Dezvoltă-ţi aptitudinile de învăţător

CE OBIECTIVE pedagogice urmăreşti? Dacă ai devenit recent proclamator al Regatului, fără îndoială că doreşti să înveţi cum să conduci un studiu biblic la domiciliu, întrucât Isus le-a dat continuatorilor săi misiunea de a face discipoli (Mat. 28:19, 20). Dacă ai deja experienţă în acest domeniu, probabil că ţi-ai propus să sensibilizezi cât mai mult inima celor pe care încerci să-i ajuţi. Dacă eşti părinte, cu siguranţă că doreşti să fii un învăţător capabil să le insufli copiilor tăi dorinţa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu (3 Ioan 4). Dacă eşti bătrân sau aspiri la acest privilegiu, probabil că doreşti să devii un orator care să poată sădi în inima ascultătorilor săi o profundă apreciere faţă de Iehova şi faţă de căile sale. Cum îţi poţi atinge obiectivul?

Învaţă din exemplul Învăţătorului Emerit, Isus Cristos (Luca 6:40). Indiferent că se adresa unei mulţimi aflate pe un versant de munte sau câtorva trecători, Isus lăsa o impresie de neşters asupra acestora prin cuvintele sale şi prin modul de a se exprima. Folosind aplicări practice, uşor de înţeles, Isus le sensibiliza inima şi îi determina să gândească. N-ai putea să-l imiţi?

Bizuie-te pe Iehova

Relaţia apropiată pe care o avea cu Tatăl său ceresc şi binecuvântarea spiritului sfânt l-au ajutat pe Isus să-şi dezvolte aptitudinile de învăţător. Îl rogi fierbinte pe Iehova să te ajute să conduci cu eficienţă studii biblice la domiciliu? Dacă eşti părinte, te rogi cu regularitate lui Dumnezeu să te ajute să-ţi instruieşti copiii? Faci rugăciuni sincere când te pregăteşti să ţii cuvântări sau să conduci întrunirile? Dacă te vei bizui pe Iehova apelând la el în rugăciune, vei deveni un învăţător mai eficient.

Demonstrăm că depindem de Iehova şi dacă ne bizuim pe Cuvântul său, Biblia. În ultima seară a vieţii sale de om perfect, Isus i-a spus în rugăciune Tatălui său astfel: „Le-am dat cuvântul tău“ (Ioan 17:14). Deşi Isus avea o vastă experienţă, el nu a vorbit niciodată de la sine, ci a transmis întotdeauna învăţăturile Tatălui său, lăsându-ne astfel un exemplu demn de urmat (Ioan 12:49, 50). Cuvântul lui Dumnezeu, păstrat în Biblie, are puterea de a-i influenţa pe oameni: de a le influenţa acţiunile, gândurile cele mai ascunse şi sentimentele cele mai profunde (Evr. 4:12). Pe măsură ce îţi vei îmbogăţi cunoştinţele din Cuvântul lui Dumnezeu şi vei învăţa să le foloseşti cu eficienţă în minister, vei ajunge să predai într-un mod care să-i atragă pe oameni spre Dumnezeu. — 2 Tim. 3:16, 17.

Onorează-l pe Iehova

A fi un învăţător asemenea lui Cristos nu înseamnă doar a ţine o cuvântare interesantă. Este adevărat, oamenii se minunau de „cuvintele pline de farmec“ ale lui Isus (Luca 4:22). Dar care era obiectivul lui Isus când le vorbea cu elocinţă? Acela de a-l onora pe Iehova, nu de a atrage atenţia asupra lui însuşi (Ioan 7:16–18). Iată cu ce cuvinte şi-a îndemnat el continuatorii: „Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă lucrările voastre excelente şi să-i dea glorie Tatălui vostru care este în ceruri“ (Mat. 5:16). Acest sfat ar trebui să ne influenţeze modul în care predăm. Să nu permitem nici unui lucru să stea în calea obiectivului nostru! Prin urmare, când ne gândim la ce vom spune sau cum vom spune ceva, ar fi potrivit să ne întrebăm: „Cuvintele mele vor contribui la creşterea aprecierii faţă de Iehova sau vor atrage atenţia asupra mea?“

De pildă, ilustrările şi exemplele din viaţa de zi cu zi pot fi folosite cu succes în predare. Totuşi, când dezvolţi prea mult o ilustrare sau te pierzi în detalii, vei eclipsa ideea pe care vrei s-o subliniezi. În mod asemănător, povestioarele spuse doar de dragul distracţiei ne îndepărtează de obiectivul ministerului nostru, căci vor îndrepta atenţia asupra noastră, nu asupra adevăratului obiectiv al instruirii teocratice.

‘Fă o distincţie’

Pentru ca cineva să devină cu adevărat discipol al lui Cristos, trebuie să înţeleagă bine ceea ce i se predă. E imperios necesar să audă adevărul şi să înţeleagă prin ce anume se deosebeşte acesta de alte credinţe religioase. Observând diferenţele, el va putea să devină un bun discipol.

Iehova şi-a sfătuit de repetate ori poporul să facă distincţie între ce este curat şi ce este necurat (Lev. 10:9–11, NW). El a spus că toţi cei care vor sluji în marele templu spiritual aveau să-i înveţe pe oameni „să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt“ (Ezec. 44:23). Cartea Proverbele prezintă multe antiteze între dreptate şi nelegiuire, înţelepciune şi nesăbuinţă. Chiar şi lucrurile care nu se află în antiteză se pot deosebi unele de altele. Apostolul Pavel a făcut distincţie între omul drept şi cel bun, aşa cum reiese din Romani 5:7. În scrisoarea adresată evreilor, el arată superioritatea serviciului de mare preot îndeplinit de Cristos comparativ cu cel adus de Aaron. Într-adevăr, conform celor spuse de John Amos Comenius, pedagog din secolul al XVII-lea, „a preda înseamnă a arăta cum anume se deosebesc lucrurile între ele în funcţie de scop, formă sau origine. . . . Prin urmare, cine face bine aceste diferenţieri predă bine“.

Să presupunem, de exemplu, că-i vorbeşti cuiva despre Regatul lui Dumnezeu. Dacă nu înţelege ce este Regatul, ai putea să-i explici diferenţa dintre ceea ce spune Biblia şi ideea conform căreia Regatul nu este decât o stare a inimii. Sau ai putea să-i arăţi diferenţa dintre acest Regat şi guvernele umane. Totuşi, celor ce cunosc deja aceste adevăruri fundamentale ai putea să le dai mai multe detalii. Arată-le, de exemplu, prin ce anume se diferenţiază Regatul mesianic de suveranitatea universală a lui Iehova, amintită în Psalmul 103:19, de ‘regatul Fiului iubirii lui Dumnezeu’, menţionat în Coloseni 1:13, sau de ‘administrarea’ despre care se vorbeşte în Efeseni 1:10. Folosirea contrastelor îi va ajuta pe ascultători să înţeleagă bine aceste învăţături biblice importante.

Isus s-a folosit de nenumărate ori de acest procedeu didactic. El a pus în antiteză modul obişnuit de înţelegere a Legii mozaice şi adevăratul spirit al Legii (Mat. 5:21–48). A făcut diferenţă între devoţiunea sfântă şi faptele ipocrite ale fariseilor (Mat. 6:1–18). A pus în contrast spiritul celor ce „stăpânesc peste“ alţii şi spiritul de sacrificiu manifestat de continuatorii săi (Mat. 20:25–28). Cu altă ocazie, aşa cum reiese din Matei 21:28–32, Isus şi-a invitat ascultătorii să stabilească singuri diferenţa dintre fariseism şi adevărata căinţă. Această metodă este strâns legată de o altă faţetă importantă a predării eficiente.

Îndeamnă-ţi ascultătorii să gândească

În Matei 21:28 citim că Isus şi-a introdus comparaţia prin întrebarea: „Ce credeţi?“ Un învăţător capabil nu se mulţumeşte doar să prezinte anumite fapte sau să dea răspunsuri, ci îşi ajută ascultătorii să-şi dezvolte capacitatea de gândire (Prov. 3:21, NW; Rom. 12:1). Folosirea întrebărilor este un mijloc important în atingerea acestui obiectiv. Conform celor relatate în Matei 17:25, Isus a întrebat: „Ce crezi, Simon? De la cine primesc regii pământului taxe sau capitaţie? De la fiii lor sau de la străini?“ Întrebările profunde puse de Isus l-au ajutat pe Petru să gândească şi să tragă singur concluzia corectă cu privire la plata taxei pentru templu. În mod asemănător, când i-a răspuns omului care-l întrebase: „Cine este de fapt aproapele meu?“, Isus a prezentat faptele unui preot şi ale unui levit în antiteză cu faptele unui samaritean. Apoi, a pus următoarea întrebare: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a făcut aproapele omului care căzuse între tâlhari?“ (Luca 10:29–36). Fără să gândească în locul interlocutorului său, Isus l-a invitat să-şi răspundă singur la întrebare. — Luca 7:41–43.

Sensibilizează-le inima

Învăţătorii care înţeleg sensul Cuvântului lui Dumnezeu îşi dau seama că adevărata credinţă nu presupune doar memorarea unor informaţii şi respectarea anumitor reguli. Ea are la bază o bună relaţie cu Iehova şi aprecierea căilor sale. Această formă de închinare implică inima (Deut. 10:12, 13; Luca 10:25–27). În Scripturi, cuvântul „inimă“ se referă deseori la persoana lăuntrică, adică la dorinţele, sentimentele, gândurile şi motivaţiile noastre.

Isus ştia că, deşi oamenii se uită la înfăţişare, Dumnezeu vede ceea ce se află în inimă (1 Sam. 16:7). Serviciul nostru pentru Dumnezeu ar trebui să fie motivat de iubirea pentru el, nu de dorinţa de a ne impresiona semenii (Mat. 6:5–8). În ceea ce-i priveşte, fariseii făceau multe lucruri de ochii lumii. Ei puneau un mare accent pe respectarea detaliilor Legii şi a regulilor impuse de ei, dar nu manifestau calităţile care ar fi putut să-i identifice ca slujitori ai Dumnezeului căruia pretindeau că i se închină (Mat. 9:13; Luca 11:42). Isus a explicat că, deşi ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu este importantă, valoarea acestei ascultări este stabilită în funcţie de ceea ce ai în inimă (Mat. 15:7–9; Mar. 7:20–23; Ioan 3:36). Învăţătura pe care o predăm va fi mult mai eficientă dacă vom imita exemplul lui Isus. Este important să-i ajutăm pe oameni să înveţe ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la ei. Dar la fel de important este ca ei să-l cunoască şi să-l iubească pe Iehova, şi să demonstreze prin conduita lor cât de mult îşi doresc să se bucure de aprobarea adevăratului Dumnezeu.

Evident, pentru a beneficia din plin de această instruire, oamenii trebuie să fie conştienţi de ceea ce au în inimă. Isus şi-a încurajat ascultătorii să-şi analizeze motivaţiile şi sentimentele. Când le corecta un punct de vedere greşit, el îi întreba de ce au gândit, au vorbit sau au acţionat într-un anumit fel. În plus, pe lângă întrebări, Isus folosea afirmaţii, ilustrări sau acţiuni menite a-i ajuta să vadă corect lucrurile (Mar. 2:8; 4:40; 8:17; Luca 6:41, 46). Şi noi ne putem ajuta ascultătorii sugerându-le să-şi pună întrebări ca: „De ce ar trebui să procedez astfel? De ce reacţionez în felul acesta?“ Apoi, oferă-le argumente care să-i încurajeze să privească lucrurile din punctul de vedere al lui Iehova.

Fă aplicări practice

Un învăţător destoinic ştie că ‘înţelepciunea este lucrul principal’ (Prov. 4:7, NW). Înţelepciunea este capacitatea de a pune în aplicare cu succes ceea ce cunoşti pentru a rezolva probleme, pentru a evita pericole, pentru a atinge anumite obiective şi pentru a-i ajuta pe alţii. Învăţătorul are responsabilitatea de a-şi ajuta elevii să dobândească înţelepciune practică, nu de a lua decizii în locul lor. Când examinezi diverse principii biblice, ajută-ţi elevul să gândească. Ai putea să te referi la o situaţie reală, iar apoi să-l întrebi cum l-ar ajuta principiul biblic abia studiat să depăşească o asemenea situaţie. — Evr. 5:14.

În discursul pe care apostolul Petru l-a ţinut la Penticosta din anul 33 e.n. găsim un model de aplicare practică a unui principiu ce a influenţat viaţa oamenilor (Fap. 2:14–36). După ce a dezbătut trei pasaje biblice pe care mulţimile le considerau de inspiraţie divină, Petru a făcut o aplicare a acestor versete din perspectiva evenimentelor la care fuseseră cu toţii martori. Mulţimea s-a simţit imediat impulsionată să acţioneze în conformitate cu cele auzite. Au metodele tale de predare un efect similar asupra oamenilor? Te mulţumeşti doar să treci în revistă faptele sau mergi mai departe ajutându-i pe oameni să înţeleagă motivul pentru care lucrurile stau aşa? Îi încurajezi să mediteze la modul în care ar trebui să le fie influenţată viaţa de ceea ce învaţă? Poate că ei nu vor striga: „Ce trebuie să facem?“, asemenea mulţimii de la Penticostă, dar, dacă vei face o bună aplicare a textelor biblice, îi vei impulsiona să treacă la fapte. — Fap. 2:37.

Când citiţi Biblia împreună cu copiii, voi, părinţi, aveţi minunata ocazie de a-i învăţa să gândească prin prisma aplicării practice a principiilor biblice (Ef. 6:4). De exemplu, aţi putea să alegeţi câteva versete din fragmentul biblic planificat pentru săptămâna în curs, să discutaţi cu ei semnificaţia acestora, după care să-i întrebaţi ceva de genul: „Ce îndrumare ne oferă aceste versete? Cum am putea să ne folosim de ele în minister? Ce ne dezvăluie despre Iehova şi despre modul său de-a acţiona, şi cum ne consolidează aprecierea faţă de El?“ Îndeamnă-ţi familia să comenteze pe marginea acestor chestiuni cu ocazia discutării ideilor importante din Biblie la Şcoala de Minister Teocratic. Ei vor reţine, cu siguranţă, versetele asupra cărora vor face comentarii.

Dă un bun exemplu

Noi nu predăm doar prin cuvinte, ci şi prin fapte. Acţiunile noastre sunt un exemplu practic cu privire la modul în care putem aplica ceea ce spunem. De fapt, aşa învaţă şi copiii. Când îşi imită părinţii, copiii demonstrează că vor să fie ca părinţii lor. Ei vor să afle cum e să faci ceea ce fac părinţii. În mod asemănător, când cei cărora le predai ‘devin imitatori ai tăi, aşa cum şi tu eşti al lui Cristos’, ei vor începe să simtă binecuvântările de care ai parte când umbli pe calea lui Iehova (1 Cor. 11:1). Vor simţi personal intervenţia lui Iehova.

Iată deci cât este de important să dăm un bun exemplu. ‘Felul de persoane care trebuie să fim în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă’ va deveni, în mare parte, pentru cei pe care-i instruim, un exemplu viu cu privire la modul în care pot fi aplicate principiile biblice (2 Pet. 3:11). Dacă-ţi încurajezi elevul să citească cu regularitate Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să fii în primul rând tu un cititor sârguincios. Dacă vrei ca şi copiii tăi să înveţe să se supună principiilor biblice, ar trebui ca ei să vadă mai întâi la tine acţiuni conforme cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă sfătuieşti congregaţia să fie zeloasă în minister, fă tot posibilul să participi şi tu din plin la această lucrare. Când pui în practică ceea ce le predai altora, eşti mai în măsură să-i îndemni la acţiune. — Rom. 2:21–23.

Dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti stilul de predare, întreabă-te: „Îi instruiesc pe alţii în aşa fel încât să facă schimbări în atitudinea, în vorbirea şi în acţiunile lor? Când vreau să clarific un subiect, arăt care este deosebirea dintre două idei sau dintre două acţiuni? Ce trebuie să fac pentru a-i ajuta pe elevi, pe copiii mei sau pe cei prezenţi la întruniri să reţină ceea ce spun? Le arăt clar celor ce mă ascultă cum să pună în practică ceea ce învaţă? Constitui eu un exemplu în acest sens? Înţeleg ei că atitudinea pe care o au faţă de cele învăţate le poate influenţa relaţiile cu Iehova?“ (Prov. 9:10). Continuă să acorzi atenţie acestor aspecte pentru a-ţi putea dezvolta aptitudinile de învăţător. „Fii în mod constant atent la tine însuţi şi la predare. Perseverează în aceste lucruri, căci, făcând aceasta, te vei salva atât pe tine însuţi, cât şi pe cei care te ascultă.“ — 1 Tim. 4:16.