timp pentru a ajunge să-ţi cunoşti fraţii şi surorile în etate? Încearcă să le imiţi calităţile, care de-a lungul timpului şi al experienţei au fost purificate asemenea aurului. În mod cert, tovarăşii noştri în vîrstă ar avea multe să ne înveţe dacă ne-am face timp să ne interesăm de ei şi să le vorbim. Un creştin tînăr a spus: „Fraţii şi surorile în vîrstă au constituit pentru mine exemple de fidelitate, de iubire adevărată, de credinţă vie, de compasiune şi de zel pentru serviciul lui Dumnezeu. Pentru mine, frumuseţea lor este asemănătoare pomilor înfloriţi, iar ei sînt asemenea unui foc ce te încălzeşte în timpul unei nopţi geroase.“ Evident, avem motive întemeiate de a aprecia fraţii şi surorile în etate!
-
-
Lucrarea de strîngere a „altor oi“ ale Domnului în AustraliaTurnul de veghe – 1987 | 1 martie
-
-
Proclamatorii Regatului raportează
Lucrarea de strîngere a „altor oi“ ale Domnului în Australia
CU PESTE 2 500 de ani în urmă profetul Hagai a scris următoarele: „Voi zgudui toate naţiunile şi lucrurile demne de dorit ale tuturor naţiunilor trebuie să intre“ (Hagai 2:7). Astăzi, aceste persoane demne de dorit se adună într-adevăr la casa de închinare a lui Iehova. Uneori totuşi poate că ele nu par să fie chiar atît de demne de dorit în ceea ce priveşte
-