trecutului. Familia respectivă este fericită şi unită şi membrii ei lucrează împreună la un viitor fericit.

O hotărîre luată cu ajutorul rugăciunii

Încălcările legii lui Dumnezeu nu trebuie minimalizate sub nici o formă. Cei care sînt infideli faţă de partenerul de căsătorie sînt vinovaţi înaintea lui Iehova Dumnezeu‚ Iniţiatorul căsătoriei umane. Dacă îşi pierd familia‚ ei trebuie să recunoască această situaţie ca fiind o consecinţă directă a propriului lor păcat. Dacă ei doresc să-şi refacă relaţia cu Dumnezeu şi să aştepte cu încredere promisiunile pe care ni le oferă el‚ trebuie să se căiască şi să-şi schimbe complet modul de gîndire şi modul de viaţă imorală — fie că soţul îi iartă‚ fie că nu îi iartă.

Cu toate acestea‚ divorţul nu trebuie considerat ca o soluţie care trebuie adoptată automat. Aşa cum Osea a iertat-o pe Gomer‚ iar Iehova i-a iertat de nenumărate ori pe israeliţii adulteri din punct de vedere spiritual‚ partenerii conjugali nevinovaţi trebuie cel puţin să analizeze serios şi cu ajutorul rugăciunii‚ posibilitatea de a păstra legătura de căsătorie. Acesta este un mod de a arăta respect faţă de Iniţiatorul căsătoriei‚ precum şi‚ probabil‚ acordarea unei posibilităţi celor doi parteneri conjugali de a se bucura din nou de fericire în căminul lor.

Întrebări de la cititori

◼ Pasajul de la 2 Ioan 10‚ care spune să nu primeşti în casă şi nici măcar să nu saluţi anumite persoane‚ se referă numai la aceia care au promovat o doctrină falsă?

În contextul respectiv este vorba despre „mulţi înşelători“ care au ieşit din rîndul adunării creştine, despre ‘persoanele care nu îl mărturisesc pe Isus Cristos venit în carne’ (2 Ioan 7). Apostolul Ioan a dat instrucţiuni despre modul în care creştinii din epoca sa trebuia să se poarte cu acela care nega faptul că Isus a existat vreodată sau că a fost Cristosul şi Răscumpărătorul. Ioan a sfătuit: „Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce această învăţătură, să nu-l primiţi niciodată în casele voastre şi să nu-i adresaţi nici un salut. Fiindcă cel care îi adresează un salut participă la lucrările sale rele“ (2 Ioan 10, 11). Există însă texte biblice care atestă că această instrucţiune are o aplicaţie mai largă.

Cîndva exista printre creştinii din Corint un bărbat care practica imoralitate, fapt pentru care apostolul Pavel le-a scris ‘să înceteze să se amestece în compania cuiva numit frate, care era un fornicator, sau un lacom, sau un idolatru, sau un defăimător, sau un beţiv, sau un extorcator; cu un astfel de om nu trebuia nici chiar să mănînce’ (1 Corinteni 5:11). Era oare valabilă această indicaţie numai pentru aceia care au fost excluşi deoarece comiseseră păcatele foarte grave menţionate mai sus?

Nu, deoarece Apocalips 21:8 arată că ucigaşii, mincinoşii şi cei care practică spiritismul merită şi ei moartea a doua dacă nu se căiesc. Cu siguranţă, sfatul dat la 1 Corinteni 5:11 urma să fie aplicat în egală măsură şi în cazul foştilor creştini care s-au făcut vinovaţi de asemenea păcate. De asemenea, Ioan a scris că unii „au ieşit dintre noi, dar nu erau de-ai noştri, căci, dacă ar fi fost de ai noştri, ei ar fi rămas cu noi. Dar au ieşit ca să se arate că nu toţi sînt de ai noştri“ (1 Ioan 2:18, 19). Ioan ne spune că cei despre care vorbeşte aici fuseseră excluşi pentru că au comis păcate grave. Este posibil ca unii dintre ei să se fi retras numai, afirmînd că nu mai voiau să aparţină adunării deoarece nu erau de acord cu anumite învăţături. Alţii probabil că obosiseră şi renunţaseră să-şi continue alergarea creştină. — 1 Corinteni 15:12; 2 Tesaloniceni 2:1–3; Evrei 12:3, 5.

În mod sigur, dacă un frate se rătăcea pe calea păcatului, creştinii maturi se străduiau să-l ajute (Galateni 6:1; 1 Ioan 5:16). Dacă el avea îndoieli, ei încercau să-l ‘smulgă din foc’ (Iuda 23). Chiar dacă vreun creştin devenea inactiv sau înceta să mai frecventeze întrunirile şi să participe în serviciul de predicare, creştinii tari spiritual făceau eforturi pentru a-l ajuta să se restabilească. Este posibil ca el să le fi spus că nu mai voia să fie plictisit cu necesitatea de a fi un membru prezent al adunării, cînd astfel dovadă de o credinţă slabă şi de o spiritualitate de un nivel scăzut. Fraţii nu au căutat să-l plictisească, dar i-au făcut, probabil, din cînd în cînd, cîte o vizită amicală. Asemenea eforturi răbdătoare, pline de îndurare şi de iubire, reflectau grija lui Iehova de a nu se pierde nici unul dintre închinătorii săi. — Luca 15:4–7.

În schimb, cuvintele lui Ioan indică faptul că unii, în afară de aceea că au