Martie

Când citim primele două capitole din Geneza, ne dăm seama imediat că Adam și Eva se bucurau de acea libertate la care oamenii din prezent pot doar să viseze. Ei erau liberi de teamă și de opresiune. Nu trebuiau să-și facă griji cu privire la hrană sau la locul de muncă și nu trăiau cu frica de boală sau de moarte. (Gen. 1:27-29; 2:8, 9, 15) Când vine vorba despre libertate, totuși, nu trebuie să uităm că doar Iehova Dumnezeu are libertate absolută și nelimitată, deoarece el este Creatorul tuturor lucrurilor și Suveranul atotputernic al universului. (1 Tim. 1:17; Rev. 4:11) Spre deosebire de Iehova, toate creaturile din cer și de pe pământ au o libertate relativă. Ele trebuie să recunoască faptul că doar Iehova Dumnezeu are dreptul de a stabili ce limite sunt juste, necesare și rezonabile. De fapt, el a făcut acest lucru chiar de la început, stabilind limite primei perechi umane. w18.04 4 ¶4, 6

Noi reușim să perseverăm în acest sistem doar cu ajutorul lui Iehova. (2 Cor. 4:7, 8) Dar și mai grea trebuie să fie lupta celor care nu sunt prieteni cu Iehova. Asemenea lui Isus, nouă ne este milă de ei și vrem să le împărtășim „vești bune despre ceva mai bun”. Să manifestăm răbdare față de cei cu care studiem Biblia. Să avem în vedere faptul că ei nu s-au gândit niciodată la unele dintre adevărurile biblice pe care noi le cunoaștem atât de bine. Iar mulți țin la convingerile lor religioase, considerând că acestea îi leagă de familie, de cultura din care fac parte și de comunitate. Înainte de a le cere oamenilor să renunțe la vechile lor convingeri, de care sunt atașați, trebuie să-i ajutăm să-și construiască o apreciere puternică față de adevărurile cele noi, adică față de învățăturile biblice pe care înainte nu le cunoșteau. Numai după aceea vor fi gata să renunțe la vechile lor convingeri. Pentru ca oamenii să facă schimbări este nevoie de timp. (Rom. 12:2) w19.03 22 ¶10; 23 ¶12, 13

Iubirea și încrederea pe care Iehova le-a manifestat față de Isus ne reamintesc că trebuie să căutăm ocazii de a-i încuraja pe alții. (Ioan 5:20) Ne simțim foarte bine când o persoană la care ținem ne arată iubire și ne laudă pentru lucrurile bune pe care le facem. În mod asemănător, frații și surorile din congregație, precum și membrii familiei au nevoie de iubirea și de încurajarea noastră. Când îi lăudăm pe alții, le întărim credința și îi ajutăm să-i rămână loiali lui Iehova. Părinții, în special, trebuie să-și încurajeze copiii. Când le adresează laude sincere și le arată afecțiune, ei își ajută copiii să înflorească. Cuvintele „eu te-am aprobat”, arată că Iehova era convins că Isus urma să-i înfăptuiască voința cu fidelitate. Încrederea deplină pe care Iehova o are în Fiul său ne dă certitudinea că Isus va îndeplini toate promisiunile divine. (2 Cor. 1:20) Când medităm la exemplul lui Isus, ne întărim hotărârea de a învăța de la el și de a călca pe urmele sale. (1 Pet. 2:21) w19.03 8 ¶3; 9 ¶5, 6

Când înțelegem valoarea unui cadou scump, ne simțim îndemnați să ne arătăm recunoștința față de cel care ni l-a oferit. Israeliții n-au apreciat libertatea pe care Iehova le-a acordat-o când i-a eliberat din sclavia egipteană. La numai câteva luni după eliberare, ei au început să tânjească după mâncarea și băutura din Egipt și să critice măsurile luate de Iehova. Ei chiar au dorit să se întoarcă în Egipt. Pentru israeliți, ‘peștele, castraveții, pepenii, prazul, ceapa și usturoiul’ erau mai importante decât libertatea pe care le-o dăduse Iehova pentru a-i aduce închinare. Nu este de mirare că Iehova s-a aprins de mânie! (Num. 11:5, 6, 10; 14:3, 4) Ce lecție valoroasă pentru noi! Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creștini să nu ia libertatea pe care ne-a dăruit-o Iehova prin Fiul său ca pe ceva de la sine înțeles. (2 Cor. 6:1) w18.04 9 ¶6, 7

