Îi sunt plăcute lui Dumnezeu sărbătorile recoltei?

FRUCTE zemoase, zarzavaturi delicioase şi snopi de cereale de calitate superioară îngrămădiţi pe verticală sunt un tablou îmbietor. Cu ocazia strângerii recoltei, asemenea expoziţii împodobesc altarele şi amvoanele din bisericile de pe tot cuprinsul Angliei. În Europa, ca de altfel în întreaga lume, numeroase festivităţi marchează atât începerea, cât şi încheierea sezonului strângerii recoltei.

Cei a căror existenţă depinde de cultivarea pământului sunt în mod deosebit recunoscători pentru recoltă. Într-adevăr, Dumnezeu a invitat antica naţiune Israel să ţină trei sărbători anuale care erau strâns legate de strângerea recoltei. La începutul primăverii, cu ocazia Sărbătorii Azimilor, israeliţii se prezentau înaintea lui Dumnezeu cu un snop din primele roade din recolta de orz. La Sărbătoarea Săptămânilor (sau Penticosta), care avea loc la sfârşitul primăverii, ei ofereau pâini făcute din primele roade din recolta de grâu. Toamna se ţinea Sărbătoarea Strângerii Roadelor, care marca încheierea anului agricol în Israel (Exodul 23:14–17). Aceste sărbători erau „congrese sfinte“ şi momente de veselie. — Leviticul 23:2; Deuteronomul 16:16.

Prin urmare, ce se poate spune despre sărbătorile recoltei din zilele noastre? Îi sunt plăcute lui Dumnezeu?

Filiere păgâne

Neliniştit de caracterul laic al banchetului tradiţional prilejuit de strângerea recoltei şi de beţiile care aveau loc la această serbare, un preot anglican din Cornwall (Anglia) a hotărât în 1843 să actualizeze un obicei medieval legat de strângerea recoltei. El a luat nişte boabe din primele grâne secerate şi a făcut din ele o pâine pentru cuminecătura din biserica lui. În felul acesta, el a perpetuat sărbătoarea Lammasa — o sărbătoare „creştină“ despre care unii spun că îşi are originea în cultul antic al zeului celt Lug. Astfel, sărbătoarea anglicană modernă a recoltei este de origine păgână.

Ce se poate spune despre alte sărbători care au loc la încheierea sezonului strângerii recoltei? Potrivit cu The Encyclopædia Britannica, majoritatea obiceiurilor care marchează aceste festivităţi îşi au originea în „credinţa animistă în spiritul grăuntelui [de cereală] sau a grăuntelui mamă“. În unele regiuni, fermierii cred că în ultimul snop de cereale care este secerat sălăşluieşte un spirit. Pentru a alunga spiritul, ei bat snopul de pământ. În alte părţi, ei împletesc nişte spice de cereale din care fac o „păpuşică de spice“, pe care o păstrează ca să le poarte „noroc“ până la semănatul din anul următor. Atunci ei seamănă spicele de cereale înapoi în pământ, în speranţa că acestea vor binecuvânta noua recoltă.

Unele legende stabilesc o legătură între perioada strângerii recoltei şi cultul zeului babilonian Tammuz, soţul lui Iştar, zeiţa fertilităţii. Tăierea spicului copt corespunde morţii premature a lui Tammuz. Alte legende pun în legătură perioada secerişului chiar cu jertfele umane — practică pe care Iehova Dumnezeu o detestă. — Leviticul 20:2; Ieremia 7:30, 31.

Care este punctul de vedere al lui Dumnezeu?

Relaţiile lui Dumnezeu cu Israelul antic arată cu claritate că Iehova, Creatorul şi Sursa vieţii, pretindea din partea slujitorilor săi o devoţiune exclusivă (Psalmul 36:9; Naum 1:2). Pe timpul profetului Ezechiel, obiceiul de a-l plânge pe zeul Tammuz era ‘o mare urâciune’ în ochii lui Iehova. Din cauza aceasta şi a altor ritualuri religioase false, Dumnezeu şi-a astupat urechile ca să nu audă rugăciunile acelor închinători falşi. — Ezechiel 8:6, 13, 14, 18.

Faceţi o comparaţie între acest ritual şi ce i-a poruncit Iehova Dumnezeu Israelului să respecte cu ocazia strângerii recoltei. La Sărbătoarea Strângerii Roadelor, israeliţii ţineau o adunare solemnă, în timpul căreia tânăr şi vârstnic, bogat şi sărac stăteau în locuinţe provizorii, împodobite cu frunzişul luxuriant al unor copaci splendizi. Acestea erau momente de mare veselie pentru ei, dar şi momente în care meditau la eliberarea pe care Dumnezeu le-o acordase strămoşilor lor pe timpul exodului din Egipt. — Leviticul 23:40–43.

În timpul sărbătorilor israelite, ofrandele îi erau aduse lui Iehova, singurul Dumnezeu adevărat (Deuteronomul 8:10–20). Cât despre credinţele animiste menţionate mai înainte, Biblia nu vorbeşte nicăieri că recolta, cum ar fi snopii de grâu, ar avea sufletb. Scripturile arată cu claritate că idolii rămân fără viaţă, neputând să vorbească, să vadă, să audă, să miroasă, să simtă sau să le dea vreun ajutor închinătorilor lor. — Psalmul 115:5–8; Romani 1:23–25.

Creştinii de astăzi nu se află sub legământul Legii încheiat de Dumnezeu cu antica naţiune Israel. Într-adevăr, Dumnezeu „l-a îndepărtat din cale, pironindu-l pe stâlpul de tortură al lui Isus“ (Coloseni 2:13, 14, NW). Slujitorii din zilele noastre ai lui Iehova trăiesc după „legea lui Cristos“ şi reacţionează cu recunoştinţă la tot ce primesc de la Dumnezeu. — Galateni 6:2.

Apostolul Pavel a afirmat cu claritate că sărbătorile evreieşti au fost „o umbră a lucrurilor viitoare“, adăugând, „dar realitatea îi aparţine lui Cristos“ (Coloseni 2:16, 17, NW). Prin urmare, adevăraţii creştini acceptă raţionamentul scriptural: „Ce jertfesc păgânii, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. . . . Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor“ (1 Corinteni 10:20, 21). În plus, creştinii respectă porunca de ‘a nu se atinge de ce este necurat’. Au sărbătorile recoltei din regiunea în care locuiţi conotaţii păgâne? Dacă da, creştinii adevăraţi vor căuta să nu-i displacă lui Iehova, refuzând orice amestec în această închinare impură. — 2 Corinteni 6:17.

Când un copil recunoscător primeşte un cadou de la tatăl lui, cui îi mulţumeşte el? Unei persoane complet necunoscute sau părintelui său? Rugându-se din inimă, închinătorii lui Dumnezeu îi mulţumesc în fiecare zi lui Iehova, Tatăl lor ceresc, pentru generozitatea sa infinită. — 2 Corinteni 6:18; 1 Tesaloniceni 5:17, 18.

[Note de subsol]