Octombrie
Joi, 1 octombrie
Plângeți cu cei ce plâng. (Rom. 12:15)
Spre deosebire de Iehova și de Isus, noi nu putem citi inima oamenilor, dar putem încerca să le înțelegem sentimentele și necesitățile. (2 Cor. 11:29) Spre deosebire de oamenii egoiști din jurul nostru, noi ne străduim ‘să arătăm interes nu doar față de lucrurile personale, ci și față de ale celorlalți’. (Filip. 2:4) Îndeosebi bătrânii de congregație trebuie să manifeste empatie. Ei știu că sunt responsabili înaintea lui Iehova pentru oile care le-au fost date în grijă. (Evr. 13:17) Pentru a-i putea ajuta pe frații lor, bătrânii trebuie mai întâi să îi înțeleagă. Cum pot arăta aceștia empatie? Un păstor creștin care arată empatie petrece timp cu frații și cu surorile lui de credință. El pune întrebări, apoi îi ascultă cu atenție și răbdare pe membrii turmei. Acest lucru este foarte important în special dacă una dintre aceste oițe prețioase își găsește cu greu cuvintele când își deschide inima înaintea lui. (Prov. 20:5) Când bătrânii petrec timp cu frații lor, între ei se formează legături puternice de prietenie, bazate pe încredere și iubire. (Fap. 20:37) w19.03 17 ¶14-17
Vineri, 2 octombrie
Ca niște mere de aur în vase de argint sculptate, așa este un cuvânt spus la momentul potrivit. (Prov. 25:11)
Aprecierea este ca o mâncare bună: simți mai multă bucurie când o împarți cu alții. Când ne simțim apreciați, suntem noi fericiți, dar când ne exprimăm aprecierea, îi facem pe alții fericiți. Cel căruia îi arătăm apreciere înțelege că ajutorul pe care ni l-a oferit a meritat efortul. Drept urmare, prietenia dintre noi se întărește. Așa cum este menționat în textul de astăzi, cuvintele prin care ne exprimăm aprecierea sunt foarte valoroase. Să ne imaginăm cât de frumoase și de valoroase ar fi asemenea mere de aur. Cum te-ai simți dacă ai primi un astfel de cadou? Cuvintele tale de apreciere pot fi la fel de valoroase. Mai mult, un măr de aur nu e perisabil. În mod similar, cuvintele noastre de apreciere nu vor fi uitate de cel care le aude. El le poate prețui pentru tot restul vieții. w19.02 15 ¶5, 6
Sâmbătă, 3 octombrie
Omul a devenit ca unul dintre noi, cunoscând binele și răul. (Gen. 3:22)
Când au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului, Adam și Eva au arătat că nu aveau încredere în Iehova și în normele sale. Ei au ales să stabilească singuri ce este bine și ce este rău. Dar pierderea a fost enormă! Adam și Eva au pierdut prietenia cu Iehova. De asemenea, au pierdut perspectiva de a trăi veșnic, transmițându-le copiilor lor păcatul și moartea. (Rom. 5:12) Să observăm deosebirea dintre atitudinea lui Adam și a Evei și felul în care a reacționat eunucul etiopian când Filip i-a depus mărturie. Eunucul a fost atât de recunoscător pentru ceea ce făcuseră Iehova și Isus pentru el, încât s-a botezat imediat. (Fap. 8:34-38) Când ne dedicăm lui Dumnezeu și, la fel ca eunucul, ne botezăm, arătăm că apreciem ceea ce au făcut pentru noi Iehova și Isus. Totodată demonstrăm că avem încredere în Iehova și recunoaștem că el are dreptul de a stabili ce este bine și ce este rău. w19.03 2 ¶1, 2
Duminică, 4 octombrie
Nu voi renunța la integritatea mea! (Iov 27:5)
Când se referă la slujitorii lui Dumnezeu, termenul „integritate” transmite ideea de iubire sinceră și devoțiune statornică, care îi determină să pună voința lui Iehova pe primul loc în viață. În Biblie, termenul tradus prin „integritate” are sensul de întreg, fără defect, complet. De exemplu, animalele aduse ca jertfă lui Iehova trebuiau să fie fără defect. (Lev. 22:21, 22) Poporul lui Dumnezeu nu trebuia să aducă ca jertfă animale bolnave ori fără un picior, o ureche sau un ochi. Pentru Iehova era important ca animalul să fie întreg și fără defect. (Mal. 1:6-9) De ce prețuiește Iehova ceea ce este întreg sau complet? Să ilustrăm: când vrem să cumpărăm un fruct, o carte sau o unealtă, nu dorim un produs cu găuri sau cu părți lipsă, ci unul întreg, fără defect. Iehova privește la fel iubirea și loialitatea noastră. Acestea trebuie să fie complete, fără defect. w19.02 3 ¶3
Luni, 5 octombrie
Ce mult iubesc legea ta! Toată ziua meditez la ea. (Ps. 119:97)
