Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • es19 pag. 37–46
  • Aprilie

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Aprilie
  • Să examinăm Scripturile în fiecare zi – 2019
  • Subtitluri
  • Luni, 1 aprilie
  • Marți, 2 aprilie
  • Miercuri, 3 aprilie
  • Joi, 4 aprilie
  • Vineri, 5 aprilie
  • Sâmbătă, 6 aprilie
  • Duminică, 7 aprilie
  • Luni, 8 aprilie
  • Marți, 9 aprilie
  • Miercuri, 10 aprilie
  • Joi, 11 aprilie
  • Vineri, 12 aprilie
  • Sâmbătă, 13 aprilie
  • Duminică, 14 aprilie
  • Luni, 15 aprilie
  • Marți, 16 aprilie
  • Miercuri, 17 aprilie
  • Joi, 18 aprilie
  • Data Comemorării,
    după apusul soarelui
    Vineri, 19 aprilie
  • Sâmbătă, 20 aprilie
  • Duminică, 21 aprilie
  • Luni, 22 aprilie
  • Marți, 23 aprilie
  • Miercuri, 24 aprilie
  • Joi, 25 aprilie
  • Vineri, 26 aprilie
  • Sâmbătă, 27 aprilie
  • Duminică, 28 aprilie
  • Luni, 29 aprilie
  • Marți, 30 aprilie
Să examinăm Scripturile în fiecare zi – 2019
es19 pag. 37–46

Aprilie

Luni, 1 aprilie

A dat oameni ca daruri. (Ef. 4:8)

Cum putem beneficia de pe urma acestor daruri prețioase? Vom avea multe foloase dacă imităm credința bătrânilor, le urmăm exemplul și aplicăm sfaturile lor bazate pe Biblie. (Evr. 13:7, 17) Bătrânii ne iubesc și vor ca noi să progresăm pe plan spiritual. De exemplu, dacă observă că lipsim de la întruniri sau că ne-a slăbit zelul, ei vor veni imediat în ajutorul nostru. Ne vor asculta și vor încerca să ne întărească credința dându-ne sfaturi potrivite din Biblie și încurajându-ne cu căldură. Consideri acest ajutor ca fiind o expresie a iubirii lui Iehova? Uneori, bătrânilor le este greu să ne abordeze pentru a ne da sfaturi. Așadar, cum ai putea să le faci sarcina mai ușoară bătrânilor din congregația ta? Fii umil, abordabil și recunoscător. Consideră ajutorul lor o dovadă a iubirii lui Dumnezeu. În felul acesta, vei avea parte de foloase, iar bătrânii vor putea să-și îndeplinească sarcina cu bucurie. w18.03 31 ¶15, 16

Marți, 2 aprilie

Fiul meu, fii înțelept și bucură-mi inima, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocorește. (Prov. 27:11)

Fiecare copil este unic. Copiii nu se maturizează la aceeași vârstă. Unii înțeleg adevărul, iau decizii înțelepte și doresc să se boteze când sunt foarte tineri. Alții sunt pregătiți pentru botez ceva mai târziu. Prin urmare, un părinte înțelept nu-și va presa copilul să se boteze. Mai degrabă, îl va ajuta să progreseze, ținând cont de ritmul acestuia. Părinții se bucură când copilul lor acționează în armonie cu îndemnul din textul de astăzi. Totuși, ei nu trebuie să piardă din vedere obiectivul de a-și ajuta copilul să devină un discipol creștin. În acest sens, este bine ca părinții să se întrebe: Are copilul meu suficiente cunoștințe pentru a-și dedica viața lui Dumnezeu și pentru a se boteza? w18.03 9 ¶6

Miercuri, 3 aprilie

Dacă face un jurământ în paguba lui, nu-l schimbă. (Ps. 15:4)

Dacă acceptăm o invitație, trebuie să ne respectăm cuvântul dat și să nu o anulăm din motive neîntemeiate. Poate că gazda noastră a făcut pregătiri, iar dacă noi am anula invitația, toate eforturile ei ar fi în zadar. (Mat. 5:37) Unii au anulat o invitație ca să accepte alta, mai atrăgătoare. A fost aceasta o dovadă de iubire și de respect? Cu siguranță, nu! Trebuie să apreciem sincer ospitalitatea care ni se oferă, indiferent de posibilitățile celui care ne invită. (Luca 10:7) Dacă, totuși, suntem nevoiți să anulăm o invitație, ar fi o dovadă de iubire și de considerație să anunțăm gazda cât mai repede. Este important să respectăm obiceiurile locale. În unele culturi, musafirii neanunțați sunt bine-veniți, dar în altele, o vizită trebuie anunțată. Iar în unele culturi este politicos să se refuze prima și a doua invitație, în timp ce în alte culturi se consideră o lipsă de respect să refuzi o invitație. Oricum ar sta lucrurile, să ne asigurăm că facem tot posibilul ca gazdele noastre să se bucure că ne-au invitat. w18.03 18 ¶20, 21

