Compostul — O soluţie la problema gunoaielor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FINLANDA

PE MĂSURĂ ce pe întregul pământ gunoaiele se acumulează, apare una dintre cele mai dificile probleme ale epocii noastre. Tehnologia modernă, cu toate că este specialistă în producerea gunoaielor, se pare că nu prea ştie ce să facă atunci când este vorba să se debaraseze de ele. Soluţiile ştiute, vechi de secole, prezintă o mulţime de probleme. Întrucât depozitarea gunoaielor poate polua pânza de apă freatică din apropiere, multe ţări au închis locurile în care se aruncau gunoaiele. În plus, în urma arderii gunoaielor rămâne cenuşă şi se pot elibera substanţe chimice toxice, apărând astfel problema debarasării de ele. Prin urmare, în multe părţi crematoriile moderne pentru gunoaie nu se bucură de popularitate.

Ce altă soluţie mai există? Unii sugerează debarasarea de deşeurile solide pe cale naturală — un fel de „foc“ biologic numit compostare. Asemenea focului, compostarea transformă materia organică într-o serie de produse secundare, în timpul acestui proces fiind eliberată căldură. Produsele secundare rezultate pot fi foarte utile. Gazele şi căldura pot fi folosite ca surse de energie. Iar produsul secundar solid, adică humusul, este un valoros îngrăşământ pentru agricultură.

Compostarea câştigă din ce în ce mai multă popularitate. De exemplu, în Finlanda, orăşelul Korsholm şi oraşul Vaasa, aflate în apropiere unul de celălalt, au realizat o modernă centrală de prelucrare a gunoaielor care foloseşte metoda compostării. Proiectanţii centralei au descoperit o modalitate ingenioasă de a rezolva în acelaşi timp două dintre problemele din regiune. Pietrişul pentru construcţii şi pentru şosele este o resursă care nu se prea găseşte aici. Prin urmare, s-a născut ideea de a se face în roca de bază o gaură mare, adâncă de 40 de metri. După ce s-a obţinut o mare cantitate de pietriş, această gaură a furnizat locul ideal pentru un uriaş bioreactor care să trateze deşeurile localităţii. Reactorul fiind înconjurat de rocă de bază, se poate păstra temperatura constantă, lucru atât de esenţial pentru procesul de fermentaţie.

Rezultatul? Într-o mare măsură, această centrală modernă a rezolvat problema gunoaielor din această regiune. Ea reduce volumul gunoaielor cu 75 la sută, iar greutatea lor cu 66 la sută. Cum este posibil acest lucru? Haideţi să vizităm centrala!

O centrală unică de tratare a gunoaielor

Prima noastră impresie când am sosit aici a fost aceea că acest loc nu are nimic în comun cu obişnuitele locuri de depozitare a gunoaielor. Nu există şobolani, nici nu miroase urât. Aici, prelucrarea deşeurilor parcă ar fi doar o altă ramură industrială productivă.

Directorul centralei ne arată mai întâi o schiţă, explicându-ne ce se face în această centrală. Un proces în două etape reduce cea mai mare parte a masei şi a volumului gunoaielor — mai întâi prin compostare, apoi prin descompunere. Compostarea presupune descompunerea deşeurilor în prezenţa aerului; descompunerea înseamnă fermentarea lor fără să fie expuse la aer. Însă, înainte de începerea ambelor procese, deşeurile sunt măcinate.

Prin geamul cabinei de control vedem un camion cu gunoaie care intră cu spatele pe o uşă mare. Acesta descarcă gunoaiele într-o groapă uriaşă care are forma unei pâlnii, de unde o bandă alimentează un dezintegrator. Obiectele mai mari, cum ar fi cadrele de bicicletă, anvelopele de autovehicule, ţevile de eşapament şi majoritatea obiectelor de plastic, sunt luate cu o macara. Gazda noastră ne spune că atunci când vin frigidere şi congelatoare, acestea sunt trimise pentru a fi reparate, după care sunt vândute în ţările mai puţin dezvoltate.

După prima etapă de măcinare a gunoaielor, deşeurile sunt trecute printr-o sită cu ochiuri mari, prin care trece tot ceea ce este mai mic de 50 de milimetri. Aceasta înseamnă aproape jumătate din gunoi, după care urmează prima sa etapă de tratare biologică, şi anume compostarea. Aceasta se desfăşoară într-o cuvă mare, unde deşeurile măcinate sunt amestecate cu reziduurile lichide de la staţia de epurare a apelor reziduale ale oraşului.

