Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”

6-12 IANUARIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU GENEZA 1, 2

„Iehova creează viața pe pământ”

(Geneza 1:3, 4) „Și Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» Și a fost lumină. ⁴ Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a separat lumina de întuneric.”

(Geneza 1:6) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să fie o întindere între ape și să se separe apele de ape!».”

(Geneza 1:9) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să se adune la un loc apele de sub ceruri și să apară uscatul!» Și așa a fost.”

(Geneza 1:11) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să dea pământul iarbă, plante cu sămânță, pomi roditori care dau rod cu sămânță în el, după specia lor, pe pământ!» Și așa a fost.”

it-1-E 527, 528

Creație

Când Dumnezeu a spus în ziua întâi „Să fie lumină!”, o lumină difuză a pătruns prin straturile de nori, chiar dacă sursele acelei lumini nu erau încă vizibile de pe suprafața pământului. Se pare că procesul a avut loc treptat, așa cum a redat traducătorul J. W. Watts: „Și treptat lumina a venit în existență”. (Ge 1:3, A Distinctive Translation of Genesis) Dumnezeu a separat lumina de întuneric, numind lumina Zi și întunericul Noapte. Acest lucru arată că pământul efectua o mișcare de rotație în jurul axei sale, dar și în jurul soarelui. Astfel, în emisfera estică și în cea vestică a pământului, intervalele de lumină și de întuneric se succedau. (Ge 1:3, 4)

În ziua a doua, Dumnezeu a făcut o întindere separând „apele de ape”. Unele ape au rămas pe pământ, dar o mare cantitate de apă a fost ridicată cu mult deasupra pământului, cele două fiind separate de o întindere. Dumnezeu a numit întinderea Cer, iar aceasta în funcție de poziția ei față de pământ, întrucât în apele suspendate deasupra întinderii nu se spune că ar fi existat stele sau alte corpuri din spațiul cosmic. (Ge 1:6-8; vezi ÎNTINDERE)

În ziua a treia, prin puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, apele de pe pământ au fost adunate și a apărut uscatul, pe care Dumnezeu l-a numit Pământ. Tot în această zi – însă nu folosindu-se de procese evolutive sau lăsând lucrurile la voia întâmplării – Dumnezeu a imprimat principiul vieții în atomii din materie, astfel încât au fost aduse în existență ‘iarba, plantele cu sămânță, pomii roditori’. Fiecare dintre aceste trei tipuri de vegetație se putea înmulți după „specia” ei. (Ge 1:9-13)

(Geneza 1:14) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să fie luminători pe întinderea cerurilor ca să separe ziua de noapte, să servească drept semne și să arate anotimpurile, zilele și anii!».”

(Geneza 1:20) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să mișune apele de o puzderie de suflete vii și să zboare creaturi zburătoare deasupra pământului, pe fața întinderii cerurilor!».”

(Geneza 1:24) „Și Dumnezeu a mai zis: «Să dea pământul suflete vii după specia lor: animale domestice, alte creaturi care se mișcă și animale sălbatice ale pământului, după specia lor!» Și așa a fost.”

(Geneza 1:27) „Și Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc și de sex femeiesc.”

it-1-E 528 ¶5-8

Creație

Este demn de remarcat că în Geneza 1:16 nu este folosit verbul ebraic bará’, care înseamnă „a crea”. În schimb, este folosit verbul ebraic ʽasáh, care înseamnă „a face”. Întrucât soarele, luna și stelele fac parte din „cerurile” menționate în Geneza 1:1, acestea au fost create cu mult timp înainte de ziua a patra. În ziua a patra, Dumnezeu „a făcut” ca aceste corpuri cerești să aibă un rol nou în raport cu suprafața pământului și întinderea de deasupra ei. Cuvintele „Dumnezeu i-a pus pe întinderea cerurilor ca să lumineze pământul” arată că acești luminători erau acum vizibili de pe suprafața pământului, ca și cum s-ar fi aflat pe această întindere. În plus, luminătorii aveau „să servească drept semne și să arate anotimpurile, zilele și anii”, ceea ce înseamnă că, ulterior, omul avea să se folosească de aceștia în mai multe moduri. (Ge 1:14)

În ziua a cincea au fost create primele ființe vii de pe pământ – care nu erau de natură umană – , nu doar o singură ființă care să evolueze în alte forme de viață, ci o puzderie de suflete vii, care au fost aduse în existență prin putere divină. Biblia spune: „Dumnezeu a creat monștrii marini uriași și tot felul de suflete vii care se mișcă și de care au început să mișune apele, după specia lor, și tot felul de creaturi zburătoare, înaripate, după specia lor”. Fiind mulțumit de ceea ce realizase, Dumnezeu le-a binecuvântat și le-a spus ‘să se înmulțească’, lucru posibil deoarece aceste viețuitoare din specii diferite fuseseră înzestrate de Dumnezeu cu capacitatea de a se reproduce „după specia lor”. (Ge 1:20-23)

În ziua a șasea, „Dumnezeu a făcut animalele sălbatice ale pământului după specia lor, animalele domestice după specia lor și toate celelalte creaturi care se mișcă pe pământ, după specia lor”, iar „lucrul acesta era bun”, așa cum erau toate lucrările create anterior de Dumnezeu. (Ge 1:24, 25)

Spre sfârșitul celei de-a șasea zile de creare, Dumnezeu a adus în existență o ființă cu totul diferită, superioară animalelor, dar inferioară îngerilor: omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În timp ce în Geneza 1:27 se menționează doar că Dumnezeu „i-a creat [pe oameni] de sex bărbătesc și de sex femeiesc”, din relatarea paralelă din Geneza 2:7-9 reiese că Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit un suflet viu, dar și că i-a pregătit o locuință paradiziacă și hrană. În acest caz, Iehova a folosit elemente ale pământului în procesul de creare. Apoi, după crearea bărbatului, El a creat femeia folosind una dintre coastele lui Adam. (Ge 2:18-25) După crearea femeii, specia umană a fost completă. (Ge 5:1, 2)

13-19 IANUARIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU GENEZA 3-5

„Consecințele devastatoare ale primei minciuni”

(Geneza 3:15-19) „«Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. El îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul». ¹⁶ Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult durerea din timpul sarcinii tale. Cu mari dureri vei naște copii și dorința ta se va ține după soțul tău, iar el va stăpâni peste tine». ¹⁷ Și lui Adam i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de glasul soției tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: „Să nu mănânci din el”, blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă îi vei mânca roadele în toate zilele vieții tale. ¹⁸ Spini și mărăcini îți va da și vei mânca plantele câmpului. ¹⁹ În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce».”

it-2-E 186

Durerile nașterii

Suferințe premergătoare nașterii. După ce Eva, prima femeie, a păcătuit, Dumnezeu i-a spus care aveau să fie consecințele neascultării asupra nașterii de copii. Dacă ar fi rămas ascultătoare, ea ar fi avut parte în continuare de binecuvântarea lui Dumnezeu, iar nașterea i-ar fi adus numai bucurie, deoarece „binecuvântarea lui Iehova îmbogățește și el nu-i adaugă nicio durere”. (Pr 10:22) Dar acum, din cauza păcatului, durerile aveau să fie o consecință a funcționării imperfecte a corpului. De aceea, Dumnezeu a zis (se spune deseori despre lucrurile permise de el că sunt făcute de el): „Voi mări foarte mult durerea din timpul sarcinii tale. Cu mari dureri vei naște copii”. (Ge 3:16)

Să căutăm nestemate spirituale

(Geneza 4:23, 24) „Și Lameh a compus pentru soțiile sale, Ada și Țila, aceste versuri: «Ascultați glasul meu, soții ale lui Lameh! Plecați urechea la spusele mele: Am omorât un om pentru că m-a rănit, da, un tânăr pentru că m-a lovit. ²⁴ Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain, atunci Lameh de șaptezeci de ori și încă șapte».”

it-2-E 192 ¶5

Lameh

Poemul compus de Lameh pentru soțiile lui (Ge 4:23, 24) reflectă spiritul violent al acelei epoci. Versurile poemului spun: „Ascultați glasul meu, soții ale lui Lameh! Plecați urechea la spusele mele: Am omorât un om pentru că m-a rănit, da, un tânăr pentru că m-a lovit. Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain, atunci Lameh de șaptezeci de ori și încă șapte”. Lameh susținea că acționase în legitimă apărare și că fapta sa nu fusese o crimă premeditată, precum cea a lui Cain. Lameh pretindea că, pentru a se apăra, îl omorâse pe bărbatul care îl lovise și îl rănise. Drept urmare, prin intermediul poemului, Lameh cerea să i se acorde imunitate în cazul în care cineva ar fi vrut să se răzbune pe el pentru uciderea atacatorului său.

(Geneza 4:26) „Și i s-a născut și lui Set un fiu și i-a pus numele Enos. În timpul acela a început să fie chemat numele lui Iehova.”

it-1-E 338 ¶2

Blasfemie

Modul în care „a început să fie chemat numele lui Iehova” pe timpul lui Enos, în perioada antediluviană, nu pare să fi fost corect și just, deoarece, cu mult timp înainte, Abel i s-a adresat lui Dumnezeu folosindu-i numele. (Ge 4:26; Ev 11:4) Dacă, așa cum susțin unii erudiți, numele lui Dumnezeu era chemat într-un mod abuziv și atribuit în mod nepotrivit unor oameni sau unor obiecte folosite în idolatrie, aceasta ar fi constituit o blasfemie. (Vezi ENOS.)

27 IANUARIE – 2 FEBRUARIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU GENEZA 9-11

„Tot pământul avea o singură limbă”

(Geneza 11:1-4) „Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. ² Mergând spre est, ei au descoperit o câmpie în țara Șinearului și s-au stabilit acolo. ³ Și și-au zis unul altuia: «Hai să facem cărămizi și să le ardem». Astfel, cărămida le-a servit drept piatră, iar bitumul le-a servit drept mortar. ⁴ Apoi au zis: «Hai să ne construim un oraș și un turn cu vârful până la cer și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului».”

it-2-E 202 ¶2

Limbă

În Geneza se relatează că, după Potop, o parte a familiei umane s-a unit pentru un proiect care era în opoziție cu voința lui Dumnezeu, așa cum i-a fost transmisă lui Noe și fiilor săi. (Ge 9:1) În loc să se răspândească și să ‘umple pământul’, acești oameni și-au propus să se adune într-un singur loc și să locuiască împreună pe o câmpie din țara Șinearului, Mesopotamia. În mod evident, acest loc urma să devină un centru religios, reprezentat de un turn folosit în închinare. (Ge 11:2-4)

(Geneza 11:6-8) „Apoi Iehova a zis: «Iată! Ei sunt un singur popor și toți au o singură limbă. Și iată ce-au început să facă! Acum nimic din ce-și pun în gând nu le va fi imposibil. ⁷ Hai să coborâm și să le încurcăm limba ca să nu-și mai înțeleagă limba unul altuia». ⁸ Astfel, Iehova i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului și, în cele din urmă, au încetat să mai construiască orașul.”

it-2-E 202 ¶3

Limbă

Dumnezeul Atotputernic a împiedicat realizarea acestui proiect sfidător încurcându-le limba. Astfel, ei nu au mai putut acționa în mod unit, fapt ce a dus la răspândirea lor pe toată suprafața pământului. Încurcarea limbii avea să împiedice sau să încetinească înaintarea omenirii într-o direcție greșită, aflată în opoziție clară cu Dumnezeu. În acest mod avea să fie limitată atât capacitatea oamenilor de a-și uni eforturile intelectuale și fizice în realizarea unor planuri ambițioase, cât și exploatarea cunoștințelor acumulate de diferitele grupuri lingvistice formate – cunoștințe ce nu ar fi provenit de la Dumnezeu, ci ar fi fost dobândite de oameni prin experiență și cercetare. (Compară cu Ec 7:29; De 32:5.) Prin urmare, deși a constituit un factor dezbinător major în societate, încurcarea limbii a adus foloase omenirii îngreunând realizarea unor obiective periculoase și dăunătoare. (Ge 11:5-9; compară cu Is 8:9, 10.) Nu trebuie decât să ne gândim la unele realizări din timpurile moderne, rezultate în urma cunoștințelor laice dobândite și folosite greșit de oameni, pentru a ne da seama de ceea ce Dumnezeu a prevăzut cu mult timp în urmă că avea să se întâmple dacă proiectul de la Babel nu ar fi fost zădărnicit.

(Geneza 11:9) „De aceea i s-a pus numele Babel, pentru că acolo Iehova încurcase limba întregului pământ și de acolo Iehova îi împrăștiase pe toată fața pământului.”

it-2-E 472

Națiuni

Separate de bariere ce împiedicau comunicarea, grupurile lingvistice și-au dezvoltat cultura, arta, obiceiurile, caracteristicile și religiile proprii, cu alte cuvinte un mod propriu de a face lucrurile. (Le 18:3) Fiind înstrăinate de Dumnezeu, aceste popoare și-au făcut mulți idoli ai divinităților lor mitice. (De 12:30; 2Re 17:29, 33)

Să căutăm nestemate spirituale

(Geneza 9:20-22) „Noe a început să cultive pământul și a plantat o vie. ²¹ A băut vin, s-a îmbătat și s-a dezgolit în cortul său. ²² Mai târziu, Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și s-a dus afară să le spună celor doi frați ai lui.”

(Geneza 9:24, 25) „În cele din urmă, Noe s-a trezit din amețeala vinului și a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai mic. ²⁵ Atunci a zis: «Blestemat să fie Canaan! Să fie ultimul între sclavii fraților lui!».”

it-1-E 1023 ¶4

Ham

Este posibil ca însuși Canaan să fi fost implicat direct în acest incident și ca tatăl său, Ham, să nu-l fi corectat. Sau este posibil ca Noe, vorbind sub inspirație, să fi prezis că înclinațiile greșite ale lui Ham, probabil deja evidente în fiul său Canaan, aveau să fie moștenite de descendenții lui Canaan. Blestemul s-a împlinit parțial când israeliții, descendenți ai lui Sem, i-au subjugat pe canaaniți. Cei care nu au fost distruși (de exemplu, gabaoniții [Ios 9]) au fost făcuți sclavi ai israeliților. Secole mai târziu, blestemul s-a împlinit la o scară mai mare când descendenții lui Canaan, fiul lui Ham, au ajuns sub dominația Medo-Persiei, a Greciei și a Romei, puteri mondiale ce descindeau din Iafet.

(Geneza 10:9, 10) „El a fost un vânător puternic în opoziție cu Iehova. De aceea se zice: «Ca Nimrod, un vânător puternic în opoziție cu Iehova». ¹⁰ La început, regatul lui cuprindea Babelul, Erecul, Acadul și Calne, în țara Șinearului.”

it-2-E 503

Nimrod

La început, regatul lui Nimrod cuprindea orașele Babel, Erec, Acad și Calne, toate aflate în țara Șinearului. (Ge 10:10) Prin urmare, se pare că la îndrumarea lui a început construirea Babelului și a turnului. Această concluzie este în armonie și cu tradiția iudaică. Iosefus a scris: „Și cum faptele sale tindeau puțin câte puțin spre tiranie, Nebrod [Nimrod] a socotit că poate să-i îndepărteze pe oameni de teama lor față de Dumnezeu dacă le va spori încrederea în propria lui putere. A amenințat că vrea să se răzbune pe Dumnezeu, care plănuiește să acopere pământul cu un nou potop. Va clădi așadar un turn atât de înalt încât apele revărsate să nu poată urca până la el, răscumpărând astfel pieirea strămoșilor săi. Mulțimile au încuviințat cu înflăcărare proiectele lui Nebrod, socotind supunerea față de Dumnezeu drept o subjugare: ele s-au apucat să clădească turnul . . . Turnul câștiga în înălțime mai presus de orice speranță”. (Antichități iudaice, I, IV, 2, 3)