Care este originea acestei învăţături false?

„Primii filozofi creştini au adoptat conceptul grecesc al nemuririi sufletului şi au considerat că sufletul este creat de Dumnezeu şi este introdus în corp în momentul conceperii.“ (The New Encyclopædia Britannica, 1988, volumul 11, pagina 25)

Ce spune Biblia?

„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.“ (Ezechiel 18:4, Biblia sinodală, 2001)

Biblia spune despre crearea primului om: „Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu [în ebraică, néphesh]“ (Geneza 2:7).

Termenul ebraic néphesh, tradus prin „suflet“, înseamnă fiinţă care respiră. Când l-a creat pe Adam, Dumnezeu nu i-a introdus în corp un suflet nemuritor, ci i-a dat forţă de viaţă, care este întreţinută prin respiraţie. Aşadar, potrivit Bibliei, sufletul este întreaga fiinţă vie. Dacă este separat de forţa de viaţă, dată la început de Dumnezeu, sufletul moare (Geneza 3:19; Ezechiel 18:20).

Doctrina nemuririi sufletului a dat naştere unor întrebări. Unde merg sufletele după moarte? Ce se întâmplă cu sufletele celor răi? După ce au adoptat învăţătura falsă a nemuririi sufletului, cei care se declarau creştini au trebuit să accepte o altă învăţătură falsă: cea despre focul iadului.

Vezi şi următoarele texte biblice: Eclesiastul 3:19; Matei 10:28; Faptele 3:23.

Care este originea acestei învăţături false?

„Dintre toţi filozofii greci, Platon a influenţat cel mai mult concepţia tradiţională despre Iad.“ (Histoire des enfers, de Georges Minois)

„Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea A.D., creştinii care aveau o anumită instruire în filozofia greacă au început să-şi exprime credinţa în termenii acestei filozofii . . . Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul.“ (The New Encyclopædia Britannica, 1988, volumul 25, pagina 890)

„Învăţătura Bisericii susţine existenţa iadului şi a eternităţii lui. Sufletele celor care au comis păcate de moarte ajung direct în iad, unde suferă pedepsele iadului, «focul veşnic». Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu.“ (Catechism of the Catholic Church, ediţia din 1994, pagina 270)

Ce spune Biblia?

„Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic . . . , căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune.“ (Eclesiastul 9:5, 10)

În unele versiuni ale Bibliei, termenul ebraic Şeol, care înseamnă „locuinţa morţilor“, este tradus prin „iad“. Ce dezvăluie acest pasaj despre starea morţilor? Sunt ei chinuiţi în Şeol ca să-şi ispăşească păcatele? Nu, pentru că „nu sunt conştienţi de nimic“. De aceea, când suferea din cauza unei boli cumplite, patriarhul Iov l-a implorat pe Dumnezeu: „De m-ai ascunde în iadul cel de jos [în ebraică, Şeol]“ (Iov 14:13, Biblia sinodală, 2001). Ce sens ar fi avut cererea lui Iov, dacă Şeolul ar fi un loc al chinului veşnic? Din punct de vedere biblic, iadul, sau Şeolul, este pur şi simplu mormântul comun al omenirii, unde încetează orice activitate.

Nu este această definiţie a iadului logică şi în armonie cu Biblia? Ce fel de păcat, oricât de grav ar fi el, l-ar putea determina pe Dumnezeul iubirii să tortureze la nesfârşit o persoană? (1 Ioan 4:8) Dar, dacă învăţătura despre focul iadului este falsă, ce putem spune despre cea referitoare la cer?

Vezi şi următoarele texte biblice: Psalmul 146:3, 4; Faptele 2:25–27; Romani 6:7, 23.

Care este originea acestei învăţături false?

Până la începutul secolului al II-lea e.n., toţi apostolii lui Isus au încetat din viaţă. După moartea lor, primii Părinţi ai Bisericii au început să aibă o influenţă tot mai mare. Iată ce se spune despre învăţăturile acestora într-o enciclopedie: „Concepţia generală era că, după moarte, sufletul dematerializat trece printr-un proces de purificare şi numai apoi ajunge la starea de fericire cerească“ (New Catholic Encyclopedia, 2003, volumul 6, pagina 687).

