Puteţi să slujiţi în străinătate?

„DINTOTDEAUNA am visat să iau parte la lucrarea misionară. Cât am fost celibatar, am slujit în Texas, S.U.A., unde era o mare nevoie de predicatori. După căsătorie, soţia mea m-a însoţit în această lucrare. Când s-a născut fiica noastră, m-am gândit: Cu asta s-a terminat cu planurile mele. Însă Iehova face ca visele să devină realitate, în special dacă acestea au legătură cu voinţa sa.“ — Jesse, care în prezent slujeşte în Ecuador împreună cu soţia sa şi cei trei copii ai lor.

„Nu mi-am imaginat niciodată că aş putea face pionierat într-o ţară străină fără să fi fost instruită la Şcoala Galaad pentru serviciul misionar. Când îl vedeam pe câte unul dintre elevii mei ţinând o cuvântare sau predicând, eram emoţionată şi îi mulţumeam lui Iehova că îmi dăduse această posibilitate.“ — Karen, o celibatară care a făcut opt ani pionierat în America de Sud.

„După ce am predicat cu timp integral 13 ani în Statele Unite, eu şi soţia mea am simţit că aveam nevoie de o nouă însărcinare stimulatoare. Suntem mai fericiţi ca oricând; este într-adevăr un mod de viaţă minunat.“ — Tom, care, împreună cu soţia sa, Linda, face pionierat în Amazonia.

Aceste exprimări de apreciere provin de la persoane cărora situaţia nu le-a permis să primească instruire la Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watchtower, o şcoală care pregăteşte misionari. Cu toate acestea, ele au trăit bucuriile şi dificultăţile pe care le aduce cu sine serviciul în străinătate. Cum a fost posibil acest lucru? Este acest serviciu şi pentru tine?

Este nevoie de o motivaţie corectă

Pentru a avea succes în serviciul în străinătate nu este suficient doar un spirit de aventură. Cei care au perseverat au făcut acest lucru cu o motivaţie corectă. Asemenea apostolului Pavel, ei se consideră datori nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de oameni (Romani 1:14). Ei ar fi putut îndeplini porunca divină de a predica lucrând în minister în teritoriul de acasă (Matei 24:14). Însă ei s-au simţit îndatoraţi şi impulsionaţi să meargă şi să-i ajute pe cei ce au rareori posibilitatea să audă vestea bună.

Dorinţa de a lucra într-un teritoriu mai roditor constituie o altă motivaţie, şi pe bună dreptate. Cine dintre noi, dacă ar vedea că un alt pescar are mai mult succes, nu s-ar muta mai aproape de acea parte a iazului unde se află acesta? În mod asemănător, rapoartele încurajatoare privitoare la creşterile excepţionale care se înregistrează în alte ţări i-au încurajat pe mulţi să meargă acolo unde există o „mare mulţime de peşti“. — Luca 5:4–10.

Calculaţi preţul

În multe ţări, voluntarilor religioşi veniţi din străinătate nu li se permite să presteze o muncă laică. Aşadar, cei care doresc să slujească într-o ţară străină trebuie să fie, în general, independenţi din punct de vedere financiar. Cum s-a depăşit această dificultate de natură economică? Mulţi şi-au vândut sau şi-au închiriat locuinţele pentru a obţine resursele necesare. Alţii şi-au vândut firmele. Unii au făcut economii pentru a-şi atinge obiectivul. Iar alţii slujesc într-o ţară străină un an sau doi, se întorc în ţara lor ca să lucreze pentru a-şi strânge banii necesari, apoi se întorc din nou pentru a sluji.

Un avantaj indiscutabil al faptului de a te afla într-o ţară în curs de dezvoltare este acela că costul vieţii de aici este de obicei considerabil mai scăzut decât într-o ţară mai dezvoltată. Acest lucru le permite unora să trăiască în condiţii corespunzătoare dintr-un venit modest. Desigur, cheltuielile pe care le va face cineva vor depinde într-o mare măsură de standardul de viaţă pe care îl alege. Chiar şi în ţările în curs de dezvoltare se pot găsi locuinţe foarte confortabile, dar la un preţ mult mai ridicat.

