Am căutat glorie în dans
AVEAM doar 12 ani cînd am debutat ca dansatoare în oraşul meu natal, Roma. Era în 1945, imediat după cel de-al doilea război mondial.
Încercaţi să vă imaginaţi cum se putea simţi un copil care văzuse şi simţise efectele acelui măcel înspăimîntător şi urca pe scenă pentru a face exact lucrul care-i plăcea cel mai mult: să danseze! Eram entuziasmată!
De la dansul în cadrul unui ansamblu, am ajuns în final solistă. M-am specializat în dansurile afro-cubaneze, orientale şi hawaiene, dar dansam, de asemenea, rumba, cha-cha-cha, tango, boogie-woogie şi alte dansuri la modă pe atunci.
Dansul mi-a deschis orizonturi noi şi fascinante. În anii ’50, de exemplu, am apărut în filme celebre, printre care Război şi pace şi Quo Vadis. A fost de-a dreptul emoţionant să lucrez cu vedete ca Elizabeth Taylor, May Britt, Eleonora Rossi Drago, Robert Taylor, Valentina Cortese şi Gabriele Ferzetti.
Cunosc „succesul“
În căutarea succesului am călătorit de la un capăt la celălalt al lumii vizitînd Aden (Yemen), Cape Town (Africa de Sud), Londra (Anglia), Bangkok (Thailanda), Teheran (Iran) şi diverse oraşe din Australia. În sfîrşit, succesul a venit. La numai 19 ani mă bucuram să fac parte din lumea aparent minunată a celebrităţii.
Antrenamentul extenuant şi tratamentul dur pe care le urmam pentru a mă menţine în formă şi a rămîne atrăgătoare erau foarte dificile. Însă, gîndindu-mă la succesul pe care deja îl obţinusem şi la obiectivul de a deveni şi mai celebră, am fost dispusă să le accept.
În societatea pe care o frecventam, persoanele bogate şi respectate erau în strînsă legătură cu hoţii, cu traficanţii de droguri şi cu mafioţii. Era o lume extrem de imorală, o lume saturată de droguri, alcool, imoralitate şi violenţă. Dar aceasta era de prea mică importanţă pentru mine la data aceea. Viaţa mea se axa pe dans şi pe un stil de viaţă luxos: maşini costisitoare, bijuterii, haine elegante şi hoteluri renumite.
Deşi cîştigam mulţi bani, cea mai mare parte din ei intrau în buzunarele impresarilor mei. Pentru a-mi menţine standardul de viaţă cu care mă obişnuisem, am găsit un post de casieră în timpul zilei. Şi, o spun cu regret, am decăzut ajungînd să renunţ la principiile mele şi să mă angajez în imoralitate.
Întoarcerea în ţară
În 1965, după ce am cunoscut un remarcabil succes profesional în străinătate, am decis să mă reîntorc în Italia şi să mă consacru obiectivului meu: acela de a deveni o dansatoare celebră a timpurilor noastre. Mă gîndeam că experienţa şi reputaţia din străinătate îmi va deschide uşile în ţara mea. Dar, în loc de aceasta, am cunoscut o dureroasă deziluzie. Drumul spre succes părea dintr-odată blocat.
Am sfîrşit prin a dansa în baruri de noapte şi discoteci sordide. Mă simţeam singură, prinsă în cursa unui mediu corupt şi obligată să suport tot felul de ameninţări şi violenţe. Am făcut două avorturi şi am fost la un pas de moarte. Ce preţ trebuia să plătesc pentru goana mea nesăbuită după succes! Dar, chiar cînd am ajuns la limita de jos, am găsit ceva ce a făcut din viaţa mea un adevărat succes.
O zi memorabilă în viaţa mea
Era într-o după-amiază din vara lui 1980, şi mă aflam în drum spre piscina din apropierea locuinţei mele din provincia Alessandria cînd m-am întîlnit cu o prietenă care mi-a făcut o propunere ciudată. „Vrei să mă însoţeşti la un studiu biblic pe care îl am cu o Martoră a lui Iehova?“, m-a întrebat ea.
„Iehova? Dar cine este Iehova?“, am dorit eu să aflu.
„Iehova este numele lui Dumnezeu“, mi-a răspuns ea.
A urmat o conversaţie animată care m-a făcut să uit complet de piscină. Am dus-o pe prietena mea cu maşina la Martora respectivă şi am întrebat-o dacă puteam să asist şi eu la studiul biblic. Mă aşteptam să găsesc o atmosferă misterioasă, probabil un fel de guru sau un sfînt îndeplinind nişte ritualuri stranii şi macabre într-o lumină difuză. În loc de aceasta, mă aflam într-o casă obişnuită, în faţa unei femei obişnuite care ne-a invitat cu amabilitate să intrăm. Se studia capitolul trei din cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă, intitulat „Cine este Dumnezeu?“
Descoperirea faptului că Dumnezeu are un nume personal şi că numele lui Dumnezeu este „Iehova“ a constituit o extraordinară revelaţie pentru mine (Psalmul 83:18). Mi-am zis: „Dacă bisericile au ascuns chiar numele lui Dumnezeu, cine ştie cîte alte adevăruri au mascat ele!“ Am întrebat-o pe Martoră cît costă lecţiile şi am fost de-a dreptul surprinsă să aflu că erau gratuite. În lumea în care trăiam, nimeni nu făcea nimic pe gratis. Am fost încurajată să încep să studiez Biblia.
Fac schimbări
Aveam puţin timp liber din cauza programului meu de lucru — mai aveam încă contracte cu diverse oraşe. Însă, aşteptam cu nerăbdare vizita acestei doamne ca să învăţ mai multe lucruri despre adevăratul Dumnezeu, Iehova. Pe lîngă faptul că am învăţat că Dumnezeu are un nume, am descoperit că Isus şi Dumnezeu nu sînt aceeaşi persoană. Ei nu sînt o parte a unei Trinităţi. Am descoperit, de asemenea, cît de greşit era să cred că Dumnezeu era mort! Acum începeam să-l cunosc ca Persoană reală, ca Dumnezeu viu şi activ!
Simţeam, în sfîrşit, dorinţa de a trăi! Cît de recunoscătoare îi sînt lui Iehova! Am început să asist la toate întrunirile Martorilor lui Iehova. Aici am dobîndit o mai bună înţelegere a calităţilor minunate ale acestui Dumnezeu iubitor şi plin de milă. Acest lucru a fost cu adevărat consolator pentru mine, avînd în vedere felul de viaţă din trecut. Calmul şi seninătatea de pe feţele celor care asistau la întrunirile de la Sala Regatului m-au făcut să înţeleg că găsisem o lume cu adevărat minunată şi m-am hotărît să nu o părăsesc niciodată. — Psalmul 133:1.
Am început însă să înţeleg că dacă doream să trăiesc în acea lume, trebuia să fac mari schimbări în viaţa mea. După ce am asistat la un congres al Martorilor lui Iehova pe parcursul căruia am auzit principiile biblice clar explicate, am decis cu toată seriozitatea să-mi schimb stilul de viaţă. Am abandonat dansul, care pînă în acel moment fusese marea bucurie a vieţii mele. L-am părăsit pe bărbatul cu care trăiam de şase ani şi am întrerupt complet orice legături cu trecutul meu şi cu mediul corupt al spectacolelor. De asemenea, am distrus toate adresele şi suvenirurile de la impresari şi de la aşa-numiţii prieteni.
O viaţă nouă
Ajunsă în acest stadiu, am rămas fără loc de muncă şi fără locuinţă, însă am învăţat să-mi pun toată încrederea în Iehova. Fiind în criză de bani, mi-am vîndut lucrurile de valoare — maşina, hainele de blană, bijuteriile — lucruri care fuseseră pentru mine simbolul adevăratei reuşite. Am început să spăl scările la blocuri şi să fac curăţenie la persoane particulare. Am descoperit că adevăratul succes în viaţă nu depinde nici de bunurile materiale, nici de poziţia socială, ci numai de binecuvîntarea lui Iehova.
La 23 aprilie 1983, am fost botezată ca Martoră a lui Iehova. Nu exista nici un fotograf în jurul meu în ziua aceea, numai colaboratori Martori care erau fericiţi să primească în mijlocul lor o nouă lăudătoare a lui Iehova. Curînd după aceea, am plecat în Australia pentru a-l ajuta pe fratele meu să înveţe lucrurile minunate pe care le învăţasem eu. Chiar dacă el şi copiii lui nu mi-au împărtăşit entuziasmul faţă de adevărul Bibliei, sejurul meu în Australia s-a dovedit a fi foarte fructuos.
Am putut în curînd să efectuez ministerul cu timp integral în calitate de pionieră şi am găsit mulţi italieni care locuiau în Australia şi erau interesaţi de Biblie. Cu timpul, am condus multe studii biblice cu rezultate optime. Apoi, în 1985, m-am reîntors în Italia. La început a fost dificil pînă mi-am găsit locuinţă, dar acum am un mic apartament şi o pensie, lucru ce îmi permite să activez în ministerul cu timp integral şi să asist la toate întrunirile congregaţiei.
Timp de mulţi ani, am dorit mai mult ca orice să reuşesc în cariera de dansatoare. Credeam că gloria şi celebritatea sînt totul. Am încercat să imit „idolii“ acestei lumi. Cît de diferit este totul acum! Desigur, dansul este un lucru minunat, dar am descoperit acum că adevăratul succes în viaţă provine din faptul de a-i ajuta pe alţii să înveţe despre promisiunile minunate ale lui Iehova Dumnezeu, şi nu din faptul de a trăi pentru gloria personală.
Aştept cu încredere împlinirea acestei promisiuni minunate: „Speră în Iehova şi respectă calea sa, şi el te va înălţa ca să iei în stăpînire pămîntul. Cînd cei răi vor fi tăiaţi, tu vei vedea lucrul acesta“ (Psalmul 37:34 NW; 2 Petru 3:13). — Relatată de Edvige Sordelli.
[Text generic pe pagina 19]
Am apărut în filme celebre, printre care Război şi pace şi Quo Vadis