Când suferinţa nu va mai fi

SUFERINŢA nu a făcut parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu referitor la familia umană. El nu a avut în plan suferinţa şi nici nu o doreşte. „Dacă lucrurile stau astfel, aţi putea întreba, atunci cum şi-a avut ea începutul şi de ce a permis Dumnezeu ca ea să continue până acum?“ — Compară cu Iacov 1:13.

Răspunsul se găseşte în cea mai veche consemnare a istoriei umane, Biblia, îndeosebi în cartea Geneza. Aceasta spune că primii noştri părinţi, Adam şi Eva, l-au urmat pe Satan Diavolul în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Acţiunile lor au dat naştere unor întrebări fundamentale care au vizat însăşi temelia legii şi a ordinii universale. Când ei au pretins dreptul de a decide singuri ce este bine şi rău, ei au sfidat suveranitatea lui Dumnezeu. Ei au pus la îndoială dreptul lui de a guverna şi de a fi unicul arbitru între „bine şi rău“. — Geneza 2:15–17; 3:1–5.

De ce nu şi-a impus imediat voinţa?

„Atunci de ce Dumnezeu nu şi-a impus imediat voinţa?“, aţi putea întreba. Pentru mulţi, lucrurile par foarte simple. „Dumnezeu avea putere. El ar fi trebuit să şi-o folosească pentru a-i distruge pe rebeli“, spun ei (Psalmul 147:5). Dar întrebaţi-vă: „Îi aprob eu fără reţinere pe toţi cei ce îşi folosesc puterea superioară pentru a-şi impune voinţa? Nu  am un sentiment instinctiv de repulsie atunci când un dictator foloseşte escadroanele morţii pentru a-şi elimina duşmanii?“. Majoritatea oamenilor raţionali au oroare de aşa ceva.

„Bine, bine, aţi putea spune, dar dacă Dumnezeu ar fi exercitat o astfel de putere, nimeni nu ar fi contestat acţiunile sale.“ Sunteţi siguri? Oare nu contestă oamenii modul în care Dumnezeu îşi exercită puterea? Ei se întreabă de ce nu şi-a folosit-o uneori, cum ar fi când a tolerat răul. Şi se întreabă de ce şi-a folosit-o alteori. Chiar şi fidelul Avraam nu a înţeles bine modul în care Dumnezeu îşi folosea puterea împotriva duşmanilor Lui. Amintiţi-vă de timpul când Dumnezeu a decis să distrugă Sodoma. Avraam s-a temut în mod neîntemeiat că oamenii buni aveau să moară împreună cu cei răi. El a strigat: „Să omori pe cel drept împreună cu cel rău . . .? Departe de Tine aşa ceva!“ (Geneza 18:25). Chiar şi oamenii cu o gândire corectă ca Avraam au nevoie de asigurarea că puterea absolută nu va fi folosită în mod abuziv.

Bineînţeles, Dumnezeu i-ar fi putut distruge într-o clipă pe Adam, Eva şi Satan. Însă gândiţi-vă cum ar fi privit acest lucru ceilalţi îngeri sau viitoarele creaturi, care ar fi putut afla mai târziu de acţiunile sale. Nu  ar fi dat acest lucru naştere în mintea lor la întrebări sâcâitoare cu privire la corectitudinea guvernării lui Dumnezeu? Nu  l-ar fi expus pe Dumnezeu acuzaţiei că era, de fapt, un fel de despot totalitar, cum l-a descris Nietzsche, un Dumnezeu care elimină cu cruzime pe oricine i se opune?

De ce nu-i constrânge pe oameni să facă ce e drept?

„Nu  ar putea Dumnezeu să-i constrângă pe oameni să facă ce este drept?“, se pot întreba unii. Ei bine, să analizăm şi acest lucru. De-a lungul istoriei, guvernele au încercat să-i constrângă pe oameni să se conformeze modului lor de a gândi. Unele guverne sau unii conducători au recurs la diferite forme de „spălare a creierului“, folosind probabil medicamente sau operaţii chirurgicale, privându-şi victimele de minunatul dar al voinţei libere. Nu  apreciem noi liberul arbitru, în pofida faptului că de acest dar se poate şi abuza? Trecem oare cu vederea încercările vreunui guvern sau conducător de a ne priva de libertate?

