Punctul de vedere creştin cu privire la obiceiurile de înmormântare

MOARTEA subită a unei persoane dragi este un eveniment tragic, un şoc urmat de o durere sufletească profundă. Când priveşti cum o persoană dragă se stinge după o boală lungă şi chinuitoare este altfel, însă durerea şi golul imens rămân.

Indiferent de împrejurările în care moare o persoană dragă, cei îndoliaţi au nevoie de sprijin şi mângâiere. Un creştin îndoliat ar putea fi totodată asaltat de cei ce insistă ca el să ţină unele obiceiuri de înmormântare nescripturale. Acest lucru este valabil în multe ţări din Africa, dar şi în alte părţi ale globului.

Ce poate ajuta un creştin îndoliat să nu cedeze în faţa presiunii de a ţine obiceiuri de înmormântare nescripturale? Ce ajutor pot da colaboratorii creştini în aceste momente de încercare? Răspunsurile la aceste întrebări trebuie să-i intereseze pe toţi cei ce doresc să-i fie plăcuţi lui Iehova, pentru că „religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl este: să cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să te păzeşti pe tine însuţi nepătat de lume“. — Iacov 1:27.

Legate de o credinţă

Un element de legătură între multe obiceiuri de înmormântare este credinţa potrivit căreia morţii continuă să trăiască într-un domeniu nevăzut al strămoşilor. Pentru a-i împăca, multe persoane îndoliate se simt obligate să respecte anumite ritualuri. Sau se tem să nu-şi supere vecinii care cred că asupra comunităţii se va abate o nenorocire dacă ei nu îndeplinesc ritualurile respective.

Un creştin adevărat nu trebuie să cedeze în faţa fricii de oameni şi să ia parte la obiceiuri care îi displac lui Dumnezeu (Proverbele 29:25; Matei 10:28). Biblia arată că morţii sunt inconştienţi, spunând: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“ (Eclesiastul 9:5, 10). Aşadar, Iehova Dumnezeu şi-a avertizat poporul din timpurile antice să nu încerce să-i împace pe morţi sau să comunice cu ei (Deuteronomul 14:1; 18:10–12; Isaia 8:19, 20). Multe obiceiuri de înmormântare sunt în contradicţie cu aceste adevăruri biblice.

Ce se poate spune despre „purificarea sexuală“?

În unele ţări din Africa centrală, de la partenerul văduv se aşteaptă să aibă relaţii sexuale cu o rudă apropiată a decedatului. Dacă nu procedează aşa, se crede că mortul va veni şi va hărţui familia rămasă în viaţă. Acest ritual se numeşte „purificare sexuală“. Însă Biblia numeşte „fornicaţie“ orice relaţie sexuală în afara căsătoriei. Întrucât creştinii trebuie să „fugă de desfrânare [fornicaţie, NW]“, ei se opun cu vehemenţă acestui obicei nescriptural. — 1 Corinteni 6:18.

Să luăm cazul unei văduve pe nume Mercya. Când soţul ei a murit în 1989, rudele au aşteptat ca ea să se supună purificării sexuale, având relaţii cu o rudă de sex bărbătesc. Ea a refuzat, explicându-le că ritualul era în contradicţie cu legea lui Dumnezeu. Frustrate, rudele au plecat, ocărând-o. La o lună după aceea, rudele i-au devastat casa, dându-i jos acoperişul de tablă. „Religia ta să aibă grijă de tine“, i-au spus rudele.

Congregaţia a consolat-o pe Mercy şi chiar i-a construit o casă nouă. Vecinii au fost atât de impresionaţi, încât unii s-au hotărât să dea ajutor la construcţie, soţia preotului catolic fiind prima care a adus iarbă pentru acoperiş. Conduita fidelă a lui Mercy i-a încurajat pe copiii ei. De atunci, patru dintre ei s-au dedicat lui Iehova Dumnezeu, iar unul a asistat recent la Şcoala de Instruire Ministerială.

Din cauza obiceiului de purificare sexuală, unii creştini au căzut în capcana căsătoriei cu un necredincios. De exemplu, un văduv în vârstă de peste 70 de ani s-a grăbit să se căsătorească cu o rudă tânără a soţiei lui decedate. Prin aceasta, el putea susţine că s-a supus purificării sexuale. Însă o asemenea conduită contravine sfatului biblic potrivit căruia creştinii trebuie să se căsătorească „numai în Domnul“. — 1 Corinteni 7:39.

