Corint, Grecia, în jurul anului 55 e.n.. Disputele cu privire la circumcizie dezbinau congregaţia. Pavel ştia că circumcizia nu era în sine un păcat, deoarece făcuse parte din Legea perfectă a lui Dumnezeu (Psalm 19:7; Romani 7:12). Pavel însuşi făcuse demersuri pentru ca tînărul său colaborator Timotei, a cărui mamă era iudeică, să fie circumcis. Pavel procedase astfel nu fiindcă era un lucru obligatoriu ci pentru că nu voia să provoace poticnirea iudeilor faţă de vestea bună (Fapte 16:3). Apostolul i–a încurajat pe creştini să nu se amestece în discuţii care generau sciziuni. „A fost chemat cineva circumcis?“, a întrebat Pavel. „Să nu devină necircumcis. A fost chemat cineva în necircumcizie? Să nu fie circumcis [gîndindu–se că acest lucru ar fi vital pentru salvare].“ Important era deci ca cineva să asculte de poruncile clare ale lui Dumnezeu, inclusiv de cele transmise prin intermediul congregaţiei creştine. — 1 Corinteni 7:18–20; Evrei 13:17.

Filipi, Grecia, în jurul anilor 60–61 e.n.. Cei care considerau că creştinii s–ar fi aflat încă sub legea iudeilor continuau să ignore dovada clară că Iehova binecuvînta congregaţia creştină din care făceau parte acum numeroşi credincioşi necircumcişi. Susţinătorii circumciziei prejudiciau spiritualitatea fraţilor lor, impunîndu–le opiniile lor personale. Iată de ce exprimarea lui Pavel este de această dată mai viguroasă: „Păziţi–vă de cîinii [animale considerate de către iudei ca fiind necurate din punctul de vedere al Legii], păziţi–vă de lucrătorii aceia ai răului, păziţi–vă de cei care mutilează carnea.“ — Filipeni 3:2.

Creta, în jurul anilor 61–64 e.n.. Apostolul Pavel îl lăsase în Creta pe Tit pentru a supraveghea lucrarea creştinilor de aici. Este interesant de notat faptul că Tit, care nu era iudeu, nu fusese obligat să fie circumcis (Galateni 2:3). Pavel îl îndemna deci pe Tit să dea dovadă de fermitate faţă de duşmanii adevărului, căci iată ce deveniseră susţinătorii circumciziei. Ei trebuiau să fie chiar excluşi din congregaţie dacă persistau în răspîndirea opiniilor lor personale, provocînd astfel sciziuni. Apostolul a vorbit despre „oameni nesupuşi, palavragii, înşelători ai minţii, îndeosebi acei oameni care aderă la circumcizie“, apoi a continuat: „Trebuie să li se închidă gura întrucît aceşti oameni continuă să submineze case întregi învăţîndu–i pe alţii (. . .) ceea ce nu se cuvine.“ — Tit 1:10, 11; 3:10, 11; 1 Timotei 1:3, 7.

Ce tristă consecinţă! Aceşti oameni erau atît de mîndri de opiniile lor personale încît au respins îndrumarea din partea congregaţiei creştine; ei au subminat credinţa fraţilor lor şi şi–au ruinat buna lor relaţie cu Dumnezeu. — Compară Numere 16:1–3, 12–14, 31–35.

Ce este de făcut?

Este posibil ca noi să evităm astăzi să cădem în aceeaşi eroare? Da, dacă ne vom asigura că opinia noastră personală nu se află în conflict cu învăţătura clară a Bibliei. În ceea ce priveşte problema homosexualităţii, de exemplu, Biblia spune: „Nici imoralii sexual (. . .) nici păcătoşii homosexuali (. . .) nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:9, 10, New International Version). Apoi, cînd ni se pare că în Scripturi o anumită instrucţiune ar fi susceptibilă de interpretări diferite, ar trebui să dăm dovadă de umilinţă şi de supunere, aşa cum au procedat creştinii din primul secol şi să ne conformăm deciziilor şi directivelor care vin din partea congregaţiei lui Dumnezeu. În sfîrşit, în domeniile care sînt lăsate la latitudinea unei decizii personale, sau în cazul în care o anumită chestiune nu constituie nici ceva bun nici ceva rău din punct de vedere scriptural, atunci ar trebui să acordăm cea mai mare importanţă menţinerii păcii cu ceilalţi şi să fim gata să cedăm.