Cu toții dorim să fim iubiți și tratați corect. Când suntem privați de afecțiunea de care avem nevoie sau când suntem victime ale nedreptății, ne putem simți fără valoare și deznădăjduiți. Iehova știe că tânjim după iubire și dreptate. (Ps. 33:5) Putem fi siguri că Dumnezeul nostru ne iubește foarte mult și că vrea să fim tratați corect. Vom înțelege mai clar acest lucru pe măsură ce vom aprofunda Legea dată de Iehova națiunii Israel prin Moise. Pe măsură ce studiem Legea mozaică, descoperim sentimentele calde ale Dumnezeului nostru, Iehova. (Rom. 13:8-10) Putem spune că Legea mozaică era fundamentată pe iubire deoarece toate acțiunile lui Iehova sunt motivate de iubire. (1 Ioan 4:8) Iehova a construit întregul cod de legi pe două porunci simple: iubirea față de el și iubirea față de oameni. (Lev. 19:18; Deut. 6:5; Mat. 22:36-40) Fiecare dintre cele peste 600 de porunci din Lege ne dezvăluie câte o fațetă a iubirii lui Iehova. w19.02 20, 21 ¶1-4

Iov a fost atent la comportamentul său față de persoanele de sex opus. (Iov 31:1) Întrucât era căsătorit, el știa că nu era potrivit să aibă sentimente romantice pentru o altă femeie. Astăzi trăim într-o lume care ne bombardează cu tentații de natură sexuală. Vom evita, la fel ca Iov, să-i acordăm o atenție nepotrivită unei persoane cu care nu suntem căsătoriți? De asemenea, vom refuza categoric să ne uităm la imagini obscene sau pornografice, indiferent unde ar apărea acestea? (Mat. 5:28) Dacă manifestăm zilnic autocontrol, ne vom întări hotărârea de a ne păstra integritatea. Iov a împărtășit punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la lucrurile materiale. El a înțeles că încrederea în bogății constituie un păcat grav ce trebuie pedepsit. (Iov 31:24, 25, 28) În prezent, trăim într-o lume materialistă. Cu ajutorul principiilor biblice, putem dobândi o perspectivă echilibrată asupra lucrurilor materiale și ne putem întări hotărârea de a ne păstra integritatea. (Prov. 30:8, 9; Mat. 6:19, 20) w19.02 6 ¶13, 14

Prin tot ce a făcut, Isus a oglindit în mod desăvârșit marea iubire a lui Iehova pentru oameni. (1 Ioan 4:8-10) Isus a dorit din toată inima să își dea viața pentru noi. Acest sacrificiu este o dovadă de iubire din partea lui Iehova și a Fiului său, o jertfă care ne aduce foloase tuturor, indiferent că facem parte dintre cei unși sau dintre „alte oi”. (Ioan 10:16; 1 Ioan 2:2) Natura simplă a mesei de Comemorare ne vorbește și ea despre iubirea și considerația lui Isus față de discipolii săi. Modelul stabilit de Isus pentru Comemorare era simplu de urmat, nu era un ritual complex. Acesta a fost o dovadă de iubire față de continuatorii săi unși, întrucât ei trebuiau să-i comemoreze moartea în împrejurări foarte diferite, chiar și în închisoare. (Rev. 2:10) Au putut ei să respecte porunca lui Isus? Cu siguranță! Din primul secol până în prezent, adevărații creștini s-au străduit să comemoreze moartea lui Isus. w19.01 24 ¶13-15

Această libertate include eliberarea din religia falsă, din ignoranță și din superstiție. Mai mult decât atât, ea va cuprinde în cele din urmă „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8:21) Puteți simți încă de pe acum această libertate dacă ‘rămâneți în cuvântul lui Cristos’, respectând învățăturile sale. (Ioan 8:31) În felul acesta, veți ajunge ‘să cunoașteți adevărul’ nu numai citind despre el, ci și trăindu-l. În acest sistem vechi, chiar și o viață așa-zis bună este nesigură și scurtă. Niciunul dintre noi nu știe ce îi va aduce ziua de mâine. (Iac. 4:13, 14) Prin urmare, cel mai înțelept lucru este să rămânem pe calea care duce la „adevărata viață”, viața veșnică. (1 Tim. 6:19) Evident, Dumnezeu nu ne forțează să umblăm pe această cale. Alegerea ne aparține. Însă este înțelept să facem din Iehova „partea” noastră și să prețuim nenumăratele lucruri bune pe care ni le dă. (Ps. 16:5; 103:5) Să fim convinși că El ne va da „belșug de bucurie” și „desfătări eterne”! (Ps. 16:11) w18.12 28 ¶19, 21

