scriitor a pus întrebarea: „Dacă o mireasă şi-a făcut timp să trimită 200 de invitaţii de nuntă, de ce nu-şi poate face timp să scrie scrisori de mulţumire pentru cele 163 de cadouri primite la nuntă?“ Deseori mulţi nu spun nici măcar „mulţumesc“. Recunoştinţa este înlocuită tot mai des cu o atitudine egoistă. Această situaţie se numără printre semnele de identificare ale ultimelor zile. Apostolul Pavel a avertizat: „Trebuie să înţelegi că în ultimele zile vremurile vor fi pline de primejdii. Oamenii vor deveni peste măsură de egocentrici . . . Ei vor fi peste măsură de nerecunoscători“. — 2 Timotei 3:1, 2, Phillips.

În alte cazuri, recunoştinţa este înlocuită cu linguşirea. Exprimările de recunoştinţă vin din inimă, fără a avea intenţia de a obţine câştig personal. Cu toate acestea, linguşirea, de obicei prefăcută şi exagerată, poate avea ca motivaţie ascunsă dorinţa de a fi promovat sau de a obţine anumite avantaje personale (Iuda 16). Pe lângă faptul că îl amăgeşte pe cel căruia îi sunt adresate cuvintele, o asemenea vorbire mieroasă tinde să fie rezultatul mândriei şi al aroganţei. Prin urmare, cine ar dori să fie o victimă a linguşelii? Recunoştinţa sinceră însă este cu adevărat înviorătoare.

Persoana care îşi exprimă recunoştinţa trage foloase dacă procedează astfel. Entuziasmul pe care îl simte datorită faptului că are o inimă recunoscătoare contribuie la fericirea şi pacea ei (compară cu Proverbele 15:13, 15). Şi, dat fiind că recunoştinţa este o calitate, aceasta ne protejează de unele sentimente negative, cum ar fi mânia, gelozia şi resentimentele.

„Fiţi recunoscători“

Biblia ne sfătuieşte să cultivăm un spirit de recunoştinţă, sau de mulţumire. Pavel a scris: „Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi“ (1 Tesaloniceni 5:18). Iar Pavel i-a sfătuit pe coloseni: „Pacea lui Hristos . . . să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi recunoscători“ (Coloseni 3:15). Numeroşi psalmi conţin expresii de mulţumire, fiind o dovadă a faptului că recunoştinţa sinceră este o virtute divină (Psalmii 27:4; 75:1). În mod evident, lui Iehova Dumnezeu îi face plăcere când ne arătăm recunoştinţa în chestiunile cotidiene.

Dar ce factori din această lume nerecunoscătoare fac dificilă cultivarea unui spirit de recunoştinţă? Cum putem manifesta o atitudine recunoscătoare în viaţa de fiecare zi? Aceste întrebări vor fi analizate în articolul următor.

Să cultivăm spiritul de recunoştinţă

UN MEDIC din statul New York îi salvează viaţa lui Marie, o femeie în vârstă de 50 de ani, care se află într-o stare gravă. Dar Marie nici nu-i mulţumeşte doctorului, nici nu-şi plăteşte spitalizarea. Ce exemplu tipic de nerecunoştinţă!

Biblia relatează că, odată, după ce a intrat într-un sat, Isus a întâlnit zece bărbaţi care aveau lepră, o boală cumplită. Ei l-au strigat, spunându-i: „Isuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!“ Isus le-a poruncit: „Duceţi-vă, arătaţi-vă preoţilor“. Leproşii au dat ascultare poruncii lui şi, în timp ce se aflau pe drum, au început să vadă şi să simtă că se vindecau.

Nouă dintre leproşii vindecaţi şi-au văzut de drum. Dar al zecelea lepros, un samaritean, s-a întors ca să-l caute pe Isus. Acest fost lepros i-a adus laude lui Dumnezeu şi, când l-a găsit pe Isus, s-a aruncat la picioarele lui şi i-a mulţumit. Drept răspuns, Isus i-a spus: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?“ — Luca 17:11–19.

Întrebarea „Dar cei nouă unde sunt?“ conţine o lecţie importantă. Asemenea lui Marie, celor nouă leproşi le-a lipsit ceva esenţial: recunoştinţa. O asemenea nerecunoştinţă este larg răspândită astăzi. Din ce cauză?

Principala cauză a nerecunoştinţei

În esenţă, nerecunoştinţa izvorăşte din egoism. Să ne gândim la primii noştri părinţi umani, Adam şi Eva. Iehova i-a creat cu calităţi divine şi le-a pus la dispoziţie toate lucrurile de care aveau nevoie pentru a fi fericiţi, printre care o frumoasă grădină ca locuinţă, un mediu înconjurător perfect şi o muncă satisfăcătoare şi plină de sens (Geneza 1:26–29; 2:16, 17). Cu toate acestea, sub presiunea lui Satan, care s-a folosit de interesele lor egoiste, ca pereche, ei au cedat în faţa neascultării şi au răspuns cu dispreţ la bunătatea lui Iehova. — Geneza 3:1–5; Apocalipsa 12:9.

