Principii care stau la baza traducerii Bibliei

Unii ar putea crede că o traducere literală, cuvânt cu cuvânt, asemănătoare unei traduceri interliniare, ar transmite cel mai bine ideea exprimată în limbile originale. Totuși, nu așa stau lucrurile întotdeauna. Iată câteva motive:

• Nu există două limbi identice în ce privește gramatica, vocabularul și sintaxa. Samuel Driver, profesor de ebraică, a scris că limbile „diferă nu doar în ce privește gramatica și rădăcina cuvintelor, ci și . . . în ce privește modul în care ideile sunt construite într-o propoziție sau frază”. Fiecare limbă are un tipar de gândire specific. „Prin urmare, continuă profesorul Driver, structura frazei diferă de la o limbă la alta.”

• Vocabularul și gramatica limbilor din prezent nu corespund exact cu cele ale limbilor biblice: ebraica, aramaica și greaca. Așadar, traducerea cuvânt cu cuvânt a Bibliei ar putea fi neclară, iar uneori chiar inexactă.

• Sensul unui cuvânt sau al unei expresii poate varia în funcție de context.

Este adevărat că în unele pasaje este posibilă redarea literală a textului din limbile originale, dar lucrul acesta trebuie făcut cu mare precauție.

Iată câteva exemple care arată că traducerea cuvânt cu cuvânt poate fi înțeleasă greșit:

• Scripturile folosesc termenii „a dormi” și „a adormi” cu referire atât la somnul propriu-zis, cât și la somnul morții. (Matei 28:13; Faptele 7:60) Când aceste cuvinte sunt folosite în contexte ce fac referire la moarte, traducătorii Bibliei pot opta pentru o formulare de genul „a adormi în moarte”, care ajută cititorul din prezent să înțeleagă corect sensul. (1 Corinteni 7:39; 1 Tesaloniceni 4:13; 2 Petru 3:4)

• În Efeseni 4:14, apostolul Pavel a folosit o expresie care înseamnă literalmente „jocul de zaruri al oamenilor”. Această expresie idiomatică antică face aluzie la obiceiul de a trișa la zaruri. În majoritatea limbilor, o traducere literală nu ar avea niciun înțeles. Redarea expresiei prin „șiretenia oamenilor” transmite mult mai clar sensul.

• În Romani 12:11, în limba greacă apare o expresie ce înseamnă literalmente „în spirit clocotind”. Redarea literală a expresiei nu transmite sensul din original; de aceea, în traducerea de față s-a optat pentru redarea „înflăcărați de spirit”.

• 

  În renumita Predică de pe munte, Isus a folosit o expresie tradusă deseori prin „ferice de cei săraci în duh”. (Matei 5:3, Cornilescu, 1996) În multe limbi însă, o astfel de redare literală este echivocă. Unii chiar au tras concluzia că „cei săraci în duh (spirit)” sunt oameni dezechilibrați mintal sau lipsiți de inițiativă și naivi. În realitate însă, Isus îi învăța cu acea ocazie pe ascultătorii săi că fericirea lor depindea nu de satisfacerea necesităților fizice, ci de recunoașterea faptului că aveau nevoie de îndrumarea lui Dumnezeu. (Luca 6:20) Prin urmare, redări de genul „cei conștienți de necesitățile lor spirituale” sau „cei ce-și dau seama de sărăcia lor spirituală” transmit mai exact sensul expresiei folosite de Isus. (Matei 5:3 n.s., Noul Testament – Traducere în limba română modernă)

• În multe contexte, termenul ebraic qin’áh se referă la sentimentele negative de gelozie sau invidie. (Proverbele 6:34; Isaia 11:13) Totuși, termenul ebraic are și o conotație pozitivă. De exemplu, poate indica zelul înflăcărat cu care Iehova își ocrotește slujitorii sau faptul că el „pretinde devoțiune exclusivă”. (Exodul 34:14; 2 Regi 19:31; Ezechiel 5:13; Zaharia 8:2) De asemenea, poate indica zelul pe care îl au slujitorii fideli ai lui Dumnezeu pentru el și pentru închinarea adusă lui sau faptul că ei ‘nu tolerează niciun fel de rivalitate’ față de el. (Psalmul 69:9; 119:139; Numerele 25:11)

• 

  Termenul ebraic tradus, de regulă, prin „mână” are o mare varietate de sensuri. În funcție de context, poate fi redat prin „autoritate”, „generozitate” sau „putere”. (2 Samuel 8:3; 1 Regi 10:13; Proverbele 18:21) De fapt, în ediția actuală a Bibliei – Traducerea lumii noi, termenul a fost redat în aproximativ 40 de moduri.

Având în vedere acești factori, este evident că traducerea Bibliei presupune mai mult decât simpla redare a unui termen din limba originală în același fel de fiecare dată. Traducătorul trebuie să dea dovadă de discernământ pentru a alege cuvintele din limba țintă care redau cel mai bine ideile exprimate în textul original. În plus, pentru ca textul să fie ușor de citit, frazele trebuie formulate într-un mod care să corespundă normelor gramaticale ale limbii țintă.

În același timp, trebuie evitată reformularea excesivă a textului. Traducătorul care își permite o parafrazare amplă a textului biblic potrivit modului în care interpretează el ideea de ansamblu riscă să denatureze sensul. În ce fel? Traducătorul ar putea introduce o opinie greșită privitoare la sensul textului original sau ar putea omite detalii importante. Astfel, chiar dacă textul biblic parafrazat ar putea fi ușor de citit, tocmai această redare liberă ar putea împiedica cititorul să înțeleagă adevăratul mesaj al textului.

În plus, munca unui traducător poate fi influențată cu ușurință de prejudecăți doctrinare. De exemplu, în Matei 7:13 se spune: „Lată este calea care duce la distrugere”. Unii traducători, probabil influențați de concepțiile lor religioase, au folosit termenul „iad” în acest verset, chiar dacă termenul grecesc înseamnă în realitate „distrugere”.

Traducătorul trebuie să țină cont și de faptul că Biblia a fost scrisă în limbajul obișnuit, cotidian, al oamenilor de rând, cum ar fi agricultorii, păstorii și pescarii. (Neemia 8:8, 12; Faptele 4:13) Prin urmare, o traducere bună a Bibliei face ca mesajul ei să fie înțeles de oamenii sinceri, indiferent de mediul din care provin. Termenii clari, folosiți în mod curent și ușor de înțeles sunt preferați termenilor pe care cititorul obișnuit îi folosește rareori.

Un mare număr de traducători ai Bibliei și-au luat în mod nejustificat libertatea de a omite numele lui Dumnezeu, Iehova, din traducerile moderne, deși acest nume apare în manuscrisele biblice antice. (Vezi Apendicele A4.) În multe traduceri, numele a fost înlocuit cu un titlu, precum „Domnul”, iar în altele chiar s-a ascuns faptul că Dumnezeu are un nume. Să luăm ca exemplu rugăciunea lui Isus consemnată în Ioan, capitolul 17. În Noul Testament pe înțelesul tuturor citim: „Eu le-am spus acestor oameni tot ce ține de tine” (versetul 6) și „Eu te-am descoperit lor” (versetul 26). Totuși, o traducere fidelă a rugăciunii lui Isus este: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat” și „Eu le-am făcut cunoscut numele tău”.

Iată ce se spune în prefața primei ediții în engleză a Traducerii lumii noi: „Traducerea de față nu constituie o parafrazare a Scripturilor. Obiectivul nostru permanent a fost acela de a oferi o traducere cât mai literală cu putință, acolo unde limba engleză actuală permite acest lucru, iar redarea literală nu eclipsează sensul din cauza unei exprimări stângace”. Astfel, Comitetul de Traducere a Bibliei Lumii Noi s-a străduit să găsească un echilibru, folosind cuvinte și expresii care reflectă sensul original și, totodată, evitând o redare greoaie sau una care eclipsează sensul. Rezultatul este o traducere ușor de citit, iar cei care o citesc pot avea deplina încredere că mesajul inspirat al Bibliei este transmis cu fidelitate. (1 Tesaloniceni 2:13)