Ce spune Biblia?

„Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“ (Matei 5:5)

Deşi Isus le-a promis discipolilor că le va ‘pregăti un loc’ în cer, el a arătat că nu toţi oamenii drepţi vor merge acolo (Ioan 3:13; 14:2, 3). El chiar s-a rugat să se facă voinţa lui Dumnezeu „precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10). Cei drepţi vor primi una dintre cele două recompense. În realitate, un număr mic de persoane drepte vor guverna din cer împreună cu Cristos, iar restul, adică cei mai mulţi, vor trăi pentru totdeauna pe pământ (Revelaţia 5:10).

Treptat, Biserica timpurie şi-a schimbat punctul de vedere cu privire la rolul pe care îl are pe pământ. Care a fost rezultatul? Într-o enciclopedie se spune: „Biserica instituţională a înlocuit treptat mult aşteptatul Regat al lui Dumnezeu (The New Encyclopædia Britannica). Biserica a început să aibă tot mai multă putere, deoarece s-a implicat în politică, încălcând astfel porunca dată de Isus continuatorilor săi de a ‘nu face parte din lume’ (Ioan 15:19; 17:14–16; 18:36). Din cauza influenţei exercitate de împăratul roman Constantin cel Mare, Biserica a denaturat unele dintre învăţăturile ei, printre care şi cea referitoare la natura lui Dumnezeu.

Vezi şi următoarele texte biblice: Psalmul 37:10, 11, 29; Ioan 17:3; 2 Timotei 2:11, 12.

Care este originea acestei învăţături false?

Într-o enciclopedie se arată că ‘dogma Sfintei Treimi este o invenţie de la sfârşitul secolului al IV-lea’. Aceeaşi lucrare adaugă: „Într-un anumit sens, acest lucru este adevărat . . . Ideea de «Dumnezeu din trei persoane» nu a fost clar enunţată şi, cu siguranţă, nici bine asimilată în viaţa şi convingerile religioase ale creştinilor înainte de sfârşitul secolului al IV-lea“. (New Catholic Encyclopedia, 1967, volumul 14, pagina 299)

„Conciliul de la Niceea s-a întrunit la 20 mai 325 [e.n.]. Constantin însuşi a prezidat. El a condus în mod activ discuţiile şi a propus personal . . . formula de importanţă majoră care avea să exprime relaţia lui Cristos cu Dumnezeu în crezul adoptat de conciliu, şi anume: «de aceeaşi substanţă cu Tatăl». . . . Intimidaţi de împărat, episcopii, cu excepţia a doi, au semnat crezul, deşi mulţi au făcut-o împotriva voinţei lor.“ (Encyclopædia Britannica, 1970, volumul 6, pagina 386)

Ce spune Biblia?

„Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt, şi-a aţintit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu».“ (Faptele 7:55, 56, Cornilescu, 1996)

Ce a dezvăluit această viziune? Umplându-se de duh sfânt, adică de forţa activă a lui Dumnezeu, Ştefan l-a văzut pe Isus ‘stând la dreapta lui Dumnezeu’. Aşadar, este cât se poate de clar că Isus nu a devenit Dumnezeu după ce a fost înviat la cer, ci, dimpotrivă, o fiinţă spirituală distinctă. În plus, această relatare nu menţionează o a treia persoană lângă Dumnezeu. După ce a încercat, fără succes, să găsească pasaje biblice care să susţină doctrina Trinităţii, preotul dominican Marie-Émile Boismard a scris următoarele: „Afirmaţia că există trei persoane într-un singur Dumnezeu . . . nu se găseşte nicăieri în Noul Testament“ (À l’aube du christianisme — La naissance des dogmes).

Doctrina promovată de Constantin cel Mare a avut menirea de a pune capăt disensiunilor existente în secolul al IV-lea în sânul Bisericii. Totuşi, această doctrină a dat naştere altei întrebări: A fost Maria, femeia care l-a născut pe Isus, „Mama lui Dumnezeu“?

Vezi şi următoarele texte biblice: Matei 26:39; Ioan 14:28; 1 Corinteni 15:27, 28; Coloseni 1:15, 16.