Gazele naturale — o sursă de energie preţioasă — Watchtower

Gazele naturale — o sursă de energie preţioasă

GAZELE naturale satisfac peste 20% din necesarul de energie al lumii. Dar cum se formează ele? Cum sunt pregătite pentru uz? Şi cât a mai rămas din această resursă naturală?

Mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că gazele naturale s-au format în urmă cu miliarde de ani, rezultând din descompunerea materiei vegetale şi animale, inclusiv a planctonului. Potrivit acestei teorii, de-a lungul unor mari perioade de timp, microorganismele au transformat resturile organice în combustibili fosili — cărbune, gaze naturale şi petrol —, în prezenţa presiunii generate de acumularea deasupra a sedimentelor şi a temperaturii ridicate din străfundurile planetei. Cu timpul, o mare parte din gaze au pătruns în stratele de roci poroase, acumulându-se în bazine, sau zăcăminte, sub un strat de rocă impermeabilă. Unele zăcăminte sunt uriaşe, conţinând mii de miliarde de metri cubi de gaze. Dar cum sunt detectate zăcămintele de gaze naturale?

Prospecţiuni

Sateliţii de teledetecţie, sistemele de poziţionare globală, prospecţiunile seismometrice şi calculatoarele facilitează mult detectarea acestei resurse. Prospecţiunile seismometrice au la bază principiul reflexiei undelor acustice la contactul cu stratele de rocă, specialiştii obţinând astfel o imagine acustică a ceea ce se află în adâncurile pământului. Undele sonore sunt produse de obicei cu ajutorul unor vibratoare montate pe camioane speciale ori al unor explozii controlate, de mică putere. Undele de şoc rezultate se propagă prin scoarţa terestră, iar, după ce sunt reflectate, sunt înregistrate de instrumentele de măsură. În baza măsurătorilor, oamenii de ştiinţă realizează modele computerizate tridimensionale ale formaţiunilor de rocă. La rândul lor, aceste modele indică prezenţa unor rezerve de gaze naturale.

În prospecţiunile marine, undele acustice sunt generate de pistoale speciale cu aer comprimat, cu abur ori cu apă, care sunt descărcate în apa mării. Undele de presiune care rezultă trec de fundul mării, iar, după ce sunt reflectate, sunt detectate de hidrofoanele conectate printr-un cablu lung la nava de cercetare geologică. Şi de această dată, cercetătorii realizează, în baza semnalelor primite, modele computerizate ce sunt apoi analizate.

Dacă zăcământul nu este suficient de mare, costurile de extracţie nu se justifică. De aceea, geologii trebuie să evalueze nu numai volumul zăcământului, ci şi presiunea din el, care poate fi măsurată destul de exact cu ajutorul manometrelor. Volumul însă este mai greu de stabilit. Una dintre metode presupune măsurarea presiunii iniţiale, extragerea unei cantităţi de gaz şi efectuarea unei noi măsurători. Dacă diferenţa este mică, înseamnă că zăcământul este mare; în schimb, dacă diferenţa este mare, înseamnă că zăcământul este mic.

Pregătirea gazului pentru uz

După extracţie, gazele naturale sunt transportate prin conducte la rafinării, unde se înlătură substanţele chimice nedorite, precum dioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat şi dioxidul de sulf, dar şi vaporii de apă care pot coroda pereţii conductelor. Apoi, gazul este distilat la o temperatură foarte scăzută pentru înlăturarea azotului ce nu arde şi pentru recuperarea heliului, a butanului, a etanului şi a propanului, substanţe foarte valoroase. Produsul final este în esenţă metan pur, un gaz incolor, inodor şi extrem de inflamabil. Întrucât este un produs natural, metanul este numit şi gaz natural.

Pentru ca metanul să nu prezinte riscuri în uzul casnic, producătorii adaugă, în cantităţi mici, substanţe ce conţin sulf, care are un miros înţepător. Astfel, orice scurgere de gaz poate fi detectată cu uşurinţă, evitându-se o eventuală explozie. În orice caz, gazul natural este un combustibil mult mai puţin poluant decât ceilalţi combustibili fosili, precum cărbunele şi petrolul.

Ca să poată fi transportat mai uşor, gazul natural este răcit la temperaturi foarte joase şi lichefiat. Butanul şi propanul intră în componenţa gazului petrolier lichefiat (GPL), bine cunoscut de cei care folosesc la gătit butelia cu gaz. GPL-ul este un carburant utilizat pe scară largă de autobuze, camioane şi alte autovehicule. Iar în domeniul industriei chimice, butanul şi propanul sunt folosite la realizarea maselor plastice, a solvenţilor, a fibrelor sintetice şi a altor produse organice.

O sursă de energie finită

Ca toţi ceilalţi combustibili fosili, gazele naturale sunt o resursă limitată. Potrivit estimărilor, aproximativ 45% din rezervele recuperabile de gaz ale lumii nu au fost încă descoperite. Dacă estimarea este corectă, în ritmul actual de utilizare, rezervele ar putea dura maxim 60 de ani. Însă în multe ţări, consumul de energie e tot mai mare, astfel că actualele predicţii ar putea avea o marjă considerabilă de eroare.

Ritmul aproape frenetic al industrializării din unele ţări ne-ar putea face să credem că resursele planetei sunt inepuizabile. E adevărat că dispunem de energie nucleară şi de surse de energie regenerabilă, precum cea solară şi cea eoliană. Dar vor reuşi ele să satisfacă necesarul energetic în continuă creştere? Se vor dovedi nepoluante şi sigure? Doar timpul ne va răspunde.

[Diagrama/Ilustraţia de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

După extracţie, gazele naturale sunt transportate prin conducte la o rafinărie, spre prelucrare, iar apoi sunt distribuite pentru uz casnic şi industrial

[Diagrama]

Puţ

Rafinărie

Companie de distribuţie a gazului

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Echipamente speciale generează unde acustice, care, după ce sunt reflectate, sunt înregistrate de instrumentele de măsură

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Geologii analizează modelele tridimensionale realizate în baza măsurătorilor efectuate

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 13]