De ce miracolele în sine nu cultivă credinţa
CRED ce văd. Mulţi oameni împărtăşesc această părere. Unii spun că ei ar crede în Dumnezeu dacă el li s-ar arăta printr-o manifestare miraculoasă. Poate că aşa ar fi, însă ar duce un astfel de sentiment la credinţa adevărată?
Să ne gândim la israeliţii Core, Datan şi Abiram. Biblia arată că ei au fost martori oculari ai următoarelor miracole inspiratoare de teamă înfăptuite de Dumnezeu: aducerea celor zece plăgi asupra Egiptului, trecerea naţiunii Israel prin Marea Roşie şi distrugerea faraonului egiptean şi a forţelor sale armate (Exodul 7:19—11:10; 12:29–32; Psalmul 136:15). Totodată, Core, Datan şi Abiram l-au auzit pe Iehova vorbind din ceruri, la muntele Sinai (Deuteronomul 4:11, 12). Cu toate acestea, nu la mult timp după ce au avut loc aceste miracole, cei trei bărbaţi au instigat la răscoală împotriva lui Iehova şi a slujitorilor lui numiţi. — Numeri 16:1–35; Psalmul 106:16–18.
După aproximativ 40 de ani, profetul Balaam a fost şi el martor la un miracol. Însă nici intervenţia îngerească nu l-a împiedicat să li se alăture duşmanilor lui Dumnezeu, moabiţii. În pofida miracolului, Balaam a mers înainte şi a luat poziţie împotriva lui Iehova Dumnezeu şi a poporului Său (Numeri 22:1–35; 2 Petru 2:15, 16). Dar lipsa de credinţă a lui Balaam este neînsemnată în comparaţie cu cea a lui Iuda Iscarioteanul. Deşi a fost un tovarăş apropiat al lui Isus şi un martor ocular la o serie impresionantă de miracole, Iuda l-a trădat pe Cristos pentru treizeci de monede de argint. — Matei 26:14–16, 47–50; 27:3–5.
Şi conducătorii religioşi iudei cunoşteau numeroasele miracole înfăptuite de Isus. După ce el l-a înviat pe Lazăr, ei chiar au recunoscut: „Omul Acesta face multe semne“. Însă li s-au înmuiat inimile la vederea înviatului Lazăr şi le-a dat acest miracol credinţă? În nici un caz. Din contră, ei au plănuit să-i omoare şi pe Isus, şi pe Lazăr! — Ioan 11:47–53; 12:10.
Nici chiar intervenţia directă a lui Dumnezeu nu a produs credinţă în acei oameni răi. Cu o anumită ocazie, când Isus se afla în incinta templului, el s-a rugat cu voce tare, spunând: „Tată, preamăreşte Numele Tău!“. Glasul lui Iehova s-a auzit din ceruri: „L-am şi preamărit şi Îl voi mai preamări“. Însă acest eveniment miraculos nu a produs credinţă în inimile celor prezenţi. Biblia spune: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, ei tot nu credeau în El“. — Ioan 12:28–30, 37; compară cu Efeseni 3:17.
De ce miracolele nu au cultivat credinţa
Cum a fost posibilă atâta necredinţă în faţa miracolelor? Respingerea lui Isus de către conducătorii religioşi iudei pare foarte ciudată dacă ne gândim că, exact în perioada în care el şi-a început ministerul, naţiunea iudaică era ‘în aşteptarea Hristosului’, sau a lui Mesia (Luca 3:15). Totuşi problema consta în speranţele pe care le nutreau ei. Lexicograful W. E. Vine îl citează pe un bine cunoscut biblist care spune că iudeii erau obsedaţi de ideea unui Mesia care avea să le dea „victorie pământească“ şi „prosperitate materială“. Prin urmare, ei nu erau pregătiţi pentru umilul şi apoliticul Isus din Nazaret, care a apărut în mijlocul lor ca adevăratul Mesia în 29 e.n. Conducătorii religioşi se temeau, totodată, că învăţăturile lui Isus vor schimba complet starea de lucruri existentă atunci şi vor periclita poziţiile lor proeminente (Ioan 11:48). Ideile lor preconcepute şi egoismul lor nu le-au permis să înţeleagă scopul miracolelor lui Isus.
Conducătorii religioşi iudei şi alţii au respins mai târziu dovada miraculoasă a faptului că discipolii lui Isus se bucurau de favoarea divină. De exemplu, când apostolii au vindecat un olog din naştere, membrii înfuriaţi ai tribunalului iudaic au întrebat: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune evidentă, pe care n-o putem tăgădui. Dar, ca să nu se răspândească vestea aceasta mai departe în popor, să-i ameninţăm şi să le poruncim să nu mai vorbească nimănui în Numele Acesta“ (Faptele 3:1–8; 4:13–17). Evident, acest miracol extraordinar nici nu a produs, nici nu a cultivat credinţă în inimile acelor oameni.
Ambiţia, mândria şi lăcomia sunt factori care i-au determinat pe mulţi să-şi închidă ferestrele inimii. Se pare că aşa au stat lucrurile în cazul lui Core, Datan şi Abiram, menţionaţi la început. Gelozia, teama şi multe alte sentimente dăunătoare i-au împiedicat pe alţii. Ni se aminteşte, totodată, de îngerii neascultători, demonii, care au avut cândva privilegiul de a vedea chiar faţa lui Dumnezeu (Matei 18:10). Ei nu se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu. De fapt, „demonii cred. . . şi tremură!“ (Iacov 2:19). Totuşi ei nu au credinţă în Dumnezeu.
Sensul adevăratei credinţe
Credinţa este mai mult decât o simplă încredere. Ea este mai mult şi decât o reacţie emotivă momentană la vreun miracol. Evrei 11:1 afirmă: „Credinţa este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor, cu toate că nu se văd“ (NW). O persoană care are credinţă este convinsă în inima ei că tot ce promite Iehova Dumnezeu este ca şi împlinit. Ba mai mult, dovezile de necontestat ale realităţilor invizibile sunt atât de puternice, încât credinţa însăşi este considerată echivalentul dovezilor respective. Da, credinţa se bazează pe dovezi. În trecut, miracolele au contribuit la formarea credinţei sau la cultivarea acesteia. Semnele înfăptuite de Isus au servit scopului de a-i convinge pe alţii că el era promisul Mesia (Matei 8:16, 17; Evrei 2:2–4). În mod similar, darurile spiritului sfânt al lui Dumnezeu, forţa sa activă, cum ar fi vindecările miraculoase şi vorbirea în limbi, au demonstrat că evreii nu mai beneficiau de favoarea lui Iehova, dar că el aproba acum congregaţia creştină instituită de Fiul său, Isus Cristos. — 1 Corinteni 12:7–11.
Printre darurile miraculoase ale spiritului se număra şi capacitatea de a profeţi. Când necredincioşii au observat acest miracol, unii s-au simţit îndemnaţi să i se închine lui Iehova, declarând: „În adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (1 Corinteni 14:22–25). Cu toate acestea, Iehova Dumnezeu nu avea în vedere ca miracolele să fie o caracteristică permanentă a închinării creştine. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta“ (1 Corinteni 13:8). Conform dovezilor existente, aceste daruri au încetat odată cu moartea apostolilor şi a celor care au primit astfel de daruri prin intermediul lor.
Însemna aceasta că oamenii aveau să fie lăsaţi fără nici un fundament pentru credinţă? Nu, căci Pavel a spus: „[Dumnezeu] nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie“ (Faptele 14:17). Într-adevăr, pentru cei sinceri care sunt dispuşi să-şi deschidă mintea şi inima la dovezile care ne înconjoară, „însuşirile nevăzute ale Lui [Iehova Dumnezeu], puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că [cei care îl reneagă pe Dumnezeu] nu se pot dezvinovăţi“. — Romani 1:20.
Nu este suficient să credem că Dumnezeu există. Pavel a îndemnat: „Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2). Acest lucru se poate face studiind cu sârguinţă Scripturile cu ajutorul publicaţiilor creştine, cum ar fi această revistă. Credinţa bazată pe cunoştinţa exactă din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, nu este slabă sau de suprafaţă. Cei care au ajuns să discearnă voinţa lui Dumnezeu şi care o înfăptuiesc cu credinţă îi aduc un serviciu sacru lui Dumnezeu. — Romani 12:1.
Cred, deşi nu văd
Apostolului Toma i-a fost greu să creadă că Isus înviase. „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“, a declarat Toma. Când, ulterior, Isus s-a materializat într-un corp care avea urmele lăsate de ţintuirea lui pe stâlp, Toma a reacţionat favorabil la acest miracol. Însă Isus a spus: „Ferice de cei care n-au văzut şi au crezut“. — Ioan 20:25–29.
În prezent, milioane de Martori ai lui Iehova umblă „prin credinţă, nu prin vedere“ (2 Corinteni 5:7). Deşi nu au asistat la miracolele consemnate în Biblie, ei cred cu tărie că acestea au avut loc. Martorii exercită credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul său. Cu ajutorul spiritului său, ei pot înţelege învăţăturile Bibliei şi tema ei predominantă: justificarea suveranităţii lui Iehova Dumnezeu prin intermediul Regatului său ceresc (Matei 6:9, 10; 2 Timotei 3:16, 17). Aceşti creştini adevăraţi aplică în viaţa lor sfaturile înţelepte ale Bibliei, trăgând mari foloase de pe urma lor (Psalmul 119:105; Isaia 48:17, 18). Ei acceptă dovada incontestabilă a faptului că profeţiile Bibliei identifică timpul nostru cu „zilele din urmă“ şi au credinţă că lumea nouă promisă de Dumnezeu este foarte aproape (2 Timotei 3:1–5; Matei 24:3–14; 2 Petru 3:13). Pentru ei este o bucurie să le împărtăşească altora cunoştinţa lui Dumnezeu (Proverbele 2:1–5). Ei ştiu că aceia care îl caută pe Dumnezeu îl pot găsi într-adevăr, dar numai printr-un studiu al Scripturilor. — Faptele 17:26, 27.
Vă amintiţi de Albert, care a fost menţionat în articolul precedent? La câteva zile după ce s-a rugat pentru un miracol, fără să primească nici un răspuns, el a fost vizitat de o femeie în vârstă care era Martoră a lui Iehova şi care i-a lăsat câteva publicaţii biblice. Ulterior, Albert a acceptat un studiu al Bibliei gratuit la domiciliu. Pe măsură ce se familiariza cu mesajul Bibliei, dezamăgirea lui se transforma în bucurie. El a ajuns să înţeleagă că îl găsise pe Dumnezeu la urma urmelor.
Scripturile dau îndemnul: „Căutaţi pe DOMNUL cât timp se poate găsi; chemaţi-L cât timp este aproape“ (Isaia 55:6). Puteţi proceda astfel nu aşteptându-vă ca Dumnezeu să efectueze în prezent vreun miracol, ci dobândind cunoştinţă exactă din Cuvântul său. Aceasta este o necesitate, deoarece miracolele în sine nu cultivă credinţa.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Nici chiar învierea miraculoasă a lui Lazăr nu i-a făcut pe duşmanii lui Isus să exercite credinţă.
[Legenda fotografiilor de la pagina 7]
Credinţa trebuie să aibă la bază cunoştinţa exactă a Bibliei.