Atunci ce alternativă exista la faptul ca Dumnezeu să-şi folosească imediat puterea pentru a aplica legea? Iehova Dumnezeu a hotărât că cea mai bună modalitate de a soluţiona această răzvrătire era să le permită celor care îi respingeau legile să se guverneze o perioadă determinată, independent de guvernarea sa. Acest lucru avea să-i dea familiei umane descinse din Adam şi Eva un timp limitat în care să se guverneze fără să fie supusă legii lui Dumnezeu. De ce a procedat astfel? Deoarece ştia că, odată cu trecerea timpului, urmau să se strângă dovezi de netăgăduit, demonstrându-se că modul în care îşi exercită el guvernarea este întotdeauna corect şi just, chiar şi atunci când îşi foloseşte puterea nelimitată pentru a-şi impune voinţa, şi că orice răzvrătire împotriva lui va avea, mai devreme sau mai târziu, rezultate catastrofale. — Deuteronomul 32:4; Iov 34:10–12; Ieremia 10:23.

Dar toate victimele inocente?

„Între timp, ce se poate spune despre toate victimele inocente?“, aţi putea întreba. „Merită într-adevăr să sufere pentru a dovedi un amănunt legal?“ De fapt, Dumnezeu nu a permis existenţa răului doar pentru a dovedi un amănunt complicat al legii. Dimpotrivă, el a făcut acest lucru pentru a stabili o dată pentru totdeauna adevărul fundamental că numai el este suveran şi că ascultarea de legile sale este esenţială pentru pacea şi fericirea durabilă a tuturor creaturilor sale.

Un lucru foarte important de reţinut este că Dumnezeu ştie că el poate anula complet orice daună pe care existenţa răului i-o cauzează familiei umane. El ştie că, în final, perioada temporară de durere şi suferinţă se va dovedi benefică. Gândiţi-vă la o mamă care îşi ţine strâns copilul în timp ce medicul îi face acestuia un vaccin dureros pentru a-l ocroti de o boală care, altminteri, i-ar cauza moartea. Nici o mamă nu doreşte ca fiul ei să sufere. Nici un medic nu doreşte să-i provoace suferinţă pacientului său. Pe moment, copilul nu înţelege motivul pentru care trebuie să sufere, însă mai târziu va înţelege de ce s-a permis acest lucru.

Adevărată consolare pentru cei care suferă?

Unii consideră că simplul fapt de a cunoaşte aceste lucruri nu-i consolează prea mult pe cei care suferă. Hans Küng declară că o explicaţie raţională pentru existenţa suferinţei este „aproape tot la fel de utilă pentru cel care suferă pe cât este un discurs despre proprietăţile produselor alimentare pentru un om lihnit de foame“. El pune întrebarea: „Pot oare toate raţionamentele să-i insufle curaj omului aproape vlăguit de suferinţă?“. Ei bine, toate „raţionamentele“ oamenilor care ignoră Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, nu i-au încurajat pe cei care suferă. Astfel de raţionamente umane nu au făcut decât să agraveze problema, sugerând că Dumnezeu a vrut ca omul să sufere şi că pământul este menit să fie o vale a plângerii sau un teren de probă pentru cei care vor dobândi, în cele din urmă, viaţa în cer. Ce blasfemie!

Cu toate acestea, Biblia aduce o adevărată consolare. Ea nu se limitează să dea o explicaţie logică privitor la existenţa suferinţei, ci clădeşte totodată încrederea în promisiunea sigură a lui Dumnezeu potrivit căreia el va anula toate daunele pe care le-a cauzat permiterea temporară a suferinţei.

‘Restabilirea tuturor lucrurilor’

Peste foarte puţină vreme, Dumnezeu va readuce toate lucrurile la forma în care le-a proiectat înainte de răzvrătirea primelor sale creaturi umane. Timpul fixat de El pentru guvernarea independentă a omului aproape că a expirat. Trăim în timpul în care el îl va trimite pe „Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“. — Faptele 3:20, 21.

Ce va face Isus Cristos? El va elibera pământul de toţi duşmanii lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 1:6–10). Aceasta nu va fi o execuţie rapidă, cum este cea aplicată de dictatorii umani. Muntele de dovezi care confirmă consecinţele catastrofale ale guvernării nereuşite a omului vor arăta că Dumnezeu este pe deplin justificat să-şi folosească în curând puterea sa nelimitată pentru a-şi impune voinţa (Apocalipsa 11:17, 18). La început, aceasta va însemna un „necaz“ cum n-a mai văzut pământul niciodată, similar, dar mult mai mare decât Potopul din zilele lui Noe (Matei 24:21, 29–31, 36–39). Cei care supravieţuiesc acestui ‘mare necaz’ vor avea parte de ‘timpuri de înviorare’ când vor vedea împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu rostite „prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci“ (Faptele 3:19; Apocalipsa 7:14–17). Ce a promis Dumnezeu?

Ei bine, profeţii lui Dumnezeu din vechime spun că se va pune capăt suferinţei cauzate de războaie şi vărsări de sânge. De exemplu, Psalmul 46:9 ne spune: „El a pus capăt războaielor până la marginea pământului“. Nu  vor mai fi victime nevinovate şi refugiaţi aflaţi într-o stare deplorabilă, nici persoane violate, mutilate şi ucise în războaie crude! Profetul Isaia spune: „Nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“. — Isaia 2:4.

Profeţii prezic şi sfârşitul suferinţei cauzate de crime şi nedreptăţi. În Proverbele 2:21, 22 se promite că „oamenii drepţi vor locui ţara“ şi că cei care cauzează suferinţă şi durere „vor fi smulşi din ea“. Nu  se va mai întâmpla ca ‘un om să stăpânească peste alt om, ca să-l facă nenorocit’ (Eclesiastul 8:9). Toţi cei răi vor fi îndepărtaţi pentru totdeauna (Psalmul 37:10, 38). Toţi vor putea trăi în pace şi securitate, eliberaţi de suferinţă. — Mica 4:4.

Pe deasupra, profeţii mai promit că se va pune capăt suferinţelor cauzate de bolile fizice şi afective (Isaia 33:24). Isaia promite că cei orbi, surzi, infirmi şi toţi cei chinuiţi de boli şi neputinţe vor fi vindecaţi (Isaia 35:5, 6). Dumnezeu va anula chiar efectele morţii. Isus a prezis că „toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele“ (Ioan 5:28, 29). În viziunea sa despre „un cer nou şi un pământ nou“, apostolului Ioan i se spune că „Dumnezeu Însuşi . . . va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu  va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere“ (Apocalipsa 21:1–4). Imaginaţi-vă acest lucru! Fără durere, fără lacrimi, fără ţipete, fără moarte — fără nici o suferinţă!

Orice tragedie care a avut loc în această perioadă limitată de tolerare a răului va fi compensată. Până şi amintirile suferinţei şi durerii — pe care Dumnezeu nu le-a dorit niciodată — vor fi şterse complet. „Vechile suferinţe vor fi uitate . . . nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute“, a profeţit Isaia (Isaia 65:16, 17). Scopul iniţial al lui Dumnezeu ca o familie umană perfectă să trăiască în pace şi fericire desăvârşită pe un pământ paradiziac se va îndeplini în mod complet (Isaia 45:18). Încrederea în suveranitatea sa va fi absolută. Ce privilegiu va fi să trăieşti când Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor oamenilor, timp în care el va arăta că nu este un fel de „despot, impostor, escroc, călău“, cum l-a acuzat Nietzsche, ci că întotdeauna este iubitor, înţelept şi drept în exercitarea puterii absolute!

[Text generic pe pagina 5]

Unii conducători au recurs la „spălarea creierului“ altora, privându-şi victimele de voinţă liberă.

[Provenienţa fotografiei]

UPI/Bettmann

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Când suferinţa nu va mai exista, toţi se vor bucura de viaţă pe deplin.