Priveghiul

În multe ţări, cei îndoliaţi se adună la casa defunctului şi stau de veghe toată noaptea. Acest obicei, numit priveghi, include deseori faptul de a posti şi de a cânta tare. Se crede că aceste lucruri împacă mortul şi feresc familia de vrăji. Uneori se aduc elogii la adresa defunctului, pentru a-i câştiga favoarea. După o cuvântare, bocitorii intonează o cântare religioasă, iar apoi altcineva ia cuvântul — şi tot aşa până în zori.b

Un creştin adevărat nu stă noaptea la priveghi, deoarece Biblia arată că morţii nu le pot face nici rău, nici bine celor vii (Geneza 3:19; Psalmul 146:3, 4; Ioan 11:11–14). Scripturile condamnă practicile spiritiste (Apocalipsa 9:21; 22:15). Însă, poate că o văduvă creştină nu va reuşi să-i împiedice pe alţii să introducă practici spiritiste la funeralii. Aceştia pot insista să stea la priveghi toată noaptea în casa ei. Ce pot face colaboratorii în credinţă pentru a-i ajuta pe creştinii îndoliaţi care se confruntă şi cu această problemă?

Bătrânii de congregaţie au reuşit uneori să sprijine familia creştină îndoliată discutând cu rudele şi cu vecinii acesteia. După astfel de discuţii, aceste persoane pot consimţi să plece şi să vină numai la înmormântare în următoarea zi. Dar dacă unii devin agresivi? Încercarea de a continua discuţia poate duce la violenţă. „Robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie . . . plin de îngăduinţă răbdătoare“ (2 Timotei 2:24). Deci, dacă rudele încăpăţânate îşi impun voinţa în mod agresiv, s-ar putea ca văduva creştină şi copiii ei să nu le poată opri. Însă ei nu participă la ceremonia care are loc în casa lor şi care ţine de religia falsă, pentru că dau ascultare poruncii biblice: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“. — 2 Corinteni 6:14.

Acest principiu se aplică şi în cazul înmormântării. Martorii lui Iehova nu iau parte la cântecele, rugăciunile sau ritualurile conduse de un ministru al religiei false. Chiar dacă creştinii care sunt membri apropiaţi ai familiei consideră necesar să asiste la o asemenea ceremonie, ei nu vor lua parte la ceea ce se face acolo. — 2 Corinteni 6:17; Apocalipsa 18:4.

Funeralii demne

Funeraliile ţinute de Martorii lui Iehova nu conţin ritualuri menite să-i împace pe morţi. Se ţine o cuvântare biblică fie la Sala Regatului, fie în camera mortuară, fie la casa defunctului, fie la cimitir. Scopul cuvântării este acela de a consola persoanele îndoliate, explicându-le ce spune Biblia despre moarte şi despre speranţa învierii (Ioan 11:25; Romani 5:12; 2 Petru 3:13). Se poate cânta o cântare bazată pe Scripturi, iar ceremonia se încheie cu o rugăciune consolatoare.

Nu demult s-au ţinut funeraliile unei Martore a lui Iehova care, din întâmplare, era sora cea mai mică a lui Nelson Mandela, preşedintele Africii de Sud. După înmormântare, preşedintele i-a mulţumit în mod sincer vorbitorului. Printre cei prezenţi se aflau mulţi înalţi funcţionari de stat. „Aceasta este cea mai demnă înmormântare la care am asistat vreodată“, a spus o doamnă-ministru.

Sunt potrivite hainele de doliu?

Martorii lui Iehova îşi plâng morţii dragi. Asemenea lui Isus, ei varsă lacrimi (Ioan 11:35, 36). Însă ei nu consideră necesar să-şi manifeste durerea în public printr-un semn exterior (compară cu Matei 6:16–18). În multe ţări, de la văduve se aşteaptă să se îmbrace într-un mod special, pentru a-l împăca pe mort. Aceste haine trebuie purtate câteva luni sau chiar un an după înmormântare, iar momentul schimbării lor constituie o ocazie pentru o altă sărbătoare.

Faptul de a nu purta doliu este considerat o ofensă la adresa defunctului. Din acest motiv, în unele părţi ale Swazilandului, căpeteniile tribale i-au alungat pe Martorii lui Iehova din casele lor şi de pe pământurile lor. Însă acestor creştini fideli, fraţii lor spirituali din întreaga lume le-au purtat de grijă întotdeauna.