Evident, trebuie făcut un calcul al cheltuielilor înainte de mutare. Cu toate acestea, nu este vorba numai de calcularea costului de natură economică. Probabil că remarcele câtorva fraţi care au slujit în America de Sud vor fi edificatoare.

Dificultatea cea mai mare

„Învăţarea limbii spaniole a constituit o adevărată luptă pentru mine“, îşi aminteşte Markku, din Finlanda. „Am presupus că, întrucât nu cunoşteam limba, avea să mai dureze câtva timp până să pot servi în calitate de slujitor ministerial. Cât de surprins am fost când mi s-a cerut să conduc un studiu de carte după numai două luni! Desigur, au existat multe momente stânjenitoare. Am avut probleme în special cu numele. Într-o zi l-am chemat pe fratele Sancho: «Frate Chancho (purcel)». Şi n-am să uit niciodată cum am strigat-o pe sora Salamea: «Malasea (rea)». Din fericire, surorile şi fraţii au fost foarte răbdători.“ Până la urmă, Markku a slujit opt ani în acea ţară ca supraveghetor de circumscripţie, împreună cu soţia sa, Celine.

Chriss, soţia lui Jesse, pe care l-am citat anterior, relatează: „Îmi amintesc de prima vizită pe care ne-a făcut-o supraveghetorul de circumscripţie la numai trei luni de la sosirea noastră. Ştiam că fratele folosea ilustrări şi spunea ceva frumos, încercând să ajungă la inimile noastre, dar eu nu puteam să-l înţeleg. Am izbucnit în plâns chiar acolo, în sală. Şi nu era un plâns liniştit; plângeam în hohote. După întrunire am încercat să-i explic supraveghetorului de circumscripţie comportarea mea. A fost foarte amabil şi mi-a spus ceea ce-mi spuneau mereu toţi ceilalţi: «Ten paciencia, hermana» («Ai răbdare, soră»). Ne-am întâlnit din nou după doi sau trei ani şi am vorbit 45 de minute, fericiţi că puteam comunica“.

„Studiul este esenţial“, remarcă un alt frate. „Cu cât depunem mai multe eforturi în studierea limbii, cu atât ne îmbunătăţim mai mult capacitatea de a comunica.“

Cu toţii sunt de acord că aceste eforturi aduc multe foloase. Când o persoană se străduieşte să înveţe o limbă nouă, ea cultivă umilinţă, răbdare şi perseverenţă. I se deschid o mulţime de posibilităţi de a predica vestea bună. De exemplu, învăţarea limbii spaniole oferă posibilitatea de a comunica într-o limbă vorbită de peste 400 de milioane de persoane de pe glob. Mulţi dintre cei ce au trebuit ulterior să se întoarcă în ţările lor natale au putut să folosească în continuare limba pe care au învăţat-o pentru a-i ajuta pe cei a căror limbă maternă este spaniola.

Ce se poate spune despre dorul de casă?

„Când am venit pentru prima dată în Ecuador, în 1989“, îşi aminteşte Debora, care a slujit împreună cu soţul ei, Gary, în Amazonia, „îmi era foarte dor de casă. Am învăţat să mă bizui mai mult pe fraţii şi surorile din congregaţie. Ei au devenit familia mea“.

Karen, care a fost menţionată la începutul articolului, spune: „Am luptat împotriva dorului de casă lucrând în fiecare zi în minister. Astfel nu am mai visat cu ochii deschişi la ce este acasă. Mă gândeam, de asemenea, că părinţii mei, care rămăseseră acasă, erau mândri că slujeam în străinătate. Mama întotdeauna m-a încurajat prin cuvintele: «Iehova poate să-ţi poarte de grijă mai bine decât mine»“.

Makiko, din Japonia, adaugă cu umor: „După ce petrec o zi întreagă în serviciul de teren sunt tare obosită. Aşa că, atunci când ajung acasă şi mi se face dor de casă, de obicei adorm. Prin urmare, sentimentul acesta nu durează prea mult“.

Ce se poate spune despre copii?

Când sunt şi copii, trebuie să se acorde atenţie necesităţilor lor, cum ar fi instruirea. În această privinţă, unii au optat pentru şcolarizarea la domiciliu, în timp ce alţii şi-au înscris copiii la şcoli locale.

Al s-a mutat în America de Sud împreună cu soţia lui, cu cei doi copii ai lor şi cu mama lui. Iată ce spune el: „Am constatat că faptul de a-i da pe copii la şcoală i-a ajutat să înveţe foarte repede limba. În trei luni ei o vorbeau destul de fluent“. Pe de altă parte, cei doi băieţi adolescenţi ai lui Mike şi Carrie urmează cursurile prin corespondenţă ale unei şcoli acreditate. Părinţii fac următoarea remarcă: „Ne-am dat seama că aceste studii nu puteau fi lăsate doar pe seama copiilor noştri. A fost necesar să ne implicăm în cursuri şi să ne asigurăm că băieţii ţin pasul cu programa repartizată“.

David şi Janita, din Australia, spun ce simt cu privire la cei doi băieţi ai lor. „Am dorit ca băieţii noştri să vadă cu ochii lor cum trăiesc alţi oameni. Este uşor să presupui că majoritatea oamenilor duc acelaşi stil de viaţă pe care l-am dus şi noi, însă realitatea este că noi aparţinem unei minorităţi. Ei au văzut, de asemenea, că principiile teocratice sunt practice pretutindeni în lume, indiferent de ţară sau de cultură.“

„În 1969, când familia noastră s-a mutat din Marea Britanie, aveam doar patru ani“, îşi aminteşte Ken. „Deşi am fost dezamăgit că nu locuiam într-o colibă cu acoperiş de paie, aşa cum îmi imaginasem, am considerat că eram crescut în modul cel mai interesant în care putea fi crescut un copil. Întotdeauna mi-a părut rău pentru ceilalţi copii care nu aveau această posibilitate! Datorită asocierilor bune cu misionari şi cu pionieri speciali, am început să fac pionierat auxiliar la nouă ani.“ Ken este acum supraveghetor itinerant.

„Acum, Ecuadorul este realmente locuinţa noastră“, recunoaşte Gabriella, fiica lui Jesse. „Sunt foarte bucuroasă că părinţii mei au luat decizia de a veni aici.“

Pe de altă parte, au fost şi copii care nu au reuşit să se adapteze din diferite motive, iar familia lor a trebuit să se întoarcă în ţara natală. Iată de ce este recomandabil ca înainte de mutarea într-o ţară străină să se facă o vizită acolo. Astfel, deciziile se pot lua pe baza unor informaţii obţinute în mod direct.

Binecuvântări primite în urma mutării

Într-adevăr, mutarea într-o ţară străină implică multe dificultăţi şi sacrificii. A meritat osteneala pentru cei care s-au mutat? Să-i lăsăm pe ei să ne spună.

Jesse: „În cei zece ani de când ne aflăm în oraşul Ambato, am văzut cum numărul congregaţiilor a crescut de la 2 la 11. Am avut privilegiul de a ajuta la formarea a cinci dintre aceste congregaţii şi am lucrat la construirea a două Săli ale Regatului. De asemenea, am avut bucuria ca în fiecare an să ajutăm în medie doi elevi cu care am studiat Biblia să se califice pentru a fi botezaţi. Regret un singur lucru: că nu am venit aici cu zece ani mai devreme“.