Pentru a ne păzi inima, nu este suficient să respingem influențele greșite, trebuie să fim deschiși la influențele pozitive. În cetățile înconjurate cu ziduri, portarul închidea porțile cetății pentru a opri invazia dușmanului, dar cu alte ocazii le deschidea pentru ca în cetate să fie aduse alimente și alte lucruri necesare. Dacă porțile n-ar fi fost deschise niciodată, locuitorii cetății ar fi murit de foame. În mod asemănător, trebuie să ne deschidem inima cu regularitate pentru a ne lăsa influențați de gândirea lui Dumnezeu. Biblia conține gândurile lui Iehova. De aceea, când citim din ea, îi permitem lui Iehova să ne influențeze modul în care gândim, simțim și acționăm. Cum putem beneficia cât mai mult din citirea Bibliei? Rugăciunea este esențială pentru a înțelege bine „lucrările minunate” din Cuvântul său. (Ps. 119:18) De asemenea, trebuie să medităm la ceea ce citim. Când ne rugăm, când citim și când medităm, Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde „în adâncul inimii” noastre, iar noi ajungem să iubim modul de gândire al lui Iehova. (Prov. 4:20-22) w19.01 18 ¶14, 15
Marți, 6 octombrie
Să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă. (Evr. 13:15)
Iehova știe că avem capacități și situații diferite și apreciază sincer jertfele pe care reușim să i le aducem. Să ne gândim la jertfele pe care le primea Iehova de la israeliți. Unii israeliți puteau jertfi un miel sau un țap. Însă un israelit sărac putea aduce ca jertfă „două turturele sau doi pui de porumbel domestic”. Iar dacă cineva nu își putea permite două păsări, Iehova accepta „o zecime de efă de floarea făinii”. (Lev. 5:7, 11) Făina era mai puțin costisitoare, dar Iehova aprecia această jertfă, atât timp cât ea era „floarea făinii”. Dumnezeul nostru iubitor nu s-a schimbat. Când răspundem la întruniri, el nu se așteaptă ca toți să fim la fel de elocvenți ca Apolo sau la fel de convingători ca Pavel. (Fap. 18:24; 26:28) Tot ce vrea Iehova de la noi este să răspundem cât de bine putem, în funcție de limitele pe care le avem. Să ne amintim că văduva săracă a fost prețioasă în ochii lui Iehova pentru că a dat tot ce a putut: doi bănuți. (Luca 21:1-4) w19.01 8, 9 ¶3-5
Miercuri, 7 octombrie
Veți fi urâți de toți oamenii din cauza numelui meu. (Mat. 10:22)
Ca discipoli ai lui Cristos, noi ne așteptăm să fim urâți de oameni. Isus a prezis că discipolii săi aveau să fie aspru persecutați în zilele din urmă. (Mat. 24:9; Ioan 15:20) Profeția lui Isaia ne avertizează că dușmanii noștri vor face mai mult decât să ne urască. Ei vor folosi diferite arme împotriva noastră. Printre ele se numără înșelătoriile subtile, minciunile sfruntate și persecuțiile crunte. (Mat. 5:11) Iehova nu-i va împiedica pe cei care ni se opun să folosească aceste arme împotriva noastră. (Ef. 6:12; Rev. 12:17) Însă nu avem motive să ne temem. Iehova a spus că ‘nicio armă pregătită împotriva noastră nu va reuși’. (Is. 54:17) Așa cum zidurile ne protejează de forța distructivă a unei furtuni, la fel Iehova ne protejează de „suflul tiranilor”. (Is. 25:4, 5) Dușmanii noștri nu vor reuși să ne cauzeze niciun rău iremediabil. (Is. 65:17) Toți dușmanii poporului lui Dumnezeu „vor ajunge un nimic și vor pieri”. (Is. 41:11, 12) w19.01 6, 7 ¶13-16
Joi, 8 octombrie
Unde este spiritul lui Iehova, acolo este libertate. (2 Cor. 3:17)
Dragi tineri, Iehova iubește libertatea și a pus această iubire și în inima noastră. El vrea însă să ne folosim această libertate cu înțelepciune, astfel încât să fim protejați. Probabil, cunoști tineri care se uită la materiale pornografice sau comit imoralitate sexuală, practică sporturi extreme, se droghează ori consumă alcool în exces. Poate că la început aceste lucruri par amuzante sau produc senzații tari, dar, de cele mai multe ori, au consecințe dezastruoase, precum boli, dependență sau chiar moarte. (Gal. 6:7, 8) Da, așa-zisa lor libertate nu e decât o amăgire. (Tit 3:3) Să ne gândim: câți oameni știm să se fi îmbolnăvit pentru că au pus în practică principiile lui Iehova? Niciunul, întrucât ascultarea de Iehova este sănătoasă și ne eliberează. (Ps. 19:7-11) În plus, când își folosesc libertatea cu înțelepciune, adică în cadrul principiilor și legilor perfecte ale lui Dumnezeu, tinerii le demonstrează părinților, precum și lui Iehova că sunt persoane responsabile, cărora li se poate încredința mai multă libertate. (Rom. 8:21) w18.12 22, 23 ¶16, 17
