Cititorii întreabă
Aprobă Dumnezeu poligamia?
Nu. Când a instituit prima căsătorie, în Eden, Dumnezeu a stabilit ca standard monogamia. Mai târziu, Isus Cristos a arătat că această normă trebuia respectată de continuatorii săi (Geneza 2:18–24; Matei 19:4–6).
Dar oare bărbaţi din vremurile precreştine precum Avraam, Iacob, David şi Solomon n-au avut mai multe soţii? Ba da. Însă în ce lumină prezintă Biblia acele căsnicii? Ea vorbeşte despre dezacordurile şi neînţelegerile care au apărut în familiile lui Avraam şi Iacob din cauza poligamiei (Geneza 16:1–4; 29:18—30:24). După aceea, în Legea lui Dumnezeu a fost inclusă următoarea poruncă ce trebuia respectată de fiecare rege: „Să nu-şi înmulţească soţiile, ca să nu i se abată inima“ (Deuteronomul 17:15, 17). Solomon nu a ţinut cont de ea şi a avut peste 700 de soţii. Din nefericire, inima a ajuns într-adevăr să i se abată de la Iehova din cauza influenţei lor rele (1 Regi 11:1–4). Aşadar, Biblia prezintă într-o lumină negativă poligamia.
Totuşi, unii s-ar putea întreba de ce a tolerat Dumnezeu această practică în poporul său. Să reflectăm: Ni s-a întâmplat vreodată să nu renunţăm la un loc de muncă, ce nu ne plăcea, gândindu-ne că nu ar fi practic sau că ar fi în dezavantajul familiei noastre să ne dăm demisia sau să căutăm tocmai atunci alt serviciu? Desigur, căile şi gândurile lui Dumnezeu sunt superioare celor ale oamenilor (Isaia 55:8, 9). Însă din exemplul dat înţelegem că Dumnezeu a tolerat pentru un timp acest obicei din anumite motive.
Să ne amintim că, în Eden, Iehova a promis venirea unei seminţe care avea să-l distrugă pe Satan. Apoi, lui Avraam i s-a spus că avea să devină tatăl unei mari naţiuni şi că Sămânţa prezisă urma să fie un descendent al său (Geneza 3:15; 22:18). Satan a fost hotărât să împiedice apariţia Seminţei. Prin urmare, a căutat pe orice cale să distrugă naţiunea Israel din vechime. Adesea a reuşit să facă poporul să păcătuiască aşa încât să piardă aprobarea şi ocrotirea lui Dumnezeu.
Pentru a-şi ajuta poporul să evite capcanele lui Satan, Iehova a trimis de repetate ori profeţi. Ei îi avertizau pe evrei când deviau de la normele drepte. Totuşi, Dumnezeu a ştiut dinainte că deseori poporul său nu avea să ţină cont nici măcar de cele mai elementare porunci, cum ar fi cea referitoare la idolatrie (Exodul 32:9). Dacă israeliţii abia o respectau pe aceasta, oare ar fi putut asculta de o lege contra poligamiei? Înţelegând perfect natura umană, Iehova a considerat că nu sosise încă timpul să interzică acel obicei, care era bine înrădăcinat în viaţa oamenilor de atunci. Dacă Dumnezeu i-ar fi pus capăt, lui Satan i-ar fi fost foarte uşor să determine poporul să păcătuiască.
Dar au existat şi alte avantaje. De pildă, naţiunea a devenit repede foarte numeroasă şi astfel a avut mai multe şanse de supravieţuire până în timpul lui Mesia. Poligamia era o ocrotire şi pentru unele femei, oferindu-le adăpost şi un cămin în vremuri de restrişte.
Să reţinem însă că nu Iehova a instituit această practică. Deşi o perioadă a tolerat-o, el a şi reglementat-o, pentru a preveni orice abuz (Exodul 21:10, 11; Deuteronomul 21:15–17). Când Dumnezeu a hotărât să-i pună capăt, însuşi Fiul său a arătat care era norma pentru căsătorie stabilită în Eden. Aşadar, Isus le-a interzis continuatorilor lui să fie poligami (Marcu 10:8). Cât de clar este deci acest adevăr: Legea lui Moise a fost bună la timpul ei, dar „legea lui Cristos“ este mai bună! (Galateni 6:2)