Să ne gândim şi la Israelul antic, popor pe care Dumnezeu îl alesese să fie proprietatea sa specială. Cât de recunoscători trebuie să fi fost toţi părinţii israeliţi în noaptea de 14 Nisan a anului 1513 î.e.n.! În acea noapte memorabilă, îngerul lui Dumnezeu a cauzat moartea tuturor „întâi[lor] născuţi din ţara Egiptului“, dar a trecut peste casele israelite însemnate corect (Exodul 12:12, 21–24, 30). După ce au scăpat de armata lui Faraon la Marea Roşie, cu inimile pline de recunoştinţă, „Moise şi fiii lui Israel au cântat DOMNULUI“. — Exodul 14:19–28; 15:1–21.

Cu toate acestea, la numai câteva săptămâni după ce au părăsit Egiptul, „toată adunarea fiilor lui Israel s-a plâns [a început să murmure, NW]“. Cât de repede au căzut ei victimă nerecunoştinţei! Lor le era dor de timpul când locuiau în Egipt, ţara sclaviei lor, când ‘stăteau lângă oalele cu carne, când mâncau pâine de se săturau’ (Exodul 16:1–3). Este clar că egoismul acţionează împotriva cultivării şi manifestării recunoştinţei.

Fiind descendenţi ai păcătosului Adam, toţi oamenii se nasc cu o predispoziţie pentru egoism şi cu tendinţa de a fi nerecunoscători (Romani 5:12). De asemenea, nerecunoştinţa face parte din spiritul egoist care predomină în lumea de astăzi. Asemenea aerului pe care îl respirăm, acest spirit este pretutindeni şi ne afectează (Efeseni 2:1, 2). De aceea, e nevoie să cultivăm recunoştinţa. Cum putem face lucrul acesta?

Meditarea, o necesitate

În Webster’s Third New International Dictionary recunoştinţa este definită astfel: „starea de a fi recunoscător: un sentiment cald şi prietenesc faţă de un binefăcător, care îndeamnă o persoană să răsplătească o favoare“. Un sentiment nu poate fi declanşat şi oprit în mod automat, ci trebuie să se nască în mod spontan în interiorul unei persoane. Recunoştinţa este mai mult decât o comportare manierată sau câteva reguli de etichetă; aceasta izvorăşte din inimă.

Cum putem învăţa să simţim recunoştinţă din inimă? Biblia atribuie o bună parte din ceea ce simţim gândurilor asupra cărora alegem să reflectăm (Efeseni 4:22–24). Faptul de a învăţa să manifestăm recunoştinţă începe cu meditarea plină de apreciere la bunătatea pe care o primim. În legătură cu aceasta, dr. Wayne Dyer, care lucrează în domeniul sănătăţii mintale, spune: „Nu poţi avea un sentiment (o emoţie) fără ca mai întâi să fi avut un gând“.

Să luăm, de exemplu, faptul de a fi recunoscători pentru creaţia care ne înconjoară. Când priveşti cerul înstelat într-o noapte senină, ce sentiment te cuprinde? Regele David a exprimat veneraţia pe care a simţit-o prin cuvintele: „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ Iar în liniştea nopţii, stelele l-au inspirat pe David să scrie: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“. De ce l-au impresionat atât de mult pe David cerurile înstelate? El însuşi răspunde: „Mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale“. — Psalmii 8:3, 4; 19:1; 143:5.

Solomon, fiul lui David, a apreciat şi el valoarea faptului de a medita la minunile creaţiei. De exemplu, cu privire la rolul pe care îl au norii de ploaie în împrospătarea planetei noastre, el a scris: „Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; râurile aleargă din nou spre locul din care au pornit“ (Eclesiastul 1:7). Prin urmare, după ce ploile şi râurile împrospătează pământul, apele lor îşi reiau circuitul, evaporându-se din oceane pentru a forma alţi nori. Cum ar arăta pământul fără această purificare şi reciclare a apei? Câtă recunoştinţă trebuie să fi simţit Solomon când a stăruit asupra acestor gânduri!

De asemenea, o persoană recunoscătoare apreciază relaţiile sale cu membrii familiei, cu prietenii şi cunoştinţele. Ea remarcă actele lor de bunătate. În timp ce reflectează cu apreciere la bunătatea lor, ea are mulţumire sufletească.

