Ei au făcut voinţa lui Iehova

Pavel depune mărturie cu îndrăzneală înaintea demnitarilor

CONTRASTUL dintre cei doi bărbaţi era izbitor. Unul purta pe cap o coroană, iar celălalt era în lanţuri. Unul era rege, iar celălalt deţinut. După doi ani petrecuţi în închisoare, apostolul Pavel stătea acum înaintea conducătorului iudeilor, Irod Agripa al II-lea. Regele şi soţia sa, Berenice, au venit „cu mare pompă şi au intrat în auditoriu împreună cu comandanţii şi cu oamenii cei mai distinşi ai cetăţii“ (Faptele 25:23). Într-o lucrare de referinţă se spune: „Erau prezenţi probabil câteva sute de oameni“.

Festus, noul guvernator, făcuse pregătiri în vederea desfăşurării întrunirii. Felix, fostul guvernator, se mulţumise să-l lase pe Pavel să zacă în închisoare. Însă Festus punea la îndoială valabilitatea acuzaţiilor aduse împotriva lui Pavel. Iată de ce Pavel îşi susţinea cu atâta insistenţă nevinovăţia, încât cerea să-şi prezinte cazul înaintea Cezarului. Cazul lui Pavel a stârnit curiozitatea regelui Agripa. „Aş vrea să-l aud şi eu pe bărbatul acela“, a spus el. Imediat Festus a făcut pregătiri, întrebându-se probabil ce avea să creadă regele despre acest prizonier deosebit. — Faptele 24:27—​25:22.

A doua zi, Pavel se afla înaintea unei mari mulţimi de demnitari. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, i-a spus el lui Agripa, . . . mai ales că tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile dintre iudei. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.“ — Faptele 26:2, 3.

Apărarea curajoasă a lui Pavel

Mai întâi, Pavel îi vorbeşte lui Agripa despre trecutul său, când era un persecutor al creştinilor. „Îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească“, a spus el. „Îi persecutam până şi în cetăţile străine.“ Pavel a relatat în continuare cum a avut o viziune extraordinară, în care înviatul Isus l-a întrebat: „Pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să loveşti cu piciorul împotriva unor ţepuşe“.a — Faptele 26:4–14.

Ulterior, Isus l-a împuternicit pe Saul să le depună mărturie oamenilor din toate naţiunile atât despre „lucrurile pe care le văzuse“, cât şi despre lucrurile „pentru care i Se va arăta lui“. Pavel relatează că s-a străduit din răsputeri să îndeplinească misiunea primită. Totuşi, „din cauza acestor lucruri“, îi spune el lui Agripa, „au pus iudeii mâna pe mine în templu şi au căutat să mă omoare“. Stârnind interesul lui Agripa faţă de iudaism, Pavel scoate în evidenţă faptul că mărturia lui consta într-adevăr în a vorbi „fără să se depărteze cu nimic de la ceea ce au spus prorocii şi Moise că se va întâmpla“ cu privire la moartea şi învierea lui Mesia. — Faptele 26:15–23.

Festus îl întrerupe: „Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie“, a exclamat el. Pavel îi răspunde: „Nu sunt nebun, preaalesule Festus, dimpotrivă, rostesc cuvinte ale adevărului şi ale înţelepciunii“. Apoi Pavel îi spune lui Agripa: „Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ“. — Faptele 26:24–26.

După aceea, Pavel i se adresează lui Agripa în mod direct. „Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?“ Fără îndoială, întrebarea l-a pus pe Agripa în încurcătură. La urma urmelor, el trebuia să salveze aparenţele, iar faptul de a fi de acord cu Pavel ar fi însemnat să fie de acord cu ceea ce Festus numea „nebunie“. Sesizând probabil ezitarea lui Agripa, Pavel răspunde la propria întrebare. „Ştiu că crezi“, a spus el. Agripa se hotărăşte acum să vorbească, dar tot într-un mod evaziv. „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să devin creştin!“, i-a spus el lui Pavel. — Faptele 26:27, 28.

Cu multă iscusinţă, Pavel se foloseşte de afirmaţia evazivă a lui Agripa pentru a scoate în evidenţă o idee importantă. „Să dea Dumnezeu, a spus el, ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultaţi astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.“ — Faptele 26:29.

Agripa şi Festus nu vedeau vreun motiv pentru care Pavel să merite moartea sau închisoarea. Totuşi, cererea sa de a-şi prezenta cazul înaintea Cezarului nu putea fi respinsă. De aceea Agripa îi spune lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi apelat la Cezar“. — Faptele 26:30–32.

Învăţăminte pentru noi

Modul în care Pavel a depus mărturie înaintea demnitarilor constituie un exemplu remarcabil pentru noi. În timp ce i se adresa regelui Agripa, Pavel a fost plin de tact. Fără îndoială că ştia de vorbele care circulau cu privire la Agripa şi la Berenice. Legătura lor era incestuoasă, întrucât Berenice era, de fapt, sora lui Agripa. Însă, cu această ocazie, Pavel nu a ales să ţină o prelegere despre moralitate. Dimpotrivă, el a scos în evidenţă puncte de vedere comune. Mai mult decât atât, deşi Pavel fusese instruit de învăţatul fariseu Gamaliel, el a recunoscut că Agripa era un bun cunoscător al obiceiurilor evreilor (Faptele 22:3). În pofida imoralităţii lui Agripa, Pavel i s-a adresat cu respect, deoarece Agripa deţinea o poziţie de autoritate. — Romani 13:7.

Când depunem mărturie în mod curajos despre concepţiile noastre, scopul nostru nu este acela de a demasca sau de a condamna practicile necurate ale ascultătorilor noştri. Dimpotrivă, pentru a-i ajuta să accepte cu mai multă uşurinţă adevărul, trebuie să scoatem în evidenţă aspectele pozitive ale veştii bune, punând accentul pe aspiraţiile pe care le avem în comun. Când vorbim cu persoane în vârstă sau care deţin poziţii de autoritate, trebuie să le recunoaştem poziţia (Leviticul 19:32). În acest fel îl putem imita pe Pavel, care a spus: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii“. — 1 Corinteni 9:22.

[Notă de subsol]