Vineri, 9 octombrie
Va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa și vor deveni o singură carne. (Gen. 2:24)
Păcatul adamic a adus cu sine schimbări. Una dintre acestea este moartea, care afectează și astăzi căsătoria. Iată de ce, apostolul Pavel le-a explicat creștinilor că moartea pune capăt unei căsnicii și că partenerul rămas în viață este liber să se recăsătorească. (Rom. 7:1-3) Legea pe care Dumnezeu a dat-o națiunii Israel conținea directive privitoare la căsătorie. Ea permitea poligamia, o practică ce exista cu mult timp înainte ca Dumnezeu să dea Legea. Totuși, Legea reglementa poligamia, conținând prevederi care îi protejau pe copii și pe femei de abuzuri. De exemplu, dacă un israelit se căsătorea cu o sclavă, iar apoi își mai lua o soție, el trebuia să-i asigure în continuare primei soții hrană și îmbrăcăminte și să-și îndeplinească față de ea datoria conjugală. Dumnezeu îi pretindea să o îngrijească și să o protejeze. (Ex. 21:9, 10) Noi nu suntem sub Legea mozaică, dar ea ne ajută să acordăm onoare căsătoriei și să înțelegem că Iehova consideră prețioasă legătura conjugală. w18.12 10 ¶3; 11 ¶5, 6
Sâmbătă, 10 octombrie
N-o veți crede chiar dacă v-ar fi istorisită. (Hab. 1:5)
Probabil că, după ce și-a vărsat inima în fața lui Iehova, Habacuc s-a întrebat cum avea să reacționeze Dumnezeu. Întrucât este un Tată plin de empatie și de înțelegere, Iehova nu l-a mustrat pe profet pentru sinceritatea cu care s-a exprimat. El a înțeles că acele cuvinte erau un strigăt disperat de durere și suferință. Iehova i-a spus lui Habacuc ce avea să facă în viitorul apropiat cu evreii răzvrătiți. Din câte se pare, el a fost primul căruia Iehova i-a dezvăluit că sfârșitul acelei lumi violente era foarte aproape. Iehova i-a spus lui Habacuc că era gata să acționeze. Pedepsirea acelei generații rele și violente era iminentă. Folosind expresia „în zilele voastre”, Iehova a arătat că acea judecată avea să vină în timpul vieții profetului sau a contemporanilor lui. Răspunsul primit nu era ceea ce aștepta Habacuc să audă. Cum putea fi aceasta soluția la strigătul lui de ajutor? Evenimentele anunțate de Iehova aveau, cu siguranță, să însemne și mai multă suferință pentru Iuda. w18.11 15 ¶7, 8
Duminică, 11 octombrie
[Dumnezeu] vrea ca orice fel de oameni să fie salvați și să ajungă la cunoștința exactă a adevărului. (1 Tim. 2:4)
Cum îi privești pe oamenii care nu au aflat încă adevărul? Deși apostolul Pavel le predica în sinagogi îndeosebi evreilor, care îl cunoșteau într-o oarecare măsură pe Iehova, el le-a predicat și celor care se închinau la zei falși. De exemplu, în prima sa călătorie misionară, Pavel a ajuns la Listra împreună cu Barnaba. Aici, licaonienii i-au privit pe cei doi ca pe niște supereroi, o încarnare a zeităților lor, Zeus și Hermes. Au fost Pavel și Barnaba tentați să se lase duși de val, flatați fiind de atenția ce li se acorda? Au considerat ei că reacția mulțimii era o schimbare bine-venită după persecuția pe care o înduraseră în ultimele două orașe vizitate? Au crezut ei că atenția ce li se acorda i-ar fi putut ajuta să răspândească mai bine vestea bună? Nicidecum. Ei au fost foarte supărați, și-au sfâșiat mantiile, s-au repezit în mijlocul mulțimii și au strigat: „De ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni cu aceleași slăbiciuni ca voi”. (Fap. 14:8-15) w18.09 5 ¶8, 9
Luni, 12 octombrie
Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni regatul lui Dumnezeu? . . . Și totuși așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, . . . ați fost declarați drepți. (1 Cor. 6:9, 11)
Când învățăm adevărul și începem să trăim la înălțimea normelor lui Iehova, trebuie să fim dispuși să ne schimbăm modul în care gândim și acționăm. Iată ce spune în acest sens apostolul Petru: „Ca niște copii ascultători, nu vă mai conformați dorințelor pe care le aveați înainte în neștiința voastră, ci . . . fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră”. (1 Pet. 1:14, 15) Ca să cumpere adevărul, oamenii imorali din Corint trebuiau să facă schimbări majore în viață. Și astăzi, mulți au renunțat la viața lor imorală pentru a cumpăra adevărul. Petru le-a reamintit creștinilor din zilele sale: „Destul că în timpul care a trecut ați îndeplinit voia națiunilor, umblând în fapte de conduită libertină, în dorințe pătimașe, în excese de vin, în chefuri, în partide de băutură și în idolatrii nepermise”. (1 Pet. 4:3) w18.11 6 ¶13
Marți, 13 octombrie
Toți cei cu o dispoziție corectă pentru viața veșnică au devenit credincioși. (Fap. 13:48)
Cum ne putem da seama cine are „o dispoziție corectă pentru viața veșnică”? Singura metodă de a-i găsi pe acești oameni este de a le depune mărturie, asemenea creștinilor din secolul I. De aceea, trebuie să facem ce ne-a spus Isus: „În orice oraș sau sat intrați, cercetați cine este merituos în locul acela”. (Mat. 10:11) Nu ne așteptăm ca oamenii prefăcuți, mândri sau care nu au niciun interes față de lucrurile spirituale să reacționeze favorabil la vestea bună. Noi îi căutăm pe cei sinceri, umili și însetați după adevăr. Această căutare se aseamănă oarecum cu activitatea pe care o făcea Isus ca tâmplar: el căuta copacii potriviți pentru a confecționa mobilă, uși, juguri și alte obiecte. Odată ce găsea lemnul potrivit, își lua lada cu unelte și, cu multă îndemânare, făcea un obiect. Și noi trebuie să procedăm la fel atunci când îi ajutăm pe oamenii cu inima sinceră să devină discipoli. (Mat. 28:19, 20) w18.10 12 ¶3, 4
Miercuri, 14 octombrie
Filip a coborât în orașul Samaria și a început să-l predice pe Cristos. (Fap. 8:5)
Filip evanghelizatorul a continuat să se concentreze asupra serviciului său sacru în pofida schimbărilor radicale din viață. La un moment dat, după uciderea lui Ștefan cu pietre, în Ierusalim a izbucnit un val de persecuții. În acea perioadă, Filip se bucura de un nou privilegiu de serviciu. (Fap. 6:1-6) Însă, din cauza persecuțiilor, continuatorii lui Cristos au fost nevoiți să fugă din Ierusalim. De aceea, Filip, care dorea să fie în continuare implicat în lucrarea lui Iehova, a plecat să predice în Samaria, unde mulți oameni nu auziseră încă vestea bună. (Mat. 10:5; Fap. 8:1) Întrucât Filip a fost dispus să meargă acolo unde îl îndruma spiritul sfânt, Iehova l-a folosit pentru a predica în teritorii noi. Se pare că atitudinea lipsită de prejudecăți a lui Filip a fost apreciată de samariteni, care erau obișnuiți să fie tratați cu dispreț de către evrei. De aceea, „într-un singur gând”, ei au luat aminte la cele spuse de Filip. (Fap. 8:6-8) Filip a continuat să se concentreze asupra serviciului sacru, iar Iehova a revărsat multe binecuvântări asupra lui și a familiei sale. (Fap. 21:8, 9) w18.10 30 ¶14-16
Joi, 15 octombrie
Să ne interesăm unii de alții ca să ne îndemnăm la iubire și la fapte bune. (Evr. 10:24)
Odată, când Isus se afla în regiunea Decapole, oamenii „i-au adus un om surd și cu un defect de vorbire”. (Mar. 7:31-35) Isus nu l-a vindecat în public, ci „l-a luat deoparte din mulțime”. De ce a procedat astfel? Probabil că, din cauza infirmităților lui, bărbatul se simțea stingher în prezența altora, iar Isus, sesizând acest lucru, l-a vindecat departe de ochii mulțimii. Desigur, noi nu putem face vindecări miraculoase. Dar putem și trebuie să manifestăm considerație față de necesitățile și sentimentele fraților noștri de credință. Isus a înțeles ce simțea omul surd și l-a tratat cu considerație. În mod asemănător, și noi ar trebui să arătăm considerație față de cei în vârstă și față de infirmi. Semnul de identificare al congregației creștine este iubirea, nu eficiența. (Ioan 13:34, 35) Această iubire ne motivează să-i ajutăm pe cei în vârstă și pe cei infirmi să asiste la întrunirile congregației și să predice vestea bună, chiar dacă ei au limite în privința lucrurilor pe care le pot face. (Mat. 13:23) w18.09 29, 30 ¶7, 8
Vineri, 16 octombrie
Fiecare dintre noi să-i placă aproapelui său în ceea ce este bine pentru zidirea acestuia. (Rom. 15:2)
Toți slujitorii lui Iehova sunt extrem de prețioși în ochii lui și ai Fiului său, care s-a oferit ca jertfă pentru noi. (Gal. 2:20) Și noi ne iubim mult frații și surorile de credință și vrem să ne îngrijim de ei cu tandrețe. „Să urmărim deci lucrurile care duc la pace și lucrurile care duc la zidire reciprocă”, ca să fim surse de înviorare. (Rom. 14:19) Cu toții așteptăm cu nerăbdare Paradisul, când nimeni nu va mai avea motive de descurajare! Atunci nu vor mai exista păcatul moștenit, boli, războaie, persecuții, probleme familiale sau dezamăgiri. Iar la sfârșitul Domniei de O Mie de Ani, omenirea va ajunge la perfecțiune. Cei care vor trece testul final vor fi adoptați ca fii pământești ai lui Iehova Dumnezeu și se vor bucura de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8:21) Fie ca toți să continuăm să manifestăm o iubire care zidește și să ne ajutăm reciproc să atingem acest obiectiv! w18.09 14 ¶10; 16 ¶18
Sâmbătă, 17 octombrie
Ce mult iubesc legea ta! Toată ziua meditez la ea. (Ps. 119:97)
A studia Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât a citi în grabă un material și a sublinia răspunsurile la întrebările de studiu. Când studiem, urmărim ce dezvăluie materialul respectiv despre Iehova, despre căile sale și despre modul său de gândire. Vrem să înțelegem de ce poruncește Dumnezeu unele lucruri și de ce condamnă alte lucruri. De asemenea, vrem să medităm la schimbările pe care trebuie să le facem în viața și în gândirea noastră. Chiar dacă, probabil, nu ne vom gândi de fiecare dată la toate aceste aspecte, e bine să ne rezervăm o parte din timpul alocat studiului, poate chiar jumătate, ca să medităm la ceea ce citim. (1 Tim. 4:15) Dacă medităm cu regularitate la Cuvântul lui Dumnezeu, ‘vom constata noi înșine’ că modul de gândire al lui Iehova este perfect. Astfel, vom începe să privim lucrurile din punctul său de vedere. Mintea noastră ‘va fi înnoită’ și ne vom forma un nou mod de gândire. (Rom. 12:2) Încetul cu încetul, gândurile lui Iehova vor ajunge și gândurile noastre. w18.11 24 ¶5, 6
Duminică, 18 octombrie
Suntem colaboratori ai lui Dumnezeu. (1 Cor. 3:9)
Apostolul Pavel a spus că el și alți creștini erau „colaboratori ai lui Dumnezeu” deoarece plantau și udau semințele adevărului despre Regat. (1 Cor. 3:6) Și noi putem fi azi „colaboratori ai lui Dumnezeu” dacă dăruim cu generozitate din timpul, resursele și energia noastră pentru a ne îndeplini misiunea de a predica Regatul. Ce privilegiu extraordinar! Dacă ne vom folosi cu generozitate timpul și energia în lucrarea de predicare și de facere de discipoli, vom avea parte de multe satisfacții. Numeroși frați și surori care conduc studii biblice confirmă acest lucru. Este o mare bucurie să-i vezi pe cei cu care studiezi că înțeleg adevărul biblic, dobândesc mai multă credință, fac schimbări și le împărtășesc altora ceea ce învață. Și Isus a fost încântat când cei 70 de discipoli pe care i-a trimis să predice „s-au întors cu bucurie” datorită experiențelor frumoase pe care le-au avut în predicare. (Luca 10:17-21) w18.08 20 ¶11, 12
Luni, 19 octombrie
Cine se încrede în inima sa este fără minte. (Prov. 28:26)
Faptul de a ne baza prea mult pe priceperea noastră poate deveni o capcană. Am putea crede că suntem în măsură să judecăm și să înțelegem o situație chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile. Conflictele de personalitate reprezintă un alt factor care ne împiedică să evaluăm corect o situație. Dacă ne concentrăm asupra neînțelegerilor pe care le avem cu un frate, am putea ajunge să-l privim cu suspiciune. Astfel, când auzim ceva negativ despre fratele respectiv, suntem înclinați să credem imediat acel lucru, chiar dacă nu avem dovezi. De aici învățăm o lecție importantă: dacă nutrim sentimente negative față de frații noștri, putem trage concluzii greșite și neîntemeiate cu privire la ei. (1 Tim. 6:4, 5) Întrucât invidia și gelozia întunecă judecata, nu trebuie să le permitem să prindă rădăcini în inima noastră. Să nu cedăm sentimentelor negative, ci să ne amintim că avem datoria morală de a ne iubi frații și de a-i ierta din inimă. (Col. 3:12-14) w18.08 6 ¶15; 7 ¶18
Marți, 20 octombrie
Ale lui Iehova . . . sunt cerurile și . . . pământul și tot ce este pe el. (Deut. 10:14)
Întrucât Iehova este Creatorul omului, toți oamenii îi aparțin. (Ps. 100:3; Rev. 4:11) Însă, pe parcursul timpului, el a ales anumiți oameni care să-i aparțină într-un mod special. Psalmul 135 îi numește pe închinătorii fideli ai lui Iehova din Israelul antic ‘proprietatea sa specială’. (Ps. 135:4) De asemenea, în cartea Osea s-a profețit că Iehova avea să-și aleagă un popor din care să facă parte și neevrei. (Os. 2:23) Profeția s-a împlinit când Iehova a început să aleagă și din națiuni oameni care să domnească cu Cristos în cer. (Fap. 10:45; Rom. 9:23-26) Acești comoștenitori cu Cristos formează o „națiune sfântă” și sunt o „proprietate specială” a lui Iehova într-un sens aparte, întrucât sunt unși cu spirit sfânt și aleși pentru viața cerească. (1 Pet. 2:9, 10) Dar ce se poate spune despre majoritatea creștinilor fideli din prezent, care au speranță pământească? Iehova îi numește și pe ei „poporul” său și „aleșii” săi. (Is. 65:22) w18.07 22 ¶1, 2
Miercuri, 21 octombrie
Păstrați în voi acest mod de gândire care era și în Cristos Isus . . . S-a golit pe sine, a luat chip de sclav. (Filip. 2:5, 7)
Adevărații creștini îl imită pe Isus, care ne-a lăsat un model perfect de generozitate. (Mat. 20:28) Prin urmare, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: Aș putea să urmez exemplul lui Isus într-o măsură și mai mare? (1 Pet. 2:21) Ne putem bucura de favoarea lui Iehova dacă imităm exemplul perfect de generozitate pe care ni l-au lăsat El și Fiul său. Aceasta înseamnă să ne interesăm de alții și să căutăm modalități de a ne îngriji de necesitățile lor. Prin parabola despre bunul samaritean, Isus și-a învățat în mod clar continuatorii că trebuie să facă tot ce pot pentru a-i ajuta pe alții, indiferent de mediul din care provin aceștia. (Luca 10:29-37) Ce l-a determinat pe Isus să relateze această parabolă? Întrebarea „Cine este aproapele meu?”, pe care i-a pus-o un evreu. Din răspunsul lui Isus învățăm că, asemenea samariteanului, trebuie să fim generoși dacă vrem să ne bucurăm de aprobarea lui Iehova. w18.08 19 ¶5, 6
Joi, 22 octombrie
Îngerul a zis: „Pacea să fie cu tine, femeie căreia i s-a arătat o mare favoare! Iehova este cu tine”. (Luca 1:28)
A continuat Iehova să-i acorde recunoaștere Mariei pentru că i-a purtat de grijă Fiului său și l-a crescut? Da. Dumnezeu s-a îngrijit ca o parte din lucrurile spuse și făcute de ea să fie consemnate în Biblie. Se pare că Maria nu a putut să călătorească cu Isus în timpul celor trei ani și jumătate în care el a predicat. Fiind văduvă, probabil că ea a fost nevoită să rămână la Nazaret. Dar, chiar dacă a ratat multe privilegii, Maria a putut fi alături de Isus când acesta a murit. (Ioan 19:26) Iar, mai târziu, înainte ca spiritul sfânt să fie turnat asupra discipolilor cu ocazia Penticostei, ea se afla la Ierusalim, alături de apostoli. (Fap. 1:13, 14) Fără îndoială că și Maria a fost unsă cu spirit, asemenea celor prezenți, ceea ce înseamnă că i s-a acordat posibilitatea de a fi în ceruri cu Isus pentru totdeauna. Ce răsplată extraordinară pentru serviciul ei fidel! w18.07 9 ¶11; 10 ¶14
Vineri, 23 octombrie
Faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu! (1 Cor. 10:31)
Pe parcursul activității sale pe pământ, Isus și-a învățat discipolii adevăruri simple care să-i ajute să conștientizeze consecințele unor atitudini sau acțiuni. De exemplu, el i-a învățat că resentimentele pot duce la violență, iar gândurile imorale, la adulter. (Mat. 5:21, 22, 27, 28) Dacă ne lăsăm îndrumați de principiile divine, ne vom bucura de o conștiință bine instruită și vom lua decizii care îi vor aduce glorie lui Dumnezeu. Doi creștini care au conștiința bine instruită pot lua decizii diferite în aceeași situație. Să luăm drept exemplu consumul de băuturi alcoolice. Biblia nu condamnă consumul moderat de alcool. Totuși, ea ne avertizează împotriva consumului excesiv de alcool, precum și a beției. (Prov. 20:1; 1 Tim. 3:8) Înseamnă aceasta că un creștin care nu consumă alcool în exces nu trebuie să țină cont de alți factori când decide să bea? Nicidecum. Chiar dacă conștiința îi permite să bea alcool, creștinul trebuie să țină cont și de conștiința altora. w18.06 18 ¶10, 11
Sâmbătă, 24 octombrie
Feriți-vă de plămădeala fariseilor și de plămădeala lui Irod! (Mar. 8:15)
Isus și-a avertizat în mod direct discipolii să nu se contamineze cu învățăturile, sau plămădeala, promovate de farisei, saduchei și de membrii partidului lui Irod. (Mat. 16:6, 12) Este interesant faptul că Isus le-a dat acest avertisment la scurt timp după ce poporul voise să-l facă rege. Când religia se amestecă în controversele politice, situația poate degenera ușor în violență. Isus și-a învățat discipolii să-și păstreze neutralitatea în aceste situații. De fapt, acesta este și unul dintre motivele pentru care preoții principali și fariseii au plănuit să-l ucidă. Ei vedeau în Isus un rival politic și religios care le amenința poziția. Ei și-au spus: „Dacă îl lăsăm așa, toți vor crede în el, vor veni romanii și ne vor lua atât locul, cât și națiunea”. (Ioan 11:48) De aceea, marele preot Caiafa a pus la cale uciderea lui Isus. (Ioan 11:49-53; 18:14) w18.06 6, 7 ¶12, 13
Duminică, 25 octombrie
Iubirea voastră să fie fără ipocrizie. (Rom. 12:9)
O momeală eficientă folosită de Satan este curiozitatea cu privire la ocultism. În prezent, el stârnește această curiozitate nu doar prin intermediul religiei false, ci și al industriei de divertisment. Filmele, jocurile electronice și alte tipuri de divertismente fac ca spiritismul să pară interesant. Cum putem evita să cădem în această capcană? Nu ar trebui să așteptăm ca organizația lui Dumnezeu să ne pună la dispoziție o listă cu divertismente potrivite și nepotrivite. Fiecare trebuie să-și instruiască conștiința pentru a lua decizii în armonie cu normele divine. (Evr. 5:14) Vom face alegeri înțelepte dacă ținem cont de sfatul inspirat al apostolului Pavel din textul de astăzi. Ne-am putea întreba: Aș fi ipocrit dacă aș alege acest tip de divertisment? Dacă cei cu care studiez Biblia sau cărora le fac vizite ulterioare ar vedea divertismentele pe care le aleg, ar trage ei concluzia că pun în practică ceea ce predic? Când ceea ce spunem se armonizează cu ceea ce facem, ne este mult mai ușor să evităm capcanele lui Satan. (1 Ioan 3:18) w18.05 25 ¶13
Luni, 26 octombrie
Dorința inimii mele și implorarea mea pentru ei înaintea lui Dumnezeu sunt pentru salvarea lor. (Rom. 10:1)
Cum putem să urmăm exemplul apostolului Pavel? În primul rând, ne străduim să ne păstrăm dorința sinceră de a-i găsi pe cei care au „o dispoziție corectă pentru viața veșnică”. În al doilea rând, îl implorăm pe Iehova să le deschidă inima celor sinceri. (Fap. 13:48; 16:14) Silvana, care este pionieră de aproape 30 de ani, spune: „Înainte de a merge în teritoriu, îl rog pe Iehova să-mi dea o atitudine pozitivă”. De asemenea, îl rugăm pe Dumnezeu ca îngerii să ne îndrume spre oamenii cu inima sinceră. (Mat. 10:11-13; Rev. 14:6) Iată ce spune Robert, care face pionierat de peste 30 de ani: „E impresionant să știi că lucrezi alături de îngeri, care știu exact ce se întâmplă în viețile oamenilor din teritoriu”. În al treilea rând, încercăm să vedem potențialul oamenilor, dispoziția lor de a-i sluji lui Iehova. Iată ce afirmă în acest sens Carl, un bătrân de congregație: „Caut chiar și cea mai mică dovadă de interes: un zâmbet, o privire amabilă sau o întrebare sinceră”. Într-adevăr, asemenea lui Pavel, putem aduce rod cu perseverență! w18.05 15 ¶13; 16 ¶15
Marți, 27 octombrie
Să ne interesăm unii de alții . . . să ne încurajăm unii pe alții, și aceasta cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie! (Evr. 10:24, 25)
Când auzim că persoanele cu care am studiat în trecut Biblia continuă să-i slujească cu fidelitate lui Iehova, ne simțim foarte încurajați. Așa s-a simțit și apostolul Ioan, care a scris: „N-am niciun motiv de recunoștință mai mare decât acesta: să aud despre copiii mei că umblă în continuare în adevăr”. (3 Ioan 4) Mulți pionieri sunt încântați când aud că cei cu care au studiat Biblia continuă să-i slujească cu fidelitate lui Iehova sau chiar fac pionierat. Așadar, când discutați cu un pionier descurajat, amintiți-i de persoanele pe care le-a ajutat în trecut să accepte adevărul. Acest lucru îi va aduce multă alinare! Mulți supraveghetori de circumscripție au spus că ei și soțiile lor s-au simțit foarte încurajați de scrisorile de mulțumire pe care le-au primit de la frații și surorile din congregațiile vizitate. Și bătrânii, misionarii, pionierii și membrii familiilor Betel se bucură atunci când primesc cuvinte de apreciere pentru serviciul lor fidel. w18.04 23 ¶14, 15
Miercuri, 28 octombrie
[Regele] să nu-și înmulțească soțiile, ca să nu i se abată inima. (Deut. 17:17)
Solomon nu a ascultat și, cu timpul, și-a luat 700 de soții și 300 de concubine! (1 Regi 11:3) Multe dintre soțiile lui nu erau israelite și se închinau la dumnezei falși. Prin urmare, căsătorindu-se cu femei străine, Solomon a încălcat legea lui Dumnezeu de două ori. (Deut. 7:3, 4) Încetul cu încetul, Solomon a ajuns să nu mai iubească legile lui Iehova și a comis păcate grave. El a construit un altar pentru zeița Aștoret și cel puțin un altar în cinstea zeului Chemoș și li s-a alăturat soțiilor lui păgâne în închinarea idolatră. Solomon a ridicat aceste altare chiar pe muntele din fața Ierusalimului, unde construise templul lui Iehova! (1 Regi 11:5-8; 2 Regi 23:13) Poate că Solomon s-a amăgit singur, crezând că Iehova va trece cu vederea neascultarea sa atât timp cât continua să aducă jertfe la templu. Dar Iehova nu trece niciodată cu vederea nelegiuirea. w18.07 18 ¶7-9
Joi, 29 octombrie
Luați marele scut al credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile aprinse ale celui rău. (Ef. 6:16)
Unele dintre „săgețile aprinse” folosite de Satan împotriva voastră, dragi tineri, sunt minciuna că lui Dumnezeu nu-i pasă de voi și minciuna că nu meritați să fiți iubiți. Ida, o tânără de 19 ani, luptă cu sentimentul lipsei de valoare. Ea spune: „Deseori aveam impresia că Iehova nu era alături de mine și că nu voia să fie Prietenul meu”. Cum face ea față acestui atac al lui Satan? Ida continuă: „Întrunirile sunt un imbold puternic pentru credința mea. Veneam la sală, dar nu răspundeam niciodată, crezând că nimeni nu era interesat de ceea ce aveam de spus. Acum însă, mă pregătesc pentru întruniri și încerc să răspund de două sau de trei ori. Experiența Idei evidențiază un adevăr important: scutul unui soldat are dimensiuni fixe, însă scutul credinței, nu. Acesta se poate mări sau micșora. Depinde de noi ce mărime va avea. (Mat. 14:31; 2 Tes. 1:3) Cât de important este, așadar, să ne întărim credința! w18.05 29, 30 ¶12-14
Vineri, 30 octombrie
Ce trebuie să fac pentru a fi salvat? (Fap. 16:30)
Temnicerul și-a schimbat atitudinea și a cerut ajutor numai după cutremur. (Fap. 16:25-34) În mod asemănător, unii oameni care în trecut nu au reacționat favorabil la mesajul Bibliei pot deveni mai receptivi și pot chiar să caute ajutor după ce viața le este zguduită de un eveniment tragic. Poate sunt foarte tulburați deoarece și-au pierdut locul de muncă, în timp ce alții se simt devastați după ce află că suferă de o boală gravă sau după ce pierd pe cineva drag în moarte. Probabil că își pun întrebări cu privire la sensul vieții, întrebări pe care înainte nu și le puneau. Poate că unii chiar se întreabă ‘ce trebuie să facă pentru a fi salvați’ și vor fi dispuși să asculte mesajul nostru plin de speranță. Prin urmare, dacă vom continua să predicăm cu fidelitate, vom fi gata să le aducem alinare oamenilor atunci când ei vor fi pregătiți să ne asculte. (Is. 61:1) w18.05 19, 20 ¶10-12
Sâmbătă, 31 octombrie
Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să . . . anunț . . . vestea bună. (Luca 4:18)
Majoritatea oamenilor din prezent sunt încă orbiți de dumnezeul acestui sistem și se află în sclavie religioasă, economică și politică. (2 Cor. 4:4) Avem privilegiul de a urma exemplul lui Isus ajutându-i pe oameni să-l cunoască pe Iehova, Dumnezeul libertății, și să-i aducă închinare. (Mat. 28:19, 20) Nu este o sarcină ușoară, deoarece avem de depășit multe obstacole. În unele țări, oamenii sunt din ce în ce mai indiferenți, ba chiar ostili. Totuși, întrucât Iehova ne-a poruncit să predicăm, ar trebui să ne întrebăm: Aș putea să-mi folosesc libertatea pentru a susține într-o măsură mai mare lucrarea Regatului? Este încurajator să vedem că mulți slujitori ai lui Dumnezeu, conștienți de urgența timpurilor în care trăim, și-au simplificat viața astfel încât să poată începe serviciul cu timp integral. (1 Cor. 9:19, 23) Unii fac pionierat în zona în care locuiesc, alții s-au mutat în teritorii unde este nevoie de mai mulți vestitori. Este minunat să vedem că atât de mulți frați și surori își folosesc cu înțelepciune libertatea slujindu-i lui Iehova! (Ps. 110:3) w18.04 11, 12 ¶13, 14