Toți creștinii trebuie să se străduiască să privească cu respect căsătoria, la fel ca Isus și Iehova. Totuși, din cauza imperfecțiunii, unii nu reușesc. (Rom. 7:18-23) De aceea, nu e de mirare că și în secolul I existau creștini care aveau probleme în căsnicie. Deși Pavel a scris ca „soția să nu se separe de soțul ei”, acest lucru s-a întâmplat uneori. (1 Cor. 7:10) Pavel nu a explicat ce anume poate duce la separare. El nu a scris că un partener ar fi fost infidel și i-ar fi dat celuilalt motive să divorțeze și să se recăsătorească. Pavel a scris doar că o soție separată de soțul ei trebuie „să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul ei”. Așadar, cei doi erau în continuare uniți în fața lui Dumnezeu. Apostolul a arătat că, indiferent de probleme, atât timp cât nu era vorba despre imoralitate, obiectivul celor doi trebuia să fie împăcarea. Ei puteau să ceară sfaturi bazate pe Biblie de la bătrânii de congregație. w18.12 13 ¶14, 15

Dumnezeu dorește ca slujitorii săi din prezent să-i fie prieteni și să participe cât mai mult la lucrarea de predicare. (Mat. 28:19, 20; Iac. 4:8) Persoane bine-intenționate ar putea încerca să ne împiedice să facem acest lucru. De exemplu, ce vei face dacă angajatorul tău îți va oferi o promovare și o mărire substanțială de salariu, însă noua poziție nu-ți va permite să participi la activitățile spirituale la fel ca înainte? Sau ce vei face dacă ești la școală și ți se va oferi ocazia să-ți continui studiile departe de casă? Ar fi acesta momentul potrivit să faci cercetări, să te rogi, să vorbești cu alții ca să iei o decizie? Nu. Este înțelept să începi să faci cercetări încă de pe acum pentru a-ți însuși punctul de vedere al lui Iehova. Iar, dacă în viitor vei primi o asemenea propunere, vei fi pregătit și nu o vei considera o tentație. Dacă ai obiective spirituale clare și ești hotărât în inima ta, nu-ți rămâne decât să respecți decizia pe care ai luat-o deja. w18.11 27 ¶18

Solomon a devenit rege al Israelului când era tânăr. La începutul domniei sale, Iehova i-a apărut într-un vis și i-a spus: „Cere ce vrei să-ți dau!”. Solomon a răspuns: „Eu nu sunt decât un copil. . . . Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să judece poporul tău”. (1 Regi 3:5-10) Dând dovadă de modestie, el a cerut „o inimă ascultătoare”. Nu-i de mirare că Iehova l-a iubit pe Solomon! (2 Sam. 12:24) Dumnezeul nostru a fost foarte mulțumit de răspunsul regelui și i-a dat „o inimă înțeleaptă și pricepută”. (1 Regi 3:12) Cât timp a fost fidel, Solomon a primit multe binecuvântări. A avut privilegiul de a construi un templu „pentru numele lui Iehova, Dumnezeul lui Israel”. (1 Regi 8:20) De asemenea, a devenit renumit pentru înțelepciunea primită de la Dumnezeu. Iar lucrurile pe care le-a spus sub inspirație divină sunt consemnate în trei cărți biblice, una dintre acestea fiind cartea Proverbele. w19.01 14 ¶1, 2

Unii oameni sunt de părere că nimeni nu are dreptul să le modeleze sau să le influențeze gândirea. „Eu gândesc singur”, spun ei, lăsând, probabil, să se înțeleagă prin aceasta că sunt capabili să ia singuri decizii. Ei nu vor să fie controlați și nici să-și piardă individualitatea. A ne aduce modul de gândire în armonie cu cel al lui Iehova nu înseamnă a nu mai avea păreri personale sau libertate de exprimare. Așa cum se arată în 2 Corinteni 3:17, „unde este spiritul lui Iehova, acolo este libertate”. Suntem liberi să ne formăm propria personalitate. Putem avea preferințe și putem să ne alegem domeniile de interes. Așa am fost creați. Totuși, nu ne putem folosi libertatea fără nicio restricție. (1 Pet. 2:16) Când trebuie să decidem ce este bine și ce este rău, Iehova vrea să ne lăsăm îndrumați de modul său de gândire, pe care ni l-a revelat în Cuvântul său. w18.11 19 ¶5, 6