„Când am conceput acest proces, ne-am gândit întotdeauna la mediul înconjurător, ne spune gazda noastră, prin urmare, separăm chiar şi praful ce rezultă din măcinare. În plus, în cuva compostierei suflăm aer, aici amestecul de resturi şi reziduuri lichide fiind omogenizat şi încălzit la circa 40° C. Dacă nu am folosi un filtru, aerul care iese de aici ar mirosi îngrozitor din cauza procesului de descompunere aerobă.“

După ce stă una sau două zile în compostieră, materialul este introdus în principalul reactor de biogaz, înalt de 40 de metri. Ce se întâmplă aici? Ei bine, elementele organice ale acestui amestec sunt descompuse de nişte microbi care pot trăi în acest mediu lipsit de oxigen. Această etapă a procesului este numită, destul de simplu, descompunere. Ea durează 15 zile, având loc la o temperatură de 35° C. Produsele finale sunt biogazul şi o masă de humus, care conţine circa 85–90 la sută apă. După un proces de stoarcere, cea mai mare parte din apă este trimisă înapoi în reactor.

Dar ce se întâmplă cu cealaltă jumătate din gunoaie, care nu a trecut prin sită? Ghidul nostru ne spune că această parte este formată din materiale foarte combustibile, în principal din hârtie şi mase plastice. Însă, pentru ca resturile să fie arse în condiţii de siguranţă, ar trebui asigurată o temperatură de peste 1 000° C — iar în împrejurimi nu există nici un astfel de crematoriu pentru gunoaie. „Din acest motiv noi măcinăm încă o dată deşeurile rămase şi le introducem din nou în acest proces“, ne spune el. „Este adevărat că acest proces biologic nu poate să descompună plasticul, însă deşeurile sunt, în principal, hârtie, care, în final, intră în compoziţia masei de humus.“

Ce rezultă în urma acestui proces complicat? Gazda noastră ne răspunde: „Noi obţinem, în principal, două produse: o masă de humus şi biogaz. Humusul îl vindem pentru a reface zonele verzi şi pentru a acoperi locurile în care au fost îngropate gunoaiele, locuri care au fost închise. În prezent este mare nevoie de humus, deoarece multe dintre vechile locuri de depozitare a gunoaielor sunt închise. Pentru viitor, va trebui să vedem dacă nu cumva acesta poate fi folosit în agricultură, după ce sunt scoase sticla şi masele plastice. Biogazul conţine 60 la sută metan şi 40 la sută dioxid de carbon. Este de aceeaşi calitate ca şi gazul natural şi este utilizat în aceleaşi scopuri. Avem o reţea de conducte pentru distribuirea lui la cele mai apropiate uzine“.

Ce se poate spune despre problemele legate de metalele grele care se găsesc în gunoaie şi în reziduurile lichide? Gazda noastră ne spune în continuare: „Aceste metale grele sunt concentrate în apă. Prin urmare, intenţionăm ca în viitor să achiziţionăm echipamentul necesar înlăturării metalelor grele din apă. Apoi produsul nostru poate fi întrebuinţat în toate privinţele. Când vorbim despre viitor, trebuie să vă spun că visul meu este ca toate locuinţele să-şi sorteze gunoaiele, astfel încât noi să nu mai primim nici sticlă, nici mase plastice, nici metale. Toate acestea sunt materiale reciclabile. Chiar şi textilele sintetice, plasticul şi cauciucul sunt reciclabile“.

Centrala are o capacitate de a trata deşeurile produse de 100 000 de persoane. Acest lucru este important în Finlanda. Până în anul 2000, această ţară şi-a propus să folosească aproximativ jumătate din gunoaiele sale — fie sub formă de materii prime, fie de energie.

Vizita noastră ne-a oferit o dovadă reală că se poate face ceva în legătură cu problema gunoaielor. Fiecare dintre noi poate coopera, indiferent ce legi de reciclare sunt în vigoare în zona în care locuim. Înainte de a ne despărţi de ghidul nostru însă, îl întrebăm dacă există multe centrale de tratare a gunoaielor la fel de eficiente ca aceasta. „Este greu de spus“, ne răspunde ghidul nostru. „Nu am auzit că ar mai exista vreo centrală asemănătoare. Poate că problemele legate de gunoaie sunt atât de mari în multe părţi, încât nimeni nu a îndrăznit să încerce acest lucru.“