Curtea Supremă din Swaziland a decis în favoarea Martorilor lui Iehova, susţinând că trebuia să li se dea voie să se întoarcă la casele şi la pământurile lor. Într-un alt caz, unei văduve creştine i s-a permis să rămână pe proprietatea ei după ce a prezentat o scrisoare şi o casetă în care soţul ei afirmase clar că soţia lui nu trebuia să poarte haine de doliu. Astfel, ea a putut dovedi că manifesta într-adevăr respect faţă de soţul ei.

Este foarte important ca instrucţiunile în vederea înmormântării să fie clar exprimate înainte de moartea unei persoane, mai ales acolo unde practicile nescripturale sunt la ordinea zilei. Să luăm cazul lui Victor, un locuitor din Camerun. El a aşternut în scris programul care trebuia urmat la înmormântarea lui. În familia lui erau multe persoane influente care aparţineau unei culturi cu tradiţii puternice în privinţa morţilor, una dintre acestea fiind venerarea craniului uman. Întrucât Victor era un membru respectat al familiei sale, el ştia că şi craniul lui urma, probabil, să fie venerat după moartea sa. De aceea, el a lăsat instrucţiuni clare referitoare la modul în care să procedeze Martorii lui Iehova la înmormântarea lui. Acest lucru a uşurat situaţia văduvei şi a copiilor săi, iar în comunitate s-a depus o mărturie excelentă.

Nu imitaţi obiceiurile nescripturale

Unora care ştiu ce spune Biblia le este teamă să se comporte altfel decât marea majoritate. Pentru a evita persecuţia, ei au încercat să fie pe placul vecinilor, lăsând impresia că ţin tradiţionalul priveghi. Deşi vizitarea persoanelor îndoliate şi oferirea unei mângâieri personale este un fapt lăudabil, aceasta nu înseamnă că trebuie să se ţină un mic serviciu funebru la casa defunctului în fiecare noapte dinainte de înmormântare. O asemenea procedură i-ar putea poticni pe observatori, dând impresia că participanţii nu cred cu adevărat ce spune Biblia despre starea morţilor. — 1 Corinteni 10:32.

Biblia îi îndeamnă pe creştini să pună închinarea la Dumnezeu pe primul plan în viaţă şi să-şi folosească în mod înţelept timpul (Matei 6:33; Efeseni 5:15, 16). În unele locuri însă, activitatea congregaţiei a fost întreruptă pentru o săptămână sau chiar mai mult din cauza unei înmormântări. Această problemă nu se limitează la Africa. Cu privire la o înmormântare, un raport din America de Sud spune: „La trei întruniri creştine, asistenţa a fost foarte scăzută. Nu s-a ieşit în serviciul de teren aproape zece zile. Până şi oamenii din afara congregaţiei şi cei ce studiau Biblia au fost surprinşi şi dezamăgiţi să-i vadă pe unii dintre fraţii şi surorile noastre participând [la activităţile legate de funeralii]“.

În unele ţări, o familie îndoliată poate invita acasă la ea câţiva prieteni apropiaţi pentru a servi o gustare după înmormântare. Dar în multe ţări din Africa, sutele de persoane care asistă la înmormântare se întorc la casa defunctului şi aşteaptă să fie servite ca la un ospăţ, motiv pentru care deseori sunt sacrificate animale. Unii membri ai congregaţiei creştine au imitat acest obicei, lăsând impresia că dau ospeţele tradiţionale în vederea împăcării mortului.

Funeraliile ţinute de Martorii lui Iehova nu constituie o povară financiară pentru cei îndoliaţi. Aşa că nu trebuie făcute demersuri speciale ca persoanele prezente să dea bani pentru o înmormântare fastuoasă. Dacă văduvele sărace nu au cu ce să acopere toate cheltuielile, membrii congregaţiei vor fi bucuroşi să le ajute. Dacă acest ajutor nu este suficient, bătrânii pot lua măsuri ca persoanelor merituoase să li se acorde lucrurile materiale necesare. — 1 Timotei 5:3, 4.