Când am aflat adevărul, am înțeles că lucrurile spirituale trebuie să aibă prioritate. Am fost fericiți să facem sacrificii materiale pentru a putea umbla în adevăr. Cu trecerea timpului însă, am văzut că unii își cumpără cea mai modernă aparatură electronică sau că se bucură de avantaje materiale. Și, poate, am simțit că pierdem ceva. Am ajuns să nu mai fim mulțumiți cu ceea ce avem și să începem să ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor materiale decât asupra obiectivelor spirituale. Această atitudine ne amintește de Dima. Iubirea pentru „actualul sistem” l-a determinat să abandoneze serviciul sacru pe care îl efectua împreună cu apostolul Pavel. De ce l-a părăsit Dima pe Pavel? Poate că el a iubit mai mult lucrurile materiale decât pe cele spirituale sau poate că nu a mai fost dispus să facă sacrificii pentru a sluji alături de Pavel. Desigur, noi nu vrem să ne reaprindem dorința după lucruri materiale și să permitem acestor dorințe să ne sufoce iubirea pentru adevăr. w18.11 10 ¶9

Minciuna lui Satan a fost plină de răutate deoarece el era perfect conștient că Eva avea să moară dacă îl credea și mânca din fruct. Adam și Eva au încălcat porunca lui Iehova și, în cele din urmă, au murit. (Gen. 3:6; 5:5) Mai mult decât atât, prin păcatul lor, „moartea s-a extins la toți oamenii”. De fapt, „moartea a domnit . . . chiar și peste cei ce nu comiseseră un păcat cum a fost încălcarea de lege a lui Adam”. (Rom. 5:12, 14) În loc să se bucure de o viață perfectă, fără sfârșit, așa cum a dorit Dumnezeu, oamenii abia dacă trăiesc ‘șaptezeci de ani, iar cei tari, optzeci’. În plus, viața este de multe ori plină de „necaz și durere”. (Ps. 90:10) Ce consecințe dezastruoase a avut minciuna lui Satan! Referindu-se la Diavol, Isus a spus că „n-a rămas ferm în adevăr, pentru că în el nu este adevăr”. (Ioan 8:44) Nici astăzi nu este adevăr în Satan, deoarece el continuă să ‘inducă în eroare întregul pământ locuit’ prin minciunile sale. (Rev. 12:9) Noi nu vrem să fim induși în eroare de Diavol. w18.10 6, 7 ¶1-4

Cei care iau inițiativa de a face pace cu alții sunt cu adevărat fericiți. Discipolul Iacov a scris: „Rodul dreptății este semănat în pace pentru cei care fac pace”. (Iac. 3:18) Dacă avem neînțelegeri cu cineva din congregație sau din familie, putem să-l implorăm pe Iehova să ne ajute să fim împăciuitori. Iehova ne va da spiritul său sfânt, care ne va ajuta să cultivăm calități creștine și să fim, astfel, fericiți. Isus a arătat cât este de important să luăm inițiativa de a face pace spunând: „Dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, în fața altarului, și pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău și apoi, când te vei întoarce, oferă-ți darul”. (Mat. 5:23, 24) w18.09 21 ¶17

În noaptea dinaintea morții sale, Isus a făcut referire la iubire de aproape 30 de ori în discuția cu discipolii săi. El le-a spus: „Să vă iubiți unii pe alții!”. (Ioan 15:12, 17) Iubirea dintre ei avea să fie atât de evidentă, încât urma să-i identifice în mod incontestabil drept discipoli ai săi. (Ioan 13:35) Această iubire nu este sentimentalism, ci o calitate nobilă. Isus a vorbit despre iubirea caracterizată prin spirit de sacrificiu. El a afirmat: „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceea în care cineva își dă sufletul pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ce vă poruncesc”. (Ioan 15:13, 14) Iubirea autentică, caracterizată prin spirit de sacrificiu, precum și unitatea indestructibilă dintre slujitorii lui Iehova din prezent îi identifică pe aceștia drept poporul său. (1 Ioan 3:10, 11) Indiferent de naționalitate, limbă sau mediu social, ei continuă să manifeste o iubire asemănătoare cu cea manifestată de Isus! w18.09 12 ¶1, 2