Linda: „Aprecierea pe care o arată oamenii faţă de vestea bună şi faţă de eforturile pe care le depunem ne încurajează foarte mult. De exemplu, într-un sat din junglă, un bărbat pe nume Alfonso, cu care se studia Biblia, a înţeles cât de folositor ar fi să se ţină cuvântări publice în acea regiune. El tocmai se mutase într-o casă de lemn recent construită, una dintre foarte puţinele case din sat. După ce a ajuns la concluzia că locuinţa sa era singura clădire din sat demnă de Iehova, el s-a mutat înapoi în coliba lui de paie şi le-a dat casa fraţilor ca să o folosească drept Sală a Regatului“.

Jim: „Petrecem de zece ori mai mult timp vorbind efectiv cu oamenii în minister decât în Statele Unite. În plus, ritmul vieţii este mult mai relaxat aici. Poţi, fără îndoială, să aloci mai mult timp studiului şi serviciului de teren“.

Sandra: „Faptul de a vedea cum adevărul biblic îi schimbă pe oameni în bine îmi aduce o mare satisfacţie. Am studiat cândva Biblia împreună cu Amada, proprietara în vârstă de 69 de ani a unei mici băcănii. Ea obişnuia să adauge două măsuri de apă la zece măsuri de lapte. Îşi înşela apoi clienţii vânzându-le acest lapte diluat într-o cantitate mai mică decât cantitatea cerută de aceştia. Însă, după ce a studiat materialul de la subtitlul «Onestitatea aduce fericire» din capitolul 13 al cărţii Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică, Amada a pus capăt acestor practici greşite. Ce bucurie a fost să o văd botezată la câtva timp după aceea!“

Karen: „Niciodată nu a trebuit să mă bizui pe Iehova atât de mult sau să fiu folosită de el atât de mult cum sunt aici. Prietenia mea cu Iehova a devenit mai strânsă şi mai puternică“.

Ce se poate spune despre tine?

În decursul anilor, mii de Martori s-au mutat pentru a sluji în străinătate. Unii rămân pentru un an sau doi, alţii pe timp nelimitat. Ei îşi aduc cu ei experienţa, maturitatea spirituală şi resursele financiare, cu scopul de a promova interesele Regatului într-un teritoriu din străinătate. Ei reuşesc să slujească în regiuni în care vestitorii locali ai Regatului nu pot sluji din cauza locurilor insuficiente de muncă. Mulţi dintre ei şi-au cumpărat vehicule cu tracţiune dublă, pentru a parcurge teritorii care altfel sunt inaccesibile. Alţii, preferând viaţa de la oraş, au devenit un factor stabilizator pentru congregaţiile mari în care nu există decât câţiva bătrâni. Cu toate acestea, toţi, fără excepţie, afirmă cu tărie că au primit, sub formă de binecuvântări spirituale, mult mai mult decât au dăruit.

Poţi să iei şi tu parte la privilegiul de a sluji în străinătate? Dacă împrejurările îţi permit acest lucru, de ce nu ai analiza posibilitatea de a te muta în străinătate? Un prim pas, care este şi esenţial, ar fi acela de a scrie la filiala Societăţii din ţara în care doreşti să slujeşti. Informaţiile concrete pe care le vei primi te vor ajuta să stabileşti ce şanse ai ca mutarea ta să fie încununată cu succes. În plus, poţi găsi multe sugestii practice în articolul intitulat „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta“, apărut în ediţia Turnului de veghere din 15 august 1988 (în limba engleză). Având o planificare corespunzătoare şi beneficiind de binecuvântarea lui Iehova, probabil că şi tu vei trăi bucuria de a sluji în străinătate.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

TOM ŞI LINDA PE O POTECĂ NEUMBLATĂ, ÎNDREPTÂNDU-SE SPRE O COMUNITATE DE INDIENI SHUAR

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

MULŢI SLUJESC ÎN QUITO, CAPITALA ECUADORULUI

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

MAKIKO PREDICÂND ÎN MUNŢII ANZI

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

FAMILIA HILBIG SLUJEŞTE ÎN ECUADOR DE CINCI ANI