Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”

5-11 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 20, 21

„Mă iubești mai mult decât pe aceștia?”

(Ioan 21:15-19) „După ce au mâncat, Isus l-a întrebat pe Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât pe aceștia?» El i-a zis: «Da, Doamne, știi că am afecțiune pentru tine!» El i-a spus: «Paște mieii mei!» ¹⁶ Și l-a întrebat din nou, a doua oară: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?» El i-a zis: «Da, Doamne, știi că am afecțiune pentru tine!» El i-a zis: «Păstorește oițele mele!» ¹⁷ El l-a întrebat a treia oară: «Simon, fiul lui Ioan, ai afecțiune pentru mine?» Petru s-a mâhnit că i-a spus a treia oară: «Ai afecțiune pentru mine?» și i-a zis: «Doamne, tu cunoști toate lucrurile. Știi bine că am afecțiune pentru tine!» Isus i-a zis: «Paște oițele mele! ¹⁸ Foarte adevărat îți spun: Când erai mai tânăr, te încingeai și mergeai unde voiai. Dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vrei». ¹⁹ A spus aceasta ca să arate cu ce fel de moarte avea el să-l glorifice pe Dumnezeu. Și, după ce a spus aceasta, i-a zis: «Continuă să mă urmezi!»”

nwtsty-E note de studiu pt. Ioa 21:15, 17

Isus l-a întrebat pe Simon Petru: Această conversație dintre Isus și Petru a avut loc la scurt timp după ce Petru l-a renegat pe Isus de trei ori. Pentru a afla care erau sentimentele lui Petru față de el, Isus i-a pus acestuia trei întrebări, ceea ce l-a mâhnit pe Petru. (Ioa 21:17) În relatarea lui Ioan, consemnată în Ioa 21:15-17, sunt folosite două verbe grecești: agapáō, redat prin a iubi, și philéō, redat prin a avea afecțiune. Isus l-a întrebat de două ori pe Petru: „Mă iubești?”. Și de fiecare dată, Petru a afirmat cu sinceritate că avea „afecțiune” pentru Isus. A treia oară însă, Isus l-a întrebat: „Ai afecțiune pentru mine?”. Și de data aceasta, Petru a răspuns afirmativ. De fiecare dată când Petru și-a mărturisit iubirea, Isus a subliniat că această iubire, sau afecțiune, trebuia să-l îndemne pe Petru să-i pască și să-i „păstorească” pe plan spiritual pe discipolii lui Isus, numiți aici oițele sale. (Ioa 21:16, 17; 1Pe 5:1-3) Isus i-a dat ocazia lui Petru să confirme de trei ori iubirea sa, apoi i-a încredințat responsabilitatea de a se îngriji de oi. În acest mod, Isus a risipit orice îndoială în privința iertării lui Petru pentru că-l renegase.

mă iubești mai mult decât pe aceștia?: Din punct de vedere gramatical, cuvintele din textul original redate prin „mai mult decât pe aceștia” pot fi înțelese în mai multe moduri. Unii erudiți consideră că ar putea însemna: „Mă iubești mai mult decât îi iubești pe acești discipoli?” sau „Mă iubești mai mult decât mă iubesc acești discipoli?”. Totuși, cuvintele lui Isus înseamnă, cel mai probabil, „mă iubești mai mult decât iubești aceste lucruri?”, adică mai mult decât peștii pe care îi prinseseră sau decât lucrurile ce aveau legătură cu afacerea cu pește. Prin urmare, ideea generală transmisă de verset pare să fie: „Mă iubești mai mult decât lucrurile sau obiectivele materialiste? Dacă da, paște oițele mele”. Întrebarea era potrivită, având în vedere trecutul lui Petru. Deși Petru era unul dintre primii discipoli ai lui Isus (Ioa 1:35-42), el nu l-a urmat de la început cu timp integral, ci s-a întors la activitatea sa din domeniul pescuitului. După câteva luni, Isus l-a îndemnat să renunțe la acea afacere importantă pentru a deveni ‘pescar de oameni’. (Mt 4:18-20; Lu 5:1-11) La scurt timp după moartea lui Isus, Petru își face din nou cunoscută intenția de a merge la pescuit, iar alți apostoli i se alătură. (Ioa 21:2, 3) Din câte se pare, în acest context, Isus îl conștientizează pe Petru că trebuie să facă o alegere decisivă: Să pună pe primul loc în viață afacerea sa cu pește, reprezentată de grămada de pești din fața lui, sau să acorde prioritate lucrării de hrănire spirituală a oițelor ori a continuatorilor lui Isus. (Ioa 21:4-8)