Sîntem noi dispuşi să dăm dovadă de un astfel de spirit? Dacă da, arătăm că sîntem echilibraţi, recunoscînd faptul că pacea şi unitatea sînt mai preţioase decît opinia noastră personală.

Proclamatorii Regatului relatează

Iehova îi susţine pe slujitorii săi fideli

ISUS a spus: „Sclavul nu este mai mare decît stăpînul său. Dacă m–au persecutat pe mine vă vor persecuta şi pe voi“ (Ioan 15:20). Slujitorii fideli ai lui Iehova au însă asigurarea că vor beneficia de sprijinul său (Psalm 18:2; Naum 1:7). Într–o ţară africană unde lucrarea paşnică a Martorilor lui Iehova este supusă unor severe restricţii, Iehova i–a susţinut pe slujitorii săi în faţa loviturilor şi arestărilor, aşa cum reiese din raportul de mai jos.

„Un supraveghetor de circuit şi patru fraţi localnici au fost arestaţi în mod abuziv şi aruncaţi într–o cameră mică în care erau închişi, de obicei, cîinii vagabonzi“, spune raportul. „Ei au fost ţinuţi acolo timp de 123 de zile în lenjeria lor de corp, fără să li se permită chiar să iasă pentru a merge la toaletă.“ Aflînd despre acest lucru, un membru din Parlament a protestat împotriva condiţiilor inumane pe care le îndurau fraţii noştri. În cele din urmă, după 123 de zile de detenţie, aceştia au fost eliberaţi. Iehova i–a susţinut pe aceşti Martori fideli prin spiritul său.

O altă experienţă din aceeaşi ţară arată efectele folositoare ale lucrării noastre de predicare. Raportul relatează: „Locuitorii unui sat aveau reputaţia de a fi violenţi şi rebeli. Totuşi, după ce Martorii lui Iehova au predicat acolo, mulţi din aceşti oameni au început să respecte autorităţile locale şi să participe la lucrarea săptămînală comună de întreţinere a străzilor.“ Unul dintre conducătorii satului a dorit să cunoască motivul acestei schimbări de atitudine şi i s–a spus: „Aceasta se întîmplă datorită instruirii oferite de ’pastorul‘ Martorilor lui Iehova.“ „Într–o zi“, spune Martorul, „acest şef m–a invitat acasă la el şi m–a încurajat să continuu această lucrare bună. El mi–a oferit un pui mare de găină ca să–l mănînc împreună cu familia mea.“ Cu o altă ocazie, primarul satului i–a făcut o vizită fratelui. Fratele l–a invitat în casă şi i–a depus mărturie. Primarul, „a cerut cîteva reviste, şi a zis: «După părerea noastră, Martorii nu fac nici un rău. Continuaţi să apelaţi la autorităţi. Noi nu avem nici un ordin de a vă aresta. Cred că în curînd statul va reglementa problema voastră.» “

Un pionier special scrie: „Ca urmare a unor acuzaţii din partea secretarului de partid, şeful local a ordonat să fiu arestat şi închis într–o celulă infectă, murdărită de urină şi excremente de animale. Am fost lăsat aici timp de cinci zile într–o obscuritate completă. M–am rugat lui Iehova în această situaţie şi mi–am reamintit cuvintele din Psalmul 50:15. Gardienilor le era milă de mine şi nu închideau complet uşa astfel încît puteam să respir puţin aer curat. După ce au trecut cinci zile în această închisoare, am fost pus la încercare cerîndu–mi–se să duc o capră la şeful din localitate, fără escortă. Întrucît nu am încercat să evadez, mi s–a acordat libertate în fiecare zi între orele 15 şi 19. Puteam astfel să mă întîlnesc cu fraţii şi să predic împreună cu ei. Cu toate că m–am îmbolnăvit pe parcursul acestor momente dificile şi duşmanii mei sperau că voi muri, Iehova nu m–a abandonat nici un moment. Această experienţă m–a apropiat mai mult de Iehova şi sînt convins că niciodată persecuţia nu va putea să mă separe de poporul lui Iehova.“ — Compară Romani 8:35–39.

Martorii lui Iehova apreciază modul în care Dumnezeu îi susţine în timpuri dificile. Ei îi apreciază, de asemenea, pe cei care dau dovadă de bunătate faţă de ei atunci cînd participă la cea mai importantă lucrare salvatoare de vieţi omeneşti care constă în a predica vestea bună. Iehova nu va uita dovezile de bunătate ale acestor persoane. — Matei 25:40.