Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • es19 pag. 77–87
  • August

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • August
  • Să examinăm Scripturile în fiecare zi – 2019
  • Subtitluri
  • Joi, 1 august
  • Vineri, 2 august
  • Sâmbătă, 3 august
  • Duminică, 4 august
  • Luni, 5 august
  • Marți, 6 august
  • Miercuri, 7 august
  • Joi, 8 august
  • Vineri, 9 august
  • Sâmbătă, 10 august
  • Duminică, 11 august
  • Luni, 12 august
  • Marți, 13 august
  • Miercuri, 14 august
  • Joi, 15 august
  • Vineri, 16 august
  • Sâmbătă, 17 august
  • Duminică, 18 august
  • Luni, 19 august
  • Marți, 20 august
  • Miercuri, 21 august
  • Joi, 22 august
  • Vineri, 23 august
  • Sâmbătă, 24 august
  • Duminică, 25 august
  • Luni, 26 august
  • Marți, 27 august
  • Miercuri, 28 august
  • Joi, 29 august
  • Vineri, 30 august
  • Sâmbătă, 31 august
Să examinăm Scripturile în fiecare zi – 2019
es19 pag. 77–87

August

Joi, 1 august

Nu cum vreau eu, ci cum vrei tu. (Mat. 26:39)

Ca să fim învățători buni, trebuie să fim mai întâi elevi buni. (1 Tim. 4:15, 16) În mod asemănător, cei care au primit autoritatea de a acorda disciplinare trebuie la rândul lor să se supună de bunăvoie îndrumării lui Iehova. Printr-o atitudine supusă și umilă, ei câștigă respectul celorlalți și au libertate de exprimare ca să instruiască și să corecteze. Să analizăm exemplul lui Isus. Isus a ascultat întotdeauna de Tatăl său, chiar și când acest lucru a fost foarte greu. El nu și-a atribuit meritul pentru înțelepciunea și învățăturile sale, ci a îndreptat întotdeauna atenția spre Tatăl său. (Ioan 5:19, 30) Umilința și ascultarea de care a dat dovadă Isus i-au atras la el pe oamenii cu inima sinceră și l-au ajutat să fie un învățător plin de compasiune și considerație. (Mat. 11:29) Cuvintele sale pline de bunătate i-au înviorat pe cei care, figurativ vorbind, erau ca o trestie frântă sau ca un fitil gata să se stingă. (Mat. 12:20) Chiar și când răbdarea i-a fost pusă la încercare, Isus a fost bun și iubitor. Acest lucru a fost evident când i-a corectat pe apostolii săi care manifestaseră o atitudine egoistă și ambițioasă. (Mar. 9:33-37; Luca 22:24-27) w18.03 26, 27 ¶15, 16

Vineri, 2 august

Ceea ce corespunde acestui lucru vă salvează acum și pe voi, și anume botezul. (1 Pet. 3:21)

Apostolul Petru a comparat botezul cu construirea arcei lui Noe. Arca era o dovadă vizibilă și incontestabilă a faptului că Noe se dedicase înfăptuirii voinței lui Dumnezeu. Noe a îndeplinit cu fidelitate lucrarea încredințată de Iehova. El și familia sa au fost salvați la Potop în urma unor acte vizibile de credință. Așa cum arca a fost dovada vizibilă a credinței lui Noe, tot așa botezul este o dovadă clară că un discipol și-a dedicat viața lui Iehova în baza credinței sale în Cristos. La fel ca Noe, creștinii dedicați înfăptuiesc cu fidelitate lucrarea încredințată de Dumnezeu. Și, așa cum Noe a fost salvat la Potop, tot așa creștinii botezați loiali vor fi salvați când se va pune capăt acestui sistem rău. (Mar. 13:10; Rev. 7:9, 10) Într-adevăr, dedicarea și botezul sunt foarte importante. O persoană care amână fără un motiv întemeiat pasul botezului își pune în pericol perspectiva de a trăi veșnic. w18.03 4 ¶3, 4

Sâmbătă, 3 august

Nebunia este lipită de inima copilului. (Prov. 22:15)

Unii părinți ar putea gândi astfel: „Atât timp cât copilul meu nu este botezat, nu poate fi exclus”. De ce nu este corect acest raționament? (Iac. 1:22) Bineînțeles, părinții creștini nu ar dori ca fiica sau fiul lor să se boteze înainte de a fi pregătit să-și dedice viața lui Iehova. Totuși, ar fi greșit să credem că un copil nebotezat nu este răspunzător pentru faptele sale înaintea lui Dumnezeu. Faptul de a-i da socoteală lui Iehova pentru acțiunile noastre nu are legătură cu botezul. Un copil devine răspunzător pentru faptele sale înaintea lui Dumnezeu atunci când știe ce este corect și ce este greșit din punctul de vedere al lui Iehova. (Iac. 4:17) Așadar, în loc să-și sfătuiască fiul sau fiica să amâne botezul, părinții înțelepți se străduiesc să-i dea copilului lor un bun exemplu. Ei vor să cultive în inima acestuia o apreciere sinceră pentru normele morale ale lui Iehova. (Luca 6:40) Această apreciere este cea mai bună ocrotire, deoarece copilul va avea motivația necesară ca să respecte normele lui Iehova. (Is. 35:8) w18.03 11 ¶12, 13

