Studiile ştiinţifice de ultimă oră arată că atât funcţionarea creierului, cât şi mediul se fac în mare măsură răspunzătoare de agresivitatea umană. Iată ce spune dr. Markus Kruesi, de la Institutul de Cercetare a Copiilor din cadrul Universităţii din Illinois: „Concluzia la care am ajuns cu toţii este că mediul dăunător la care sunt expuşi din ce în ce mai mulţi copii dă naştere la o adevărată epidemie de violenţă. Evenimentele din jurul nostru produc cu adevărat modificări moleculare la nivelul creierului, [modificări] din cauza cărora oamenii sunt mai impulsivi“. O serie de factori cum ar fi: „prăbuşirea structurii familiale, creşterea numărului părinţilor fără partener, sărăcia continuă şi toxicomania cronică pot influenţa cu adevărat reacţiile chimice de la nivelul creierului, dând naştere unui comportament agresiv — efect despre care se credea cândva că este imposibil“, se spune în cartea Inside the Brain (În interiorul creierului).

Se spune că printre schimbările de la nivelul creierului se numără şi scăderea nivelului de serotonină, o substanţă chimică secretată de creier despre care se crede că ţine agresivitatea sub control. Studiile dezvăluie faptul că alcoolul poate reduce cantitatea de serotonină din creier, oferind astfel o oarecare bază ştiinţifică pentru legătura cunoscută de mult timp dintre violenţă şi consumul abuziv de alcool.

Mai există un factor ce se face răspunzător de amploarea pe care a luat-o violenţa în zilele noastre. Biblia, o carte de profeţii demnă de încredere, atrage atenţia astfel: „Nu uita că în zilele din urmă vor fi timpuri dificile. Oamenii vor fi egoişti, lacomi, lăudăroşi şi îngâmfaţi, . . . vor fi lipsiţi de amabilitate, nemiloşi, calomniatori, violenţi şi cruzi; vor urî binele; vor fi trădători, indiferenţi, umflaţi de mândrie . . . Fereşte-te de aceşti oameni“ (2 Timotei 3:1–5, Today’s English Version). Într-adevăr, violenţa pe care o vedem astăzi este o împlinire a profeţiei biblice referitoare la „zilele din urmă“.

Aceste timpuri sunt deosebit de violente şi dintr-un alt motiv. „Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“ (Apocalipsa 12:12). Diavolul şi hoardele lui de demoni au fost aruncaţi din cer şi îşi îndreaptă acum răutatea spre omenire. Fiind „stăpânitorul autorităţii aerului“, Diavolul manevrează „spiritul care acţionează acum în fiii neascultării“, transformând pământul într-un loc tot mai dominat de violenţă. — Efeseni 2:2, NW.

Prin urmare, cum putem face faţă „aerului“ care emană violenţă din lumea de astăzi? Şi cum putem rezolva neînţelegerile fără violenţă?

Cum pot fi rezolvate problemele în mod paşnic

VIOLENŢA umană este veche aproape de când lumea. Biblia plasează începuturile violenţei pe timpul lui Cain, fratele lui Abel şi fiul cel mai mare al primei perechi umane. Cain „s-a mâniat foarte tare“ atunci când Dumnezeu a aprobat jertfa lui Abel, iar pe a lui nu. Ce a făcut el atunci? „Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.“ După aceea, el a ajuns într-un mare impas cu Dumnezeu (Geneza 4:5, 8–12). Violenţa nu a fost o soluţie pentru îndreptarea proastei reputaţii pe care şi-o făcuse Cain la Creatorul său.

Cum ne putem rezolva problemele fără să apelăm la forţă fizică, aşa cum a procedat Cain?

De la violenţă la toleranţă

Să luăm exemplul unei persoane care a privit în mod aprobator la uciderea lui Ştefan, primul martir creştin (Faptele 7:58; 8:1). Bărbatul acesta, pe nume Saul din Tars, nu era de acord cu religia lui Ştefan şi a sprijinit uciderea cu violenţă a acestuia ca pe o modalitate îndreptăţită de a-i opri activitatea. Probabil că Saul nu era violent în toate ipostazele vieţii sale. Cu toate acestea, el a fost gata să accepte violenţa ca pe o modalitate de rezolvare a problemelor. Imediat după moartea lui Ştefan, Saul „devasta biserica [congregaţia creştină]: intra prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda închisorii“. — Faptele 8:3.

Potrivit biblistului Albert Barnes, cuvântul grecesc tradus aici prin „devasta“ sugerează ravagiile pe care le pot face animalele sălbatice, cum ar fi leii sau lupii. Albert Barnes explică: „Saul s-a dezlănţuit asupra bisericii ca o fiară — o expresie dură, care sugerează zelul şi furia cu care persecuta el“. Când s-a îndreptat spre Damasc pentru a strânge mai mulţi discipoli ai lui Cristos, „Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului [Cristos]“. Pe drum i-a vorbit înviatul Isus şi, ca urmare a acestui fapt, Saul s-a convertit la creştinism. — Faptele 9:1–19.

După ce s-a convertit, Saul şi-a schimbat modul de a-i trata pe alţii. Un incident care a avut loc după aproape 16 ani a demonstrat această schimbare. Un grup de persoane a venit la congregaţia lui din Antiohia şi le-a spus creştinilor de acolo să se supună Legii mozaice. Din această cauză „a avut loc o tulburare“. Saul, cunoscut atunci mai mult sub numele de Pavel, a luat poziţie în această dispută, care, din câte se pare, a fost o dispută aprinsă. Însă Pavel nu a recurs la violenţă. Dimpotrivă, el a fost de acord cu hotărârea luată de congregaţie de a aduce problema în atenţia apostolilor şi a bătrânilor din congregaţia din Ierusalim. — Faptele 15:1, 2.

La Ierusalim din nou „s-a făcut multă discuţie“ la întrunirea bătrânilor. Pavel a aşteptat până când „toată mulţimea a tăcut“, după care a prezentat un raport al lucrării impresionante pe care o făcuse spiritul lui Dumnezeu printre credincioşii necircumcişi. După o discuţie scripturală, apostolii şi bătrânii din Ierusalim au ajuns „la un acord unanim“ (NW) de a nu-i împovăra în mod inutil pe credincioşii necircumcişi, ci de a-i îndemna „să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de desfrânare“ (Faptele 15:3–29). Pavel se schimbase cu adevărat. El a învăţat să rezolve controversele fără violenţă.

Să ne ţinem sub control tendinţele spre violenţă

Mai târziu Pavel a dat următorul sfat: „Robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici“ (2 Timotei 2:24, 25). Pavel l-a îndemnat pe Timotei, care era un supraveghetor tânăr, să rezolve situaţiile dificile în mod calm. Pavel era realist. El ştia că şi creştinii se puteau aprinde de mânie (Faptele 15:37–41). El a sfătuit pe bună dreptate: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să nu apună soarele peste mânia voastră“ (Efeseni 4:26). Faptul de a ne ţine mânia sub control, fără a izbucni într-un acces necontrolat de furie, este cea mai bună modalitate de a face faţă acestor sentimente. Dar cum se poate face lucrul acesta?

În zilele noastre nu este uşor să-ţi ţii mânia sub control. „Este la modă să fii răutăcios“, a spus Deborah Prothrow-Stith, decan-adjunct la Şcoala de Asistenţă Sanitară de la Harvard. „De fapt, deprinderile necesare pentru a fi în relaţii bune cu ceilalţi oameni — dialogul, compromisul, empatia şi iertarea — le sunt atribuite persoanelor slabe.“ Acestea sunt însă calităţi bărbăteşti şi sunt esenţiale pentru a combate tendinţele spre violenţă care pot răbufni în noi.

După ce a devenit creştin, Pavel a învăţat o modalitate mai bună de a rezolva diferenţele de opinie. Aceasta avea la bază învăţăturile Bibliei. Ca erudit în iudaism, Pavel cunoştea Scripturile ebraice. El trebuie să fi ştiut versete scripturale cum sunt următoarele: „Nu invidia pe omul violent şi nu alege nici una din căile lui“. „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte o cetate.“ „Cel care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri“ (Proverbele 3:31; 16:32; 25:28). Aceste cunoştinţe nu-l împiedicaseră însă pe Pavel înainte de a se converti să folosească violenţa împotriva creştinilor (Galateni 1:13, 14). Dar ce anume l-a ajutat pe Pavel după ce a devenit creştin să rezolve chestiunile controversate, în care erau implicate şi sentimente, folosindu-se de raţiune şi de puterea de convingere în loc să apeleze la violenţă?

Pavel ne-a dat un indiciu când a spus: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos“ (1 Corinteni 11:1). El a apreciat foarte mult ce făcuse Isus Cristos pentru el (1 Timotei 1:13, 14). Cristos a devenit modelul lui. El ştia cât de mult a suferit Isus pentru omenirea păcătoasă (Evrei 2:18; 5:8–10). Pavel a putut confirma că profeţia lui Isaia referitoare la Mesia s-a împlinit în persoana lui Isus: „El a fost asuprit şi chinuit, dar nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura“ (Isaia 53:7). Apostolul Petru a scris: „Când [Isus] era insultat, nu răspundea cu insulte; şi când suferea, nu ameninţa, ci Se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept“. — 1 Petru 2:23, 24.

Aprecierea pe care Pavel a avut-o faţă de modul în care Isus Cristos a depăşit situaţiile tensionate l-a îndemnat să se schimbe. De aceea, el a putut să-i sfătuiască pe colaboratorii săi în credinţă: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plânge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel“ (Coloseni 3:13, NW). Însă nu este suficient să recunoaştem că nu trebuie să fim violenţi. Aprecierea faţă de ceea ce Iehova şi Isus Cristos au făcut pentru noi ne oferă motivaţia necesară pentru a ne învinge tendinţele spre violenţă.

Este posibil?

Un bărbat din Japonia a avut nevoie de o asemenea motivaţie puternică. Tatăl lui, fost soldat cu un temperament coleric, şi-a dominat familia prin violenţă. Fiind o victimă a violenţei şi văzându-şi mama suferind din aceeaşi cauză, acest bărbat a manifestat o tendinţă spre violenţă. El purta două săbii de samurai de lungimi diferite, pe care le folosea pentru a rezolva problemele şi cu care îi ameninţa pe oameni.

Când soţia lui a început să studieze Biblia, el a asistat la studiu fără să-l ia în serios. Însă după ce a citit broşura intitulată This Good News of the Kingdom (Această veste bună a Regatului)a, el s-a schimbat. De ce? Iată ce spune el: „Când am citit materialul de la subtitlurile «Cristos» şi «Răscumpărarea», mi-a fost ruşine de mine. Deşi duceam o viaţă rebelă, îmi plăcea să fiu amabil cu prietenii mei. Îmi plăcea să-i fac fericiţi pe prieteni, dar numai în măsura în care lucrul acesta nu se răsfrângea asupra propriei mele vieţi. Ei bine, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost dispus să-şi dea viaţa pentru omenire, inclusiv pentru unul ca mine. Eram năucit, de parcă mi-ar fi dat cineva cu o măciucă în cap“.

El a încetat să se mai asocieze cu foştii lui prieteni şi, peste puţin timp, s-a înscris la Şcoala de Minister Teocratic într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova. Această şcoală îi ajută pe cursanţi să-şi însuşească arta de a le preda altora din Biblie. Cursul i-a oferit şi alte avantaje acestui bărbat. El relatează: „Când eram tânăr, apelam la ameninţări şi violenţă deoarece nu le puteam spune altora ceea ce simţeam. Pe măsură ce am învăţat să-mi exprim gândurile, am început să-i fac pe ceilalţi să înţeleagă, fără a mai apela la violenţă“.

Şi-a însuşit el, la fel ca Pavel, modul de viaţă al lui Cristos? Credinţa lui a fost pusă la încercare atunci când un fost camarad cu care se legase printr-un jurământ mutual de prietenie a încercat să-l oprească să devină creştin. „Prietenul“ lui l-a lovit şi a rostit blasfemii la adresa Dumnezeului său, Iehova. Acest bărbat, odinioară violent, s-a stăpânit şi şi-a cerut scuze deoarece nu putea să-şi ţină jurământul. Dezamăgit, „fratele“ lui l-a lăsat în pace.

Stăpânindu-şi tendinţele spre violenţă, acest bărbat, odinioară mânios, a câştigat mulţi fraţi şi surori spirituale pe care îi uneşte iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni (Coloseni 3:14). De fapt, în prezent, după mai bine de 20 de ani de când este un creştin dedicat, el slujeşte ca supraveghetor itinerant al Martorilor lui Iehova. Cât de bucuros este el că poate demonstra cu ajutorul Bibliei că oameni cu porniri animalice pot învăţa să rezolve neînţelegerile fără violenţă, aşa cum a învăţat şi el! Şi ce privilegiu este pentru el faptul de a fi o dovadă a împlinirii impresionante a următoarelor cuvinte profetice: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“! — Isaia 11:9.

Asemenea apostolului Pavel şi a acestui bărbat odinioară violent, şi dumneavoastră puteţi învăţa să treceţi peste situaţiile provocatoare, rezolvând problemele în mod paşnic. Martorilor lui Iehova din localitatea dumneavoastră le va face plăcere să vă ajute în această privinţă.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

Pavel era realist. El ştia că şi creştinii se puteau aprinde de mânie

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Aprecierea faţă de lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi are drept rezultat relaţii paşnice