Iehova se așteaptă ca slujitorii săi să se îngrijească de necesitățile familiei lor. De exemplu, trebuie să muncim ca să ne susținem familia din punct de vedere financiar. Multe mame stau acasă pentru a se îngriji de copiii lor. Iar, când părinții noștri nu-și mai pot purta singuri de grijă, trebuie să-i îngrijim noi. Acestea sunt responsabilități de care trebuie să ne achităm. Dacă și tu ai astfel de responsabilități, probabil că nu poți face pentru Iehova atât cât ai vrea. Dar nu te descuraja! Iehova este fericit când vede că te îngrijești de familia ta. (1 Cor. 10:31) Dacă nu avem responsabilități familiale urgente, am putea să-i ajutăm pe frații în vârstă, bolnavi sau cu necesități speciale ori pe cei care se îngrijesc de aceste persoane. Să ne interesăm cine are nevoie de ajutor în congregația noastră. Procedând astfel, noi am putea fi răspunsul lui Iehova la anumite rugăciuni ale fraților noștri, colaborând astfel cu el. (1 Cor. 10:24) w18.08 24 ¶3, 5

Iosif avea în jur de 17 ani când frații lui l-au vândut, din gelozie, ca sclav. Înainte de asta, Iosif fusese favoritul tatălui său. (Gen. 37:2-4, 23-28) Aproximativ 13 ani, el a suferit mult în Egipt, la început ca sclav și apoi ca deținut. Iosif a fost nevoit să stea departe de tatăl său, Iacob, pe care îl iubea foarte mult. Ce l-a ajutat să nu se lase copleșit de amărăciune și de resentimente? Când se afla în închisoare, Iosif a încercat să se concentreze asupra modului în care Iehova îl binecuvânta. (Gen. 39:21; Ps. 105:17-19) Visele profetice pe care le primise cu ani în urmă trebuie să-i fi dat și ele certitudinea că se bucura de favoarea lui Iehova. (Gen. 37:5-11) Probabil că el și-a vărsat inima înaintea lui Iehova de multe ori. (Ps. 145:18) Răspunzând la rugăciunile sincere ale lui Iosif, Iehova i-a dat convingerea de nestrămutat că va fi cu el în toate necazurile lui. w18.10 28 ¶3, 4

Un factor care ne poate influența părerea despre alții este situația lor materială. Dar cum ar putea situația materială a cuiva să ne influențeze felul în care privim acea persoană? Îndrumat de spiritul sfânt, Solomon a consemnat un adevăr trist legat de omul imperfect, menționat în textul de azi. Ce învățăm de aici? Dacă nu suntem atenți, am putea începe să-i marginalizăm pe frații săraci și să ne dorim prietenia fraților bogați. De ce este periculos să apreciem valoarea unui om după situația sa materială? Dacă procedăm astfel, putem cauza dezbinare în congregație. Discipolul Iacov a avertizat că deosebirile de clasă au divizat unele congregații din secolul I. (Iac. 2:1-4) Trebuie să fim vigilenți pentru ca acest mod de gândire să nu se infiltreze și în congregația noastră și să ne împotrivim categoric tendinței de a-i judeca pe alții după situația materială. w18.08 10 ¶8-10

Arătăm că prețuim prietenia cu Iehova prin felul în care ne purtăm cu frații noștri de credință. Și ei îi aparțin lui Iehova. Dacă nu pierdem din vedere acest lucru, îi vom trata mereu cu iubire și bunătate. (1 Tes. 5:15) Isus le-a spus continuatorilor săi: „Prin aceasta vor ști toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți iubire între voi”. (Ioan 13:35) Un lucru remarcabil menționat de Maleahi este că Iehova „a luat aminte și a ascultat” ce vorbeau slujitorii săi unul cu altul. (Mal. 3:16) Într-adevăr, „Iehova îi cunoaște pe cei care sunt ai lui”. (2 Tim. 2:19) El este foarte atent la fiecare lucru pe care îl spunem și îl facem. (Evr. 4:13) Când nu le arătăm bunătate fraților noștri, Iehova ‘ia aminte și ascultă’. Dar putem fi siguri că el vede și când suntem ospitalieri, generoși, iertători și buni unii cu alții! (Evr. 13:16) w18.07 26 ¶15, 17

Este o dovadă de înțelepciune să ne alipim de Iehova. Nimeni nu este mai puternic, mai înțelept și mai iubitor decât Dumnezeul nostru! Cu toții dorim să-i fim loiali și să rămânem de partea sa! (Ps. 96:4-6) Totuși, când au trebuit să ia poziție de partea lui Iehova, unii dintre închinătorii săi au șovăit. Să ne gândim la Cain: el nu s-a închinat unor dumnezei falși, ci lui Iehova. Totuși, Iehova nu a aprobat închinarea lui Cain, întrucât a văzut înclinațiile rele din inima sa. (1 Ioan 3:12) Iehova l-a avertizat: „Dacă faci binele, nu vei fi oare înălțat? Dar, dacă nu faci binele, păcatul pândește la intrare și dorința lui se ține după tine. Tu însă îl vei stăpâni?”. (Gen. 4:6, 7) Cu alte cuvinte, Iehova i-a spus lui Cain: „Dacă te căiești și iei poziție de partea mea, voi fi și eu de partea ta”. Dar Cain nu a ascultat de Iehova. w18.07 17 ¶1, 3; 18 ¶4

Putem face ca lumina să strălucească predicând vestea bună și făcând discipoli. (Mat. 28:19, 20) Pe lângă predicare, îl glorificăm pe Iehova prin conduita noastră. Oamenii din teritoriu și trecătorii ne observă comportamentul. Un zâmbet prietenos și un salut plin de căldură spun multe despre cine suntem și despre Dumnezeul căruia îi aducem închinare. Isus le-a spus discipolilor săi: „Când intrați în casă, salutați-i pe cei din ea”. (Mat. 10:12) În zona în care predicau Isus și apostolii, oamenii erau obișnuiți să invite necunoscuți în casă. În prezent, în multe zone, lucrurile stau cu totul diferit. Totuși, dacă îi explicăm locatarului într-un mod prietenos și amabil motivul pentru care ne aflăm la ușa lui, îl putem calma sau îi putem risipi temerile. Un zâmbet este adesea cea mai bună introducere. Acest lucru este valabil mai ales când participăm la mărturia publică, unde folosim cărucioarele cu literatură biblică. Constatăm că unii oameni reacționează favorabil când le zâmbim și când îi salutăm. w18.06 22 ¶4, 5

Apostolul Petru obișnuia să stea doar în compania evreilor. Dar, după ce Dumnezeu i-a arătat în mod clar că creștinii trebuiau să fie nepărtinitori, Petru i-a depus mărturie lui Corneliu, un soldat roman. (Fap. 10:28, 35) Apoi, el a început să mănânce împreună cu creștinii neevrei și să stea în compania lor. Ani mai târziu însă, Petru a refuzat să mănânce împreună cu creștinii neevrei din Antiohia. (Gal. 2:11-14) Pavel l-a corectat, iar Petru a acceptat corectarea, după cât se pare. Când le-a scris creștinilor evrei și neevrei din Asia Mică prima scrisoare, Petru le-a spus că era foarte important ca ei să iubească „întreaga comunitate a fraților”. (1 Pet. 1:1; 2:17) Evident, apostolii au învățat de la Isus să iubească „oameni de orice fel”. (Ioan 12:32; 1 Tim. 4:10) Ei și-au schimbat modul de gândire, chiar dacă acest proces a durat mai mult timp. Creștinii din secolul I au îmbrăcat „noua personalitate” învățând să-i considere pe toți oamenii egali, așa cum face Dumnezeu. (Col. 3:10, 11) w18.06 11 ¶15, 16

Un anumit tip de platoșă purtată de soldații romani din secolul I era formată din lamele de fier suprapuse pe orizontală. În cazul acestui tip de armură, soldatul trebuia să verifice cu regularitate dacă lamelele erau bine fixate la locul lor pentru ca inima și alte organe vitale să fie protejate. Platoșa ilustrează foarte bine modul în care normele drepte ale lui Iehova ne protejează inima figurativă! (Prov. 4:23) Așa cum un soldat nu și-ar fi schimbat niciodată platoșa de fier cu una făcută dintr-un metal inferior, nici noi nu am dori vreodată să schimbăm normele lui Iehova cu propriile norme privitoare la bine și la rău. Noi nu avem înțelepciunea necesară ca să ne putem proteja inima simbolică. (Prov. 3:5, 6) De aceea, trebuie să verificăm cu regularitate dacă „lamelele de fier” pe care ni le-a dat Iehova sunt bine fixate pentru a ne proteja inima. Și cu cât iubim mai mult adevărurile divine, cu atât ne este mai ușor să purtăm „platoșa”, adică să trăim la înălțimea normelor drepte ale lui Dumnezeu. (Ps. 111:7, 8; 1 Ioan 5:3) w18.05 28 ¶3, 4, 6, 7