Duminică, 4 august

Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu. (Gen. 6:9)

Noe a continuat să facă acest lucru încă 350 de ani, cât a mai trăit după Potop. (Gen. 9:28) Ce exemplu remarcabil de credință și ascultare! Putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Noe dacă susținem normele lui Iehova cu privire la bine și la rău, ne păstrăm separați de lumea lui Satan și punem interesele Regatului pe primul plan în viață. (Mat. 6:33; Ioan 15:19) Desigur, modul nostru de viață nu ne va aduce simpatia lumii. Întrucât respectăm legile lui Dumnezeu referitoare la căsătorie și moralitate sexuală, în unele țări s-au spus în mass-media lucruri negative despre noi. (Mal. 3:17, 18) Însă, asemenea lui Noe, noi nu ne temem de oameni, ci avem o teamă sfântă față de Dumnezeul nostru, Iehova, singurul care ne poate da viață veșnică. (Luca 12:4, 5) Să ne întrebăm: Voi continua ‘să umblu cu Dumnezeu’ chiar și când alții mă vor critica sau mă vor batjocori? Am încredere că Iehova se va îngriji de mine și de familia mea, indiferent cât de grea ar fi situația economică? Dacă vom dovedi credință și ascultare asemenea lui Noe, putem fi siguri că Iehova ne va purta de grijă! (Filip. 4:6, 7) w18.02 4 ¶4, 8; 5 ¶9-10

Luni, 5 august

Omul fizic nu primește lucrurile spiritului lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:14)

Majoritatea oamenilor sunt preocupați de satisfacerea dorințelor cărnii. Pavel numește această atitudine „spiritul care lucrează acum în fiii neascultării”. (Ef. 2:2) Acest spirit îi determină pe cei mai mulți oameni să-i imite pe cei din jur. De aceea, ei fac ce li se pare lor că este bine și nu se străduiesc să trăiască la înălțimea normelor lui Dumnezeu. Omul fizic are preocupări materialiste și consideră că prestigiul, banii și drepturile sale sunt mai importante decât orice altceva. El practică „lucrările cărnii”. (Gal. 5:19-21) O atitudine carnală include: dezbinările, favoritismele, disputele, procesele intentate fraților de credință, lipsa respectului față de cei cu autoritate și lăcomia în ce privește mâncarea și băutura. Când se află în fața unei tentații, cel cu mintea îndreptată spre carne nu are putere să reziste. (Prov. 7:21, 22) w18.02 19 ¶3-5

Marți, 6 august

Oamenii vor fi . . . iubitori de plăceri. (2 Tim. 3:2, 4)

Este bine să ne bucurăm de viață într-un mod echilibrat. Iehova nu dorește să ne refuzăm orice plăcere sau să renunțăm la toate activitățile sănătoase care ne procură bucurie. Biblia îi îndeamnă pe cei fideli: „Du-te, mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți vinul cu inimă bună”. (Ecl. 9:7) Versetul din 2 Timotei 3:4 se referă la cei ce urmăresc plăcerile excluzându-l pe Dumnezeu din viața lor. Să remarcăm că aici nu se spune că oamenii iubesc plăcerile mai mult decât îl iubesc pe Dumnezeu, ceea ce ar însemna că ar avea o oarecare iubire pentru el. Versetul spune: „mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Un erudit a făcut următorul comentariu: „Cu siguranță, [versetul] nu transmite ideea că ei îl iubesc într-o oarecare măsură pe Dumnezeu, ci ideea că nu-l iubesc deloc”. Ce avertisment serios pentru iubitorii de plăceri! Într-un alt verset, Biblia îi descrie ca fiind „prinși de . . . plăcerile vieții acesteia”. (Luca 8:14) w18.01 25 ¶14, 15

Miercuri, 7 august

Onorează-l pe Iehova cu lucrurile tale de valoare. (Prov. 3:9)

Iehova este un Dumnezeu generos. Tot ce avem este de la el. Iehova deține tot aurul, tot argintul, precum și toate resursele naturale ale planetei și le folosește pentru a susține viața pe pământ. (Ps. 104:13-15; Hag. 2:8) Iehova a furnizat apă și mană națiunii Israel în pustiu. (Ex. 16:35; Neem. 9:20, 21) Prin profetul Elisei, Iehova a înfăptuit un miracol pentru o văduvă fidelă, înmulțind cantitatea mică de ulei pe care o avea aceasta. Astfel, ea și-a putut plăti datoriile și, mai mult, i-au rămas suficienți bani ca să trăiască ea și fiii ei. (2 Regi 4:1-7) Cu ajutorul lui Iehova, Isus a hrănit în mod miraculos mulțimi de oameni și a furnizat cele necesare chiar și când a fost vorba de bani. (Mat. 15:35-38; 17:27) Iehova dispune de resurse nelimitate pentru a se îngriji de creația sa de pe pământ. Totuși, el îi invită pe slujitorii săi să-și folosească resursele materiale pentru a susține activitatea organizației sale. (Ex. 36:3-7) w18.01 17 ¶1-3