Obiceiurile de înmormântare nu contravin întotdeauna principiilor biblice. Dar când se întâmplă acest lucru, creştinii sunt hotărâţi să acţioneze în armonie cu Scripturile (Faptele 5:29).c Chiar dacă acest fapt le aduce şi alte necazuri, mulţi slujitori ai lui Dumnezeu pot confirma că ei au ieşit cu bine din astfel de încercări. Ei au reuşit acest lucru cu puterea lui Iehova, „Dumnezeul oricărei mângâieri“, şi cu ajutorul iubitor al colaboratorilor lor în credinţă care i-au mângâiat în necazurile lor. — 2 Corinteni 1:3, 4.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 23]

Binecuvântaţi pentru poziţia lor fermă

Sibongili este o văduvă creştină curajoasă care trăieşte în Swaziland. După recenta moarte a soţului ei, ea a refuzat să ţină obiceiurile considerate de mulţi o modalitate de a împăca mortul. De exemplu, ea nu şi-a ras părul de pe cap (Deuteronomul 14:1). Opt membri ai familiei ei s-au supărat din această cauză şi au ras-o cu forţa. De asemenea, ei i-au împiedicat pe Martorii lui Iehova să vină la casa ei ca să o consoleze. Însă alte persoane interesate de mesajul Regatului s-au bucurat să o viziteze, aducându-i scrisori de încurajare din partea bătrânilor. În ziua în care se aştepta ca Sibongili să se îmbrace cu hainele speciale de doliu s-a întâmplat ceva neobişnuit. Un membru influent al familiei a convocat o reuniune familială pentru a discuta de ce refuza ea să ţină obiceiurile tradiţionale de înmormântare.

Sibongili spune: „Ei m-au întrebat dacă convingerile mele religioase îmi permiteau să-mi exprim durerea prin purtarea unor haine negre de doliu. După ce le-am explicat poziţia mea, ei mi-au spus că nu doreau să mă oblige. Spre surprinderea mea, ei şi-au cerut scuze pentru că m-au tratat rău şi pentru că mi-au ras părul împotriva voinţei mele. Toţi m-au rugat să-i iert“. Mai târziu, sora lui Sibongili a spus că era convinsă că Martorii lui Iehova aveau religia adevărată şi a cerut să studieze Biblia cu ei.

Să luăm un alt exemplu: Un tânăr sud-african pe nume Benjamin avea 29 de ani când a aflat de moartea subită a tatălui său. Pe vremea aceea, Benjamin era singurul Martor din familia sa. În timpul funeraliilor, din partea tuturor se aştepta să treacă pe lângă mormânt, unul după altul, şi să arunce un pumn de ţărână peste sicriu.d După înmormântare, toţi membri apropiaţi ai familiei şi-au ras capul. Întrucât Benjamin nu a luat parte la aceste ritualuri, vecinii şi membrii familiei au prezis că el va fi pedepsit de spiritul tatălui său decedat.

„Fiindcă mi-am pus încrederea în Iehova, nu mi s-a întâmplat nimic“, spune Benjamin. Membrii familiei au sesizat acest lucru. Cu timpul, mai mulţi dintre ei au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi s-au botezat ca simbol al dedicării lor la Dumnezeu. Şi Benjamin? El a început lucrarea de evanghelizare cu timp integral. În ultimii ani, el a avut marele privilegiu de a sluji congregaţiile Martorilor lui Iehova în calitate de supraveghetor itinerant.

[Notă de subsol]

Triburile Israelului spiritual

Apocalipsa 7:4–8 îi împarte pe cei 144 000 de membri ai Israelului spiritual în 12 triburi, fiecare trib având 12 000 de membri. Această listă diferă puţin de listele în care apar fiii lui Iacov (din ea făcând parte şi Levi), care erau căpeteniile triburilor Israelului natural (Geneza 49:28). Motivul acestor deosebiri poate fi următorul:

Ruben, fiul întâi-născut al lui Iacov, şi-a pierdut dreptul de întâi-născut din cauza conduitei sale nedemne (Geneza 49:3, 4; 1 Cronici 5:1, 2). Lui Iosif (fiul întâi-născut al lui Iacov de la Rahela, a doua lui soţie şi favorita sa) i-au revenit privilegiile de fiu întâi-născut, printre care se număra dreptul la două părţi, sau porţiuni, în Israel (Geneza 48:21, 22). Pe lista din Apocalipsa, „Iosif“ este, evident, în locul lui Efraim, iar Manase reprezintă a doua parte a lui Iosif în Israelul spiritual. Şi tribul lui Levi este trecut pe listă. Pentru a face loc tribului lui Levi, fără ca numărul triburilor să fie mai mare, în Apocalipsa 7:4–8 nu este inclus tribul lui Dan, după cât se pare însă nu din cauză că nu ar fi corespuns în vreun fel. De asemenea, includerea lui Levi arată că în Israelul spiritual nu există nici un trib preoţesc special, întreaga naţiune spirituală fiind „o preoţie regală“. — 1 Petru 2:9, NW.