Medicii reexaminează chirurgia fără sânge

JANET, o femeie din Canada, i-a explicat fiului ei motivul pentru care avea SIDA. Ea contractase boala de la soţul ei înainte ca acesta să moară. La rândul lui, soţul ei, care fusese hemofilic, se pare că contractase SIDA dintr-o fracţiune de sânge. Experienţe tragice de acest fel constituie doar unul dintre factorii care au determinat comunitatea medicală să reexamineze transfuziile de sânge ca metodă standard în practica medicală. De fapt, un titlu apărut anul acesta în The New York Times suna astfel: „Chirurgia «fără sânge» este recunoscută“.

Cu ocazia mai multor conferinţe pe teme medicale s-a evidenţiat interesul crescând faţă de chirurgia fără sânge. Dintre cele care au avut loc anul trecut, două s-au ţinut în Statele Unite (la Boston şi la Atlanta), una în Canada (la Winnipeg) şi una în Letonia (la Riga), cea din urmă fiind o conferinţă internaţională pentru Europa de Est.

După mai bine de 50 de ani de încredere în transfuziile de sânge, de ce au participat peste 1 400 de specialişti din 12 ţări la aceste patru conferinţe care proclamau chirurgia fără sânge drept „calea spre viitor“, aşa cum era numită aceasta într-un titlu de ziar? Ce anume s-a scos în evidenţă la aceste conferinţe cu privire la noile medicamente, echipamente şi tehnici care pot influenţa tratamentul disponibil pentru familia noastră?

De ce se caută alternative medicale?

Un prim motiv este incapacitatea de a păstra în siguranţă rezervele de sânge. De exemplu, ziarul Globe and Mail din Toronto, din 31 ianuarie 1998, face următoarea remarcă cu privire la „tragedia sângelui infectat“ a anilor ’80 din Canada: „Hepatita C este o boală a ficatului care poate fi debilitantă şi care nu se poate vindeca. . . . Este posibil ca aproximativ 60 000 de canadieni să se fi contaminat cu virusul hepatitei C prin sânge infectat, ceea ce înseamnă că 12 000 ar putea muri din cauza hepatitei transmise prin sânge“.

Deşi metodele de testare mai noi au redus foarte mult acest risc, judecătorul Horace Krever a afirmat cu ocazia conferinţei care s-a ţinut la Winnipeg: „Rezervele de sânge din Canada nu au fost şi nu vor fi niciodată absolut sigure. Folosirea sângelui presupune în mod inevitabil anumite riscuri“. Iar riscul de a transmite o anumită boală sau de a cauza o reacţie gravă creşte odată cu administrarea fiecărei unităţi de sânge.

La conferinţa de la Riga, dr. Jean-Marc Debue, de la Clinique des Maussins din Paris, a concluzionat: „Noi, medicii, a trebuit să ne reexaminăm metodele terapeutice obişnuite. . . . Transfuziile de sânge au prelungit viaţa multor pacienţi, dar au şi otrăvit-o pe a altora, aceştia contractând boli incurabile“.

Metodele de depistare a agenţilor contaminatori din sânge sunt relativ depăşite în raport cu noile pericole pe care le prezintă unele boli şi, prin urmare, nu constituie o măsură de protecţie împotriva acestora. De exemplu, dr. Paul Gully, din Ottawa (Ontario, Canada), făcea următoarea remarcă: „Hepatita G este un virus recent depistat al ARN-ului; se transmite prin transfuzii, dar riscurile pe care le comportă sunt necunoscute“.

Alt pericol a fost menţionat într-o ediţie medicală specială a revistei Time: „Transfuziile pot bloca sistemul imunitar . . . şi astfel pacientul este predispus la infecţii, vindecarea fiind mai lentă şi perioada de restabilire mai lungă“.

Alt factor îl constituie resursele financiare. Potrivit revistei Time, în Statele Unite o transfuzie de sânge costă în jur de 500 de dolari. Iar în unele zone, rezervele de sânge scad, deoarece donatorii de sânge sunt din ce în ce mai puţini.

Alte avantaje de care se bucură pacienţii care optează pentru operaţii fără sânge sunt vulnerabilitatea scăzută la infecţii şi perioade mai scurte de spitalizare. Luând cuvântul cu ocazia conferinţei de la Winnipeg, Durhane Wong-Rieger, membru al Organizaţiei Canadiene pentru Hemofilie, a afirmat următoarele despre chirurgia fără sânge: „Noi credem că este foarte importantă. Ea este economică şi, fără îndoială, contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii pacienţilor“.

De asemenea, un număr tot mai mare de pacienţi optează pentru chirurgia fără sânge. Dr. David Rosencrantz, de la Spitalul Legacy Portland (Oregon, S.U.A.), a afirmat că, la început, „toţi cei care ni se adresau o făceau din motive religioase“. În prezent însă, cel puţin 15 la sută dintre pacienţi preferă alternative medicale la transfuziile de sânge, dar nu pe baza unei conştiinţe religioase.