Joi, 8 august

O, Iehova, ia-mi sufletul. (1 Regi 19:4)

Biblia dezvăluie că în trecut unii slujitori fideli ai lui Iehova au simțit la un moment dat că nu mai puteau continua. (Iov 7:7) Ei însă n-au renunțat, ci s-au bizuit pe Iehova pentru ajutor. Și nu au fost dezamăgiți, deoarece Dumnezeu „îi dă putere celui obosit”. (Is. 40:29) Din nefericire, unii membri ai poporului lui Dumnezeu au considerat că cel mai bun mod de a înfrunta greutățile vieții este „să ia o pauză în privința adevărului”, ca și cum activitățile creștine ar fi o povară, nu o binecuvântare. Drept urmare, n-au mai citit din Biblie, n-au mai mers la întrunirile congregației și n-au mai luat parte la lucrarea de predicare, exact așa cum vrea Satan. Diavolul știe că, luând parte din plin la activitățile creștine devenim puternici, iar el nu vrea lucrul acesta. De aceea, când vă simțiți epuizați din punct de vedere fizic și emoțional, nu vă îndepărtați de Iehova. Apropiați-vă mai mult de el, deoarece „vă va face neclintiți, vă va întări”. (1 Pet. 5:10; Iac. 4:8) w18.01 7, 8 ¶2, 3

Vineri, 9 august

Iehova . . . duce în Șeol și scoate din el. (1 Sam. 2:6)

A doua înviere menționată în Biblie a fost înfăptuită de succesorul lui Ilie, profetul Elisei. O femeie de vază din Sunem, un oraș din Israel, a fost extrem de ospitalieră cu Elisei. De aceea, Dumnezeu i-a răsplătit cu un fiu pe această femeie stearpă și pe soțul ei în vârstă. Însă, după câțiva ani, copilul a murit. Să ne imaginăm durerea sfâșietoare pe care a simțit-o această mamă. Cu permisiunea soțului ei, femeia a călătorit 30 de kilometri până la muntele Carmel, unde se afla Elisei. Profetul l-a trimis înainte pe slujitorul său Ghehazi, însă acesta n-a putut să-l învie pe băiat. Apoi, a ajuns și mama îndurerată împreună cu Elisei. (2 Regi 4:8-31) Elisei a intrat în casă și s-a rugat lângă trupul băiatului. În mod miraculos, spre marea bucurie a mamei lui, băiatul a revenit la viață. (2 Regi 4:32-37) Înviindu-l pe băiatul din Sunem, Dumnezeu a dovedit că are putere să-i readucă la viață pe cei ce au murit. w17.12 4, 5 ¶7, 8

Sâmbătă, 10 august

Nebunia este lipită de inima copilului. (Prov. 22:15)

Înțelepciunea, opusul nebuniei, este o trăsătură a omului matur. Însă maturitatea spirituală nu depinde atât de mult de vârstă, cât de teama sănătoasă de Iehova, precum și de dispoziția cuiva de a asculta de poruncile sale. (Ps. 111:10) Tinerii care au dobândit într-o anumită măsură maturitate spirituală nu se lasă „aruncați în toate părțile ca de valuri și purtați încoace și-ncolo” din cauza propriilor dorințe sau a presiunilor din partea colegilor. (Ef. 4:14) Din contră, ei își ‘exersează capacitatea de înțelegere ca să deosebească binele și răul’. (Evr. 5:14) Un tânăr demonstrează că progresează spre maturitate dacă ia decizii înțelepte. Aceasta este înțelepciunea care duce la salvare. (Prov. 24:14) Prin urmare, copilul tău trebuie să știe ce valori prețuiești. Arată-i prin cuvinte și fapte că trăiești la înălțimea normelor din Cuvântul lui Dumnezeu. (Rom. 2:21-23) w17.12 20, 21 ¶12, 13

Duminică, 11 august

Continuați să umblați cu înțelepciune față de cei de afară . . . ca să știți cum trebuie să-i răspundeți fiecăruia. (Col. 4:5, 6)

De ce sunt mulți atrași de concepția conform căreia oamenii își pot rezolva singuri problemele? Deoarece, dacă ar fi adevărată, ar însemna că omul nu are nevoie de îndrumarea lui Dumnezeu și că poate face orice dorește. În plus, această concepție pare să fie susținută de unele studii, potrivit cărora războiul, infracționalitatea, boala și sărăcia sunt în scădere. Într-un raport se spune: „Omenirea merge spre bine deoarece oamenii sunt hotărâți să transforme lumea într-un loc mai bun”. Dacă auzi o concepție care este în dezacord cu credința ta, fă cercetări pentru a vedea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre acel subiect și discută cu un creștin matur spiritualicește. Gândește-te de ce concepția respectivă îi atrage pe oameni, de ce este greșită și cu ce argumente o poți combate. Cu toții ne putem apăra de gândirea lumii dacă aplicăm sfatul dat de apostolul Pavel în textul de astăzi. w17.11 23 ¶14; 24 ¶17

Luni, 12 august

O, Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni. (Luca 18:11)

De ce erau fariseii atât de neîndurători? Biblia spune că „îi considerau pe ceilalți un nimic”. (Luca 18:9-14) Prin urmare, să nu fim ca fariseii, ci să urmăm exemplul de îndurare al lui Iehova! Să arătăm compasiune față de semeni! (Col. 3:13) Să ne purtăm în așa fel încât altora să le fie ușor să ne ceară iertare. (Luca 17:3, 4) Să ne întrebăm: Îi iert cu ușurință pe cei care îmi greșesc, chiar dacă greșesc de mai multe ori? Sunt dornic să restabilesc pacea cu o persoană care m-a supărat sau m-a rănit? Faptul de a ierta este un test de umilință. Spre deosebire de fariseii care îi considerau pe ceilalți inferiori, creștinii trebuie ‘să considere cu umilință că ceilalți le sunt superiori’ și, prin urmare, că sunt demni de a fi iertați. (Filip. 2:3) Vom trece testul de umilință? Vom fi îndurători asemenea lui Iehova? Fie ca „drumul” spre iertarea noastră să fie mereu liber și bine întreținut! Să fim prompți în a arăta îndurare și ‘să nu ne grăbim să ne mâniem’! (Ecl. 7:8, 9) w17.11 14, 15 ¶6-8

Marți, 13 august

Este bine să-i cântăm melodii Dumnezeului nostru. (Ps. 147:1)

Poate că unii, comparându-se cu alții, își dau seama că nu au o voce bună și, din această cauză, le este jenă să cânte în public. Totuși, nimic nu ar trebui să ne împiedice să-i aducem laude lui Iehova prin cântări! Mai degrabă, să cântăm cu însuflețire ținând capul ridicat și cartea de cântări la nivelul ochilor! (Ezra 3:11) În prezent, în multe săli ale Regatului, versurile cântărilor sunt afișate pe ecran, ceea ce ne ajută să cântăm mai ușor. Demn de remarcat este că, în prezent, intonarea cântărilor face parte din programa Școlii pentru Serviciul Regatului, la care participă bătrânii. Lucrul acesta arată că ei trebuie să fie un exemplu în ce privește intonarea cântărilor la întruniri. Mulți se rețin să cânte cu însuflețire deoarece se tem că nu au o voce melodioasă. Însă, chiar și atunci când vorbim „ne poticnim de multe ori”. (Iac. 3:2) Dar lucrul acesta nu ne împiedică să vorbim. Să nu ne reținem deci să-i cântăm lui Iehova din cauza vocii noastre imperfecte. w17.11 5 ¶9, 10

Miercuri, 14 august

Așa se va întâmpla dacă veți asculta de glasul lui Iehova, Dumnezeul vostru. (Zah. 6:15)

După a șaptea viziune, profetul Zaharia a avut multe lucruri la care să reflecteze. Fără îndoială, el s-a simțit încurajat de promisiunea lui Iehova de a-i pedepsi pe oamenii necinstiți. Totuși, nimic nu părea să se fi schimbat. Necinstea și alte practici rele erau la ordinea zilei, iar lucrările de reconstruire a templului lui Iehova erau departe de a fi încheiate. Cum a fost posibil ca evreii să abandoneze atât de repede însărcinarea primită de la Dumnezeu? Oare se întorseseră la Ierusalim doar ca să-și vadă de viața lor? Iehova știa de ce anume avea nevoie poporul său. Astfel, i-a dat lui Zaharia o ultimă viziune, pentru a-i asigura pe evrei că îi iubea, că aprecia tot ce făcuseră până atunci și că avea să-i ocrotească dacă reluau lucrările la templu. În legătură cu reconstruirea templului, el le-a făcut promisiunea din textul de astăzi. w17.10 26 ¶1; 27 ¶5

Joi, 15 august

Dumnezeu . . . lucrează în voi ca să vreți și, totodată, să înfăptuiți. (Filip. 2:13)

Frații trebuie să dea dovadă de curaj și să acționeze. Bărbații curajoși care doresc să-și asume mai multe responsabilități sunt o binecuvântare pentru congregație. (1 Tim. 3:1) Totuși, unii se rețin să primească responsabilități. Poate că, în trecut, un frate a făcut greșeli, iar acum se simte nedemn să fie numit slujitor auxiliar sau bătrân. Alt frate ar putea considera că nu este capabil să se achite de anumite responsabilități. Dacă te afli într-una din aceste situații, Iehova te poate ajuta să fii curajos. (Filip. 4:13) Amintește-ți că, la un moment dat, Moise nu s-a simțit pregătit pentru o anumită responsabilitate. (Ex. 3:11) Totuși, Iehova l-a ajutat și, după un timp, Moise a dobândit curajul necesar pentru a duce la îndeplinire misiunea încredințată. În mod asemănător, un frate botezat poate dobândi curaj rugându-se sincer lui Dumnezeu pentru ajutor, citind cu regularitate din Biblie și meditând la exemplele biblice de curaj. El îi poate ruga cu umilință pe bătrânii de congregație să-l îndrume și se poate pune la dispoziție pentru a face orice este necesar. w17.09 32 ¶19

Vineri, 16 august

Cuvântul Dumnezeului nostru va dăinui veșnic. (Is. 40:8)

Biblia este inspirată de Dumnezeu. Însă aceasta nu înseamnă că Septuaginta, Biblia Wycliffe, King James Version sau orice altă traducere au fost inspirate de Dumnezeu. Totuși, când analizăm istoria numeroaselor traduceri realizate de-a lungul timpului, înțelegem că, așa cum a promis Iehova, Cuvântul său a dăinuit. Lucrul acesta ne întărește convingerea că toate celelalte promisiuni ale lui Iehova se vor împlini negreșit. (Ios. 23:14) Când citim despre modul în care a supraviețuit Biblia de-a lungul timpului, credința ne este întărită, iar iubirea noastră pentru Iehova devine mai puternică. Iehova ne-a dat Biblia pentru că ne iubește și vrea să tragem foloase din citirea ei. De aceea ne dă asigurarea că aceasta va dăinui. (Is. 48:17, 18) Este firesc deci să ne simțim îndemnați să-l iubim pe Iehova și să respectăm poruncile sale. (1 Ioan 4:19; 5:3) w17.09 21, 22 ¶13, 14

Sâmbătă, 17 august

Onorează-i pe tatăl tău și pe mama ta. (Ef. 6:2)

Dacă partenerul tău nu este un slujitor al lui Iehova, instruirea spirituală a copiilor tăi ar putea fi o provocare. Fii tu însuți un exemplu, onorându-ți partenerul de căsătorie. Concentrează-te asupra calităților lui și spune-i că apreciezi lucrurile bune pe care le face. Nu vorbi negativ despre el în fața copiilor și explică-le că fiecare trebuie să aleagă dacă îi va sluji sau nu lui Iehova. Conduita bună a copiilor l-ar putea atrage la adevăr pe părintele care nu este Martor. Unii soți le interzic soțiilor lor Martore să-i învețe pe copii din Biblie sau să-i ia cu ele la întruniri. Chiar și în această situație, o soție creștină se va strădui să-i învețe pe copii adevărul. (Fap. 16:1; 2 Tim. 3:14, 15) Deși respectă deciziile soțului, ea le poate vorbi copiilor ei din Biblie ori de câte ori are ocazia, ajutându-i să învețe despre Iehova și despre normele sale morale înalte. (Fap. 4:19, 20) w17.10 14 ¶9, 10

Duminică, 18 august

Fiți . . . imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți. (Ef. 5:1)

Iehova este un Dumnezeu plin de compasiune, iar oamenii au fost creați după chipul și asemănarea sa. Prin urmare, sentimentele de milă și de compasiune, precum și preocuparea față de binele altora fac parte din natura umană. Chiar și cei care nu îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu manifestă, deseori, compasiune. (Gen. 1:27) În Biblie găsim multe relatări despre oameni care au manifestat compasiune. Să ne amintim, de pildă, de cele două femei care s-au certat pentru un copil înaintea lui Solomon, fiecare susținând că era adevărata lui mamă. Când Solomon le-a pus la încercare poruncind ca micuțul să fie tăiat în două, cea care îi era cu adevărat mamă a fost cuprinsă de milă și a fost dispusă să-l cedeze celeilalte femei. (1 Regi 3:23-27) Sau să ne amintim de fiica faraonului, care l-a salvat pe micuțul Moise. Deși și-a dat seama că era un copil al evreilor și că trebuia să fie omorât, ei „i s-a făcut milă de el” și a decis să-l ia la curte pentru a-l crește ca pe propriul fiu. (Ex. 2:5, 6) w17.09 9 ¶2, 3

Luni, 19 august

[Iehova] este răbdător cu voi. (2 Pet. 3:9)

Umilința este o calitate de care trebuie să dea dovadă toți închinătorii adevărați. (Prov. 22:4) Manifestarea ei aduce multe binecuvântări. Umilința ne ajută să promovăm pacea și unitatea în congregație. De asemenea, Iehova le arată bunătate nemeritată celor ce cultivă această calitate. Apostolul Petru a scris: „Toți să vă încingeți cu umilință unii față de alții, fiindcă Dumnezeu li se împotrivește celor trufași, dar le dă bunătate nemeritată celor umili”. (1 Pet. 5:5) În lumea de astăzi, deseori blândețea și răbdarea sunt considerate slăbiciuni. Dar cât de greșită este o asemenea concepție! Aceste calități deosebite provin de la cea mai puternică Persoană din univers. Iehova Dumnezeu este exemplul perfect de blândețe și răbdare. Să ne gândim cu câtă răbdare a răspuns el prin intermediul unor îngeri la întrebările lui Avraam și la obiecțiile lui Lot. (Gen. 18:22-33; 19:18-21) De asemenea, Iehova a suportat mai bine de 1 500 de ani atitudinea răzvrătită a națiunii Israel. (Ezec. 33:11) w17.08 25 ¶13, 14