În pofida faptului că Moise îi condusese ani la rând cu altruism, israeliții se plângeau nu doar din cauza lipsei de apă, ci și din cauza lui Moise, ca și cum el ar fi fost de vină pentru acea situație. (Num. 20:1-5, 9-11) Moise s-a mâniat foarte tare și nu a mai manifestat blândețe. În loc să dea dovadă de credință și să vorbească stâncii, așa cum îi poruncise Iehova, Moise și-a atribuit meritul pentru acel miracol și i s-a adresat cu asprime poporului. Apoi a lovit de două ori stânca și din ea a țâșnit apă. Mândria și mânia l-au dus la un păcat care l-a costat scump. (Ps. 106:32, 33) Întrucât nu a dat dovadă de smerenie în acea ocazie, Moise a pierdut privilegiul de a intra în Țara Promisă. (Num. 20:12) Din acest episod învățăm lecții valoroase. În primul rând, trebuie să ne străduim în permanență să avem o atitudine smerită. Dacă neglijăm acest lucru chiar și pentru o clipă, mândria ar putea pune repede stăpânire pe noi, determinându-ne să vorbim și să ne comportăm cu nesăbuință. În al doilea rând, întrucât stresul ne poate face vulnerabili, trebuie să ne străduim din răsputeri să ne păstrăm smerenia chiar și în situațiile stresante. w19.02 12, 13 ¶19-21

Ar putea deveni o povară respectarea poruncii lui Isus de a predica? Nicidecum! După ce a prezentat ilustrarea despre viță, Isus a spus că cei care predică Regatul vor avea parte de bucurie. (Ioan 15:11) De fapt, el ne-a asigurat că bucuria sa va deveni bucuria noastră. În ce sens? Isus s-a comparat cu o viță, iar pe discipolii săi i-a comparat cu mlădițele. (Ioan 15:5) O viță susține mai multe mlădițe. Atâta vreme cât sunt atașate de viță, mlădițele primesc apă și elemente nutritive. Și noi, atâta vreme cât rămânem în unitate cu Cristos, mergând pe urmele sale, vom simți bucuria pe care o simte el înfăptuind voința Tatălui său. (Ioan 4:34; 17:13; 1 Pet. 2:21) Iată ce spune Hanne, care face pionierat de peste 40 de ani: „Bucuria pe care o simt de fiecare dată când mă întorc din lucrarea de predicare mă încurajează să perseverez în serviciul lui Iehova”. Într-adevăr, bucuria ne dă forța de a continua să predicăm chiar și în teritorii dificile. (Mat. 5:10-12) w18.05 17 ¶2; 20 ¶14

Cel care i-a încurajat, probabil, cel mai mult pe creștinii din secolul I a fost apostolul Pavel. El fusese trimis de spiritul sfânt să le predice oamenilor dintre națiuni – greci, romani și alte naționalități – , care se închinau la o multitudine de zei. (Gal. 2:7-9) Pavel a străbătut în lung și în lat teritoriul care aparține actualmente Turciei, Greciei și Italiei. El le-a predicat neevreilor de acolo și a înființat congregații creștine. Acești creștini nou-botezați sufereau mult din cauza conaționalilor lor și aveau nevoie de încurajare. (1 Tes. 2:14) În jurul anului 50 e.n., Pavel i-a scris congregației recent formate din Tesalonic: „Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu când vă amintim pe toți în rugăciunile noastre, fiindcă ne aducem aminte neîncetat de lucrarea voastră fidelă, de truda voastră plină de iubire și de perseverența voastră”. (1 Tes. 1:2, 3) De asemenea, el i-a îndemnat să se întărească unii pe alții, spunând: „Continuați să vă mângâiați unii pe alții și să vă zidiți unii pe alții”. (1 Tes. 5:11) w18.04 18, 19 ¶16, 17

