Potrivit Bibliei

Lasă loc unitatea creştină varietăţii?

ÎN CONGREGAŢIA creştină, unitatea este vitală. Dacă n-ar exista unitate în convingerile doctrinale, s-ar naşte dispute aprinse, neînţelegeri şi chiar duşmănie (Faptele 23:6–10). Biblia spune că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:33). Aşadar, creştinii sunt îndemnaţi să vorbească în perfect acord şi să fie uniţi în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gândi. — 1 Corinteni 1:10.

Încurajează oare aceste cuvinte, precum şi alte pasaje asemănătoare din Biblie o strictă uniformitate în toate privinţele în rândul creştinilor (Ioan 17:20–23; Galateni 3:28)? Descurajează adevăratul creştinism, aşa cum este el descris în Biblie, varietatea atunci când este vorba de personalitate? Se aşteaptă oare ca toţi creştinii să se încadreze într-un fel de tipar rigid?

Dumnezeu ne atrage pe fiecare în parte

Unii cred cu tărie că Biblia nu este decât un alt instrument folosit pentru controlarea arbitrară a maselor. Este adevărat, de multe ori ea a fost folosită în acest mod greşit de unele secte. Însă Isus a zugrăvit o cu totul altă imagine a Scripturilor şi a Autorului lor Divin. El l-a descris pe Dumnezeu ca pe cineva care manifestă un profund interes faţă de fiecare dintre creaturile sale.

Iată ce explicaţie a dat Isus în Ioan 6:44: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis“. Verbul folosit aici nu sugerează ideea că Dumnezeu îi aduce cu forţa pe oameni, împotriva voinţei lor. Dimpotrivă, Dumnezeu îi atrage cu blândeţe, stârnindu-le în inimă o dorinţă sinceră. Există ‘o influenţă din partea lui Dumnezeu de a ne înclina mintea pentru a crede’, s-a exprimat un erudit al Bibliei. Creatorul nu vede familia umană ca pe o masă de oameni fără feţe. El face o evaluare a fiecărei persoane şi îi atrage la el cu blândeţe pe cei care au o dispoziţie corectă a inimii. — Psalmul 11:5; Proverbele 21:2; Faptele 13:48.

Observaţi cât de adaptabil s-a dovedit apostolul Pavel. El a înţeles care erau necesităţile speciale ale fiecărei persoane în parte şi a sesizat faptul că unele puncte de vedere erau caracteristice anumitor naţionalităţi sau medii din care proveneau persoanele respective. Ca urmare, el şi-a adaptat modul de abordare în funcţie de acestea. Iată ce a scris el: „Pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; . . . Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii“. — 1 Corinteni 9:20–22.

În mod clar, Pavel nu îi încadra pe oameni într-un stereotip şi nici nu îi trata pe toţi la fel. El i-a încurajat astfel: „Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia“ (Coloseni 4:6). Da, pentru a putea ajuta o persoană, Pavel şi ceilalţi creştini trebuiau să recunoască şi să respecte felul unic de a fi al fiecărei persoane.

Scopul iniţial al lui Dumnezeu

Acest respect faţă de o persoană ca individualitate se manifestă şi după ce aceasta ajunge să facă parte din congregaţia creştină. Membrii poporului lui Dumnezeu nu îşi pierd identitatea într-o organizaţie caracterizată prin uniformitate absolută şi conformism total faţă de preferinţele celor care se află într-o poziţie de conducere. Dimpotrivă, există o largă varietate de personalităţi, cu diverse capacităţi, obiceiuri şi opinii. Individualitatea fiecăruia nu este considerată ceva plictisitor sau enervant. Ea face parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu.

Aşadar, în lumea nouă promisă în Biblie pentru cei drepţi, perfecţiunea din rândul oamenilor va lăsa loc unei mari diversităţi (2 Petru 3:13). La subiectul „Perfection“ (Perfecţiune), enciclopedia biblică Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor)a face următorul comentariu pertinent: „Perfecţiunea nu înseamnă însă sfârşitul varietăţii, aşa cum presupun, în general, unii. Regnul animal, care este produsul «activităţii perfecte» a lui Iehova (Ge[neza] 1:20–24; De[uteronomul] 32:4, NW), prezintă o enormă varietate“.

În Insight se spune în continuare: „În mod asemănător, perfecţiunea planetei Pământ nu este incompatibilă cu varietatea, schimbarea sau contrastul; ea lasă loc pentru simplu şi complex, obişnuit şi deosebit, acru şi dulce, aspru şi neted, pajişti şi păduri, munţi şi văi. Ea cuprinde prospeţimea înviorătoare a începutului de primăvară, căldura verii cu cerul ei albastru, splendidele culori ale toamnei, frumuseţea pură a zăpezii proaspăt căzute (Ge[neza] 8:22). Prin urmare, oamenii perfecţi nu vor fi stereotipuri ale unor personalităţi, talente şi capacităţi identice“.

Preocupare faţă de ceilalţi

Cu toate acestea, adevăratul creştinism nu încurajează o atitudine egocentrică de neglijare a celor din jurul nostru. Apostolul Pavel a fost foarte atent la fiecare aspect al vieţii şi al conduitei sale, pentru a nu-i poticni pe alţii. Iată ce a spus el în scrisoarea adresată congregaţiei din Corint: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba să nu fie defăimată“ (2 Corinteni 6:3). Uneori trebuie să ne ţinem dorinţele sub control şi să punem necesităţile altora mai presus de propriile noastre preferinţe. De exemplu, Pavel le-a scris creştinilor din Roma următoarele: „Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci ceva care poate să fie pentru fratele tău un prilej de cădere“. — Romani 14:21.

În mod asemănător, şi azi, o persoană ar putea decide să nu consume băuturi alcoolice în prezenţa cuiva care are probleme în ce priveşte controlul asupra consumului de alcool (1 Corinteni 10:23, 24). Acest lucru nu este făcut din dorinţa de a ne conforma preferinţelor altora, ci este un act nobil de bunătate şi iubire. Nici chiar „Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi“. Isus avea o personalitate distinctă, însă nu şi-a impus preferinţele în detrimentul sentimentelor altora. — Romani 15:3.

Totuşi, unul dintre cele mai înviorătoare aspecte ale adevăratului creştinism este respectarea libertăţilor şi a preferinţelor personale în cadrul limitelor stabilite de îndrumările biblice. Biblia ne învaţă că Dumnezeu ne-a făcut diferiţi şi unici. În 1 Corinteni 2:11 citim: „Dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?“ Noi ne străduim să-i înţelegem pe ceilalţi cât mai mult posibil. Însă din acest verset reiese că fiecare dintre noi avem un fel unic de a fi, înţeles numai de noi înşine şi de Creatorul nostru. Noi avem o ‘persoană secretă a inimii’, pe care o dezvăluim aşa cum dorim. — 1 Petru 3:4, NW.

Unitate şi varietate: un echilibru fragil

Apostolul Pavel a dat un bun exemplu în ce priveşte echilibrul creştin. Deşi avea autoritate în calitate de apostol al lui Cristos, el a avut grijă să nu-şi impună punctul de vedere.

De exemplu, Pavel era foarte convins de avantajele celibatului în această lume imperfectă. El era necăsătorit când a scris următoarele cuvinte: „Aceia care se căsătoresc vor avea necazuri în carnea lor“ şi „după părerea mea, [o văduvă] este mai fericită dacă rămâne aşa cum este“. Faptul că aceste cuvinte au ajuns să facă parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu arată că punctul lui de vedere nu era greşit. Totuşi, Pavel a mai spus: „Chiar dacă te-ai căsători, nu ai păcătui“. — 1 Corinteni 7:28, 40, NW.

Se pare că majoritatea apostolilor erau căsătoriţi, întrucât Pavel a recunoscut acest lucru când a spus: „N-avem noi dreptul să ducem cu noi o soră ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?“ (1 Corinteni 9:5). Creştinii ştiau că în privinţa căsătoriei puteau să facă o alegere diferită de cea a lui Pavel şi că el îi va respecta în continuare.

Închinătorilor lui Dumnezeu li s-a permis întotdeauna să-şi exprime credinţa în armonie cu personalitatea lor distinctă. De fapt, Dumnezeu le-a permis chiar şi scriitorilor Bibliei să-şi folosească stilul personal când scriau. De exemplu, cu toată umilinţa sa, Neemia şi-a scris relatarea la persoana întâi (Neemia 5:6, 19). În schimb, din modestie, apostolul Ioan nu a menţionat niciodată numele său în Evanghelia sa şi de puţine ori a făcut referire la sine. Dumnezeu a aprobat ambele stiluri şi le-a păstrat consemnate în Biblie.

Exemple asemănătoare de echilibru şi rezonabilitate se găsesc în toată Scriptura. În mod clar, unitatea creştină lasă loc varietăţii. Bineînţeles, diversitatea de medii din care provin creştinii şi diversele păreri pot duce la dezbinare atunci când lipsesc calităţile spirituale (Romani 16:17, 18). Însă, când ne ‘îmbrăcăm cu iubirea, legătura perfectă a unităţii’, învăţăm să acceptăm şi să ne bucurăm de personalităţile distincte ale celorlalţi. — Coloseni 3:14, NW.

„Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, spune Biblia, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu“ (Romani 15:7). Cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, creştinii pot să realizeze fragilul echilibru al menţinerii unităţii, în timp ce se bucură în congregaţie de o varietate de personalităţi distincte.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 14]

Creatorul nu vede familia umană ca pe o masă de oameni fără feţe

[Text generic pe pagina 15]

Fiecare avem un fel unic de a fi, înţeles numai de noi înşine şi de Creatorul nostru