Exprimarea recunoştinţei

Ce cuvânt simplu este „mulţumesc“ şi cu câtă uşurinţă se rosteşte! Iar ocaziile de a-l spune sunt nenumărate. Cât de înviorător este un cald şi sincer „Mulţumesc“ adresat unei persoane care ţine uşa deschisă pentru noi sau care a ridicat ceva ce ne-a căzut! Faptul de a auzi acest cuvânt poate face mai uşoară şi mai plină de satisfacţii munca unei vânzătoare, a unei chelneriţe la un restaurant sau a poştaşului.

Faptul de a trimite o carte poştală cu o formulă de mulţumire tipărită este o modalitate comodă de a-ţi exprima recunoştinţa pentru actele de amabilitate. Multe cărţi poştale care sunt de vânzare în magazine exprimă sentimentele într-un mod admirabil. Însă, dacă ai adăuga câteva cuvinte de apreciere scrise de tine, nu ar da acestea o notă personală iubitoare? Unele persoane preferă chiar să nu folosească o carte poştală, ci trimit o scrisoare personală. — Compară cu Proverbele 25:11.

Probabil că cei care merită cel mai mult recunoştinţa noastră sunt membrii apropiaţi ai familiei. Biblia spune despre o soţie capabilă: „Soţul ei se scoală şi-i aduce laude“ (Proverbele 31:28). Nu favorizează exprimările sincere de mulţumire adresate de un soţ soţiei sale o atmosferă paşnică şi plină de mulţumire în familie? Şi nu este oare bucuros şi soţul când vine acasă şi este întâmpinat de soţia lui cu un salut călduros şi plin de apreciere? În aceste zile se exercită multe presiuni asupra căsniciei, iar atunci când presiunile cresc, îţi ieşi uşor din fire. O persoană care manifestă recunoştinţă este gata să facă concesii, să treacă cu vederea şi să ierte repede.

Şi tinerii trebuie să fie conştienţi de necesitatea de a le adresa părinţilor lor exprimări sincere de apreciere. Bineînţeles că părinţii nu sunt perfecţi, dar acesta nu este un motiv ca să fii nerecunoscător pentru ceea ce au făcut ei pentru tine. Iubirea şi atenţia pe care ţi le-au oferit de când te-ai născut nu pot fi cumpărate. Dacă de la ei ai învăţat despre Dumnezeu, ai un motiv în plus să le fii recunoscător.

„Copiii sunt o moştenire de la DOMNUL“, se spune în Psalmul 127:3. De aceea, părinţii trebuie să caute ocazii pentru a-şi lăuda copiii în loc să-i cicălească pentru nimicuri (Efeseni 6:4). Şi ce privilegiu au părinţii să-i ajute pe tinerii aflaţi în grija lor să cultive spiritul de recunoştinţă! — Compară cu Proverbele 29:21.

Recunoscători lui Dumnezeu

Iehova Dumnezeu este Cel de la care provine „orice dar bun şi orice cadou perfect“ (Iacov 1:17, NW). Deosebit de important este darul vieţii, deoarece orice am avea sau am planifica să facem nu ar mai valora nimic dacă ne-am pierde viaţa. Scripturile ne îndeamnă să ne amintim că „la [Iehova Dumnezeu] este izvorul vieţii“ (Psalmul 36:5, 7, 9; Faptele 17:28). Pentru a cultiva un sentiment de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, trebuie să medităm la ceea ce face el cu generozitate pentru a ne susţine viaţa din punct de vedere fizic şi spiritual (Psalmii 1:1–3; 77:11, 12). O astfel de inimă ne va îndemna să arătăm apreciere prin cuvinte şi fapte.

Rugăciunea este o modalitate de a ne exprima în mod direct recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Psalmistul David a declarat: „DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ai înmulţit lucrările Tale minunate şi planurile Tale faţă de noi; nimeni nu poate să le înşiruie înaintea Ta. Aş vrea să le vestesc şi să vorbesc despre ele, dar numărul lor este prea mare ca să le istorisesc“ (Psalmul 40:5). Fie ca şi noi să reacţionăm la fel!

De asemenea, David a fost hotărât să-şi arate aprecierea faţă de Dumnezeu prin cuvintele pe care le adresa altora. El a spus: „Voi lăuda pe DOMNUL din toată inima mea; voi istorisi toate minunile Tale“ (Psalmul 9:1). Faptul de a le vorbi altora despre Dumnezeu, de a le împărtăşi adevărul din Cuvântul său este probabil cea mai bună modalitate de a-i arăta recunoştinţă lui Dumnezeu. Iar lucrul acesta ne va ajuta să fim mai recunoscători şi în alte aspecte ale vieţii.

„Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă preamăreşte; şi celui ce îşi pune în rânduială calea, îi voi arăta mântuirea“, spune Iehova. Fie ca şi voi să simţiţi bucuria care provine din manifestarea recunoştinţei voastre sincere faţă de el. — Psalmii 50:23; 100:2.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Viaţa este un dar de la Dumnezeu. Nu uitaţi să adăugaţi o notă personală