a treia oară: Petru îl renegase pe Domnul său de trei ori. Isus îi dădea acum ocazia lui Petru de a-și confirma de trei ori sentimentele. După ce Petru a făcut acest lucru, Isus i-a spus să-și dovedească iubirea și afecțiunea punând serviciul sacru mai presus de toate celelalte lucruri. Alături de alți frați cu răspundere, Petru avea să hrănească, să întărească și să păstorească turma alcătuită din continuatorii fideli ai lui Cristos. Deși aceștia erau creștini unși, ei trebuiau să fie hrăniți din punct de vedere spiritual. (Lu 22:32)

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 20:17) „Isus i-a zis: «Nu te mai prinde de mine! Fiindcă n-am urcat încă la Tatăl. Ci du-te la frații mei și spune-le: „Eu urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”».”

nwtsty-E note de studiu pt. Ioa 20:17

Nu te mai prinde de mine: Verbul grecesc háptomai are atât sensul de „a atinge”, cât și sensul de „a se prinde; a se agăța de”. În unele traduceri, cuvintele lui Isus sunt redate astfel: „Nu mă atinge”. Totuși, Isus nu a obiectat la simplul fapt de a fi atins de Maria Magdalena, din moment ce nu a obiectat nici când femeile care l-au văzut după înviere „i-au cuprins picioarele”. (Mt 28:9) Maria Magdalena se temea, se pare, că Isus era pe punctul de a se înălța la cer. Mânată de dorința puternică de a fi alături de Domnul ei, ea se ținea strâns de Isus și nu voia să-i dea drumul. Pentru a o asigura că el încă nu pleca, Isus i-a poruncit Mariei să nu se mai prindă de el, ci să se ducă mai degrabă la discipolii lui și să le anunțe vestea învierii sale.

Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru: Această conversație dintre Isus și Maria Magdalena care a avut loc la 16 nisan 33 e.n., după învierea lui Isus, arată că Isus îl considera pe Tatăl său drept Dumnezeul său, așa cum Tatăl era și Dumnezeul Mariei Magdalena. Cu două zile înainte, când se afla pe stâlpul de tortură, Isus a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”, împlinind astfel profeția din Psalmul 22:1 și recunoscându-l pe Tatăl său drept Dumnezeul său. (Mt 27:46; Mr 15:34; Lu 23:46) Și în cartea Revelația Isus îl numește pe Tatăl său „Dumnezeul meu”. (Re 3:2, 12) Aceste pasaje biblice confirmă că Isus Cristos, înviat și glorificat, îi aduce închinare Tatălui său ceresc în calitate de Dumnezeu al său, așa cum fac și discipolii lui Isus.

(Ioan 20:28) „Răspunzând, Toma i-a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!»”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 20:28

Domnul meu și Dumnezeul meu!: Unii erudiți consideră că aceasta a fost o exclamație de uimire rostită înaintea lui Isus, însă adresată în realitate lui Dumnezeu, Tatăl său. Alții susțin că, ținând cont de originalul grecesc, cuvintele respective trebuie privite ca fiind adresate lui Isus. Chiar dacă așa ar sta lucrurile, intenția cu care au fost rostite apelativele „Domnul meu și Dumnezeul meu” poate fi înțeleasă cel mai bine raportând-o la restul Scripturilor inspirate. Întrucât relatarea biblică arată că, anterior, Isus le trimisese discipolilor săi mesajul „Eu urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”, nu există niciun motiv pentru a crede că Toma îl considera pe Isus Atotputernicul Dumnezeu. (Vezi nota de studiu pt. Ioa 20:17.) Toma îl auzise pe Isus rugându-se Tatălui său și numindu-l „singurul Dumnezeu adevărat”. (Ioa 17:1-3) Așadar, este posibil ca Toma să i se fi adresat lui Isus cu apelativul „Dumnezeul meu” din următoarele motive: Îl considera pe Isus „un dumnezeu”, dar nu Dumnezeul Atotputernic. (Vezi nota de studiu pt. Ioa 1:1.) Sau este posibil ca Toma să fi folosit apelativul „Dumnezeul meu” într-o manieră asemănătoare slujitorilor lui Dumnezeu care s-au adresat unor mesageri îngerești ai lui Iehova, așa cum consemnează Scripturile ebraice. Toma cunoștea bine relatări în care unele personaje – sau în anumite situații chiar scriitorul biblic ce a consemnat relatarea – i-au răspuns mesagerului îngeresc ori au vorbit despre el ca și cum acesta ar fi fost Iehova Dumnezeu însuși. (Compară cu Ge 16:7-11, 13; 18:1-5, 22-33; 32:24-30; Ju 6:11-15; 13:20-22.) Prin urmare, probabil că Toma a folosit apelativul „Dumnezeul meu” în acest sens, recunoscându-l pe Isus ca reprezentant și purtător de cuvânt al adevăratului Dumnezeu.

Unii susțin că folosirea în limba greacă a articolului hotărât înainte de cuvintele „domn” și „dumnezeu” este o dovadă că aceste cuvinte se referă la Dumnezeul Atotputernic. Însă, în acest context, folosirea articolului poate fi o simplă cerință a gramaticii limbii grecești. Situații în care un substantiv în nominativ însoțit de articolul hotărât este folosit în cazul vocativ în limba greacă ar putea fi exemplificate prin traducerea literală a unor versete precum Lu 12:32 (lit. „turma mică”) și Col 3:18–4:1 (lit. „soțiile”, „soții”, „copiii”, „tații”, „sclavii”, „stăpânii”). În mod similar, tradus literalmente, vocativul din 1Pe 3:7 ar trebui să fie: „soții”. În concluzie, folosirea articolului hotărât nu este relevantă pentru a stabili la ce s-a gândit Toma când a rostit această exclamație.

19-25 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU FAPTELE 4, 5

it-1-E 128 ¶3

Apostol

Activitatea în congregația creștină. Revărsarea spiritului sfânt asupra apostolilor cu ocazia Penticostei le-a întărit acestora mult credința. Primele cinci capitole ale cărții Faptele apostolilor vorbesc despre neînfricarea lor și îndrăzneala cu care au predicat vestea bună și au anunțat învierea lui Isus în pofida detențiilor, a bătăilor și a amenințărilor cu moartea din partea conducătorilor lor. În zilele de după Penticostă, conducerea dinamică a apostolilor, aflați sub puterea spiritului sfânt, a avut drept rezultat o uluitoare creștere a congregației creștine. (Fa 2:41; 4:4) Activitatea lor s-a desfășurat la început în Ierusalim, apoi s-a extins în Samaria și, cu timpul, în întreaga lume cunoscută. (Fap. 5:42; 6:7; 8:5-17, 25; 1:8)

Să căutăm nestemate spirituale

(Faptele 4:11) „El este «piatra pe care voi, zidarii, ați considerat-o un nimic și care a devenit capul unghiului».”

it-1-E 514 ¶4

Piatra unghiulară

Psalmul 118:22 dezvăluie că piatra respinsă de zidari avea să devină „capul unghiului” (ebr., ro’ș pinnáh). Când a citat această profeție, Isus a aplicat-o la sine, el fiind „piatra din capul unghiului” (gr., kephalḗ gōnías, „capul unghiului”). (Mt 21:42; Mr 12:10, 11; Lu 20:17) Așa cum piatra cea mai înaltă a unei clădiri iese în evidență, și Isus Cristos este piatra unghiulară a congregației creștinilor unși, asemănate cu un templu. De asemenea, Petru a aplicat Psalmul 118:22 la Cristos, arătând că el era „piatra” respinsă de oameni, dar aleasă de Dumnezeu ca „piatră unghiulară”. (Fa 4:8-12; vezi și 1Pe 2:4-7)