Un tânăr care dorește să-i bucure inima lui Iehova va acorda o atenție specială lucrării de predicare. Întrucât lucrarea de predicare este atât de urgentă, ea trebuie să fie o prioritate pentru noi. V-ați putea propune să mergeți mai des în predicare sau să începeți pionieratul? Ce puteți face dacă nu vă place să mergeți în predicare? Și cum puteți fi mai eficienți când depuneți mărturie? Vă pot ajuta două lucruri: să vă pregătiți bine și să nu renunțați să le împărtășiți altora vestea bună. Veți fi surprinși să descoperiți câtă bucurie vă va aduce predicarea. Ați putea să vă pregătiți un răspuns bine argumentat la o întrebare pe care colegii o pun de multe ori, de exemplu, „De ce crezi în Dumnezeu?”. Site-ul jw.org conține articole menite să-i ajute pe tineri să-și pregătească răspunsul la această întrebare. Aici veți găsi o foaie de lucru intitulată „De ce cred eu în Dumnezeu?”. Aceasta vă va ajuta să vă pregătiți răspunsul. w18.04 27 ¶10, 11

Cu toate că Adam și Eva s-au bucurat de multă libertate, lor li s-au impus și limite. Unele limite erau firești. De exemplu, pentru a trăi, trebuiau să respire, să mănânce, să doarmă ș.a.m.d. S-au simțit ei privați, oarecum, de libertate din cauza acestor limite? Nu. Iehova s-a îngrijit ca Adam și Eva să găsească bucurie și mulțumire în aceste lucruri, chiar dacă le făceau zi de zi. (Ps. 104:14, 15; Ecl. 3:12, 13) Iehova le-a poruncit lui Adam și Evei să populeze pământul și să se îngrijească de el. Le-a limitat această poruncă în vreun fel libertatea? Nicidecum! Prin ea, oamenilor li se oferea posibilitatea de a contribui la împlinirea scopului Creatorului. Ei trebuiau să transforme pământul într-un paradis care să le servească lor și urmașilor lor perfecți drept locuință veșnică. (Ps. 127:3; Is. 45:18) Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, Adam și Eva s-ar fi putut bucura de viața de familie pentru eternitate. w18.04 4 ¶4, 7, 8

Dacă avem răbdare cu oamenii din teritoriu, nu ne vom aștepta să înțeleagă sau să accepte adevărul biblic imediat ce îl aud. Să ne gândim, de exemplu, cum am putea să ajutăm pe cineva să înțeleagă mai bine speranța vieții veșnice pe un pământ paradiziac. Majoritatea cred că nu te poți întoarce din moarte sau că oamenii buni merg la cer. Iată ce abordare folosește un frate: la început, el citește Geneza 1:28. Apoi, îl întreabă pe locatar unde și în ce condiții voia Dumnezeu să trăiască familia umană. Majoritatea locatarilor răspund: „El a vrut ca ei să trăiască fericiți pe pământ”. În continuare, fratele le citește Isaia 55:11 și îi întreabă dacă scopul lui Dumnezeu s-a schimbat. De multe ori, cei întrebați răspund negativ. Apoi, fratele citește Psalmul 37:10, 11 și îi întreabă cum va fi viitorul omenirii. Cu ajutorul acestor argumente biblice, el a ajutat multe persoane să înțeleagă că Dumnezeu dorește ca oamenii buni să trăiască veșnic pe un pământ paradiziac. w19.03 24 ¶14, 15; 25 ¶19

Iehova a arătat clar că dorește ca noi să respectăm cuvintele Fiului său. Isus și-a învățat cu iubire discipolii să predice vestea bună și le-a amintit în repetate rânduri să vegheze. (Mat. 24:42; 28:19, 20) De asemenea, i-a îndemnat să se străduiască din răsputeri să facă voința lui Dumnezeu și să persevereze. (Luca 13:24) Isus a subliniat că discipolii trebuiau să se iubească unii pe alții, să rămână uniți și să respecte poruncile sale. (Ioan 15:10, 12, 13) Ele sunt la fel de valoroase astăzi ca atunci când au fost date. Isus a spus: „Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu”. (Ioan 18:37) Arătăm că ascultăm de glasul său ‘continuând să ne suportăm unii pe alții și să ne iertăm cu mărinimie’. (Col. 3:13; Luca 17:3, 4) De asemenea, dovedim ascultare predicând în mod zelos vestea bună „în timpuri prielnice [și] în timpuri dificile”. (2 Tim. 4:2) w19.03 10 ¶9, 10