Marți, 20 august

Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inima. (Filip. 4:7)

Demn de remarcat este că „pacea lui Dumnezeu . . . întrece orice gândire”, adică depășește capacitatea noastră de înțelegere. Unii traducători au redat această expresie prin cuvintele „întrece tot ce am visat” sau „depășește tot ce concepe omul”. Pavel a vrut să spună că „pacea lui Dumnezeu” este mai presus de tot ce ne-am putea imagina. Așadar, chiar dacă din punct de vedere omenesc nu există cale de ieșire dintr-o anumită situație, Iehova are întotdeauna o soluție și poate acționa într-un mod cu totul neașteptat. (2 Pet. 2:9) Dar cum ne putem păstra „pacea lui Dumnezeu” chiar și atunci când avem probleme? Cultivând relații strânse cu Dumnezeul nostru, Iehova. Acest lucru este posibil doar prin Cristos Isus, care și-a dat viața ca răscumpărare. Răscumpărarea este un alt lucru uimitor pe care l-a făcut Tatăl nostru, Iehova. Datorită răscumpărării, Iehova ne poate ierta păcatele, iar noi ne putem apropia de el cu o conștiință curată. (Ioan 14:6; Iac. 4:8; 1 Pet. 3:21) w17.08 10 ¶7; 12 ¶15

Miercuri, 21 august

Inima cunoaște amărăciunea sufletului și niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei. (Prov. 14:10)

Uneori, durerea sufletească provocată de pierderea unei persoane dragi este atât de profundă, încât celui îndurerat îi este greu să exprime în cuvinte ceea ce simte. Chiar și atunci când cineva spune ce simte, celorlalți nu le este întotdeauna ușor să înțeleagă ce vrea acesta să spună. Înțelegem, deci, că nu este ușor să ne alegem cuvintele când vorbim cu cineva copleșit de durere. De multe ori însă singurul lucru pe care îl poți face este ‘să plângi cu cei ce plâng’. (Rom. 12:15) Dacă îți este greu să i te adresezi personal celui îndurerat, ai putea să-i trimiți o cartolină, un email, un mesaj pe telefon sau o scrisoare cu câteva cuvinte de încurajare. Ai putea să menționezi un verset încurajator, să amintești câteva calități ale persoanei decedate sau să povestești o amintire plăcută legată de aceasta. Să nu subestimăm valoarea rugăciunilor pe care le spunem cu sau pentru un frate de credință îndoliat. w17.07 14-16 ¶13-16

Joi, 22 august

Ce a pus Dumnezeu în același jug omul să nu despartă. (Mat. 19:6)

Poate că, pentru unii, viața conjugală nu este deloc așa cum și-au dorit; poate că este plină de probleme și dezamăgiri. Ce ne-ar putea ajuta într-o astfel de situație? Să reflectăm la relațiile lui Iehova cu națiunea Israel. Iehova s-a referit la sine ca la un soț al acestei națiuni. (Is. 54:5; 62:4) Ce „căsnicie” dificilă s-a dovedit a fi! Totuși, Iehova nu s-a grăbit să renunțe la ea. El i-a iertat de repetate ori pe israeliți și a rămas fidel legământului încheiat cu ei. (Ps. 106:43-45) Nu ne impresionează iubirea sa loială? Creștinii căsătoriți care îl iubesc pe Iehova se străduiesc să-i urmeze exemplul. Chiar dacă întâmpină probleme în căsnicie, ei nu caută să-i pună capăt când nu au un motiv acceptat de Biblie. Ei știu că legământul de căsătorie este sfânt înaintea lui Iehova și că Iehova vrea ca ei „să se alipească” unul de altul. Potrivit Bibliei, în afară de imoralitatea sexuală, nu există motiv care să-i permită cuiva să divorțeze și să se recăsătorească. (Mat. 19:5, 9) Când fac tot ce pot pentru a avea o căsnicie reușită, creștinii căsătoriți susțin suveranitatea lui Iehova. w17.06 31 ¶17, 18

Vineri, 23 august

Vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu. (Gen. 3:5)

Satan Diavolul a pus la îndoială legitimitatea suveranității lui Iehova. El a susținut că Dumnezeu este un conducător corupt, care își privează creaturile de ceea ce este cel mai bine pentru ele. Satan a insinuat că oamenii ar fi mult mai fericiți dacă s-ar conduce singuri. (Gen. 3:1-4) El a afirmat că orice om îl va respinge pe Dumnezeu ca Suveran dacă va fi supus la presiuni. (Iov 2:4, 5) Iehova a lăsat ca timpul să demonstreze cât de grea și de nefericită este viața omului fără conducerea sa dreaptă. Desigur, Iehova știe că acuzațiile Diavolului sunt false. Atunci de ce n-a pus El capăt controversei și a decis să-i acorde timp lui Satan pentru a-și demonstra acuzațiile? Răspunsul vizează toate creaturile inteligente. (Ps. 83:18) În fond, primii doi oameni au respins conducerea lui Iehova și, de atunci, mulți alții fac la fel. Prin urmare, unii s-ar putea întreba dacă nu cumva Diavolul a avut dreptate. w17.06 22, 23 ¶3, 4