Joi, 4 aprilie

Să înaintăm spre maturitate. (Evr. 6:1)

Pentru a fi persoane cu o gândire spirituală, nu este suficient să avem cunoștințe din Biblie. (1 Regi 4:29, 30; 11:4-6) Prin urmare, de ce anume mai avem nevoie pe lângă cunoștințe din Biblie? Trebuie să continuăm să progresăm din punct de vedere spiritual. (Col. 2:6, 7) Un pas important este acela de a studia cartea „Păstrați-vă în iubirea lui Dumnezeu”. Faptul de a studia cartea în întregime ne va ajuta să înțelegem cum să aplicăm principiile biblice în viață. Dacă am studiat deja această carte, am putea studia și alte materiale care ne ajută să ne întărim credința. (Col. 1:23) De asemenea, trebuie să ne rugăm și să medităm la cum putem aplica lucrurile învățate. Să nu uităm că motivul pentru care studiem și medităm este acela de a cultiva dorința sinceră de a-i fi plăcuți lui Iehova și de a respecta legile sale. (Ps. 40:8; 119:97) În același timp, facem eforturi pentru a înlătura orice obstacol care stă în calea progresului nostru spiritual. (Tit 2:11, 12) w18.02 24, 25 ¶7-9

Vineri, 5 aprilie

[Noe] a devenit moștenitor al dreptății care este potrivit credinței. (Evr. 11:7)

Pentru a avea o credință ca a lui Noe, trebuie să studiem cu sârguință Biblia și să permitem cunoștinței să ne atingă inima, să ne modeleze și să ne îndrume. (1 Pet. 1:13-15) Credința și înțelepciunea divină ne vor ajuta să nu cădem victimă stratagemelor lui Satan și să ne împotrivim spiritului lumii. (2 Cor. 2:11) Mulți oameni din prezent își găsesc plăcerea în violență și în imoralitate și trăiesc doar pentru dorințele cărnii. (1 Ioan 2:15, 16) Ei ignoră nenumăratele dovezi că sfârșitul acestui sistem este aproape. Fără o credință puternică, și noi am putea ajunge să le ignorăm. Să nu uităm că, atunci când Isus a comparat zilele noastre cu zilele lui Noe, el a atras atenția nu asupra violenței și a imoralității, ci asupra pericolului apatiei spirituale. (Mat. 24:36-39) De aceea, să ne întrebăm: Dovedesc prin modul meu de viață că îl cunosc cu adevărat pe Iehova? Mă îndeamnă credința nu doar să trăiesc potrivit normelor divine, ci și să le vorbesc altora despre ele? Răspunsul la aceste întrebări va arăta dacă și noi ‘umblăm cu adevăratul Dumnezeu’. (Gen. 6:9) w18.02 9, 10 ¶8-10

Sâmbătă, 6 aprilie

De aceștia depărtează-te. (2 Tim. 3:5)

Nu-i putem evita complet pe cei ce manifestă trăsături rele. Probabil că trebuie să muncim alături de ei, să mergem la școală cu ei sau să trăim sub același acoperiș. Dar asta nu înseamnă că trebuie să adoptăm modul lor de gândire sau să le imităm comportamentul. Pentru a nu ne lăsa influențați de ei, trebuie să ne întărim pe plan spiritual studiind Biblia și legând prietenii strânse cu cei ce îl iubesc pe Dumnezeu. De asemenea, trebuie să ne străduim să-i ajutăm și pe alții pe plan spiritual. Să căutăm modalități de a depune mărturie, cerându-i lui Iehova să ne ajute să spunem lucrul potrivit la momentul potrivit! Să le facem cunoscut altora faptul că suntem Martori ai lui Iehova. În felul acesta, conduita noastră bună îi va aduce glorie lui Dumnezeu, nu nouă. Iehova ne-a învățat „să respingem tot ce este lipsit de pietate și dorințele lumești și să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate și cu devoțiune sfântă în actualul sistem”. (Tit 2:11-14) Dacă îl vom imita pe Iehova și vom face voința sa, ceilalți vor observa acest lucru, iar unii poate că vor spune: „Vrem să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi”. (Zah. 8:23) w18.01 31 ¶17, 18

Duminică, 7 aprilie

Oamenii vor fi iubitori de sine. (2 Tim. 3:2)

Este greșit să ne iubim pe noi înșine? Nu. De fapt, este normal și necesar să avem iubire de sine. Așa am fost creați de Iehova. Isus a spus: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Mar. 12:31) Dacă nu ne iubim pe noi înșine, nu ne putem iubi semenii. De asemenea, în Scripturi citim: „Soții trebuie să-și iubească soțiile ca pe corpul lor. Cine își iubește soția se iubește pe sine, fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată carnea, ci o hrănește și o îngrijește cu drag”. (Ef. 5:28, 29) Așadar, este cât se poate de potrivit să ne iubim pe noi înșine într-o anumită măsură. Însă iubirea de sine menționată în 2 Timotei 3:2 este o iubire denaturată, egoistă. Oamenii care se iubesc pe sine în mod exagerat ‘gândesc despre ei mai mult decât trebuie’. (Rom. 12:3) Nu le pasă de alții, principala lor preocupare în viață fiind propria persoană. Când lucrurile nu merg bine, ei dau mai degrabă vina pe alții decât să-și asume răspunderea. Este clar, așadar, că oamenii egocentrici nu sunt cu adevărat fericiți. w18.01 23 ¶4, 5

Luni, 8 aprilie

Fiți recunoscători! (Col. 3:15)

Studiul personal este o modalitate prin care ascultăm ce ne spune Iehova, iar rugăciunea este o modalitate prin care îi vorbim. Pentru creștini, rugăciunea nu este un ritual lipsit de sens sau o „formulă magică” rostită ca să le meargă bine. Rugăciunea este o formă reală de comunicare cu Creatorul nostru. Iehova vrea să îi vorbești. (Filip. 4:6) Când ne confruntăm cu îngrijorări, Biblia spune că este înțelept ‘să ne aruncăm povara asupra lui Iehova’. (Ps. 55:22) Crezi acest lucru? Milioane de frați și surori pot spune din experiență că rugăciunea i-a ajutat. Te poate ajuta și pe tine! Când te rogi, poți să-i spui multe lucruri lui Iehova, nu doar să-i ceri ajutor. Uneori suntem atât de preocupați de problemele noastre încât putem pierde din vedere binecuvântările de care avem parte. Ai putea să îți propui ca în fiecare zi să te gândești la trei lucruri pentru care ești recunoscător. Apoi, mulțumește-i lui Iehova în rugăciune pentru acele binecuvântări. w17.12 25, 26 ¶10, 11

Marți, 9 aprilie

Din pruncie cunoști scrierile sfinte, care te pot face înțelept pentru salvare. (2 Tim. 3:15)

În fiecare an, mii de oameni care studiază Biblia își dedică viața lui Iehova și se botează. Mulți dintre aceștia sunt tineri care au fost crescuți în adevăr și au ales cel mai bun mod de viață. (Ps. 1:1-3) Dacă ești părinte, fără îndoială că aștepți cu nerăbdare ziua când fiul sau fiica ta se va boteza. (Compară cu 3 Ioan 4) Ca părinte creștin, îți dorești ca fiul sau fiica ta să cunoască scrierile sfinte, care în prezent cuprind atât Scripturile ebraice, cât și Scripturile grecești creștine. Chiar și copiii mici pot învăța despre personajele și evenimentele biblice. Organizația lui Iehova a pus la dispoziție multe publicații și materiale video pe care părinții le pot folosi pentru a-și ajuta copiii. Nu uita, cunoștința din Scripturi este fundamentul pe care se clădește o relație puternică cu Iehova. w17.12 18 ¶1; 19 ¶4

Miercuri, 10 aprilie

Soțul este capul soției. (Ef. 5:23)

Să presupunem că ești o soție creștină și consideri că soțul tău, care nu este la adevăr, se poartă urât cu tine. Crezi că s-ar îmbunătăți cu ceva situația dacă te-ai certa cu el din cauza comportamentului său? Chiar dacă l-ai determina să facă ce dorești, l-ai câștiga de partea adevărului? Puțin probabil. Dar dacă arăți respect față de autoritatea de cap a soțului tău, vei contribui la pacea familiei, îl vei lăuda pe Iehova și poate chiar îl vei câștiga pe soțul tău de partea închinării adevărate. În felul acesta, amândoi veți obține premiul vieții. (1 Pet. 3:1, 2) Să presupunem că ești un soț creștin și consideri că soția ta, care nu este la adevăr, nu-ți arată respectul cuvenit. Crezi că te-ar respecta mai mult dacă ai ridica tonul la ea ca să-i arăți cine e șeful? Cu siguranță, nu! Dumnezeu așteaptă din partea ta să-ți exerciți autoritatea de cap cu iubire, asemenea lui Isus. El și-a exercitat autoritatea asupra congregației cu iubire și răbdare. (Luca 9:46-48) Urmând exemplul lui Isus, un soț o poate câștiga pe soția sa de partea închinării adevărate. w17.11 28, 29 ¶13, 14

Joi, 11 aprilie

Cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu. (Evr. 3:4)