O varietate de opinii

La cele patru conferinţe, un punct principal asupra căruia s-a căzut de acord a fost faptul că folosirea propriului sânge al pacientului este o metodă mult mai sigură decât folosirea sângelui donat de alţi oameni. Având în vedere acest lucru, unii recomandă stocarea propriului sânge înainte de operaţie. Totuşi, s-a constatat că în caz de urgenţă nu este timp pentru a stoca sânge. De asemenea, Martorii lui Iehova au obiecţii de natură religioasă în ce priveşte folosirea oricărui fel de sânge stocat.a

Dr. Bruce Leone, de la Universitatea Duke din Carolina de Nord (S.U.A.), a afirmat la conferinţa din Canada: „Donarea preoperatorie [a propriului sânge] este costisitoare, pretinde multă muncă, nu elimină principala cauză a morbidităţii asociate cu transfuzia [şi anume greşelile de îndosariere, adică greşelile ce ţin de birou sau de procedură] şi necesită destul de mult timp înainte de operaţie“.

Mulţi medici pledează în favoarea îmbunătăţirii continue a medicaţiei şi a tehnicilor prin intermediul cărora se reduce foarte mult folosirea sângelui transfuzat. Ei susţin că trebuie să se recurgă la transfuzii de sânge doar în caz de urgenţă. Pe de altă parte, alţi medici nu mai folosesc deloc transfuziile de sânge în munca lor. Ei demonstrează că este posibilă efectuarea de operaţii foarte dificile: protezare de şold, neurochirurgie complexă, operaţii pe cord deschis efectuate la copii şi la adulţi, toate acestea fără transfuzii, cu restabilirea rapidă a pacientului.

În prezent, în întreaga lume există 100 de spitale în care se practică medicina fără sânge, dintre care peste 70 sunt în Statele Unite. De fapt, în toată lumea, peste 88 000 de medici colaborează în prezent cu pacienţii care refuză să primească sânge.

Tehnici noi

La conferinţa de la Atlanta, mulţi vorbitori au recunoscut că au elaborat o tehnică specială când au tratat pentru prima dată Martori ai lui Iehova.b Mulţi au fost în asentimentul doctorului James Schick, de la Centrul Medical Regional Encino-Tarzana din Los Angeles, care preciza că, datorită noilor proceduri cu care s-a familiarizat în timp ce trata copii prematuri ai Martorilor lui Iehova, el foloseşte în prezent cu 50 la sută mai puţin sânge în cazul tuturor micuţilor lui pacienţi. Bineînţeles, aceste proceduri noi s-au dovedit folositoare şi în cazul adulţilor.

Dr. Jean-François Hardy, de la Institutul de Cardiologie din Montreal, făcea următoarea observaţie: „Chirurgia fără sânge nu poate fi realizată cu ajutorul unei singure intervenţii terapeutice . . . Dimpotrivă, acest obiectiv poate fi atins doar prin combinarea mai multor metode“.

Printre aceste tehnici noi se numără: 1) pregătirea preoperatorie, 2) prevenirea pierderii de sânge în timpul operaţiei şi 3) îngrijirea postoperatorie. În mod evident, factorul timp exercită o mare influenţă asupra tuturor metodelor chirurgicale, fie că este vorba despre faptul de a avea timp suficient înainte de operaţie pentru pregătirea pacientului, fie că este vorba despre lipsa timpului, fiind necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Metoda ideală în chirurgia fără sânge este tratamentul preoperatoriu care contribuie la creşterea numărului de globule şi la îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Acest tratament include şi administrarea unor preparate pe bază de fier foarte puternice şi a unor vitamine, iar atunci când este necesar, administrarea unor doze de eritropoietină sintetică, un medicament care stimulează măduva osoasă a pacientului să producă globule roşii într-un ritm rapid. Tehnologia care permite microanaliza presupune recoltarea unei cantităţi mai mici de sânge în vederea testării, obţinându-se totuşi mai multe rezultate din ceea ce s-a extras. Această metodă este eficientă în cazul copiilor prematuri şi al pacienţilor mai în vârstă care au pierdut mult sânge.

De asemenea, sunt de mare ajutor substituenţii volumului plasmatic, şi anume lichide care se administrează intravenos pentru mărirea volumului de sânge. În anumite spitale se foloseşte şi camera cu oxigen hiperbaric pentru a asigura oxigenul necesar unui pacient care a suferit o mare pierdere de sânge. La conferinţa de la Atlanta, dr. Robert Bartlett a explicat motivul pentru care camera cu oxigen prezintă mari avantaje, dar el a adăugat că aceasta trebuie folosită cu atenţie, deoarece oxigenul în doze mari este toxic.

În cea de-a doua etapă, şi anume prevenirea pierderii de sânge în timpul intervenţiei chirurgicale, există o multitudine de instrumente şi tehnologii noi. Acestea contribuie la minimalizarea pierderii de sânge, sunt mai puţin invazive, reducând astfel atât pierderea de sânge, cât şi traumatismul, sau ajută la recuperarea şi refolosirea imediată a sângelui pacientului, sânge care s-ar fi pierdut în timpul operaţiei. Să menţionăm doar câteva dintre aceste tehnici:

◼ Un aparat electric care cauterizează foloseşte căldura pentru a opri hemoragia.

◼ Coagulatorul cu fascicule de argon opreşte hemoragia în timpul operaţiei.

◼ Prin vibraţie şi fricţie, bisturiul armonic taie şi, în acelaşi timp, determină coagularea sângelui.

◼ În timpul anumitor tipuri de operaţii, sunt deseori folosite desmopresina şi acidul tranexamic pentru intensificarea procesului de coagulare a sângelui şi pentru reducerea hemoragiei.

◼ Anestezia hipotensivă reduce pierderea de sânge prin scăderea presiunii sanguine.

De asemenea, este importantă îmbunătăţirea aparatelor de recuperare intraoperatorie a sângelui. În timpul unei intervenţii chirurgicale, cu ajutorul acestora sângele poate fi recuperat şi refolosit imediat, fără a fi necesară stocarea lui.c Aparatele mai noi, în timp ce rămân conectate la pacient, pot chiar separa sângele în componente şi le pot refolosi pe acelea de care este nevoie.

După conferinţa de la Riga şi după ce au aflat de necesitatea din Letonia, Martorii lui Iehova din Suedia au donat Letoniei două aparate cell-saver. Sosirea primului aparat şi foloasele chirurgiei fără sânge au generat un entuziasm atât de mare în Letonia, încât evenimentul a fost transmis pe postul naţional de televiziune.

Îngrijirea postoperatorie include adesea multe dintre regimurile pentru întărirea sângelui folosite în cadrul pregătirii preoperatorii. Totuşi, îngrijirea postoperatorie a pacienţilor cărora nu li s-a administrat sânge este deseori mult mai uşoară decât cea acordată celor cărora li s-au făcut transfuzii. De ce?

Rezultate remarcabile

Deşi tehnicile care exclud folosirea sângelui presupun mai multă muncă înainte de operaţie şi pe parcursul acesteia, chirurgii au observat că pacienţii beneficiază de pe urma acestora, deoarece perioada de recuperare postoperatorie este mai scurtă. Ei nu suferă de complicaţiile care însoţesc deseori transfuziile. Este demonstrat faptul că, în cazul pacienţilor cărora nu li s-a transfuzat sânge, durata de spitalizare este mai scurtă.

Dr. Todd Rosengart, de la Centrul Medical al Universităţii Hospital-Cornell, a observat că metoda lor de conservare a sângelui, metodă ce consta în opt etape, le permitea să efectueze cu încredere fără sânge operaţii complexe pe cord deschis. Dr. Manuel Estioko, de la Spitalul Bunul Samaritean din Los Angeles, a vorbit despre „experienţa lor bogată în urma a sute de operaţii pe cord deschis efectuate fără sânge“. Dr. S. Subramanian a vorbit despre succesul pe care l-a avut în operaţiile pe cord deschis efectuate fără sânge la copii la Spitalul de Pediatrie din Miami.

Chirurgia ortopedică, în special protezarea de şold, este un domeniu dificil. Totuşi, dr. Olle Hägg, de la Spitalul Uddevalla din Suedia, a precizat cu ocazia conferinţei de la Riga că faptul de a combina „metodele chirurgicale cu precizia“ le-a permis să reducă semnificativ pierderea de sânge în cazul pacienţilor Martori ai lui Iehova. Într-adevăr, Richard Coombs, de la Facultatea de Medicină Imperial College din Anglia, a afirmat că „99,9 la sută dintre toate operaţiile ortopedice se pot efectua . . . fără sânge“.

Ce rezervă viitorul

Numărul spitalelor şi al medicilor care practică medicina fără sânge continuă să crească. Iar conferinţele care au drept scop schimbul de experienţă în acest domeniu sunt de mare ajutor, întrucât medicii fac cunoştinţă cu alternative medicale testate cu succes şi folosite frecvent.

Dr. Richard Nalick, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Southern California, a spus: „Un număr tot mai mare de oameni optează pentru tratamente medicale şi chirurgicale fără sânge . . . Medicina şi chirurgia fără sânge constituie o metodă ultramodernă şi nu ar trebui interpretată greşit ca «terapie alternativă» mai puţin eficientă“.

În timp ce problemele legate de transfuziile de sânge continuă să apară, iar cererile publicului pentru alternativele medicale sunt tot mai numeroase, viitorul chirurgiei fără sânge pare luminos.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Tot mai mulţi medici onorează dorinţele pacienţilor lor în legătură cu chirurgia fără sânge