Sâmbătă, 24 august

Duceți-vă . . . și faceți discipoli. (Mat. 28:19)

Lucrarea de facere de discipoli te ajută să-ți formezi bune obiceiuri de muncă, să-ți dezvolți abilitățile de comunicare, să cultivi siguranță de sine și să ai tact. (Prov. 21:5; 2 Tim. 2:24) Însă această lucrare îți aduce bucurie îndeosebi pentru că înveți să-ți argumentezi cu Biblia propriile convingeri și să colaborezi strâns cu Iehova. (1 Cor. 3:9) Lucrarea de facere de discipoli aduce bucurie chiar dacă puțini oameni din teritoriu reacționează pozitiv la vestea bună. Această lucrare este o muncă de echipă. Deși poate că doar un frate sau o soră găsește o persoană care va deveni în cele din urmă discipol al lui Cristos, toți membrii congregației se bucură deoarece toți au luat parte la căutare. De exemplu, Brandon a slujit ca pionier nouă ani într-un teritoriu cu oameni nereceptivi. El spune: „Este adevărat, eu n-am găsit încă în teritoriu o persoană care să progreseze până la pasul botezului, însă alții au găsit. Sunt fericit că am decis să particip din plin la lucrarea de facere de discipoli”. (Ecl. 11:6) w17.07 24 ¶7, 9, 10

Duminică, 25 august

Fața ei n-a mai fost îngrijorată. (1 Sam. 1:18)

Ana era sterilă, în timp ce Penina, cealaltă soție a lui Elcana, avea mulți copii. (1 Sam. 1:4-7) În plus, „an de an”, Penina o necăjea pe Ana. Ea găsea alinare vorbindu-i lui Iehova în rugăciune despre problema ei. (1 Sam. 1:12) Ana a avut încredere că Iehova fie îi va da un fiu, fie o va mângâia într-un alt mod. Întrucât suntem imperfecți și trăim într-un sistem condus de Satan, trecem prin încercări și necazuri. (1 Ioan 5:19) Totuși, este important să știm că Iehova este „Dumnezeul oricărei mângâieri”! (2 Cor. 1:3) Rugăciunea este un mijloc prin care putem primi ajutor pentru a face față încercărilor și necazurilor. Prin intermediul rugăciunii, Ana și-a vărsat inima înaintea lui Iehova. Așadar, când trecem prin încercări, nu este suficient să-i vorbim lui Iehova despre problemele noastre, ci trebuie să-l implorăm să ne ajute și să-i spunem exact ce simțim. (Filip. 4:6, 7) w17.06 6 ¶10, 11

Luni, 26 august

Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât pe aceștia? (Ioan 21:15)

Știind că discipolii săi nu prinseseră niciun pește, înviatul Isus le-a zis: „«Aruncați plasa de pescuit în dreapta bărcii și veți găsi». Ei au aruncat-o, dar nu mai puteau s-o tragă din cauza mulțimii peștilor”. (Ioan 21:1-6) Isus le-a dat discipolilor să mănânce pește și pâine, apoi, întorcându-se spre Simon Petru, i-a pus întrebarea din textul de astăzi. La ce se referea Isus? Lui Petru îi plăcea foarte mult să pescuiască. De aceea, se pare că Isus a vrut să-l întrebe dacă ținea mai mult la el și la învățăturile sale decât la îndeletnicirea sa de pescar. Petru i-a răspuns lui Isus: „Da, Doamne, știi că am afecțiune pentru tine!”. (Ioan 21:15) Cu siguranță, acestea nu au fost simple cuvinte. Ulterior, Petru și-a dovedit iubirea pentru Cristos participând cu zel la lucrarea de facere de discipoli și fiind un stâlp în congregația creștină din secolul I. w17.05 22 ¶1, 2

Marți, 27 august

Iehova este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce poate să-mi facă omul? (Evr. 13:6)

Această încredere fermă în grija iubitoare a lui Iehova l-a ajutat pe Pavel să lupte cu problemele vieții. El nu s-a lăsat doborât de situațiile dificile. De unde a primit el putere? El s-a bazat mereu pe „Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre”. (2 Cor. 1:3, 4) Faptul de a-i vorbi lui Iehova prin intermediul rugăciunii este esențial pentru a avea o relație strânsă cu el. (Ps. 86:3) Când ne rezervăm suficient timp pentru a-i face cunoscute lui Iehova cele mai profunde gânduri și sentimente, ne apropiem de Tatăl nostru ceresc, ‘Ascultătorul rugăciunii’. (Ps. 65:2) Iar când discernem răspunsul lui Iehova, iubirea noastră pentru el crește. Ne convingem personal că „Iehova este aproape de toți cei ce-l cheamă”. (Ps. 145:18) Această încredere în sprijinul iubitor al lui Iehova ne va ajuta să trecem cu bine și peste alte încercări ale credinței. w17.05 19 ¶9, 10

Miercuri, 28 august

Iehova vede inima. (1 Sam. 16:7)

Cum vom reacționa dacă bătrânii de congregație iau o decizie pe care nu o înțelegem sau cu care nu suntem de acord? O astfel de situație ne pune la încercare credința în Iehova și în măsurile luate de organizația sa. Cum ne poate ocroti umilința în fața acestor încercări? Să analizăm două modalități. În primul rând, umilința ne va ajuta să admitem că nu cunoaștem toate detaliile. Și, oricât de multe lucruri am ști despre o situație, doar Iehova poate citi inima figurativă a unei persoane. Conștientizarea acestui adevăr incontestabil ne va ajuta să fim umili, să ne recunoaștem limitele și să ne schimbăm punctul de vedere cu privire la situația respectivă. În al doilea rând, umilința ne va ajuta să așteptăm cu supunere și răbdare ca Iehova să corecteze orice nedreptate reală. În Biblie găsim următoarele cuvinte înțelepte: „Dar cel rău nu va avea parte de bine . . . și nu va avea zile multe”. (Ecl. 8:12, 13) Fără îndoială, o reacție care vădește umilință este spre binele spiritual al tuturor celor implicați. (1 Pet. 5:5) w17.04 25, 26 ¶10, 11

Joi, 29 august

Căci am fost răpit din țara evreilor și nici aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în groapa închisorii. (Gen. 40:15)

Categoric, Iosif a fost victima unei nedreptăți. El a mai spus că nu se făcea vinovat de fapta pentru care fusese întemnițat. De aceea, l-a rugat pe paharnic să-i vorbească faraonului despre el. Iosif dorea să fie scos din locul acela. (Gen. 40:14) Era Iosif o persoană resemnată? Cu siguranță, nu. El era perfect conștient că fusese victima multor nedreptăți. Iosif i-a descris clar situația paharnicului, care, probabil, putea să-l ajute mai târziu. Demn de remarcat este că, potrivit Bibliei, Iosif n-a spus nimănui, nici măcar faraonului, că răpitorii fuseseră frații lui. De fapt, când frații lui Iosif au venit în Egipt și s-au împăcat cu el, faraonul i-a primit cu căldură. Mai mult, el i-a invitat să se stabilească în Egipt și să se bucure de „lucrurile bune din toată țara”. (Gen. 45:16-20) w17.04 20, 21 ¶12, 13

Vineri, 30 august

O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile sale și cât de necuprinse căile sale! (Rom. 11:33)

Iehova este Suveranul de drept deoarece are cunoștința și înțelepciunea necesare pentru a conduce universul. Să ne gândim, de pildă, că Iehova i-a dat Fiului său puterea de a vindeca boli pe care medicii nu le-au putut vindeca. (Mat. 4:23, 24; Mar. 5:25-29) Pentru Iehova, acele vindecări nu au fost miracole. El cunoaște cum funcționează organismul uman și are capacitatea de a remedia orice disfuncție a lui. De asemenea, el poate să învie morții și să împiedice producerea dezastrelor naturale. Lumea aflată sub influența lui Satan nu a găsit nici până acum o modalitate de a pune capăt conflictelor interne și internaționale; doar Iehova, prin înțelepciunea lui, poate aduce pacea în lume. (Is. 2:3, 4; 54:13) Când realizăm cât de vastă este cunoștința și înțelepciunea lui Iehova, suntem cuprinși de venerație, asemenea apostolului Pavel, care a scris sub inspirație cuvintele din textul de astăzi. w17.06 28 ¶6, 7

Sâmbătă, 31 august

Ce a pus Dumnezeu în același jug omul să nu despartă. (Mar. 10:9)

În lumea în care trăim, mulți privesc cu superficialitate căsătoria. De aceea, când apar tensiuni, ei pur și simplu își părăsesc partenerul. Însă normele creștine nu admit o asemenea atitudine. (1 Cor. 7:27) A încălca jurământul de căsătorie echivalează cu a-l minți pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îi urăște pe mincinoși. (Lev. 19:12; Prov. 6:16-19) Iehova urăște divorțul, când acesta este un act de trădare. (Mal. 2:13-16) Isus a spus că singurul motiv biblic pentru anularea unui jurământ de căsătorie este adulterul. În această situație, partenerul nevinovat poate alege să nu-l ierte pe partenerul vinovat și să divorțeze. (Mat. 19:9; Evr. 13:4) Dar ce se poate spune despre separare? Biblia menționează clar și acest lucru. (1 Corinteni 7:10, 11) Însă ea nu menționează în mod concret motivele pentru care doi parteneri de căsătorie pot alege să se separe. Au existat situații în care unii creștini au considerat necesar să se separe de partenerul lor, de exemplu, când viața sau spiritualitatea le-a fost serios periclitată de partenerul de căsătorie violent sau apostat. w17.04 7 ¶14-16

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează