Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w21 februarie pag. 14–19
  • Principiul autorității în congregație

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Principiul autorității în congregație
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2021
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • CE ATITUDINE AR TREBUI SĂ AVEM FAȚĂ DE SURORI?
  • ARE UN FRATE AUTORITATE DE CAP ASUPRA FIECĂREI SURORI?
  • ROLUL CAPILOR DE FAMILIE ȘI CEL AL BĂTRÂNILOR
  • SĂ RESPECTĂM ROLUL LUI CRISTOS DE CAP AL CONGREGAȚIEI
  • „Capul oricărui bărbat este Cristos”
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2021
  • Să ne ajutăm surorile de credință
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2020
  • Le tratezi pe femei la fel ca Iehova?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2024
  • Întrebări de la cititori
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2002
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2021
w21 februarie pag. 14–19

ARTICOLUL DE STUDIU 7

Principiul autorității în congregație

„Cristos este capul congregației, corpul său, el fiind salvatorul acestui corp.” (EF. 5:23)

CÂNTAREA 137 Femei fidele

PREZENTAREa

1. Ce anume contribuie, printre altele, la unitatea familiei lui Iehova?

ESTE o plăcere să facem parte din familia lui Iehova! Însă de ce este poporul lui Dumnezeu pașnic și unit? Un motiv este acela că toți ne străduim să respectăm principiul autorității stabilit de Iehova. De fapt, cu cât înțelegem mai bine acest principiu, cu atât suntem mai uniți.

2. La ce întrebări se va răspunde în acest articol?

2 În acest articol, vom analiza cum se aplică principiul autorității în congregație. Vom găsi răspuns la următoarele întrebări: Care este rolul surorilor? Este corectă afirmația că un frate are autoritate de cap asupra fiecărei surori? Este autoritatea unui bătrân de congregație aceeași cu autoritatea pe care o are un cap de familie asupra soției și a copiilor? Să vedem mai întâi ce atitudine ar trebui să avem față de surori.

CE ATITUDINE AR TREBUI SĂ AVEM FAȚĂ DE SURORI?

3. Cum ne putem adânci aprecierea pentru surorile noastre?

3 Le apreciem pe surorile noastre întrucât se îngrijesc cu conștiinciozitate de familie, predică cu zel vestea bună și îi ajută pe cei din congregație. Le vom aprecia mai mult dacă analizăm modul în care le privesc Iehova și Isus. De asemenea, vom învăța multe lucruri și din modul în care Pavel le-a tratat pe femei.

4. Cum arată Biblia că Iehova îi prețuiește atât pe bărbați, cât și pe femei?

4 Biblia arată că Iehova îi prețuiește atât pe bărbați, cât și pe femei. De exemplu, în secolul I, Iehova a turnat spirit sfânt atât peste bărbați, cât și peste femei și le-a dat diferite capacități miraculoase, precum aceea de a vorbi în limbi. (Fap. 2:1-4, 15-18) Atât bărbați, cât și femei sunt unși de spiritul sfânt și au perspectiva de a fi regi alături de Cristos. (Gal. 3:26-29) De asemenea, și bărbații, și femeile vor fi răsplătiți cu viață veșnică pe pământ. (Rev. 7:9, 10, 13-15) În plus, misiunea de a predica și de a preda le-a fost încredințată bărbaților și femeilor deopotrivă. (Mat. 28:19, 20) De exemplu, în cartea Faptele se vorbește despre contribuția unei surori pe nume Priscila la lucrarea de predicare. Ea și soțul ei, Aquila, i-au explicat în detaliu adevărul lui Apolo, un bărbat cu o instruire aleasă. (Fap. 18:24-26)

5. Potrivit cu Luca 10:38, 39, 42, ce atitudine a avut Isus față de femei?

5 Isus le-a acordat femeilor onoare și respect. El nu i-a imitat pe farisei, care le desconsiderau pe femei. Ei nu ar fi vorbit în public cu o femeie, cu atât mai puțin să poarte cu ea discuții din Scripturi. Isus însă le-a inclus pe femei în discuțiile spirituale profunde pe care le-a avut cu ceilalți discipoli ai săi.b (Citește Luca 10:38, 39, 42.) Totodată, el le-a permis femeilor să-l însoțească în călătoriile sale de predicare. (Luca 8:1-3) De asemenea, Isus le-a acordat lor onoarea de a-i anunța pe apostoli că a fost înviat. (Ioan 20:16-18)

6. Cum a arătat Pavel că le respecta pe femei?

6 Apostolul Pavel i-a spus în mod expres lui Timotei să le acorde femeilor onoare. El l-a sfătuit să le trateze „pe femeile în vârstă ca pe niște mame, iar pe cele mai tinere, ca pe niște surori”. (1 Tim. 5:1, 2) Pavel l-a ajutat mult pe Timotei să devină un creștin matur, dar a recunoscut că mama și bunica lui au fost primele care l-au învățat „scrierile sfinte”. (2 Tim. 1:5; 3:14, 15) De asemenea, în scrisoarea către Romani, Pavel le-a transmis salutări unor surori pe care le-a menționat pe nume. El a remarcat sârguința lor și nu s-a reținut să-și exprime recunoștința. (Rom. 16:1-4, 6, 12; Filip. 4:3)

7. Ce întrebări vom analiza în continuare?

7 După cum am văzut în paragrafele anterioare, Biblia nu susține nicidecum ideea că surorile le sunt inferioare fraților. Surorile noastre iubitoare și generoase sunt de un real ajutor, iar bătrânii știu că ele au un rol important în promovarea păcii și a unității în congregație. Dar se ridică următoarele întrebări: De ce le cere Iehova surorilor ca, în unele situații, să-și acopere capul? Și, întrucât doar bărbații sunt numiți bătrâni și slujitori auxiliari, înseamnă că un frate are autoritate de cap asupra fiecărei surori din congregație?

ARE UN FRATE AUTORITATE DE CAP ASUPRA FIECĂREI SURORI?

Isus stând pe tron în timp ce gloria lui Iehova strălucește peste el. Mai jos sunt prezentate trei scene: o întrunire a congregației, o familie care ține închinarea în familie și o soră necăsătorită care studiază. Aceste scene sunt analizate în paragrafele 8 și 11-14.

8. Potrivit cu Efeseni 5:23, este un frate capul fiecărei surori din congregație? Explicați.

8 Pe scurt, nu. Un frate nu are autoritate de cap asupra tuturor surorilor din congregație, ci Cristos. (Citește Efeseni 5:23.) În familie, soțul are autoritate asupra soției, însă un fiu botezat nu are autoritate de cap asupra mamei sale. (Ef. 6:1, 2) În congregație, bătrânii au o autoritate limitată asupra fraților și a surorilor. (1 Tes. 5:12; Evr. 13:17) Surorile celibatare care au ajuns la vârsta adultă și nu locuiesc împreună cu părinții nu se mai află sub autoritatea tatălui lor, totuși continuă să-și respecte părinții. De asemenea, ele îi respectă pe bătrâni, dar, la fel ca bărbații din congregație, au un singur cap, pe Cristos.

Soră necăsătorită care studiază.

Cei necăsătoriți care nu mai locuiesc împreună cu părinții se află sub autoritatea lui Isus (Vezi paragraful 8)

9. De ce trebuie uneori surorile să-și acopere capul?

9 Este adevărat că Iehova le-a acordat fraților, nu surorilor autoritatea de a preda în congregație și de a fi în fruntea închinării. (1 Tim. 2:12) De ce? Din același motiv pentru care l-a numit pe Isus capul bărbatului, adică acela de a păstra ordinea în familia Sa. Dacă în unele situații o soră trebuie să îndeplinească o responsabilitate ce i-ar reveni în mod normal unui frate, Iehova îi cere să își acopere capul.c (1 Cor. 11:4-7) Prin această cerință, Iehova nu le înjosește pe surori, ci le dă posibilitatea să-și arate respectul față de principiul autorității pe care l-a stabilit. Având în vedere cele discutate până acum, să analizăm întrebarea: Între ce limite își pot exercita autoritatea bătrânii și capii de familie?

Când trebuie o soră să își acopere capul?

Soră care conduce întrunirea pentru serviciul de teren. Este așezată și are capul acoperit cu o eșarfă.

Pentru a ști când este necesar să își acopere capul, o soră trebuie să răspundă la următoarele trei întrebări:

  1. 1. Trebuie să se roage în public sau să predea din Biblie în prezența unui frate botezat? (1 Cor. 11:4, 5)

  2. 2. Chiar dacă un frate nu este de față, ar fi îndeplinită această activitate, în mod normal, de un bărbat botezat? (1 Tim. 2:11, 12; Evr. 13:17)

  3. 3. Dacă e căsătorită, este soțul ei prezent în timp ce ea se roagă în public pentru alții sau predă din Biblie? (1 Cor. 11:3)

Dacă răspunsul la una dintre aceste întrebări este afirmativ, atunci sora trebuie să își acopere capul. Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este negativ, atunci ea nu trebuie să își acopere capul.e

ROLUL CAPILOR DE FAMILIE ȘI CEL AL BĂTRÂNILOR

10. De ce un bătrân de congregație ar putea avea tendința de a face reguli pentru congregație?

10 Bătrânii îl iubesc pe Cristos; ei iubesc și ‘oile’ pe care Iehova și Isus li le-au dat în grijă. (Ioan 21:15-17) Motivat de intenții bune, un bătrân ar putea considera că este asemenea unui tată pentru congregație. El se poate gândi că, așa cum un tată are dreptul de a face reguli pentru a-și proteja familia, tot așa un bătrân poate face reguli, în speranța că va ocroti turma lui Dumnezeu. Unii frați și surori chiar i-ar putea încuraja pe bătrâni să se poarte ca niște părinți spirituali cerându-le să ia decizii în locul lor. Au bătrânii de congregație și capii de familie aceeași autoritate?

Bătrân de congregație ținând o cuvântare la o întrunire.

Bătrânii se îngrijesc de necesitățile spirituale și afective ale congregației. Iehova le-a acordat responsabilitatea de a păstra congregația curată din punct de vedere moral (Vezi paragrafele 11 și 12)

11. Ce asemănări există între rolul unui cap de familie și cel al unui bătrân?

11 Din cuvintele lui Pavel reiese că între rolul unui cap de familie și cel al unui bătrân există anumite asemănări. (1 Tim. 3:4, 5) De exemplu, Iehova le cere membrilor familiei să asculte de capul familiei. (Col. 3:20) De asemenea, el vrea ca frații și surorile din congregație să asculte de bătrâni. Iehova dorește ca atât capii de familie, cât și bătrânii să se îngrijească de necesitățile spirituale și afective ale celor aflați în grija lor. În plus, când cei aflați sub autoritatea lor trec prin situații critice, ei îi ajută. (Iac. 2:15-17) Mai mult, Iehova le cere bătrânilor și capilor de familie să susțină normele divine și ‘să nu treacă peste ce este scris’ în Biblie. (1 Cor. 4:6)

Frate ținând închinarea în familie.

Capii de familie au primit de la Iehova autoritatea de a-și conduce familia. Înainte de a lua decizii, un cap de familie iubitor se va consulta cu soția lui (Vezi paragraful 13)

12, 13. Potrivit cu Romani 7:2, ce diferențe există între rolul unui cap de familie și cel al unui bătrân?

12 Dar între rolul unui bătrân de congregație și cel al unui cap de familie există și diferențe semnificative. Iehova i-a numit pe bătrâni judecători, nu pe capii de familie, și le-a încredințat responsabilitatea de a-i îndepărta din congregație pe păcătoșii care nu se căiesc. (1 Cor. 5:11-13)

13 Totuși, Iehova le-a dat capilor de familie o autoritate pe care nu le-a dat-o bătrânilor. De exemplu, i-a dat capului de familie autoritatea de a face reguli pentru familia sa și de a se asigura că acestea sunt respectate. (Citește Romani 7:2.) Printre altele, un cap de familie are dreptul să stabilească la ce oră trebuie să se întoarcă seara acasă copiii lui. De asemenea, are autoritatea de a-i disciplina dacă nu respectă acea regulă. (Ef. 6:1) Bineînțeles, înainte de a face reguli pentru familie, un cap de familie iubitor se consultă cu soția sa întrucât sunt „o singură carne”.d (Mat. 19:6)

SĂ RESPECTĂM ROLUL LUI CRISTOS DE CAP AL CONGREGAȚIEI

Isus stând pe tron în timp ce gloria lui Iehova strălucește peste el.

Isus, care se află sub autoritatea de cap a lui Iehova, îndrumă congregația creștină (Vezi paragraful 14)

14. a) Potrivit cu Marcu 10:45, de ce rolul de cap al congregației îi revine în mod potrivit lui Isus? b) Care este rolul Corpului de Guvernare? (Vezi chenarul „Rolul Corpului de Guvernare”.)

14 Prin intermediul jertfei lui Cristos, Iehova a răscumpărat viața fiecărui creștin din congregație și, potențial, a întregii omeniri. (Citește Marcu 10:45; Fap. 20:28; 1 Cor. 15:21, 22) Prin urmare, a fost cât se poate de potrivit ca Iehova să îl aleagă pe Isus cap al congregației. În această calitate, Isus are autoritatea de a stabili legi pentru persoane individuale, pentru familie și pentru congregație, precum și de a se asigura că acestea sunt respectate. (Gal. 6:2) Mai mult decât atât, el ne hrănește și ne îngrijește cu drag. (Ef. 5:29)

Rolul Corpului de Guvernare

Întrunire a membrilor Corpului de Guvernare.

Membrii Corpului de Guvernare nu sunt stăpâni peste credința fraților și a surorilor lor. (2 Cor. 1:24) Ei îl consideră pe Isus capul congregației creștine și respectă din toată inima îndemnul dat de el discipolilor: „Voi toți sunteți frați”. (Mat. 23:8) Ei își iubesc frații și surorile foarte mult și le poartă de grijă. Sub conducerea lui Isus Cristos, membrii Corpului de Guvernare le dau îndrumări organizatorice slujitorilor lui Iehova de pe întregul pământ. Ei îi numesc pe membrii comitetelor de filială și pe supraveghetorii de circumscripție. (Ef. 4:7-13) La rândul lor, supraveghetorii de circumscripție numesc bătrâni de congregație. (Fap. 14:23; Tit 1:5) Corpul de Guvernare se achită cu seriozitate de responsabilitatea de a ne da hrană spirituală și de a ne instrui din Cuvântul lui Dumnezeu. Corpul de Guvernare face lucrul acesta prin scrisori, publicații, emisiuni de pe JW Broadcasting® și prin intermediul școlilor teocratice, al întrunirilor și al congreselor. (Fap. 15:22-35) Iar când are loc un dezastru natural sau o altă situație de urgență, membrii Corpului de Guvernare, motivați de iubire pentru frații și surorile lor, se asigură că aceștia primesc fără întârziere ajutorul de care au nevoie.f

15, 16. Ce învățăm din comentariile făcute de Marley și Benjamin?

15 Surorile arată respect față de Cristos urmând îndrumarea dată de bărbații numiți de el. Marley, o soră din Statele Unite, dă glas sentimentelor multor surori, spunând: „Îmi prețuiesc foarte mult rolul de soție și cel de soră în congregație. Mă străduiesc în permanență să păstrez o atitudine potrivită față de principiul autorității stabilit de Iehova. Însă, întrucât soțul meu și frații din congregație mă prețuiesc și își arată aprecierea față de munca mea, nu simt că respectarea acestui principiu este o povară”.

16 Frații arată că înțeleg principiul autorității acordându-le surorilor onoare și respect. Benjamin, un frate din Anglia, spune: „Am învățat nenumărate lucruri din răspunsurile date de surori la întruniri. Ele m-au ajutat să fiu mai eficient în predicare și mi-au dat multe sugestii cu privire la studiul personal. Contribuția lor în congregație este extrem de prețioasă”.

17. De ce trebuie să respectăm principiul autorității?

17 Într-o congregație va domni pacea când toți – bărbați, femei, capi de familie și bătrâni de congregație – înțelegem și respectăm principiul autorității. Și, cel mai important, îi vom aduce laude Tatălui nostru iubitor, Iehova. (Ps. 150:6)

CUM AȚI RĂSPUNDE?

  • Ce atitudine ar trebui să avem față de surorile din congregație?

  • Are un frate autoritate de cap asupra fiecărei surori din congregație? Explicați.

  • Ce diferențe există între rolul unui cap de familie și cel al unui bătrân de congregație?

CÂNTAREA 123 Să ne supunem loial ordinii teocratice

a Care este rolul surorilor în congregație? Are un frate autoritate de cap asupra fiecărei surori? Are un bătrân de congregație aceeași autoritate ca un cap de familie? În continuare, vom răspunde la aceste întrebări cu ajutorul Bibliei.

b Vezi paragraful 6 din articolul „Să ne ajutăm surorile de credință”, publicat în Turnul de veghe din septembrie 2020.

c Vezi chenarul „Când trebuie o soră să își acopere capul?”.

d Pentru a înțelege cine ar trebui să decidă la ce congregație va merge o anumită familie, vezi paragrafele 17-19 din articolul „Să respectăm locul fiecăruia în congregația lui Iehova”, publicat în Turnul de veghe din august 2020.

e Pentru o analiză detaliată a acestui subiect, vezi cartea „Păstrați-vă în iubirea lui Dumnezeu”, p. 209-212.

f Pentru o analiză detaliată a responsabilităților pe care le are Corpul de Guvernare, vezi Turnul de veghe din 15 iulie 2013, p. 20-25.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează