Este laudă sau linguşire?
CINEVA îţi spune: „Noua coafură te prinde de minune!“ Este laudă sau linguşire? „Acest costum îţi vine perfect!“ Laudă sau linguşire? „Este cea mai delicioasă masă pe care am luat-o vreodată!“ Laudă sau linguşire? Când ni se fac astfel de complimente, ne-am putea întreba dacă sunt sincere şi adevărate sau dacă nu cumva au menirea de a ne flata pur şi simplu, fără ca autorul lor să creadă neapărat ce spune.
Cum putem şti dacă o persoană ne laudă sau ne linguşeşte? Merită să ştim acest lucru? Nu putem accepta pur şi simplu valoarea aparentă a cuvintelor şi să gustăm plăcerea pe care ne-o procură ele? Ce se poate spune despre laudele pe care noi li le adresăm altora? Ne-am examinat vreodată motivaţiile? Reflectarea la aceste întrebări ne poate ajuta să avem discernământ şi să ne folosim limba într-un mod care să-i aducă laude lui Iehova Dumnezeu.
Definirea laudei şi a linguşirii
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, lauda este exprimarea în cuvinte a preţuirii, iar cuvântul poate denota şi acordarea de veneraţie sau glorie. Evident, ultimele două sensuri se referă numai la laudele aduse lui Iehova Dumnezeu. Acestea fac parte integrantă din închinarea adevărată, după cum îndeamnă psalmistul inspirat: „Căci este frumos . . ., este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm“. „Tot ce are suflare să laude pe Domnul [„Iah“, nota de subsol].“ — Psalmii 147:1; 150:6.
Însă aceasta nu înseamnă că oamenii nu pot fi lăudaţi. Pot fi lăudaţi, în sensul că li se poate arăta preţuire, aprobare sau că primesc o judecată favorabilă. Într-o parabolă a lui Isus, un stăpân îi spune slujitorului său: „Bine, rob bun şi credincios!“ — Matei 25:21.
Pe de altă parte, linguşirea este definită drept laudă ipocrită sau exagerată, în care linguşitorul are, de obicei, motive egoiste. Flatarea sau măgulirea cu abilitate are menirea de a câştiga favoarea unei persoane sau beneficii materiale din partea ei sau de a crea un sentiment de obligaţie faţă de linguşitor. Aşadar, linguşitorii au ca mobil egoismul. Potrivit cu Iuda 16, „ei sunt gata să-i linguşească pe alţii când văd că pot trage vreun folos din aceasta“. — The Jerusalem Bible.
Punctul de vedere scriptural
Care este punctul de vedere scriptural cu privire la lăudarea altor oameni? Iehova ne dă un model în această privinţă. Biblia ne spune că, dacă înfăptuim voinţa lui Iehova, vom fi lăudaţi. Apostolul Pavel spune că „fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu“. Petru ne spune că credinţa noastră testată poate „să fie găsită spre laudă“. Deci faptul că Iehova îi va lăuda pe oameni demonstrează că exprimarea de laude sincere este un gest amabil, iubitor şi binefăcător, care nu trebuie trecut cu vederea. — 1 Corinteni 4:5; 1 Petru 1:7.
Potrivit Bibliei, o altă sursă de laude o constituie autorităţile guvernamentale, care observă conduita noastră bună şi ne laudă în mod sincer. „Fă binele şi vei avea laudă de la [autoritate]“, ni se spune (Romani 13:3). Totodată, laudele pot veni şi din partea unor persoane care cred cu sinceritate ceea ce spun şi care nu au motive ascunse când ne laudă. Scripturile inspirate spun în Proverbele 27:2: „Să te laude altul, nu gura ta“. Acest lucru arată că este potrivit să acceptăm laude din partea oamenilor.
Dar nu la fel stau lucrurile cu faptul de a-i linguşi pe alţii sau de a accepta să fim linguşiţi. De ce îl deranjează atât de mult pe Iehova vorbirea linguşitoare? În primul rând, pentru că este nesinceră, iar Iehova condamnă lipsa de sinceritate (compară cu Proverbele 23:6, 7). În al doilea rând, pentru că nu este corectă. Vorbind despre oamenii care merită dezaprobarea lui Dumnezeu, psalmistul spune: „Oamenii îşi spun minciuni unii altora, vorbesc cu buze linguşitoare şi cu inimă făţarnică. DOMNUL va tăia toate buzele linguşitoare“. — Psalmul 12:2, 3.
Mai presus de toate, linguşirea trădează lipsă de iubire. Ea are ca mobil egoismul. După ce vorbeşte despre linguşitori, psalmistul David citează cuvintele acestora: „Vom birui cu limba noastră; buzele noastre sunt cu noi; cine este stăpân peste noi?“ Iehova îi numeşte pe aceşti egoişti ‘asupritorii săracilor’. Limbile lor linguşitoare au fost folosite nu pentru a-i întări pe alţii, ci pentru a-i asupri şi a-i face să sufere. — Psalmul 12:4, 5.
Linguşirea este o capcană
„Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ sub paşi.“ Aşa a spus înţeleptul rege Solomon, şi câtă dreptate avea (Proverbele 29:5)! Fariseii au încercat să-i întindă o cursă lui Isus, vorbindu-i în mod linguşitor. Ei au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti om al adevărului şi că înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să Te temi de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor“. Ce afirmaţie dezarmantă! Dar Isus nu s-a lăsat tras pe sfoară de cuvintele lor mieroase. El ştia că ei nu credeau învăţătura lui adevărată, ci doar încercau să-l prindă pe baza cuvintelor lui cu privire la plătirea impozitului către Cezar. — Matei 22:15–22.
În contrast puternic cu Isus a fost regele Irod din secolul întâi. Când a ţinut un discurs public în oraşul Cezareea, poporul l-a aclamat spunând: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ În loc să mustre poporul pentru această laudă falsă şi neruşinată, Irod a acceptat-o. Îngerul lui Iehova l-a făcut imediat să plătească pentru aceasta, infestându-l cu viermi, care i-au cauzat moartea. — Faptele 12:21–23.
Un creştin matur trebuie să-şi dea seama când e vorba de linguşire. Bătrânii de congregaţie trebuie să fie deosebit de atenţi atunci când o persoană implicată într-un caz judiciar nu mai conteneşte cu complimentele, ajungând probabil până acolo încât să compare un bătrân cu altul şi să-i spună celui cu care vorbeşte cât de amabil şi de înţelegător este în comparaţie cu un alt bătrân.
Biblia menţionează o altă capcană pe care o poate constitui linguşirea, atunci când vorbeşte despre un tânăr care este atras spre imoralitate de o femeie seducătoare (Proverbele 7:5, 21). Acest avertisment este valabil şi astăzi. Mulţi dintre cei care sunt excluşi anual din congregaţia creştină sunt înlăturaţi din cauza conduitei imorale. Ar fi posibil ca o asemenea cădere într-un păcat grav să fi început cu o linguşire? Întrucât oamenii sunt atât de dornici să primească complimente şi să fie vorbiţi de bine, cuvintele mieroase ce vin de pe buzele linguşitoare pot slăbi rezistenţa unui creştin la conduita incorectă. Dacă nu suntem în gardă cu privire la aceste complimente măgulitoare, consecinţele pot fi tragice.
Păziţi-vă de linguşire
Linguşirea satisface dragostea de sine sau vanitatea celui flatat. Aceasta tinde să-i creeze persoanei o imagine exagerată a propriei valori, făcând-o să se simtă superioară altora într-un anume fel. Filozoful François de La Rochefoucauld a comparat linguşirea cu banii falşi, „care, fără vanitate, nu ar fi în circulaţie“. Astfel, pentru a ne păzi de linguşire trebuie să dăm ascultare sfatului realist al apostolului Pavel: „Eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia“. — Romani 12:3.
Deşi avem tendinţa înnăscută de a dori să auzim ceea ce place urechilor, în realitate avem nevoie, de cele mai multe ori, de sfaturile şi disciplinarea Bibliei (Proverbele 16:25). Regele Ahab a dorit să audă numai ceea ce-i plăcea; slujitorii lui chiar i-au cerut profetului Mica următoarele: „Să fie şi cuvântul tău ca al fiecăruia dintre ei [profeţii linguşitori ai lui Ahab]! Vesteşte-i bine!“ (1 Împăraţi 22:13). Dacă Ahab ar fi fost dispus să asculte acele cuvinte neprefăcute şi şi-ar fi abandonat căile nedrepte, el ar fi putut preîntâmpina îngrozitoarele înfrângeri în luptă ale Israelului, precum şi propria sa moarte. Pentru bunăstarea noastră spirituală, ar trebui să reacţionăm cu promptitudine la sfaturile ferme, dar iubitoare ale bătrânilor creştini numiţi, care doresc să ne ajute să rămânem pe calea dreaptă a adevărului, şi nu să căutăm oameni care să ne spună mereu ce persoane minunate suntem, gâdilându-ne urechile cu cuvinte linguşitoare! — Compară cu 2 Timotei 4:3.
Creştinii nu trebuie să recurgă la linguşire niciodată şi pentru nici un motiv. Asemenea fidelului Elihu, ei se roagă cu hotărâre: „Nu mă lăsa să fiu părtinitor faţă de nimeni, nici să linguşesc pe nimeni; căci nu ştiu să linguşesc: altfel, Făuritorul meu m-ar lua îndată“. Atunci, la fel ca Pavel, ei vor putea spune: „Niciodată n-am întrebuinţat cuvinte linguşitoare, nici haina lăcomiei de bani“. — Iov 32:21, 22, An American Translation; 1 Tesaloniceni 2:5, 6.
Lăudaţi când este cazul
Proverbul inspirat arată că lauda poate acţiona ca o piatră de încercare, spunând: „Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aşa este încercat omul de gura care îl laudă“ (Proverbele 27:21). Da, laudele pot genera sentimente de superioritate sau mândrie, care duc la căderea unei persoane. Însă tot laudele pot dezvălui modestia şi umilinţa acesteia, dacă ea recunoaşte cât de îndatorată îi este lui Iehova pentru tot ce a reuşit să facă şi care i-a atras laude.
Laudele sincere pentru o conduită sau pentru realizări merituoase sunt încurajatoare şi pentru cel care le exprimă, şi pentru cel care le primeşte. Acest lucru contribuie la cultivarea unei aprecieri reciproce, sănătoase şi călduroase. Laudele îndeamnă la realizarea unor obiective lăudabile. Când tinerii sunt lăudaţi pe merit, ei se pot simţi îndemnaţi să lucreze cu şi mai multă asiduitate. Laudele îi pot ajuta să-şi modeleze caracterul dacă îşi propun să trăiască la înălţimea cerinţelor.
Aşadar, să evităm linguşirea, neîncercând să-i linguşim pe alţii şi neacceptând să fim linguşiţi. Să fim umili când primim laude. Şi să fim generoşi şi însufleţiţi în exprimarea laudelor — aducându-i laude lui Iehova cu regularitate în cadrul închinării noastre şi lăudându-i pe alţii cu sinceritate şi apreciere, amintindu-ne „ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!“ — Proverbele 15:23.