Gândirea lumii ignoră sau desconsideră principiile divine. Ea ne poate slăbi treptat credința. În prezent, toți suntem expuși acestei gândiri promovate prin media, prin internet, la locul de muncă sau la școală. În multe țări, este ceva obișnuit să-i auzi pe oameni spunând că nu cred în Dumnezeu. Poate că aceștia nu au stat să analizeze cu atenție problema existenței lui Dumnezeu, dar sunt atrași de ideea de a fi liberi să facă orice doresc. (Ps. 10:4) Alții cred că par mai inteligenți dacă spun: „Pot să am principii înalte și dacă nu cred în Dumnezeu”. Dar este logic să credem că nu există un Creator? Unii oameni care caută în știință răspunsul la această întrebare se pierd în labirintul de informații. Însă răspunsul este simplu. Dacă o casă presupune existența unui constructor, ce se poate spune despre organismele vii? w17.11 20, 21 ¶2-4

Vineri, 12 aprilie

O carte de amintire a început să fie scrisă înaintea lui despre cei ce se tem de Iehova și despre cei ce se gândesc la numele său. (Mal. 3:16)

Meditează la importanța asistării la Comemorare. Nu uita că participarea la întrunirile congregației face parte din închinarea adusă lui Iehova. Cu siguranță, Iehova și Isus îi observă pe cei ce fac eforturi pentru a asista la cea mai importantă întrunire a anului. Cu excepția situațiilor în care starea de sănătate sau împrejurările nu ne permit acest lucru, noi vom fi prezenți la Comemorare. Când demonstrăm prin acțiuni că întrunirile în vederea închinării sunt importante pentru noi, îi oferim lui Iehova un motiv în plus să ne păstreze numele în ‘cartea de amintire’, sau „cartea vieții”, unde sunt scrise numele celor ce au perspectiva de a obține viață veșnică. (Rev. 20:15) Este bine ca în zilele dinaintea Comemorării să ne rezervăm timp pentru a analiza sub rugăciune relația noastră cu Iehova. (2 Cor. 13:5) w18.01 13 ¶4, 5

Sâmbătă, 13 aprilie

Ucigașul să fugă într-unul din aceste orașe. (Ios. 20:4)

După ce intra în orașul de refugiu, fugarul era în siguranță. Iehova a spus cu privire la acele orașe: „Acestea să vă servească drept refugiu”. (Ios. 20:2, 3) Iehova nu a cerut ca ucigașul să fie judecat din nou pentru fapta lui. Totodată, răzbunătorul sângelui nu avea voie să intre în oraș pentru a-i lua viața. De aceea, fugarul nu trebuia să se teamă de răzbunare. Cât timp stătea în oraș, el era în siguranță, beneficiind de ocrotirea lui Iehova. Orașul de refugiu nu era o închisoare, deoarece fugarul avea posibilitatea să muncească, să-i ajute pe alții și să-i slujească lui Iehova în pace. Într-adevăr, el putea duce o viață fericită și plină de satisfacții! Unii slujitori ai lui Dumnezeu care au comis un păcat grav s-au simțit încătușați de propriile sentimente de vinovăție chiar și după ce s-au căit, considerând că Iehova nu le va ierta niciodată păcatul. Dacă te afli în această situație, fii sigur că, odată ce Iehova te iartă, el te iartă pentru totdeauna! w17.11 9 ¶6; 11 ¶13, 14

Duminică, 14 aprilie

Ce bine și ce plăcut este . . . [să locuim] împreună în unitate! (Ps. 133:1)

O modalitate prin care putem promova unitatea este aceea de a medita la semnificația emblemelor de la Comemorare. Cu o seară înainte și în special în seara Comemorării, meditează profund la semnificația pâinii nedospite și a vinului roșu. (1 Cor. 11:23-25) Pâinea reprezintă corpul fără păcat al lui Isus, care a fost oferit ca jertfă, iar vinul reprezintă sângele său, care a fost vărsat. Jertfa de răscumpărare a lui Cristos este expresia supremă a iubirii lui Iehova, care l-a dat pe Fiul său în folosul nostru, și a lui Isus, care și-a dat viața de bunăvoie pentru noi. Meditarea la iubirea pe care ne-au arătat-o Iehova și Isus ar trebui să ne îndemne să-i iubim și noi la rândul nostru. Iubirea pe care o simțim cu toții față de Iehova este asemenea unei corzi ce ne leagă și ne ține uniți. w18.01 15 ¶11

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente de după apusul soarelui: 9 nisan) Matei 26:6-13

Luni, 15 aprilie

Prin aceasta a fost arătată iubirea lui Dumnezeu față de noi: că Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unic-născut pentru ca noi să obținem viață prin el. (1 Ioan 4:9)

Iehova îi iubește mult pe oameni. Ei sunt atât de prețioși în ochii săi, încât a fost dispus să plătească cu sângele Fiului său pentru a face posibilă salvarea lor eternă. (Ioan 3:16) Dacă Iehova nu și-ar împlini promisiunile, ar însemna că Diavolul a avut dreptate când a insinuat că Dumnezeu minte, că îi privează pe oameni de tot ce este bun și că, prin urmare, este un conducător nedrept. Mai mult, s-ar dovedi justificate și acuzațiile batjocoritorilor, care spun: „Unde este promisa lui prezență? De fapt, din ziua în care strămoșii noștri au adormit în moarte, toate lucrurile continuă exact ca de la începutul creației!”. (2 Pet. 3:3, 4) Așadar, Iehova se va asigura că justificarea suveranității sale va aduce cu sine și salvarea oamenilor ascultători! (Is. 55:10, 11) În plus, Iehova își exercită suveranitatea cu iubire și, de aceea, putem fi siguri că el îi va iubi și îi va prețui mereu pe slujitorii săi loiali. (Ex. 34:6) w17.06 23 ¶7

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 9 nisan) Matei 21:1-11, 14-17

Marți, 16 aprilie

[Dumnezeu] ne-a iubit pe noi și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de împăcare pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10)

Când Dumnezeu a promis că va trimite un Salvator, după cum este consemnat în Geneza 3:15, răscumpărarea era ca și plătită. Aproape 4 000 de ani mai târziu, Iehova a făcut marele sacrificiu de a-l oferi pe Fiul său unic-născut drept jertfă în folosul omenirii. (Ioan 3:16) Îi suntem profund recunoscători lui Iehova pentru iubirea sa! Și noi putem manifesta iubire neegoistă deoarece Dumnezeu ne-a creat „după chipul său”. Abel a arătat că îl iubea pe Dumnezeu oferindu-i în mod dezinteresat ce avea mai bun. (Gen. 4:3, 4) Noe a manifestat iubire neegoistă față de semenii săi predicând zeci de ani mesajul lui Dumnezeu chiar dacă niciun om nu a reacționat favorabil. (2 Pet. 2:5) Avraam a pus iubirea pentru Dumnezeu mai presus de propriile sentimente când i s-a poruncit să-și jertfească fiul. (Iac. 2:21) Asemenea acestor bărbați fideli, vrem să manifestăm iubire, indiferent de dificultățile cu care ne confruntăm. w17.10 8 ¶3, 4

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 10 nisan) Matei 21:18, 19; 21:12, 13; Ioan 12:20-50

Miercuri, 17 aprilie

Căci nu avem ca mare preot pe cineva care să nu poată avea compătimire pentru slăbiciunile noastre, ci pe cineva care în toate privințele a fost pus la încercare ca noi, dar fără păcat. (Evr. 4:15)

Datorită rolului lui Isus de Mare Preot, avem mult mai multe motive să credem că păcatele ne pot fi iertate și că ‘vom primi îndurare și vom găsi bunătate nemeritată, ca ajutor la momentul potrivit’. (Evr. 4:16) Prin urmare, trebuie să ai credință în răscumpărarea oferită de Isus. Ea a fost oferită și pentru tine. (Gal. 2:20, 21) Ai încredere că Iehova îți iartă și ție păcatele pe baza răscumpărării. Ai încredere că răscumpărarea îți oferă și ție speranța vieții veșnice! Jertfa lui Isus este un cadou pe care Iehova ți-l face și ție! După ce Iehova ne-a iertat păcatul, nu trebuie să ne temem că el îl va mai aminti sau că ne va pedepsi pentru el. (Ps. 103:8-12) Da, putem avea încredere deplină în iertarea lui Iehova. w17.11 11, 12 ¶14-17

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 11 nisan) Matei 21:33-41; 22:15-22; 23:1-12; 24:1-3

Joi, 18 aprilie

Mă rog . . . pentru cei care cred în mine prin cuvântul lor, pentru ca toți să fie una, așa cum tu, Tată, ești în unitate cu mine. (Ioan 17:20, 21)

În noaptea în care a instituit Cina Domnului, Isus s-a rugat ca între continuatorii săi să fie aceeași unitate care există între el și Tatăl său. Iehova a răspuns la această rugăciune a Fiului său drag, astfel că, în prezent, milioane de oameni cred că Iehova și-a trimis Fiul pe pământ. Comemorarea este o dovadă incontestabilă a unității care există între Martorii lui Iehova. Chiar dacă în unele părți ale lumii, întrunirile religioase la care iau parte oameni de diferite rase sunt ceva neobișnuit sau sunt privite cu dispreț de unii, această unitate este frumoasă în ochii lui Iehova și ai lui Isus! Ca popor al lui Iehova, unitatea de care ne bucurăm nu ne surprinde. Ea a fost prezisă de Iehova. (Ezec. 37:15-17; Zah. 8:23) w18.01 14 ¶7-9

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 12 nisan) Matei 26:1-5, 14-16; Luca 22:1-6

Data Comemorării,
după apusul soarelui
Vineri, 19 aprilie

Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit capul unghiului. (Ps. 118:22)

„Zidarii”, conducătorii evreilor, l-au respins pe Mesia. Aceasta a însemnat mai mult decât faptul că l-au ignorat sau că au refuzat să accepte că el era Cristosul. Mulți evrei au ajuns până acolo încât au cerut cu vehemență executarea lui. (Luca 23:18-23) Astfel, ei s-au făcut vinovați de moartea lui Isus. Dacă Isus a fost respins și omorât, cum avea el să devină „piatra din capul unghiului”? Acest lucru se putea împlini numai prin învierea lui. Apostolul Petru a vorbit despre „Isus Cristos Nazarineanul pe care voi l-ați țintuit pe stâlp, dar pe care Dumnezeu l-a sculat din morți”. (Fap. 3:15; 4:5-11; 1 Pet. 2:5-7) Astfel, Fiul înviat al lui Dumnezeu avea să devină cel prin al cărui nume „putem fi salvați”. (Fap. 4:12; Ef. 1:20) w17.12 9, 10 ¶6-9

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 13 nisan) Matei 26:17-19; Luca 22:7-13 (Evenimente de după apusul soarelui: 14 nisan) Matei 26:20-56

Sâmbătă, 20 aprilie

Continuați să vestiți moartea Domnului până când sosește el. (1 Cor. 11:26)

Referitor la necazul cel mare, care va veni în curând, Isus a spus: „Îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu mare glorie. El își va trimite îngerii cu sunet puternic de trompetă și ei îi vor aduna pe aleșii săi”. (Mat. 24:29-31) ‘Adunarea aleșilor săi’ se referă la momentul în care toți creștinii unși ce se vor afla încă pe pământ vor primi răsplata cerească. Acest eveniment va avea loc după prima parte a necazului celui mare, dar înainte de Armaghedon. În acest război, Isus împreună cu toți cei 144 000 vor lupta împotriva regilor pământului și îi vor învinge. (Rev. 17:12-14) Comemorarea ținută înainte de strângerea celor unși în cer va fi ultima Comemorare, deoarece atunci Isus ‘va fi sosit’. w18.01 16 ¶15

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 14 nisan) Matei 27:1, 2, 27-37

Duminică, 21 aprilie

Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat. (Fap. 2:32)

Isus trăiește în cer „pentru totdeauna și veșnic” și nu va vedea niciodată putrezirea. (Rev. 1:5, 18; Rom. 6:9; Col. 1:18; 1 Pet. 3:18) El le-a promis apostolilor săi fideli că aveau să guverneze alături de el în cer. (Luca 22:28-30) Pavel a scris: „Cristos a fost sculat din morți, primul rod al celor care au adormit în moarte”. Și, arătând că aveau să fie înviați și alții la viață cerească, a adăugat: „Fiecare la rândul lui: Cristos este primul rod, după aceea, în timpul prezenței sale, cei ce sunt ai lui Cristos”. (1 Cor. 15:20, 23) „Prezența” lui Isus a început în 1914. Ea continuă încă și știm că sfârșitul sistemului rău în care trăim este foarte aproape. w17.12 10 ¶11; 11 ¶14-16

Citirea din Biblie în vederea Comemorării: (Evenimente din ziua de 15 nisan) Matei 27:62-66 (Evenimente de după apusul soarelui: 16 nisan) Matei 28:2-4

Luni, 22 aprilie

Eu sunt Cel care vă mângâie. (Is. 51:12)

Și Dumnezeul nostru, „Tatăl îndurărilor tandre”, a pierdut în moarte persoane dragi, cum ar fi: Avraam, Isaac, Iacob, Moise și David. (Num. 12:6-8; Mat. 22:31, 32; Fap. 13:22) În Cuvântul său, Dumnezeu ne dă asigurarea că abia așteaptă să-i readucă la viață. (Iov 14:14, 15) Atunci, ei vor fi fericiți și pe deplin sănătoși. De asemenea, să nu uităm că Fiul său preaiubit, pentru care are o afecțiune deosebită, a murit în chinuri. (Prov. 8:22, 30) Cuvintele nu pot exprima durerea pe care a simțit-o Iehova atunci. (Ioan 5:20; 10:17) Putem fi pe deplin convinși că Iehova ne va ajuta. De aceea, să nu ezităm să-i vorbim în rugăciune despre povara care ne apasă sufletul. Este încurajator să știm că Iehova ne înțelege suferința și ne oferă mângâierea de care avem cu disperare nevoie. (2 Cor. 1:3, 4) w17.07 13 ¶3-5

Citirea din Biblie în vederea Comemorării:(Evenimente din ziua de 16 nisan) Matei 28:1, 5-15

Marți, 23 aprilie

Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și iubirea pe care ați arătat-o pentru numele său. (Evr. 6:10)

În prezent, milioane de oameni susțin din toată inima marele templu spiritual contribuind cu ‘lucrurile lor de valoare’ – timpul, energia și resursele lor. (Prov. 3:9) Iehova nu va uita niciodată lucrarea noastră și iubirea pe care o arătăm față de el. Tot ce s-a realizat în legătură cu închinarea adevărată în zilele din urmă este o dovadă a binecuvântării lui Iehova și a conducerii lui Cristos. Facem parte dintr-o organizație sigură, stabilă și veșnică. Să ne prețuim locul în poporul lui Dumnezeu și ‘să ascultăm de glasul lui Iehova, Dumnezeul nostru’! (Zah. 6:15) Astfel vom avea parte în continuare de ocrotirea Regelui și Marelui nostru Preot. Să facem tot ce putem pentru a susține închinarea adevărată! În felul acesta putem fi siguri că Iehova al armatelor ne va asigura protecția și siguranța pe parcursul ultimelor zile ale acestui sistem și pentru eternitate! w17.10 30 ¶18, 19

Miercuri, 24 aprilie

Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când acestea vor dispărea, ei să vă primească în locuințele veșnice. (Luca 16:9)

În viitorul apropiat, întregul sistem al lui Satan – politic, religios și comercial – este sortit eșecului. Profeții Ezechiel și Țefania au prezis că aurul și argintul, care, de-a lungul secolelor, au avut un rol fundamental în sistemul comercial, vor ajunge fără nicio valoare. (Ezec. 7:19; Țef. 1:18) Cum ne-am simți dacă la finalul vieții am constata că am sacrificat adevăratele bogății pentru a strânge multe „bogății nedrepte”? Ne-am putea simți ca un om care a muncit toată viața ca să strângă bani, iar la urmă află că sunt falși. (Prov. 18:11) Într-adevăr, aceste bogății vor dispărea în cele din urmă. De aceea, să nu pierdem ocazia să le folosim pentru ‘a ne face prieteni în cer’. Eforturile noastre de a promova interesele Regatului lui Iehova ne îmbogățesc pe plan spiritual. w17.07 11 ¶16

Joi, 25 aprilie

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, și umblați mereu în iubire, așa cum și Cristos v-a iubit și s-a dat pe sine pentru voi. (Ef. 5:1, 2)

Unii creștini care au comis un păcat grav încearcă să-l ascundă pentru a evita situațiile stânjenitoare sau pentru a nu-i dezamăgi pe alții. (Prov. 28:13) Totuși, o asemenea conduită trădează lipsă de iubire, dăunându-le atât celui ce a păcătuit, cât și altora. Ea poate să împiedice acțiunea spiritului lui Dumnezeu și să pună în pericol pacea întregii congregații. (Ef. 4:30) Iubirea sinceră îi îndeamnă pe creștinii care au comis păcate grave să le vorbească bătrânilor pentru ca aceștia să le ofere ajutorul de care au nevoie. (Iac. 5:14, 15) Iubirea este cea mai importantă calitate. (1 Cor. 13:13) Cei ce o manifestă se identifică drept continuatori ai lui Isus și îl imită pe Iehova, Sursa iubirii. Pavel a scris: „Dacă . . . n-aș avea iubire, nu sunt nimic”. (1 Cor. 13:2) Să continuăm deci să arătăm iubire, nu numai „cu vorba”, ci și „cu fapta și cu adevărul”! (1 Ioan 3:18) w17.10 11 ¶17, 18

Vineri, 26 aprilie

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni. (Fap. 5:29)

Iosif a dat dovadă de curaj când soția lui Potifar l-a ademenit să comită imoralitate sexuală. Cu siguranță, Iosif știa că, refuzând-o, își punea viața în pericol. Cu toate acestea, el nu a cedat, ci, plin de curaj, a trecut imediat la acțiune. (Gen. 39:10, 12) Rahav este un alt exemplu de curaj. Când spionii israeliți au mers la locuința ei din Ierihon, ea a dat dovadă de curaj și i-a ascuns pe cei doi bărbați, iar apoi i-a ajutat să plece în siguranță. (Ios. 2:4, 5, 9, 12-16) Când saducheii li s-au împotrivit, apostolii fideli, care văzuseră că Isus dăduse dovadă de mult curaj, n-au încetat să-i învețe pe alții în numele lui Isus. (Fap. 5:17, 18, 27-29) Iosif, Rahav, Isus și apostolii au avut o forță interioară care i-a motivat să înfăptuiască lucrări excelente. Curajul de care au dat dovadă nu a fost o încredere exagerată în forțele proprii, ci a avut la bază încrederea în Iehova. De aceea, când trecem prin situații în care avem nevoie de curaj, să nu ne bazăm pe noi înșine, ci pe Iehova. (2 Tim. 1:7) w17.09 29 ¶6-9

Sâmbătă, 27 aprilie

Dezbrăcați-vă de vechea personalitate cu practicile ei. (Col. 3:9)

Vechea personalitate nu poate fi dezbrăcată prin forțe proprii. Mulți au luptat din greu ca să renunțe la practici greșite. Ei au câștigat lupta deoarece au fost ajutați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu și a spiritului său sfânt. (Luca 11:13; Evr. 4:12) Pentru a beneficia de această putere, trebuie să citim din Biblie în fiecare zi, să medităm la cele citite și să ne rugăm cu regularitate pentru a avea tăria și înțelepciunea de a aplica ceea ce învățăm. (Ios. 1:8; Ps. 119:97; 1 Tes. 5:17) Beneficiem de puterea Cuvântului lui Dumnezeu și a spiritului sfânt și când ne pregătim pentru întrunirile creștine și asistăm la ele. (Evr. 10:24, 25) De asemenea, este important să ne folosim de toate mijloacele puse la dispoziție de organizația lui Iehova pentru a ne furniza hrană spirituală. (Luca 12:42) Pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu nu este suficient să ne dezbrăcăm de vechea personalitate. Trebuie să ne îmbrăcăm cu noua personalitate. (Col. 3:10) w17.08 21 ¶16, 17

Duminică, 28 aprilie

Cât despre mine, eu mă încred în bunătatea ta iubitoare; să mi se înveselească inima datorită salvării tale! (Ps. 13:5)

Regele David a fost victima multor nedreptăți. Deși încă de tânăr a fost uns de Iehova ca rege al Israelului, David a trebuit să aștepte aproximativ 15 ani până când a devenit rege peste tribul său. (2 Sam. 2:3, 4) Pe parcursul acestor ani, el a fost urmărit de regele Saul, care voia să-l omoare. Din acest motiv, David a fost fugar, fiind nevoit să trăiască uneori departe de poporul său, alteori în pustiu, în peșteri. Chiar și după moartea lui Saul în luptă, David a trebuit să mai aștepte aproximativ șapte ani până când a devenit rege peste întreaga națiune Israel. (2 Sam. 5:4, 5) De ce a fost dispus David să aștepte cu răbdare? El a avut încredere în bunătatea iubitoare, sau iubirea loială, a lui Iehova. El a așteptat cu bucurie ziua eliberării și a reflectat la modul în care Iehova l-a răsplătit de-a lungul timpului. (Ps. 13:6) David știa că așteptarea lui nu era zadarnică. w17.08 6 ¶14, 15

Luni, 29 aprilie

Dumnezeu nu este părtinitor. (Fap. 10:34)

Odată cu trecerea timpului, în orice limbă apar schimbări. Unele cuvinte și expresii își schimbă complet sensul. La fel au stat lucrurile și cu ebraica și greaca, limbi în care a fost scrisă cea mai mare parte a Bibliei. Ebraica și greaca vorbite în prezent sunt foarte diferite de ebraica și greaca veche. De aceea, cei ce doresc să înțeleagă Biblia, chiar și vorbitorii de ebraică și greacă modernă, trebuie să citească o traducere a ei. Unii cred că, dacă vor învăța ebraica și greaca veche, vor înțelege mai bine Biblia. Totuși, s-ar putea ca lucrul acesta să nu-i ajute foarte mult. Din fericire, în prezent, Biblia este tradusă integral sau parțial în aproximativ 3 000 de limbi. Cu siguranță, Iehova vrea ca oameni din „orice națiune, trib, limbă și popor” să beneficieze de Cuvântul său. (Rev. 14:6) Cunoașterea acestui lucru ne apropie și mai mult de Dumnezeul nostru iubitor și imparțial. w17.09 19 ¶4

Marți, 30 aprilie

Cine își stăpânește vorbele are cunoștință, iar omul cu discernământ are un spirit calm. (Prov. 17:27)

Dacă avem rude excluse, poate că trebuie să ne controlăm sentimentele ca să evităm orice legătură inutilă cu acestea. Deși nu este ușor, vom reuși să facem acest lucru dacă ne amintim că astfel ascultăm de Iehova și urmăm exemplul său de stăpânire de sine. Putem trage foloase analizând exemplul regelui David. Deși ar fi putut să acționeze împotriva lui Saul și a lui Șimei, David nu s-a lăsat pradă mâniei, ci s-a stăpânit. (1 Sam. 26:9-11; 2 Sam. 16:5-10) Este adevărat, David nu a dat dovadă de stăpânire de sine în unele situații, de exemplu când a păcătuit cu Bat-Șeba sau când a vrut să-l pedepsească pe Nabal pentru lăcomia lui. (1 Sam. 25:10-13; 2 Sam. 11:2-4) Totuși, din exemplul lui David putem desprinde lecții valoroase. Frații cu răspundere din poporul lui Dumnezeu înțeleg că trebuie să manifeste stăpânire de sine ca să nu abuzeze de autoritatea lor. În plus, nimeni nu trebuie să fie prea sigur pe sine, considerându-se imun la tentații. (1 Cor. 10:12) w17.09 5, 6 ¶12, 13

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează